Administratie
Cine nu vrea în sistem oameni cât mai bine pregătiți?
Întotdeauna se întâmplă ca prevederile actelor normative să nu avantajeze pe toată lumea, ceea ce generează nu numai multe discuții în spațiul public, dar și nemulțumiri. Modificările legislative frecvente creează, uneori, probleme și specialiștilor care trebuie să le pună în aplicare. Un act normativ trebuie să fie concis, sobru, clar și precis, să excludă orice echivoc, redactarea fiind subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de destinatarii acestuia. Așa prevăd normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Avem însă multe exemple contra acestor dispoziții. În același act normativ, la un articol se dispune ceva, iar la altul se anulează sau restricționează, pentru o anumită perioadă, dreptul respectiv. Mă voi referi, la un asemenea exemplu, în rândurile următoare.
Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii prevedea, la art. 37, că atât cadrele militare în activitate, cât şi salariaţii civili, care au obținut titlul ştiinţific de doctor, beneficiază de un spor de 15% din solda de funcţie/salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care au titlul.
Prevederile respective au fost abrogate prin Legea nr. 330/2009, care, la numai un an de la intrarea sa în vigoare, a fost abrogată de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Aceasta, în numai șapte ani de aplicabilitate parțială, a fost modificată de peste 30 de ori! Ne amintim reducerea cu 25% a soldelor/salariilor, a amânării aplicării dispozițiilor.
Prin Legea nr. 193/2016, a fost completată cu o dispoziție care prevedea că personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din solda funcției de bază/ salariul de bază, dacă îndeplinește cumulativ două condiții: își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific sau conducătorul instituției apreciază că pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care își desfășoară activitatea persoana respectivă; nu a beneficiat de acordarea acestui spor sau nu i-a fost introdus în salariul de bază, potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie.
A venit anul 2017 cu o nouă lege-cadru, 153, în cuprinsul căreia se preciza că prevederile se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017. Aceasta prevedea că personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. De asemenea, se preciza că indemnizația respectivă nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și celorlalte drepturi bănești.
Până în ianuarie 2022, soldele/salariile trebuiau să ajungă la un anumit nivel, precizat în anexele legii. Nu s-a întâmplat așa, la sfârșitul fiecărui an apărea câte o ordonanță sau lege ce prevedea că sporurile, indemnizațiile etc. se mențin la același nivel ca în luna decembrie a anului precedent. De fapt, până acum, prevederile legii inițiale au fost modificate și completate de 55 de ori.
Şi a venit, la finele anului 2023, trenuleţul, OUG nr. 115. Referitor la personalul care deține titlul științific de doctor, precizează că acesta beneficiază de o indemnizație în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.
O prevedere corectă, în principiu, că doar nu poți beneficia de indemnizație dacă ești doctor în finanțe și îți desfășori activitatea ca actor. La dispoziția subliniată mai sus, s-au emis precizări de aplicare. Nu pentru prima parte, cea cu 50%, că doar trenulețul spune că indemnizațiile, compensațiile și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se mențin la nivelul lunii decembrie 2023. De fapt, indemnizația, rămasă an de an la nivelul lunii decembrie a anului anterior, reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în anul 2017.
Pentru partea a doua, s-a considerat că nu este suficient să fie prevăzute în fișa postului atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea beneficiarului este valorificată în mod suplimentar. Astfel, s-a decis ca fiecare persoană care deține titlul de doctor să prezinte lunar, în scris, compartimentului financiar-contabil, cu avizul șefului nemijlocit, activitatea desfășurată, astfel încât să reiasă că este valorificată suplimentar.
De ce s-a venit cu această precizare în plus față de lege, n-am putut afla, deși am încercat. De ce este nevoie de hârtii în epoca digitalizării, este iarăși de neînțeles. Se dorește oare descurajarea celor care, prin muncă cinstită, caută să evolueze, să-și dezvolte aptitudinile intelectuale, doar pentru a se face economie la buget?
Un titlu de doctor reprezintă un avantaj financiar pentru acela care îl deține, dar, în același timp, este și în beneficiul instituției. Spun asta având în vedere și o decizie, din 2019, a Curții Constituționale, care aprecia că indemnizaţia pentru titlul științific de doctor face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, iar raţiunea acordării acesteia este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-și îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă.
Întotdeauna se întâmplă ca prevederile actelor normative să nu avantajeze pe toată lumea, ceea ce generează nu numai multe discuții în spațiul public, dar și nemulțumiri. Modificările legislative frecvente creează, uneori, probleme și specialiștilor care trebuie să le pună în aplicare. Un act normativ trebuie să fie concis, sobru, clar și precis, să excludă orice echivoc, redactarea fiind subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de destinatarii acestuia. Așa prevăd normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Avem însă multe exemple contra acestor dispoziții. În același act normativ, la un articol se dispune ceva, iar la altul se anulează sau restricționează, pentru o anumită perioadă, dreptul respectiv. Mă voi referi, la un asemenea exemplu, în rândurile următoare.
Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii prevedea, la art. 37, că atât cadrele militare în activitate, cât şi salariaţii civili, care au obținut titlul ştiinţific de doctor, beneficiază de un spor de 15% din solda de funcţie/salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care au titlul.
Prevederile respective au fost abrogate prin Legea nr. 330/2009, care, la numai un an de la intrarea sa în vigoare, a fost abrogată de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Aceasta, în numai șapte ani de aplicabilitate parțială, a fost modificată de peste 30 de ori! Ne amintim reducerea cu 25% a soldelor/salariilor, a amânării aplicării dispozițiilor.
Prin Legea nr. 193/2016, a fost completată cu o dispoziție care prevedea că personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din solda funcției de bază/ salariul de bază, dacă îndeplinește cumulativ două condiții: își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific sau conducătorul instituției apreciază că pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care își desfășoară activitatea persoana respectivă; nu a beneficiat de acordarea acestui spor sau nu i-a fost introdus în salariul de bază, potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie.
A venit anul 2017 cu o nouă lege-cadru, 153, în cuprinsul căreia se preciza că prevederile se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017. Aceasta prevedea că personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. De asemenea, se preciza că indemnizația respectivă nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și celorlalte drepturi bănești.
Până în ianuarie 2022, soldele/salariile trebuiau să ajungă la un anumit nivel, precizat în anexele legii. Nu s-a întâmplat așa, la sfârșitul fiecărui an apărea câte o ordonanță sau lege ce prevedea că sporurile, indemnizațiile etc. se mențin la același nivel ca în luna decembrie a anului precedent. De fapt, până acum, prevederile legii inițiale au fost modificate și completate de 55 de ori.
Şi a venit, la finele anului 2023, trenuleţul, OUG nr. 115. Referitor la personalul care deține titlul științific de doctor, precizează că acesta beneficiază de o indemnizație în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.
O prevedere corectă, în principiu, că doar nu poți beneficia de indemnizație dacă ești doctor în finanțe și îți desfășori activitatea ca actor. La dispoziția subliniată mai sus, s-au emis precizări de aplicare. Nu pentru prima parte, cea cu 50%, că doar trenulețul spune că indemnizațiile, compensațiile și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se mențin la nivelul lunii decembrie 2023. De fapt, indemnizația, rămasă an de an la nivelul lunii decembrie a anului anterior, reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în anul 2017.
Pentru partea a doua, s-a considerat că nu este suficient să fie prevăzute în fișa postului atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea beneficiarului este valorificată în mod suplimentar. Astfel, s-a decis ca fiecare persoană care deține titlul de doctor să prezinte lunar, în scris, compartimentului financiar-contabil, cu avizul șefului nemijlocit, activitatea desfășurată, astfel încât să reiasă că este valorificată suplimentar.
De ce s-a venit cu această precizare în plus față de lege, n-am putut afla, deși am încercat. De ce este nevoie de hârtii în epoca digitalizării, este iarăși de neînțeles. Se dorește oare descurajarea celor care, prin muncă cinstită, caută să evolueze, să-și dezvolte aptitudinile intelectuale, doar pentru a se face economie la buget?
Un titlu de doctor reprezintă un avantaj financiar pentru acela care îl deține, dar, în același timp, este și în beneficiul instituției. Spun asta având în vedere și o decizie, din 2019, a Curții Constituționale, care aprecia că indemnizaţia pentru titlul științific de doctor face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, iar raţiunea acordării acesteia este încurajarea personalului plătit din fonduri publice de a participa activ în viaţa ştiinţifică, de a-şi perfecţiona cunoştinţele într-un domeniu dat şi de a-și îmbunătăţi performanţele profesionale la locul de muncă. (I. Nedelcu).
Administratie
ZoologyCon aduce la București cercetători din 26 de țări
Ministra Culturii, Ioana Ciocan, a participat la deschiderea celei de-a XIII-a ediții a ZoologyCon, congres internațional organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Cercetare zoologică, de la biodiversitate la tehnologii moderne
Congresul are loc în perioada 4–6 noiembrie, la Biblioteca Academiei Române, și reunește 289 de participanți din 26 de țări. Programul cuprinde 163 de contribuții științifice, cu teme precum evoluția și clasificarea speciilor, ecologia animalelor, conservarea biodiversității și folosirea tehnologiilor moderne în cercetarea zoologică.
La eveniment sunt programate conferințe susținute de specialiști din România, Spania, Bulgaria, Portugalia, Ungaria și Norvegia, precum și sesiuni de postere. Două conferințe plenare vor aborda aniversarea Academiei Române și istoria științei în România.
Muzeele, între cercetare și educație
În mesajul transmis la deschiderea congresului, Ioana Ciocan a evidențiat munca cercetătorilor, muzeografilor și conservatorilor în studierea și păstrarea colecțiilor. Ministra a subliniat, de asemenea, rolul muzeului în prezentarea rezultatelor cercetării către public și în educația copiilor.
Expoziție de ilustrație științifică și timbre cu animale preistorice
Programul include vernisajul expoziției „Illustratorium.RO”, care prezintă lucrări ale ilustratoarei științifice Denitsa Peneva. Tot în cadrul congresului va fi lansată emisiunea filatelică „Animale preistorice”, realizată de Romfilatelia.
Administratie
Președintele PSD Ploiești – Bogdan Toader: „Balcoanele închise nu vor aduce taxe noi și nici birocrație inutilă pentru ploieșteni”
Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader transmite că ploieștenii nu vor fi obligați să plătească taxe noi și nici nu vor avea impozitul majorat pentru balcoanele închise. Declarația vine în contextul îngrijorărilor apărute după adoptarea noului Cod al Urbanismului, act normativ inclus ca jalon obligatoriu în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Toader spune că este nevoie de clarificări privind aplicarea prevederilor referitoare la intrarea în legalitate a balcoanelor închise în ultimii ani și le transmite locuitorilor că situația nu ar trebui să se transforme într-o nouă povară financiară sau administrativă.
„Nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”
Potrivit deputatului, termenul prevăzut până în august 2027 oferă timpul necesar pentru examinarea problemelor apărute în aplicarea legii și pentru identificarea unor soluții. Ministrul Alexandru Stoica urmează să inventarieze aceste situații și să transmită Parlamentului o analiză tehnică, pe baza căreia cadrul legislativ ar putea fi modificat.
Bogdan Toader afirmă că eventualele intervenții trebuie să ofere mai multă claritate și predictibilitate proprietarilor, nu să genereze costuri suplimentare. „Ca deputat și președinte al PSD Ploiești, vă asigur că nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”, a transmis acesta.
Fără drumuri inutile după documente vechi
Un alt aspect semnalat de președintele PSD Ploiești privește riscul ca proprietarii să fie puși să caute documente vechi sau să parcurgă proceduri administrative complicate pentru lucrări realizate cu mulți ani în urmă. Toader susține că ploieștenii nu ar trebui trimiși de la o instituție la alta pentru acte aferente unor intervenții făcute chiar și în urmă cu 15 ani.
El atrage atenția și asupra situațiilor în care balcoanele au fost închise în cadrul lucrărilor de anvelopare a blocurilor. În aceste cazuri, susține deputatul, responsabilitatea pentru autorizare și cadastrare a revenit primăriilor, nu locatarilor.
Demersuri în Parlament și la Consiliul Local
Bogdan Toader afirmă că va susține în Parlament o inițiativă legislativă menită să ofere siguranță juridică proprietarilor și să evite apariția unor obligații birocratice inutile. Acesta spune că va sprijini demersuri în același sens și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești.
„Voi susține în Parlament o lege care aduce siguranță juridică ploieștenilor, nu birocrație. Același demers îl voi susține și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești”, a declarat Bogdan Toader.
Mesajul său este adresat locuitorilor care au închis balcoanele și care se tem că noile prevederi ar putea duce la taxe suplimentare ori la proceduri dificile. Toader spune că soluția trebuie să țină cont de situațiile existente, să clarifice responsabilitățile autorităților și să îi protejeze pe cetățeni de costuri și formalități nejustificate.
Administratie
Lucrările de consolidare a DJ 102I, între Valea Doftanei și Brașov, continuă în condiții meteo dificile
Lucrările de modernizare a DJ 102I, care va crea o nouă legătură rutieră între Valea Doftanei și județul Brașov, continuă pe sectoarele unde vremea permite intervenții în siguranță. Consiliul Județean Prahova anunță că stadiul fizic al proiectului a ajuns la aproximativ 28%.
Se execută ziduri de sprijin, piloți forați și podețe
Constructorul lucrează în prezent la ziduri de sprijin cu înălțimi de până la șase metri, foraje pentru piloți de până la 17 metri adâncime, structuri din gabioane și sisteme pentru colectarea și evacuarea apelor. Sunt în execuție aproape 2.000 de piloți forați, cinci poduri și 41 de podețe.
Condițiile meteorologice limitează temporar lucrările de terasament, însă activitatea continuă pe fronturile unde lucrările se pot desfășura în condiții de siguranță.
Investiție pentru conectivitate și turism
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că administrația urmărește menținerea unui ritm susținut al lucrărilor, cu respectarea cerințelor tehnice și de siguranță. El a descris DJ 102I drept o investiție importantă pentru conectivitatea județului și dezvoltarea Văii Doftanei.
Modernizarea drumului este menită să îmbunătățească accesul în zonă, să sprijine turismul și să ofere o rută alternativă între județele Prahova și Brașov.
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum o ziPOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 5 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 23 de oreOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Exclusivacum 24 de oreM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”




