Administratie
De la integrarea în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, polițiștii de frontieră au efectuat 202.545 de verificări în aplicația eDAC, aproximativ 35.432 doar în ultima săptămână
Aplicația este un instrument foarte util care permite efectuarea verificărilor într-un timp scurt în bazele de date relevante ale autorităților române, dar și în cele din Spațiul Schengen și este folosită inclusiv de către echipele mobile din teren, din cadrul structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră.
Un exemplu în acest sens este cazul din data de 07 mai, de la Aeroportul Timișoara, unde, la ora 20:25, o echipă mixtă de control formată dintr-un polițist de frontieră şi un polițist din cadrul Biroului Poliţiei Transporturi Aeriene a verificat o persoană de sex feminin, cetățean român, care o însoțea pe fiica sa minoră.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că mama nu deține declarație notarială din partea tatălui şi nici nu a putut face dovada reședinței în străinătate a minorei. Nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a putea ieși din România, călătoria minorului a fost întreruptă.
Nu sunt însă singurele cazuri. Au mai fost trei cazuri cu cetățeni români minori, un caz unde adultul care însoțea minorul nu avea documente sau procură din partea tatălui care să îi permită continuarea călătoriei, dar și două cazuri în care minorul însoțit de către părinți nu deținea un document de călătorie. Acestora nu li s-a permis ieșirea din țară.
O altă patrulă mobilă, formată dintr-un polițist de frontieră şi un lucrător din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în timp ce desfășura atribuțiile de serviciu în Aeroportul Henri Coandă București, a depistat în zona terminalului Schengen un cetăţean marocan, care călătorea în direcția Frankfurt cu tranzit în Varșovia. În urma verificărilor efectuate de lucrătorul de la Inspectoratul General pentru Imigrări, s-a constat faptul că persoana se afla în România în baza unei vize de lungă ședere, societatea angajatoare neavând cunoștință de intenția străinului de a părăsi țara. Acestuia i-a fost întreruptă călătoria, fapt pentru care fost preluat de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări pentru luarea măsurilor legale.
La Aeroportul International Henri Coandă București, în zona de tranzit intrare Schengen, o echipă operativă formată dintr-un polițist de frontieră și un lucrător din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a legitimat un cetățean nepalez. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta se afla în ședere ilegală pe teritoriul României, având permisul de ședere valabil, dar contractul de muncă încetat din data de 11.11.2023, fiind preluat de către echipa din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.
În aceeași situație s-au aflat și două srilankeze, depistate de către politistii din cadrul Aeroportului International Henri Coandă București.
O altă echipă mixtă de control formată dintr-un polițist de frontieră şi un polițist din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi Aeriene a verificat, în incinta Aeroportului International Henri Coandă București, o persoană de sex masculin, care a prezentat polițistului de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităților din Republica Cehia, prevăzută cu fotografia acestuia. După verificarea respectivului document în eDAC, s-a constatat faptul că documentul sus-menționat este fals.
În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că persoana este solicitantă de azil pe teritoriul național. Aceasta a fost preluată de Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea dispunerii masurilor legale.
Aplicația eDAC este folosita inclusiv de către politistii care desfășoară activități și control la „frontiera verde” și pe căile de comunicație.
Cel mai recent caz este când politistii din teritoriu, au depistat pe un drum național, cu ajutorul aplicației eDAC, un cetățean român care nu deține permis de conducere, mai precizeaza sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



