Meseria pe care o practic evoluează în fiecare zi. Nu există în medicină ideea de a te opri din învățat, spune plutonier Nicoleta Zalomir, asistent medical în cadrul compartimentului Terapie și Anestezie a Spitalului Clinic Militar de Urgență Dr. Iacob Czihac Iași.
Nicoleta a ales să devină asistent medical într-un moment de cotitură, când mama ei a fost diagnosticată cu o boală necruțătoare – cancer.
Mi-am dorit să învăț și să evoluez atât de mult, încât să pot să-i salvez viața. Așa gândeam eu la vremea respectivă. O poveste tristă a stat la baza deciziei de a urma această carieră.
Nicoleta și-a pierdut mama, după o luptă grea și extrem de dureroasă, însă nu a renunțat nicio clipă la dorința de a face bine celor din jur.
Fiind la începutul carierei în urmă cu mai bine de 20 de ani, Nicoleta a început de jos, lucrând în triaj, unde nu erau atât de multe activități cum se desfășurau pe secții. Era, în mare parte, o muncă de birou, foarte asemănătoare cu cea a asistenților medicali de unitate.
Atunci a luat hotărârea să îmbrace haina militară și să muncească, zi de zi, pentru a îmbina cele două meserii. În 2013, Nicoleta Zalomir a urmat cursul de formare pe filiera indirectă a subofițerilor sanitari, la Focșani.
Uitându-mă în urmă, simt că am evoluat foarte mult. După absolvirea cursului de subofițeri, am primit repartiție la Batalionul 21 Vânători de Munte General Leonard Mociulschi din Predeal, dar m-am detașat repede la Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt din Iași, unde am lucrat până în 2016, în cadrul compartimentului Rol 1, povestește Nicoleta care, îmi explică, a căutat în fiecare etapă a carierei noi provocări.
Acolo a avut parte, din nou, de muncă de birou. Care nu mă împlinea, pentru că, din punct de vedere al unui cadru medical care își dorește să evolueze, consider că te plafonezi dacă lucrezi la nivelul unui cabinet medical. Comparativ cu munca într-un spital, unde cazuistica este foarte diferită.
A ales, așadar, adrenalina zilelor din sala de operații, dorindu-și cu ardoare să învețe cât mai mult, atât din practica de zi cu zi, cât și de la colegii medici și asistenți cu vechime. A avut parte de experiențe intense, lucrând în compartimentul chirurgie și ajutând la salvarea vieților în fiecare zi. Astfel, visul din tinerețe devenea realitate. Și fiecare om salvat diminua sentimentul de durere de a nu-și fi putut salva propria mamă.
Dar Nicoleta Zalomir este genul de om mereu în căutare de mai mult, astfel că și-a dorit să-și dezvolte, deopotrivă, și cariera militară.
În 2018, am plecat în prima misiune într-un teatru de operații, unde am îndeplinit funcția de sanitar-șef în cadrul Elementului Național de Sprijin din Kandahar, Afganistan.
Curiozitatea, spune ea, a stat la baza deciziei de a pleca într-o astfel de misiune. Doi ani mai târziu, a apărut o altă provocare căreia Nicoleta i-a răspuns prezent – o altă misiune în Afganistan, ca asistent-șef în compartimentul chirurgie al spitalului ROL 2- HKIA, Kabul.
Experiența acumulată a fost pe măsura pregătirii pe care am făcut-o acolo – cursuri de specialitate, interacțiunea cu multe naționalități. Înveți de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Am încercat, la revenirea din fiecare misiune, să adaptăm din procedurile și tehnicile noi de acordare a primului ajutor deprinse.
Cele două misiuni în teatru au reprezentat, pentru Nicoleta Zalomir, deopotrivă o mare realizare în carieră și un mare sacrificiu din punct de vedere al familiei.
Mi-am lăsat copiii, la momentul respectiv, pentru a pleca în misiune. Erau mici, aveau nevoie de mine, tocmai din acest motiv a fost o decizie grea. Dar mi-am asumat tot și am încercat, ca orice părinte, să cumpăr lipsa timpului pe care trebuia să-l petrec cu ei prin alte lucruri. Am avut susținere totală din partea lor, așa că nu regret hotărârea luată atunci.
Nicoleta are un fiu de 15 ani și o fiică de 21 de ani, care calcă pe urmele mamei cu multă mândrie și dăruire. Domnișoara mea urmează școala postliceală de sanitari și își dorește să fie cadru medical militar. Sunt o mamă fericită, împlinită și foarte mândră.
După ani de experiență pe secția de chirurgie, Nicoleta și-a dorit mai mult. Din nou. Așa că s-a mutat la terapie intensivă. Cred că dacă ar exista o secție mai solicitantă decât terapia intensivă, cu siguranță acolo m-aș muta.
Activitatea zilnică a Nicoletei se desfășoară în sala de operații, începând cu ora 7 dimineața și până se termină programul operator. Cazurile sunt multe și grele, acesta fiind motivul pentru care nu consideră că practică o meserie, ci că pune suflet în tot, din pasiune.
Lucrez cu un chirurg oncolog care operează, aproape zilnic, pacienți diagnosticați cu cancer. Și fiind povestea anterioară a mamei mele, pe care am pierdut-o, probabil de aici motivația de a fi mai bună în fiecare zi. (A. Motoc).
