Administratie
In perioada 23.04-01.05.2024, poliţiştii de frontieră au constatat 996 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.
Cu ocazia controlului de frontieră, în perioada analizată, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 235 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.
De asemenea, nu s-a permis ieşirea din ţară pentru 63 de cetăţeni români şi cetăţeni străini, din diferite motive legale.
Totodată, poliţiştii de frontieră au constatat 996 de fapte ilegale, dintre care 288 infracţiuni şi 708 contravenţii săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.
De asemenea, au fost aplicate amenzi în valoare de 374.860 lei și au fost ridicate bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 3.381.450 lei.
Printre cazurile semnificative întegistrate menționăm:
* În data de 01.05.2024, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501.
În timp ce migranții urmau să fie îmbarcați într-un aufomarfar care staționa în parcare, una dintre cele trei persoane suspecte de călăuzire a scos un obiect tăietor cu care a rănit doi dintre polițiștii de frontieră care participau la acțiune.
Imediat a fost apelat numărul unic de urgență 112 și s-a solicitat un echipaj medical care i-a transportat pe cei doi polițiști de frontieră la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, din Timișoara, pentru a le fi acordate îngrijiri medicale de specialitate. În prezent starea lor este stabilă, fiind în afara oricărui pericol.
Persoane implicate în activitatea de migrație ilegală au încercat să fugă, însă polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora. Poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase mai multe focuri de armă. Opt migranți au fost retinuți, iar în prezent se continuă căutarea celorlalte persoane suspecte de călăuzire.
Pentru depistarea acestora, s-a organizat un dispozitiv de căutare, folosindu-se în acest sens inclusiv echipamente de tip dronă și o autospecială cu termoviziune. Totodată, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș.
Update 1: În urma activităților desfășurate în sistem integrat, au mai fost descoperiți doi cetățeni străini implicați în activitatea de migrație ilegală din cursul nopții.
Este vorba despre un bărbat din Afganistan, implicat în activitatea de călăuzire și de o persoană de sex feminin din Guineea, care făcea parte din grupul de migranți care urma să fie îmbarcat într-un mijloc de transport marfă pentru a ieși ilegal din țară.
Referitor la persoanele reținute în cursul nopții, cei 8 cetățeni străini sunt din Nepal, Siria și Congo, iar călăuza din Nepal.
În ceea ce privește starea celor doi polițiști de frontieră răniți în cadrul acțiunii, menționăm următoarele: unul dintre ei a avut răni superficiale și a fost externat la scurt timp după ce a fost dus la spital, iar cel de-al doilea polițist de frontieră, care a fost rănit în zona unuia dintre picioare, se află în prezent la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, din Timișoara, pentru îngrijiri de specialitate.
Acțiunea de căutare și depistare a persoanelor implicate continuă, în sistem integrat, cu tehnică și personal din cadrul IPJ Timiș, IJJ Timiș și IGaV care oferă sprijin cu o aeronavă din dotare. Polițiști de frontieră din cadrul mai multor structuri de pe raza județului Timiș au fost mobilizați pentru a oferi sprijin colegilor din teren.
Update 2: În urmă cu puțin timp, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au depistat într-un imobil din municipiul Timișoara doi cetățeni străini, implicați în activitatea de migrației ilegală din cursul nopții. Unul dintre ei este agresorul polițiștilor de frontieră.
Aceștia urmează să fie predați Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontiera Timișoara pentru continuarea cercetărilor.
Pentru reținerea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională s-a acționat în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, sens în care mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat.
* În data de 27.04.2024, polițiștii de frontieră din Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a braconajului piscicol pe Marea Neagră, ocazie cu care au fost identificate mai multe unelte de pescuit de tip ohane, cu o lungime de 1230 metri, fiind capturate în acestea cinci exemplare de sturion, specia păstrugă.
Exemplarele de sturion au fost eliberate în mediul natural, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delict a Gărzii de Coastă.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.
În data de 27.04.2024, în jurul orei 02.00, pe raza localității Lupcina, în apropierea frontierei de stat, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei au observat pe un drum forestier, mai multe persoane care încărcau colete voluminoase în două autovehicule.
Drept urmare, colegii noștri au somat verbal persoanele să se oprească, însă acestea nu s-au conformat, au abandonat coletele și autoturismele și au încercat să fugă, moment în care au fost trase mai multe focuri de avetisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-au oprit, dispersându-se în direcții diferite.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar în unul dintre autoturisme abandonate au putut fi observate mai multe baxuri cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 34.750 pachete de ţigări, în valoare de 406.575 lei. Autovehiculele, ambele estimate la o valoare de 60.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, mai transmite sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Două instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă
Sindicatul „Diamantul” anunță două hotărâri favorabile polițiștilor ale căror indemnizații de concediu au fost calculate fără sporul pentru condiții grele de muncă. Una dintre decizii este definitivă, iar cealaltă poate fi atacată cu recurs.
Sporul, plătit la muncă, dar exclus din indemnizația de concediu
Problema îi afectează pe polițiștii care primesc lunar spor pentru condiții grele de muncă, dar constată că acesta nu este inclus în calculul indemnizației de concediu. Potrivit Sindicatului „Diamantul”, astfel, zilele de odihnă ajung să le reducă veniturile.
Pe 21 octombrie, două instanțe au pronunțat soluții favorabile în acțiuni prin care s-a cerut recalcularea indemnizațiilor cu includerea sporului.
Curtea de Apel Iași: decizie definitivă în dosarul unui membru al sindicatului
În dosarul nr. 287/89/2026, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat recursul Inspectoratului General al Poliției Române. Hotărârea este definitivă.
Anterior, Tribunalul Vaslui, prin Sentința nr. 177 din 30 aprilie 2026, obligase I.G.P.R. să recalculeze indemnizația de concediu a unui membru al sindicatului, incluzând sporul pentru condiții grele de muncă.
Recalcularea vizează perioada 1 iulie 2025 – 11 februarie 2026, precum și concediile viitoare. Diferențele trebuie actualizate cu inflația și achitate cu dobândă legală penalizatoare, calculată de la scadența fiecărei indemnizații până la plata efectivă.
Tribunalul Dolj: acțiune admisă pentru un polițist de la Imigrări
În dosarul nr. 3949/63/2026, Tribunalul Dolj a admis în întregime acțiunea formulată pentru un polițist al Inspectoratului General pentru Imigrări.
Instanța a obligat I.G.I. să recalculeze indemnizațiile de concediu pentru perioada 24 iunie 2023 – 21 octombrie 2026, incluzând sporul de care polițistul beneficia înainte de concediu. Pe viitor, indemnizațiile urmează să fie calculate în același mod, atât timp cât acesta lucrează în condițiile care îi dau dreptul la spor.
Diferențele trebuie actualizate cu inflația și poartă dobândă legală penalizatoare. Sentința nu este definitivă: I.G.I. poate declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Sindicatul anunță sprijin pentru alți membri
Ambele acțiuni au fost formulate de S.P.R. „Diamantul” în numele membrilor săi, în baza Legii nr. 367/2022 a dialogului social.
Sindicatul le transmite membrilor care primesc spor pentru condiții grele și au avut, în ultimii trei ani, concedii plătite fără includerea acestuia că se pot adresa organizației pentru a solicita sprijin în demersuri judiciare. (Sava N.).
Administratie
Sindicatul Europol face apel la solidaritate pentru Raluca, o fetiță de 6 ani care are nevoie de sprijin
O intervenție chirurgicală în Polonia i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea aduce mai multă independență. Pentru ca tratamentul să poată fi realizat, familia mai are nevoie de 129.000 de euro.
Gesturile simple, o provocare pentru Raluca
Să ținem pe cineva de mână, să ne îmbrăcăm singuri, să ne jucăm sau să îmbrățișăm o persoană dragă — sunt gesturi pe care mulți dintre noi le facem fără să ne gândim. Pentru Raluca, fiica în vârstă de numai 6 ani a colegei noastre Andreea Buțan, acestea pot însemna însă provocări importante, transmite Sindicatul Europol.
La vârsta la care copilăria ar trebui să fie despre joacă și descoperire, Raluca se confruntă cu o luptă dificilă. Ea are nevoie de intervenții chirurgicale în Polonia, care i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea oferi șansa la mai multă independență.
Mai sunt necesari 129.000 de euro
Pentru ca intervențiile să poată avea loc, familia trebuie să strângă încă 129.000 de euro. Este o sumă considerabilă, dar fiecare donație poate contribui la apropierea de obiectiv și la șansa Ralucăi de a trăi mai ușor momentele simple ale copilăriei.
Sindicatul Europol face apel la cei care pot să sprijine familia printr-o contribuție, indiferent de valoare. Cei care nu pot dona sunt încurajați să distribuie povestea fetiței, astfel încât aceasta să ajungă la cât mai mulți oameni.
Cum poate fi ajutată Raluca
Transfer bancar – lei (RON)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO80BTRLRONCRT0541420401
Transfer bancar – euro (EUR)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO30BTRLEURCRT0541420401
Revolut
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
Cont RON/EUR/USD: RO84REVO0000158677003496
SWIFT/BIC: REVOROBB
Telefon: +40 770 720 589
Revtag: @andreemofn
PayPal: iliescuandreea1991@gmail.com
„Uneori, cele mai mari schimbări încep cu un gest mic”, transmite Sindicatul Europol, invitând publicul să fie alături de Raluca și familia sa. (Paul D.).
Administratie
Polițiști și reprezentanți ai structurilor de ordine publică s-au întrecut la „Cupa Poliției Române la Șah”
Clubul Dinamo a găzduit competiția dedicată pasionaților de șah din structurile de ordine și siguranță publică. Evenimentul a fost organizat de Poliția Română în colaborare cu Federația Română de Șah, iar pe lista invitaților s-au numărat lideri și campioni ai sportului românesc.
Competiție cu strategii și fair-play
„Cupa Poliției Române la Șah” a reunit participanți din structurile de ordine și siguranță publică, într-o întrecere în care concentrarea, strategia și fair-play-ul au fost în prim-plan.
Potrivit Poliției Române, Federația Română de Șah a oferit sprijin logistic pentru desfășurarea evenimentului. Reprezentanții instituției au evidențiat rolul sportului în rândul personalului și au felicitat participanții pentru implicare și performanță.
Campioni și lideri ai sportului, printre invitați
La eveniment au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, înotătorul David Popovici și campionul la polo Dragoș Stoenescu.
Federația Română de Șah a fost reprezentată de președintele Vlad Ardeleanu și de secretarul general Gabriel Grecescu. Poliția Română a transmis mulțumiri tuturor invitaților pentru susținere și participare.
Răzvan Gabriel Oprișor, câștigătorul competiției
Podiumul a fost ocupat de trei reprezentanți ai structurilor de ordine publică:
- Locul I: Răzvan Gabriel Oprișor, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova
- Locul al II-lea: Claudiu Ciobanu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
- Locul al III-lea: Ștefan Toma, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău
Poliția Română i-a felicitat pe toți cei care au luat parte la competiție și le-a urat participanților „cât mai multe mutări câștigătoare”. (Paul D.).
Articol realizat pe baza comunicării Poliției Române.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum o ziProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”




