Connect with us

Administratie

Laboratorul unde se află simulatorul RT 3

Publicat

pe

La Regimentul 74 PATRIOT, laboratorul unde se află simulatorul RT 3 este locul în care este instruit personalul în operarea și mentenanța sistemului. În acest laborator are loc prima etapă a instruirii oamenilor, el permițând simularea consolelor care se află în cabina de control a angajărilor. De asemenea, acesta permite instruirea în ceea ce privește asigurarea mentenanței sistemului.

Antrenamentele pe simulator îi ajută să evite eventuale incidente tehnice atunci când se antrenează pe un sistem de miliarde de euro. Militarii vin aici, se instruiesc în mod simulat și, astfel, știu ce au de făcut când vor urma antrenamentele reale. Doar după ce trec toate testele și evaluările, la finalul pregătirii pe simulator, pot să manevreze tehnica reală. Totodată, antrenamentul pe simulator oferă și avantajul de a face economii. Până la urmă, una e să pornești un calculator și alta un grup electrogen care consumă foarte mult, spune colonelul Virgil Toșa, comandantul regimentului.

Acesta spune că, permanent, sunt oameni care fac pregătire la simulator, pentru că, după ce își însușesc cunoașterea tehnicii și mentenanța, se intră în partea de tactică și scenarii de luptă, cu un nivel de complexitate mult mai mare. E mult mai greu să simulezi o situație de luptă în poligon decât aici. În simulator putem introduce foarte multe ținte care de care mai dificile, iar echipa și sistemul se pot antrena în cele mai dificile și complexe condiții, spune Toșa.

Toți cei care deservesc tehnica se pregătesc la simulator de cel puțin  două ori pe săptămână. Există și momente în care acest lucru nu este posibil, pentru că militarii sunt în exerciții de antrenament în teren, dar câtă vreme sunt în unitate, se folosește simulatorul intensiv. În permanență, softul este upgradat de compania producătoare cu cele mai noi modificări, introducând cele mai noi amenințări care apar, astfel încât militarii să fie la curent cu  ceea ce se întâmplă în lume. Practic, simulatorul acesta este la cel mai înalt nivel de tehnicitate, fiind permanent upgradat cu softurile cele mai actuale, continuă colonelul Toșa.

Aflu că sistemul de simulare este atât de avansat, încât nimeni nu poate trece la următorul nivel dacă face greșeli. La un moment dat, de exemplu, dacă nu respecți niște pași obligatorii de protecția muncii, cum ar fi trecerea pe sub lansator, sistemul te descalifică. Sistemul nu te iartă, te descalifică. În felul acesta se formează abilități și deprinderi ale oamenilor, astfel încât ei să nu greșească atunci când se află la tehnica reală, încheie colonelul Virgil Toșa.

Sergent-major Cristinel-Simion Moldoveanu, subofițer specialist,  realizează accesul în RT 3, asigurând funcționarea în parametri optimi a consolelor. Cunosc foarte bine aplicațiile, eu le upgradez de fiecare dată când le primim de la producătorul american. Nu face parte din grupul militarilor care lucrează cu tehnica de luptă, în schimb, când se fac cursuri cu un instructor poate participa alături de ceilalți colegi. Cel mai interesant la această funcție este că-mi permite să asimilez toate informațiile despre acest sistem nou. Evident, mai am de acumulat, nimeni nu le știe pe toate.

Maistrul militar clasa a IV-a Radu Iulian este specialist mentenanță, iar antrenamentul la simulator îl introduce, pe zi ce trece, în mediul de lucru de la centrul de mentenanță. A urmat un curs de mentenanță și remediere în Statele Unite. Acolo totul este foarte bine organizat, instructorii au fost cu adevărat profesioniști. Ne-au explicat pas cu pas ce avem de făcut, astfel că am revenit cu un bagaj solid de cunoștințe pe care am șansa să le pun în practică aici.

 

Îmi spune că, la simulator, dacă urmezi corect toți pașii, devine foarte ușor să-ți îndeplinești misiunea ce-ți va fi repartizată. În schimb, dacă omiți anumite etape, primești un semnal de atenționare, fiind avertizat, de exemplu, că ești deja electrocutat. Fiecare pas greșit ne obligă să reluăm tot procesul de la capăt. Reîncepem de la zero până totul iese perfect, întrucât simulatorul nu ne iartă greșelile. Suntem conștienți că altfel nu se poate, pentru că, în viața reală, dacă am face asemenea greșeli am putea chiar muri.

Îi lansez provocarea de a presupune că n-ar exista acest simulator. Ar fi foarte greu procesul de învățare, mai ales pentru aceia care vin din promoție și  n-au urmat un curs de perfecționare. Cine a fost pasionat de jocurile video, nu va avea mari probleme în a se descurca cu simulatorul. Da, și pentru mine este un fel de centru de jocuri video. Apar situații noi periodic, pentru noi fiind foarte antrenante și provocatoare. Îmi oferă și un exemplu de situație ipotetică pe care ar avea-o de rezolvat. Să spunem că rămânem fără curent la generator. Trebuie să luăm toți pașii, verificăm cablurile. Uneori problema este de la acestea, altă dată din generator. Schimbăm acea componentă, iar problema este rezolvată.

Locotenent Bogdan Țuțueanu, comandant de baterie, spune că între sistemul de simulare și sistemul real PATRIOT există unele diferențe extrem de mici. La sistemul de la simulator, totul copiază fidel realitatea, însă riscul este minim aici deoarece nu există pericolul de a te lovi atunci când operezi tehnica, însă situația este redată. Toate problemele sau erorile pe care le face operatorul în cadrul simulatorului sunt penalizate. Sunt semnalizate și penalizate, pentru ca atunci când pleacă de aici și merge la tehnica reală să nu le facă, pentru că acolo riscurile sunt foarte mari.

 

Rolul său este de a-i testa pe militari în teren, unde totul se compară cu ceea ce s-a executat la simulator. Ies în câmp și fac aceleași activități pe care le-au efectuat și la RT 3, iar antrenamentele desfășurate cu ajutorul acestuia transformă mediul de instrucție reală în unul mult mai sigur. Ei știu deja cum se operează sistemul. Dacă, de pildă, constatat că ceva le-a scăpat, eu sau comandanți de plutoane care urmăresc îndeaproape activitatea lor, analizez situația și ofer un feedback. Eventual, îi retrimit la simulator unde mai trec prin acel proces ratat în câmp. (L. Anghel).

Administratie

20 de localități din Prahova, beneficiare ale unui proiect de energie verde de 42,6 milioane de lei

Publicat

pe

De

O centrală fotovoltaică planificată în zona Bărcănești–Tătărani va produce energie pentru instituțiile publice partenere. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare și a intrat în etapa de execuție.

Consiliul Județean Prahova a organizat, la Băicoi, prima conferință dedicată proiectului I.D.-R.E.S. 2. Întâlnirea din 19 octombrie 2026 a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale partenere, echipa de implementare și constructorul, pentru prezentarea stadiului investiției și discutarea pașilor următori.

Potrivit comunicatului de presă al Consiliului Județean Prahova, valoarea proiectului este de 42.608.137,60 lei, iar finanțarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, prin Ministerul Energiei.

Energie fotovoltaică pentru consumul instituțiilor publice

Proiectul prevede construirea unei capacități de producție a energiei electrice din surse fotovoltaice în zona Bărcănești–Tătărani. Energia va fi destinată autoconsumului instituțiilor publice din localitățile participante.

Autoritățile estimează că investiția va reduce cheltuielile cu energia, va genera economii pentru bugetele locale și va contribui la diminuarea emisiilor de carbon.

20 de comunități, un proiect comun

Alături de Consiliul Județean Prahova, în proiect sunt implicate 20 de localități: Băicoi, Bușteni, Bănești, Bărcănești, Cocorăștii Colț, Florești, Gherghița, Gorgota, Păulești, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Provița de Sus, Puchenii Mari, Șirna, Târgșoru Vechi, Tinosu, Măgureni, Plopeni, Poiana Câmpina și Filipeștii de Pădure.

De la documentații la începerea lucrărilor

La preluarea mandatului actualei conduceri a Consiliului Județean Prahova, în noiembrie 2024, proiectul avea studiul de fezabilitate realizat și o parte dintre avize obținute, iar cererea de finanțare fusese evaluată favorabil.

Ulterior, au fost obținute avize suplimentare, au fost aprobate documentațiile urbanistice și a fost semnat contractul de finanțare, la 6 iunie 2025. A urmat contractarea serviciilor de proiectare și execuție, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 3 decembrie 2025.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a declarat că proiectul a fost preluat dintr-o etapă anterioară și dus mai departe până la începerea execuției. El a subliniat că investițiile trebuie continuate indiferent de administrația care le-a inițiat și le-a mulțumit primarilor parteneri și celor implicați în implementare.

Parte a unui program județean mai amplu

I.D.-R.E.S. 2 este unul dintre cele trei proiecte complementare derulate la nivelul județului. Programul reunește 55 de unități administrativ-teritoriale și aproximativ 350 de instituții și obiective publice din Prahova.

Conferința de la Băicoi le-a oferit partenerilor ocazia să discute direct cu echipa de implementare și cu constructorul despre evoluția lucrărilor și aspectele tehnice ale investiției. Potrivit comunicatului, următoarea întâlnire este programată în noiembrie, la Provița de Jos.

Consiliul Județean Prahova anunță că va monitoriza derularea proiectului, cu obiectivul de a transforma energia regenerabilă produsă în economii concrete pentru comunitățile beneficiare.

Citeste in continuare

Administratie

Bogdan Toader: „Bugetul nu s-a echilibrat”, în pofida măsurilor fiscale

Publicat

pe

De

Deputatul PSD Bogdan Toader, președintele organizației PSD Ploiești, critică efectele măsurilor economice adoptate în ultimul an și cere ca politicile de reducere a deficitului să fie evaluate în funcție de rezultate. Într-o declarație publicată de acesta, Toader invocă datele Eurostat privind deficitul României și evoluția unor indicatori economici.

România, cu cel mai mare deficit din UE în trimestrul al doilea

Potrivit cifrelor Eurostat citate de deputat, deficitul României a ajuns la 9,2% din PIB în trimestrul al doilea, pe baza datelor ajustate sezonier. Toader notează că acesta a fost cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, unde media a fost de 3,5%.

El precizează că un singur trimestru nu este suficient pentru a indica o tendință, dar consideră că datele trebuie analizate în raport cu măsurile adoptate și cu costurile suportate de populație.

Taxe mai mari, consum mai slab și inflație ridicată

În declarația sa, Toader susține că măsurile din ultimul an au adus taxe mai mari, o scădere de 5,7% a vânzărilor cu amănuntul în iulie și o inflație de 6,5% în septembrie, pe care o descrie drept cea mai mare din UE.

„Ni s-a spus că măsurile din ultimul an sunt prețul pe care îl plătim ca să ajungem mai repede la echilibru”, afirmă deputatul, adăugând că bugetul nu s-a echilibrat.

Apel la măsuri evaluate prin rezultate

Toader spune că nu se opune responsabilității fiscale, dar cere ca programele de guvernare să fie fundamentate pe rezultate măsurabile, nu doar pe promisiuni. El mai susține că efortul reducerii deficitului nu ar trebui să fie suportat în mod repetat de persoanele cu venituri mici și medii.

„Un stat serios își corectează deficitul fără să-și sufoce economia”, a transmis deputatul.

Citeste in continuare

Administratie

A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România

Publicat

pe

De

Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.

Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere

Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.

În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.

Polițistul a refuzat banii

În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.

Cercetări coordonate de procuror

În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv19 ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv19 ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv19 ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv2 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv2 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv2 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv3 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv3 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv3 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv