Administratie
Ultimii ani au dat peste cap toate prognozele Băncii Naţionale a României (BNR) referitoare la evoluţia ratei anuale a inflaţiei
Primele două luni ale anului curent au consemnat, fiecare, o rată anuală a inflației de peste 7%, România ocupând la acest capitol primul loc din Uniunea Europeană.
La prima vedere, comparativ cu primele două luni similare ale anului trecut, când rata anuală a inflației era de peste 15%, în ianuarie și februarie 2024 am avut o rată mică a inflației. De ce, în ciuda acestei scăderi, puterea de cumpărare este, în continuare, mică, iar scumpirile se simt la fel ca în urmă cu doi ani?
În primul rând, trebuie spus că rata anuală a inflației se măsoară comparând luna curentă cu cea similară din urmă cu un an. Astfel, dacă în ianuarie 2023 inflația era de 15,1%, aceasta era măsurată în comparație cu prima lună a lui 2022 (8,4%), cum și inflația din acea lună se contoriza în același mod, în prima lună a lui 2021 aceasta fiind de 3%.
Fenomenul care conduce la scăderea ratei anuale a inflației se numește dezinflație. Prețurile cresc în continuare, dar într-un ritm mai lent. A nu se confunda cu deflația, care este un fenomen ce aduce recesiune economică severă și scăderi abrupte ale prețurilor cauzate de lipsa cererii.
De ce nu simțim o creștere a puterii de cumpărare, în ciuda dezinflației? Pentru că nu ne raportăm doar la prezent, ci și la ultimii ani care au consemnat creșteri galopante ale ratei inflației. Ducem în spate tot ce a însemnat creșteri de prețuri în ultimii trei ani, de aceea nu simțim o creștere a puterii de cumpărare.
La un calcul simplu, constatăm că inflația cumulată a ultimilor trei ani este de 33,9%. Dacă nu ați primit măriri salariale în acest cuantum, nu veți simți o revenire la puterea de cumpărare din 2020, când, din cauza pandemiei, prețurile scăzuseră foarte mult.
Practic, salariile au scăzut cu 33,9%, dar, dacă indexarea cumulată a ultimilor trei ani nu a fost decât 10%, de exemplu, atunci venitul real a scăzut cu aproape 24%.
În teorie, salariile nu pot fi indexate cu rata totală a inflației, pentru că s-ar deschide un fel de cerc care nu s-ar închide niciodată. Dacă angajatorii cresc salariile cu acelaşi procent cu care creşte rata inflaţiei, preţurile vor continua să crească, deoarece cererea va rămâne la acelaşi nivel. Fenomenul se numește spirală a creşterii salariilor și a prețurilor.
În plus, nu ne omoară atât inflația totală, cât inflația de bază care consemnează rata de creștere a prețurilor la produsele. Chiar dacă inflația generală e în scădere, inflația la produsele de bază înregistrează mari fluctuații, în anumite perioade fiind cu mult peste inflația generală.
În iulie 2023, de exemplu, în România, contribuția produselor agroalimentare și a băuturilor nealcoolice a sărit pragul de 40% în inflația totală. Oamenii simt că prețurile cresc continuu, întrucât prețurile alimentelor au crescut cel mai mult, iar în coșul de consum al cetățeanului obișnuit predomină produsele alimentare. (L. Anghel).
Administratie
Șofer ucrainean, cercetat după ce ar fi oferit 150 de euro unui polițist de frontieră
Un cetățean ucrainean este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea. Potrivit Gărzii de Coastă, acesta ar fi urmărit să obțină permisiunea de a intra în țară cu un autocamion a cărui remorcă nu avea ITP valabil.
Neregulă depistată la controlul de frontieră
Cetățeanul ucrainean s-a prezentat pe sensul de intrare în România la volanul autocamionului. În timpul verificării documentelor, polițistul de frontieră a constatat că remorca nu deținea un certificat de inspecție tehnică periodică valabil.
Polițistul a refuzat banii și a sesizat autoritățile
Conform informațiilor transmise de Garda de Coastă, șoferul i-ar fi oferit polițistului 150 de euro pentru a-i permite să-și continue deplasarea. Agentul a refuzat suma și l-a informat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.
A fost formulat un denunț, iar parchetul competent a fost sesizat. Cercetările continuă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).
Administratie
Patru cetățeni turci, depistați după ce ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au identificat patru cetățeni turci care se aflau în zona de graniță fără să-și poată justifica prezența.
Observați cu ajutorul echipamentelor de supraveghere
Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, agenții au observat cele patru persoane în timp ce se deplasau în apropierea frontierei cu Serbia, folosind mijloace de supraveghere pe timp de noapte.
Polițiștii au intervenit și i-au depistat la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, pe teritoriul României.
Cercetări pentru trecerea frauduloasă a frontierei
Cei patru au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări. În urma acestora, s-a stabilit că sunt cetățeni turci și că ar fi trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. (Paul D.).
Administratie
Bugetele pentru urgențe și pacienții critici, suplimentate cu 230 de milioane de lei
Ministerul Sănătății alocă fonduri suplimentare programelor pentru ATI, AVC și infarct, precum și Unităților de Primiri Urgențe
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat suplimentarea bugetelor pentru domeniile considerate prioritare cu încă 230 de milioane de lei. Din această sumă, 100 de milioane de lei sunt alocate Acțiunilor Prioritare, programe care finanțează direct tratamentul pacienților critici din spitale.
Potrivit ministrului, 60 de milioane de lei din fondurile pentru Acțiunile Prioritare vor reveni unităților de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), 10 milioane de lei programului destinat pacienților cu accident vascular cerebral și 9 milioane de lei celui pentru pacienții cu infarct miocardic acut. Restul sumei va susține alte programe pentru afecțiuni grave.
Încă 130 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe
Bugetele Unităților de Primiri Urgențe (UPU) vor fi suplimentate cu 130 de milioane de lei, peste cele 150 de milioane alocate cu două săptămâni înainte, a precizat Rogobete.
Ministrul a afirmat că fondurile urmăresc să asigure medicamentele și materialele sanitare necesare în UPU și în secțiile care tratează pacienți în stare critică.
Ministrul: alocările ajung la nivelul propus la începutul anului
Alexandru Rogobete a declarat că, prin noile suplimentări, finanțarea ajunge la nivelul solicitat de Ministerul Sănătății la începutul anului. El a mulțumit personalului medical și a transmis că ministerul monitorizează situația din spitale pentru a sprijini furnizarea promptă a serviciilor medicale.
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum 23 de orePOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 5 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 23 de oreOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Exclusivacum 23 de oreM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”




