Featured
Proces vital pierdut de România la Curtea de Justiție Europeană
România a pierdut recursul la Curtea de Justiție Europeană într-un proces crucial pentru țara noastră. Este vorba despre atacarea deciziei Comisiei Europene de a înregistra o inițiativă cetățenească a maghiarilor din România care vizează autonomia ținutului secuiesc, sprijinită, din plin, de Ungaria, care s-a constituit și parte în proces. Dacă inițiativa va fi votată în Parlamentul European, pericolul pierderii teritoriilor românești este uriaș.
Guvernul a trecut sub tăcere un eșec de răsunet de la Curtea Europeană de Justiție, care a respins recursul și a stabilit în sarcina României și plata cheltuielilor de judecată, atât ale Curții, cât și ale Comisiei Europene, împotriva căreia țara noastră a adresat plângerea.
Mai exact, este vorba despre inițiativa cetățenească intitulată „Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale”, elaborată de Comisia Permanentă a Consiliului Naţional Secuiesc, pe care Comisia Europeană a decis să o înregistreze, pentru a urma cursul legislativ. Țara noastră, prin avocații angajați, a atacat această decizie la Curtea de Justiție Europeană, acțiunea fiind însă respinsă și la recurs.
Inițiativa cetățenească invocă mai multe reglementări europene, precum Recomandarea Consiliului Europei nr. 1201/1993 care enunţă la art.11: „în regiunile în care sunt majoritare, persoanele aparținând unei minorități naționale au dreptul de a dispune de autorități locale sau autonome proprii sau de a avea un statut special, corespunzător cu situația istorică și teritorială specifică și conform cu legislația internă a statului”; Charta Europeană a limbilor minoritare şi regionale, care stabileşte zona de utilizare a unei limbi regionale sau minoritare drept teritoriul geografic și Recomandarea Consiliului Europei nr. 1334/2003 care în art.16. enunţă: ”guvernul central trebuie să reacţioneze cu înţelegere, atunci când grupuri minoritare, mai ales dacă sunt numeroase şi trăiesc de multă vreme pe teritoriul dat, solicită o libertate mai mare pentru rezolvarea independentă a propriilor lor probleme”.
Principiul cheie: autoorganizarea
Potrivit inițiativei cetățenești, Uniunea Europeană trebuie să acorde atenţie deosebită acelor regiuni care dispun de particularităţi naţionale, etnice, culturale, religioase, datorită faptului că populaţia lor majoritară se compune dintr-o minoritate autohtonă europeană, creatoare în acea regiune a unei culturi proprii, cu rădăcini istorice. Iar mijloacele politice şi financiare ale Uniunii nu pot fi folosite pentru modificarea compoziţiei naţionale a regiunilor respective, a aspectului lor cultural, a identităţii lor regionale, pentru activităţi şi sprijinirea unor politici care ar duce la imigrarea unor forţe de muncă de altă cultură şi limbă, susțin semnatarii.
”Dacă o regiune naţională este capabilă ca, prin capacităţile sale de autoorganizare, prin etica muncii bazată pe propria sa cultură şi datorită propriilor tradiţii să obţină un nivel de trai mai ridicat, atunci aceasta trebuie tratată ca parte a culturii regionale şi în niciun caz nu este permis să se elaboreze măsuri de limitare sau să se impună impozite suplimentare”, se arată în documentul citat.
Stat în stat
Inițiativa cetățenească invocă egalitatea accesului la fondurile structurale, la toate fondurile, sursele, programele UE și necesitatea de a fi asigurate garanţii pentru păstrarea particularităţilor lor, pentru dezvoltarea economică corespunzătoare în vederea promovării unei dezvoltări sustenabile a Uniunii, păstrându-se şi diversitatea sa culturală. ”Aceste garanții pot fi instituțiile autoguvernării regionale, investite cu prerogative suplimentare menite să asigure sustenabilitatea particularităților naționale, lingvistice și culturale ale regiunii”, potrivit inițiativei cetățenești. Argumentele avocaților României s-au învârtit doar în jurul faptului că o astfel de inițiativă ar fi vădit în afara competenței Comisiei Europene de a prezenta o propunere de act juridic dacă, în urma unei evaluări juridice in abstracto a măsurilor propuse, există serioase îndoieli că astfel de măsuri ar putea fi adoptate în temeiul tratatelor.
Administratie
Prahova pe două roți: traseul Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, promovat de șeful CJ
43 de kilometri de efort și peisaj
Președintele Consiliului Județean Prahova și lider al PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a ales bicicleta pentru a descoperi, din nou, județul pe care îl administrează. Traseul parcurs: Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, un drum de aproximativ 43 de kilometri, cu porțiuni de urcare solicitante, aer curat și priveliști care reamintesc cât de valoroase sunt locurile aflate la doar câțiva pași de noi.
Un județ cu potențial pentru sport și turism
Potrivit lui Virgiliu Daniel Nanu, Prahova are un potențial deosebit pentru mișcare, sport și turism, iar traseele cicloturistice precum cel spre Barajul Paltinu ar trebui descoperite și promovate mult mai intens. Oficialul prahovean subliniază că astfel de rute nu sunt doar o invitație la activitate fizică, ci și o ocazie de a redescoperi frumusețea naturală a județului.
Administratie
Un număr care poate salva o viață: 17 mai, Ziua Internațională a Telefonului Copilului
Dincolo de ecran: frica pe care nu o vede nimeni
În fiecare zi, există un moment în care un copil închide telefonul și rămâne singur. Singur cu frica. Cu amenințările. Cu umilința. Cu șantajul.
În spatele unui ecran, durerea nu se vede, dar ea continuă să existe, tăcută, adâncă, greu de rostit.
116111 – linia la care suferința capătă glas
De Ziua Internațională a Telefonului Copilului, marcată anual la 17 mai, este readusă în prim-plan importanța unei linii de sprijin care, pentru mulți copii, este singura punte către ajutor.
Asociația Telefonul Copilului, prin numărul 116111, oferă consiliere, ascultare și intervenție atunci când un copil are nevoie de cineva care să îl audă la timp, înainte ca frica să se transforme în tragedie.
Un apel care poate schimba destinul
Uneori, un singur apel nu schimbă doar cursul unei zile. Poate schimba un destin. Poate salva o viață.
Ziua Internațională a Telefonului Copilului devine astfel nu doar o dată în calendar, ci un moment de recunoaștere pentru munca nevăzută a specialiștilor care răspund la 116111 și un apel public la responsabilitate față de protecția copilului.
La mulți ani Telefonului Copilului și Asociației Telefonul Copilului – și cât mai multe vieți auzite la timp!
📞 116111 – Telefonul Copilului (Asociația Telefonul Copilului)
Exclusiv
Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi
„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el
Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00
Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.
Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.
Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.
De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ
Fotografia e simplă și devastatoare:
- coșul e gol sau aproape gol;
- gunoiul e pe jos, în jur;
- iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.
Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:
- tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
- administrație locală paralizată;
- cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.
Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.
„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară
În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:
- gunoaiele sunt „la comun”;
- peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
- singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.
Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.
Când pui alături:
- mormanele de gunoi dintre blocuri,
- tarifele „coafate” din listele de întreținere,
- și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.
Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie
Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.
În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:
- lipsă de control;
- lipsă de întreținere a spațiilor publice;
- lipsă de rușine.
Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.
Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț
Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:
- nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
- absența patrulelor de control;
- indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.
În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:
- gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
- tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
- nimeni nu răspunde pentru nimic.
Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț
Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.
Concluzia anilor în care:
- tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
- bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
- administrația a preferat comunicate în loc de controale;
- iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.
Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.
Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”
Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:
- ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
- dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;
Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:
- performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
- și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.
Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.
Vom reveni. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileREPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei
-
Exclusivacum 2 zileȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR
-
Exclusivacum 5 zileEpoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata
-
Exclusivacum 5 zilePLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii
-
Exclusivacum 4 zileJustiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română
-
Exclusivacum 4 zileRăzboi total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate
-
Exclusivacum 3 zileMAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER
-
Exclusivacum 3 zileMASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare



