Connect with us

Administratie

Logistica este esențială în angrenajul mișcărilor de trupe.

Publicat

pe

Căpitanul Adrian Leuștean are 34 de ani, este șef birou coordonare logistică, îndeplinind prin cumul și atribuțiile funcției de șef logistică, întrucât funcția nu este încadrată, la Centrul 85 Comunicații Aero General Doroftei Ghermănescu.

Este creierul coordonator a tot ceea ce ține de adminis­trarea bunurilor materiale din unitate, aprovizionare și achiziții, precum și infrastructu­ră. Rememorând, spune că n-a fost nimic spectaculos, asezonat, eventual, cu scântei revelatoare, în alegerea pe care a făcut-o la 14 ani când a ales liceul militar. Pur și simplu, un profesor din gimnaziu care avea obiceiul să-i direcționeze, cu un sfat, spre ar­mată pe copiii buni la învățătură, l-a condus, mai întâi cu gândul, la examenul de admitere.

 

N-am avut un declic de moment, nu pot să zic că am fost atras de ținuta militară sau de cine știe ce paradă. Nu știam foarte multe lucruri despre arma­tă, dar mi s-a părut un domeniu interesant, cum simt și acum. În primul rând, a fost o provoca­re pentru adolescentul care se gândea deja la cum va ajunge să-și câștige banii. Am absolvit Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu, iar, după ce am fost repartizat, armata a rămas aceeași pentru mine: un loc de muncă unde să-mi pot pune în valoare abilitățile.

După o scurtă perioadă petrecută în Statul Major al Forțelor Aeriene, în 2013 s-a transferat la Centrul 85. Din pri­mele schimburi de cuvinte, am observat că Leuștean este o per­soană pragmatică, astfel că l-am întrebat dacă s-ar putea întoarce în timp ar mai alege armata.

Sincer, nu! Cu imaginea pe care o am acum, când armata trece printr-o perioadă destul de dificilă din cauza lipsei de personal, nu aș mai face acest pas. Motivele pen­tru care nu aș mai apuca pe acest drum sunt multiple, dar trebuie să amintesc că militarul nu are o meserie ușoară. Aria de selecție s-a diminuat foarte mult, probabil și din cauza contextului actual, cu război la graniță.

De ce nu mai sunt atrași tinerii de cariera militară? Prima cauză ar fi, probabil, nivelul de sa­larizare, provocările și pericolele la care ești expus, dar și dificultățile pe care le întâmpini în momen­tul în care îți exerciți atribuțiile. Deficiența de personal se vede și din exterior, iar acesta nu e un stimulent pentru tineri. Nicio sar­cină nu este ușoară în armată, eu am trecut prin multe, am rezistat, motiv pentru care încă am rămas în sistem și nu am de gând să-l părăsesc.

Ceea ce înțeleg că vrea să spună căpitanul Leuștean despre tinerii civili, demotivați de lipsa de personal să aleagă haina militară, poate fi comparat cu ceea ce simte un client care intră într-un magazin cu rafturi parțial goale. Abundența aduce, de la sine, convingerea că în acel loc activitatea este eficientă și de succes.

Momentan, motivul prin­cipal al acestei fidelități este atașamentul față de colectivul de la Centrul 85, alături de care a reușit să aducă unitatea la standarde dintre cele mai înalte. Alegerea de a veni în sistem a fost proprie, astfel că nu aș putea învinui pe cineva pentru eventua­lele nemulțumiri ulterioare. Mi-am asumat acest rol, vreau să merg până la capăt.

Stabilitatea din ar­mată invocată de mulți nu a fost pentru mine un reper în alegerea acestei cariere sau în decizia de a rămâne în acest sistem. Eu, pur și simplu, mă hrănesc cu provocările cotidiene, mai mici sau mai mari. Faptul că am și reușit să trec peste ele, mi-a întărit convingerea că nu poate exista un loc mai bun pentru mine niciunde.

Când s-a mutat în această unitate, pornind de la partea de infrastructură și condițiile de muncă până la multele neajunsuri legate de aprovizi­onare și tehnică, erau multe de îmbunătățit. Ne-am pus pe treabă și, cu ajutorul comandanților, am făcut eforturi pentru inițierea demersurilor de modernizare. Avem un pavilion administrativ nou, dat în folosință anul trecut, despre care putem spune că a îmbunătățit foarte mult condițiile de muncă la nivelul unității.

Urmează recepția unui complex sportiv care, printre altele, cuprinde bazin de înot, săli de forță, terenuri exterioare de tenis și fotbal, care, la un loc, vor concura la îmbunătățirea condițiilor de antrenament ale întregului personal.

De facilitățile acestui complex vor beneficia toți colegii din Forțele Aeriene. De asemenea, am reușit să reabilităm toate rețelele exterioare, subtera­ne și nu numai. De la alimentarea cu energie electrică și rețeaua de canalizare până la infrastructura rutieră totul este nou. Toate au fost făcute prin forțe proprii, nu am apelat la firme decât în ultimul timp când n-am mai făcut față din cauza lipsei oamenilor.

Pe lângă faptul că el a fost cel care a inițiat hârtiile, a gândit și a proiectat, la nivelul unității, mo­dul de dezvoltare a infrastruc­turii, trebuie să se ocupe și de partea de logistică, de la primitul misiunii și schițarea necesarului de materiale până la stabilirea legăturilor cu personalul locației unde se face deplasarea. Suntem în măsură în momentul de față să trimitem de la tehnică, grup electrogen până la platforme de transport și tot ceea ce este ne­voie, astfel încât să ne executăm misiunea în condiții optime.

Pentru un militar cu experiența sa, care și-a creat anumite automatisme, iar echipa știe deja ce are de făcut, un proces de dislocare decurge fără emoții. După cum s-a văzut în primele zile ale războiului din Ucraina și nu numai, logistica este esențială în angrenajul mișcărilor de trupe.

Oamenii care stau în spate și se îngrijesc în permanență ca lucrurile să funcționeze depun un efort extra­ordinar de mare. În mod special, logistica își face treaba noaptea, pentru ca a doua zi, la prima oră, totul să fie pregătit pentru cei din față. Oamenii care nu se văd sunt esențiali, fără logistică este foarte complicat să-ți îndeplinești misiunea. Armata nu presupune doar ieșirea cu o armă în spate pe câmp, este nevoie de o interco­nectivitate între multele domenii funcționale din spate.

Referitor la militarii tineri, la început de drum în unitate, Leuștean spune că cei cu state vechi le împărtășesc din experti­za și experiența dobândite de-a lungul timpului. Îi țin mereu aproape, îi verifică, după care le urmăresc activitatea, astfel încât să poată fi luate măsuri din timp dacă nu și-au însușit de la început ceea ce li s-a predat.

Generația mea a fost nevoită să învețe tot timpul. Eu am fost nevoit să mă dezvolt multilateral și să învăț despre infrastructură și logistică, pentru că eu la bază sunt specializat în apărare CBRN. Restul am preluat din mers și a trebuit să învăț și să aplic, întrucât logistica are legătură foarte mare cu achizițiile, cu infrastructura. (L. Anghel).

Administratie

SUA și România își reafirmă cooperarea militară pentru apărarea flancului estic al NATO

Publicat

pe

De

Mesaj de solidaritate transmis de Ziua Armatei

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a marcat Ziua Armatei României printr-un mesaj de apreciere adresat militarilor români și parteneriatului de apărare dintre cele două state. Reprezentanța diplomatică a evidențiat cooperarea strânsă dintre forțele armate ale României și ale SUA, într-un context în care securitatea flancului estic al NATO rămâne o prioritate comună.

Exercițiile comune, parte a efortului de apărare aliat

Potrivit mesajului publicat de ambasadă pe pagina sa de Facebook, militarii români și americani se pregătesc și participă împreună la exerciții, contribuind astfel la consolidarea capacității de apărare a Alianței. Ambasada a descris parteneriatul drept unul întemeiat pe încredere și pe angajamentul comun față de NATO.

„Prin exerciții comune și instruire, militarii americani și cei români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al Alianței”, a transmis misiunea diplomatică, încheindu-și mesajul cu formula „Stronger Together” — „Mai puternici împreună”.

Nicușor Dan: securitatea României se sprijină pe parteneriate

De Ziua Armatei, președintele Nicușor Dan a participat la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe Mociorniță”. În discursul susținut cu această ocazie, șeful statului a evidențiat rolul Armatei ca instituție de încredere și a subliniat importanța valorilor pe care aceasta le reprezintă: seriozitate, disciplină și îndeplinirea datoriei.

Președintele a reafirmat, totodată, că siguranța României se bazează pe consolidarea capacităților naționale de apărare, pe parteneriatul strategic cu Statele Unite și pe apartenența la NATO. Nicușor Dan a transmis și că România va menține un buget solid pentru apărare, în acord cu angajamentele asumate în cadrul Alianței.

Citeste in continuare

Administratie

Ziua Armatei Române: Un dublu omagiu – recunoștință pentru sacrificiu și o strategie fermă pentru securitatea națională

Publicat

pe

De

La data de 25 octombrie 2026, România a celebrat Ziua Armatei, un moment de înaltă încărcătură emoțională și strategică, marcat prin ceremonii solemne dedicate celor care apără cu onoare granițele țării. Evenimentul central a avut loc la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe Mociorniță” din comuna Borcea, județul Călărași, unde discursul oficial a subliniat atât rolul istoric al militarilor, cât și viziunea actuală privind apărarea națională într-un context geopolitic volatil.

Stabilitate în vremuri incerte: Armata, pilonul de încredere al României

În cadrul ceremoniei, Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj puternic despre rolul instituției armatei ca simbol incontestabil al societății. Într-o lume marcată de provocări multiple, armata rămâne instituția în care românii au cea mai mare încredere, fiind purtătoarea unor valori fundamentale: seriozitate, disciplină și datorie împlinită.

„Armata inspiră în continuare acele valori de care societatea are atâta nevoie. Sunt valori afirmate și apărate generație după generație, cu mult curaj și, nu de puține ori, cu prețul vieții”, a declarat Președintele României. Acesta a subliniat că siguranța țării este ancorată solid în valorile europene și în parteneriatele strategice fundamentale, precum cel cu Statele Unite și apartenența la Alianța Nord-Atlantică.

Modernizare și sinergie economică: Programul SAFE și hub-ul F-16

Președintele a insistat asupra necesității unei abordări pragmatice, susținând că statele puternice trebuie să transforme riscurile curente în oportunități de dezvoltare. În acest sens, România își asumă investiții masive în modernizarea forțelor armate, conform angajamentelor NATO. Un element central al acestei strategii este programul SAFE, care vizează nu doar achiziția de tehnică militară de ultimă generație, ci și relansarea industriei naționale de apărare.

„O armată puternică se bazează pe o economie puternică. Prin programul SAFE, producem și procurăm tehnică militară modernă, investim în fabrici românești și creăm locuri de muncă”, a explicat șeful statului.

Totodată, baza de la Borcea a fost evidențiată drept un hub regional de excelență datorită Centrului European de instruire F-16. Această facilitate nu reprezintă doar un loc de antrenament, ci un pilon de interoperabilitate și descurajare, esențial în contextul amenințărilor generate de războiul din Ucraina la adresa securității regiunii Mării Negre. În cadrul alocuțiunii sale, Președintele a salutat prezența aliaților spanioli și a celorlalți militari aliați care desfășoară misiuni de poliție aeriană alături de piloții români, menționând totodată succesul recent al acestora în interceptarea unor drone ostile care au încălcat spațiul aerian național.

Omagiul clasei politice: Recunoștință pentru veterani și militari activi

Dincolo de discursul strategic de la Borcea, spiritul acestei zile a fost celebrat la nivelul întregii clase politice. Deputata PUSL Grațiela Gavrilescu a transmis un mesaj de profund respect, subliniind importanța recunoștinței față de cei care servesc sub drapel.

„Astăzi ne înclinăm, cu respect, în fața celor care poartă, cu demnitate, onoare și curaj, haina militară. Pentru sacrificiul de ieri, pentru profesionalismul de azi și pentru siguranța noastră de mâine!”, a transmis Grațiela Gavrilescu. Mesajul deputatei PUSL a completat tabloul festiv, adresând mulțumiri veteranilor, militarilor activi, precum și familiilor acestora, care susțin efortul continuu de apărare a țării.

Ziua Armatei Române din anul 2026 rămâne astfel o zi în care trecutul și viitorul se întâlnesc: un moment de recunoaștere a eroilor care ne-au asigurat libertatea și un angajament ferm față de construirea unei Românii sigure, capabile să își protejeze cetățenii și să contribuie activ la securitatea colectivă.

Citeste in continuare

Administratie

Grațiela Gavrilescu, de Ziua Armatei: „Onor Armatei Române!”

Publicat

pe

De

Omagiu adus militarilor și veteranilor

Deputata PUSL Grațiela Gavrilescu a transmis, cu prilejul Zilei Armatei Române, un mesaj de respect și recunoștință pentru cei care poartă uniforma militară.

Recunoștință pentru sacrificiu și profesionalism

În mesajul său, Gavrilescu a evidențiat sacrificiul generațiilor trecute, profesionalismul militarilor de astăzi și contribuția acestora la siguranța viitoare a țării. Ea a adresat, totodată, un omagiu veteranilor, militarilor activi și familiilor acestora.

„Onor Armatei Române!”, a transmis deputata PUSL.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv8 ore ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusivo zi ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusivo zi ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv2 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv2 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv2 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv3 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv3 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv3 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv