Și nu și-a irosit talentul primit de la Dumnezeu, ci l-a pus cu dăruire în fiecare act artistic pentru care a fost prețuit, iubit, respectat.

Am scris despre el în mai multe rânduri. Reiau aici câteva gânduri care m-au stăpânit, încercând să-i spun ceea ce cred despre el. Și nu e risipă de cuvinte – poate că așa va considera, pe bună dreptate, maestrul liniilor perfecte care întregesc un tablou satiric –, ci admirație.

Pe Cristi Vecerdea-CRIV îl știu de foarte multă vreme, de mai bine de 20 de ani publică desene satirice în săptămânalul armatei, „Observatorul militar”, în fiecare ediție, și l-am prețuit mereu pentru calitățile admirabile cu care, fără urmă de parcimonie, l-au înzestrat ursitoarele: ironie și autoironie, talentul de a crea personaje – atunci când nu îi oferim noi înșine propriile mutre pentru a le eterniza în linii și culori pe care le privim apoi cu bucuria descoperirii noastre într-o nouă ipostază –, capacitate de reacție imediată printr-o replică spumoasă, transpusă, de cele mai multe ori, în desen satiric inspirat și, lucru rar întâlnit, o modestie exemplară de care, recunosc, sunt profund impresionat de fiecare dată când îl întâlnesc.

L-am urmărit cu admirație în câteva festivaluri, așezat la masa de desen, mânuind cu o ușurință de invidiat creionul și, din câteva linii și tușe, imortalizează o privire, fixând-o pentru eternitate într-un portret în care posesorul se regăsește. Este clipa mirabilă a unui chip care se veșnicește, CRIV furându-i trecerii grăbite a timpului o frântură din firescul curgerii sale.

Nu de puține ori, intelectualii se aruncă dezinvolt în jocul cuvintelor, de preferat multe, curgând șuvoi, uitând sensurile lor, ignorându-le în simplitatea lor comunicațională sau transformându-le după bunul plac, adăpostind sub pulpana lor înțelesuri numai de ei știute.

Am asistat, nu o dată, la discursuri ample, care, fără să fie închegate neapărat într-o limbă de lemn, așadar, dovedindu-se, la prima vedere, cuceritoare în beția înșiruirii de cuvinte, nu au reușit să-mi spună, de fapt, nimic, nici despre cel care vorbește și nici despre subiectul intervenției sale. Este acesta un neajuns teribil al intelectualilor care preferă să se asculte pe sine, ignorându-și interlocutorii.

I-am admirat mai mereu, de aceea, prin contrast, pe fotografi și caricaturiști. Ei reușesc să ofere, fie într-o imagine vie, fie într-un desen inteligent construit, cu personaje abia schițate care schimbă sau nu replici, echivalentul sintetizat și conceptualizat al celor 1.000 de cuvinte necesare pentru a descrie evenimente, personaje, stări de spirit sau atitudini.

Ei surprind o realitate într-o fracțiune de secundă, una care poate încorpora istoria trăită și deja irosită, sau o descriu, din câteva linii, în jocul amuzant al ironiilor ascuțite, bine țintite, care îți rămân în minte pentru totdeauna.

Pierdut, în aparență, în cotidianul dezolant, Cristi Vecerdea-CRIV este, în realitate, un observator fin și atent la tot ceea se întâmplă în jur și, nu de puține ori, l-am văzut suferind pentru neîmplinirile și eșecurile altora, trist pentru propriile nerealizări, dar salvându-se mereu printr-o replică ingenioasă, stârnind, benefic, râsul, printr-un desen satiric în care își livrează, stilizat, nemulțumirile, răzvrătindu-se artistic împotriva unei realități care își merită măcar biciul ironiei.

Am scris, în „Observatorul militar”, nu de puține ori, articole care i-au iritat pe unii și pe alții. Inevitabil, aș spune! Dar cu adevărat furioși i-am văzut pe unii după publicarea caricaturilor lui CRIV.

Nu a fost nevoie de analize temeinice de „rating” (astăzi, de pildă, pagina noastră de Facebook dă verdicte sigure și imediate, semn al aprecierii de care se bucură Cristi Vecerdea!), căci însăși dispariția producțiilor sale din paginile publicației, la un moment dat, pentru o vreme, a fost elocventă pentru a contura forța de „izbire” a unui simplu desen satiric!

La cei 45 de ani de activitate în această nobilă breaslă a caricaturiștilor, Cristi Vecerdea-CRIV rămâne unul din cei mai talentați artiști grafici pe care armata română îi are. (Florin Șperlea).