Raluca Alexandra Sîrbu are 35 de ani, este soldat și ocupă funcția de operator pe grupul de antene Antena Mast Group (AMG) al sistemului PATRIOT.

Și-a dorit dintotdeauna să devină militar, numai că situația financiară a familiei a pus-o în situația de a munci de tânără, în loc de a studia. Am muncit o perioadă în străinătate, pentru un salariu mult mai mare decât în țară. După șapte ani petrecuți peste hotare, când am revenit în România mi-am impus să-mi îndeplinesc visul din adolescență, fiind cu ochii pe anunțurile de recrutare. Am fost foarte pasionată de sport și mi-am imaginat armata ca fiind locul în care îmi voi satisface această pasiune, un loc în care voi avea parte de acțiune, cum văzusem în filme.

Locuiește în Giurgiu, un oraș care oferă puține șanse de carieră, dar spune că nu a ales armata ca o soluție de avarie pentru că nu avea altceva de lucru. Nu, lucram! În timp ce mă pregăteam de examen și pentru probele sportive, aveam un loc de muncă. Am venit în armată cu sufletul deschis, acesta a fost visul meu. A dat examen la Regimentul 74 PATRIOT, fiind admisă. Filmele-s una, realitatea-i alta, iar contactul cu instrucția nu i-a oferit o copie fidelă a scenelor cinematografice.

A fost o schimbare radicală pentru ea, deoarece nu era obișnuită să fie la ordin. Tu-ți dorești acțiune, dar nu-ți prea spune nimeni înainte că te lovești și de anumite lucruri care te fac, într-un fel, să te simți înjosit. Pregătirea este însă un rău necesar, dar nu poți să nu te întrebi de ce trebuie să decurgă chiar așa. Ajungi să-i privești ciudat pe instructori, deși, altfel, chiar nu te poți forma în spirit cazon.

Crede că, în perioada de instrucție, soldatul este pus sub presiune, fiindcă se urmărește transformarea lui din civil într-un timp foarte scurt. Încearcă să te transforme cât mai repede, să îți imprime un stil specific armatei, încât ai senzația că atât cât vei sta în armată, așa o vei duce. Instructorii îți spun, la un moment dat, să stai liniștit, că, atunci când vei ajunge în unitate, nu va mai fi la fel, dar tu ajungi să nu mai crezi în spusele lor. Îți dai seama, în timp, că au avut dreptate, dar pleci destul de circumspect la drum.

De când a venit la Regimentul 74 PATRIOT și a început să pună în practică ceea ce învățase în perioada de instrucție, fiecare nouă zi a devenit tot mai interesantă. M-am lovit de situații noi, mi-am învățat lecția, iar fiecare pas de acest fel mi-a consolidat încrederea în forțele proprii, oferindu-mi și satisfacția reușitei.

La Regimentul 74, alături de alți colegi, se ocupă de întreținerea rețelelor de comunicații, de la instalarea antenelor până la crearea conexiunilor în rețea. Facem constant cursuri în unitate. A fost un pic mai greu la început, pentru că  în școală pregătirea am făcut-o pe alte sisteme mai vechi. Când am venit aici, am întâlnit cu totul altceva și, practic, am reînceput o nouă școală. Până să ajungă sistemul PATRIOT, instructorii americani erau deja aici, iar cursurile cu ei le-am făcut. Pe lângă faptul că ne antrenăm zilnic în teren, avem și cursuri teoretice în limba engleză. Se termină un curs, începe altul. Acțiune, exact ce-mi doream când am intrat în armată!

Spune că nu ar mai fi putut rămâne la muncă în străinătate, întrucât a realizat că acolo nu era altceva decât o mașinărie într-un angrenaj mecanic, neajungând să aibă nicio satisfacție sufletească. Când am plecat, nu aveam neapărat o mentalitate setată pe ideea de apartenență la țara mea. Muncind acolo însă, mi-am dat seama că, în țara ta, poți fi altcineva, îți poți crea o identitate proprie. Armata română mi-a dat o identitate și mi-a schimbat foarte mult percepția despre valorile naționale.

Acum, din sistemul militar, privește sensul vieții din altă perspectivă.  Înainte eram foarte diferită, credeam că trebuie să muncești numai pentru a câștiga bani. În schimb, ajungând să muncesc în armată, mi-am dat seama că nu acesta este motivul principal, pentru că, altfel, cred că n-ar mai fi nimeni aici.

Îi displace că unii din militarii foarte tineri, ieșiți din academii și școlile de subofițeri și maiștri militari, nu sunt foarte conștienți de scopul profesiei pe care și-au ales-o. Nu realizează că omul de lângă ei e acela pe care, la un moment dat, e posibil să fie nevoiți să-l salveze de la moarte sau invers. Am senzația că este destul de slabă, printre unii, conștiința de militar. Am observat că sunt detașați de viața militară un pic cam mult, mai fără respect și mai reci. Sfatul meu pentru ei acesta ar fi: dacă vin într-un loc unde se formează un cerc atât de puternic, trebuie să facă tot posibilul pentru a-l ține solid. Să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Dar pentru a atinge acest țel, trebuie să uităm de individualism când intrăm în mediul militar.

Dincolo de aceste mici nemulțumiri, la Regimentul 74 PATRIOT se bucură de respectul superiorilor. Cu bune și rele, există relații de colegialitate, fiecare regăsindu-și locul în marea familie a unității.

Are doi copii, aceștia fiind foarte mândri de mama lor militar. Prima mea uniformă a trecut în posesia fetei mele mai mici. Când veneam acasă și o dădeam jos de pe mine, ea se îmbrăca tot timpul cu uniforma mea. Între timp, a mai crescut și uniforma i se potrivește. O mai probează din când în când, îi este foarte dragă.

O întreb dacă încearcă acțiuni personale de recrutare printre amici și apropiați ai familiei. Da, am încercat să-i conving că armata li s-ar putea potrivi. Unii s-au înscris chiar pentru examen, dar au renunțat în ultimele clipe. Cred că nu au curaj să se implice deoarece se gândesc la familie. Mulți sunt de vârstă cu mine, au deja formată o familie și cred că le e greu să plece de acasă pentru perioada de instrucție. În plus, nici banii nu sunt foarte mulți. S-au mai îmbunătățit, în ultima vreme, condițiile salariile, s-au mai primit niște bani din sumele forfetare pentru navetiști, dar și prețurile au tot crescut. (L. Anghel).