Pe cercetași e greu să-i prinzi la unitate, pentru o discuție. Sunt mai mult plecați pe teren. Dar merită efortul, pentru că sunt militari cu pasiune, care iubesc ceea ce fac.

Când am vizitat Compania 206 Cercetare, subunitate din compunerea Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, militarii desfășurau un exercițiu în teren, lângă poligonul Măgurele. Fiind început de an și având foarte mulți oameni noi, ne-am folosit de oportunitatea asta pentru a încerca să legăm sau să întărim legăturile dintre comandați de grupe și subordonați. Și să vedem fiecare cât știe, explică locotenent Cozmin Cazac comandant pluton cercetare, la Compania 206 Cercetare.

A trebuit să îi aștept să se întoarcă pentru a avea cu cine sta de vorbă. Și bine am făcut. Am avut ocazia să cunosc un subofițer care este de 20 de ani în structură și o mamă singură care și-a început cariera militară la 30 de ani.

Plutonierul Claudiu Marian Amariei, comandant grupă cercetare la Compania 206 Cercetare, este de 20 de ani în aceeași structură. A venit în 2004, caporal, iar în 2016 a trecut în corpul subofițerilor. Făcusem armata ca militar în termen și mi-a plăcut. La 20 de ani, când am intrat în sistem, se făcea trecerea de la militar în termen la militar angajat. A fost un pic cam greu. Cadrele militare încă ne asociau cu militarii în termen. Apoi, ușor-ușor, am devenit colegi.

În 2016, a trecut în rezervă și după aceea a fost activat, ca subofițer. Așa a fost procedura. Ca subofițer e altfel, mai multă responsabilitate și trebuie să avem grijă și de oamenii de sub noi. Ca salarizare nu e diferență mare. Deci dacă stăm numai pentru bani, nu, n-avem o satisfacție. Printre colegi, schimbarea nu s-a simțit. Noi, la cercetare, suntem colegi. Doar că unii avem alte responsabilități sau alte obligații.

La cercetași, trebuie să gândim. Și libertatea care ni se oferă în câmpul tactic mi-a plăcut.

În instruirea celor tineri, subofițerul încearcă să le insufle în primul rând pasiunea. Spune că asta este ceea ce l-a ținut aici 20 de ani.  Încerc să le insuflu pasiunea pentru armă, pentru specialitate, pentru munte, că dacă n-ai pasiune pentru munte la vânătorii de munte, e mai greu. Apoi, din experiența pe care am acumulat-o, încerc să-i învăț și pe ei cum să poată să treacă peste momentele mai dificile de la instrucție.

Militarul are două misiuni în Afganistan, în 2008 și 2010, pe funcția de cercetaș. Am învățat că e important să ții aproape de cel de lângă tine, să ai grijă de el, ca și el, la rândul lui, să aibă grijă de tine. Doar împreună putem reuși să ne îndeplinim misiunile. Singuri, niciodată! Au fost și evenimente neplăcute. În 2010, a pierdut doi colegi. Dar dacă mâine ar pleca colegii în misiune, ar merge și el. Fără să stea pe gânduri. Dacă noi ne antrenăm împreună, când e momentul să plecăm, nu pot să zic eu nu merg. E o chestie de echipă, de grup. Nu pot să-i las la greu.

Cercetașii au câte șapte-opt tabere pe an și devine din ce în ce mai greu, odată ce înaintezi în vârstă. Ai mai multe responsabilități acasă, familie, copii. După 10-15 ani, lipsa ta devine obișnuință pentru familie. Acum e mai greu cu cel mic, că nu prea înțelege, dar ușor, ușor, îi explic și lui că tati trebuie să plece. El numără nopțile, așa știe când mă întorc.

Soldatul Corina Alexandra Calița, cercetaș la Compania 206 Cercetare, a început instrucția anul trecut, la 1 noiembrie și de la 15 ianuarie a devenit soldat gradat profesionist în cadrul companiei. Să vin în armată a fost visul meu. Prima dată nu am știut ce aleg, dar îmi place la cercetași. Nu este greu, nu este nici ușor. Este undeva la jumătate. Sunt lucruri noi de învățat. Multe.

Are 30 de ani și o fetiță de 11 ani pe care o crește singură. Am vrut să fiu un exemplu pentru ea și pentru familia mea, care mă susține necondiționat. În perioada de instruire, fata a stat la părinți, în Buzău. Acum, Corina merge în weekend acasă, dar urmează să își aducă fata în Brașov și să stea împreună în chirie.

Femeile, în general, fug de cariera militară, pentru că au impresia că e o lume a bărbaților. Dar vreau să transmit fetelor să vină cu curaj, pentru că lucrurile nu stau chiar așa.

În companie sunt opt SGP, două femei și restul bărbați. Și colectivul de aici m-a făcut să rămân. Nu mă așteptam să fie atât de închegat. Lucrăm într-un mediu mai bărbătos. Dar m-am integrat foarte bine, suntem foarte uniți, ne ajută, ne sfătuiesc, nu mă așteptam și chiar apreciez.

Planul ei este să ia totul pas cu pas. Să învețe și să ajungă la nivelul colegilor ei. Nu vrea să treacă în rândul subofițeri, pentru că ar trebui să o ia de la capăt cu școlarizarea și n-ar vrea să mai stea departe de copil. Consider că, la vârsta mea și fiindcă am un copil, ar trebui să mă opresc aici. Las celor mai tineri această oportunitate de a urma un curs de subofițeri. (A. Crisan).