Featured
Partidul Naţional Liberal susţine rezolvarea problemelor fermierilor, atât la nivel naţional, cât şi cele reclamate de producătorii agricoli europeni.

Măsuri concrete ale PNL pentru sprijinirea fermierilor
Sprijinirea acestei categorii profesionale a fost concretizată prin demersuri concrete, susţinute în Parlamentul European de PNL, prin intermediul Partidului Popular European.Liberalii se pronunţă cu fermitate pentru soluţionarea revendicărilor prezentate de fermierii români şi europeni, în condiţiile în care aceştia sunt principalii responsabili atât de calitatea hranei livrate populaţiei, cât şi de siguranţa alimentelor.Din această perspectivă, responsabilii guvernamentali naţionali şi europeni au obligaţia să fie receptivi la doleanţele agricultorilor şi, implicit, să adopte decizii de protejare a acestora şi a muncii lor. Este evident că modernizarea agriculturii nu se poate face decât în colaborare cu fermierii, nu prin acţiuni îndreptate împotriva lor.Măsurile propuse pentru susţinerea producătorilor agricoli stipulează că nu se vor mai lua hotărâri fără a fi informaţi fermierii şi fără a se cunoaşte impactul acestora. De asemenea, se vor face demersuri concrete în vederea reducerii birocraţiei din activitatea fermierilor, astfel încât aceştia să poată utiliza mai mult timp pentru a-şi cultiva terenurile, nu pentru a completa diverse formulare.PNL se pronunţă în mod categoric pentru asigurarea calităţii şi cantităţii producţiei alimentare în Europa şi, totodată, pentru multiplicarea investiţiilor în zonele rurale, îndeosebi în infrastructură.Un capitol important agreat de PPE se referă la implementarea efectivă a ajutoarelor destinate fermierilor, mai ales în perioadele de criză, prin activarea urgentă a instrumentelor naţionale şi europene, respectiv rezervele de criză care prevăd acordarea de sprijin financiar. Îmi exprim încrederea că setul de măsuri propus de PNL va avea girul majorităţii, astfel încât propunerile formulate în sensul susţinerii fermierilor români şi europeni să fie puse în aplicare cât mai repede posibil, declara doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL).
Exclusiv
Jilava, Mioveni – aceeași mizerie! Baroneasa Whatsapp și tunurile penitenciarelor românești

Spovedania unei „Baronese” nervoase: Jilava plânge după Mioveni!
Cristina Teoroc, supranumită „baroneasa” de la Jilava – penitenciarul cu o reputație sinistră, „al morților subite” – a erupt pe grupul de WhatsApp al directorilor de penitenciare. Motivul? Schimbările de strategie ale noii conduceri ANP, care au îndrăznit să atingă sacrosanctele „aranjamente” ale vechii găști. Se pare că „baroneasa” își varsă nervii pentru că un anumit director Sabăreanu – un apropiat al familiei sale și partener de drum sindical al soțului – a fost „decapitat” de la Spitalul Penitenciar Mioveni de către noul director general, comisar-șef Bogdan Geo Burcu. (Conform informațiilor publicate inițial de FSANP și preluate de diverse surse media).
𝐌𝐚𝐢 𝐞 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Sabăreanu, cel îndepărtat din funcție, nu ar fi fost schimbat degeaba. Se vorbește tot mai insistent despre un tun de 200.000 de lei, orchestrat împreună cu dr. Costin Ștefan, consilierul bine-cunoscut al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, conform investigațiilor FSANP. Dar în loc să-și plece capul rușinat, Sabăreanu se victimizează: „Sindicatul schimbă directori prin reclamații!”. O victimizare clasică, desprinsă parcă din manualul infractorului bugetar de succes! Se pare că reacția promptă a Corpului de Control a stricat socotelile celor care sperau la o mușamalizare ca la carte.
De la pile și umbrele, la scaunul de director: Rețeta succesului în sistemul penitenciar
Sursele noastre sunt fără echivoc: Sabăreanu nu a ajuns în scaun prin merite sau competențe, ci prin protecție sindicală și sprijin politic. Un traseu tipic pentru mulți directori din sistemul penitenciar, unde pilele și umbrelele sunt mai importante decât rezultatele și munca cinstită. Oare cum ar reacționa ministrul Radu Marinescu dacă ar vedea cu ochii lui cum se fac numirile în sistem, dincolo de rapoartele cosmetizate?
Baronesele dau lecții de morală: Ipocrizie la nivel inalt
„Baroneasa” Teoroc, în timpul ăsta, dă lecții despre corectitudine și „dublu standard”, deși conduce un penitenciar, Jilava, care este un focar de probleme. Orice critică la adresa „baronesei” este imediat întâmpinată cu amenințări de proteste de către soțul sindicalist. Un adevărat scut familial împotriva oricărei forme de control sau responsabilizare!
Apel către Ministrul Justiției: Curățenie generală la Jilava și Mioveni!
Domnule ministru Radu Marinescu, vă îndemnăm să mergeți la Jilava nu doar în „vizită”, ci într-un control adevărat. Poate veți descoperi mai multe decât rapoartele cosmetizate și declarațiile sforăitoare de pe WhatsApp. E timpul să faceți curățenie în sistemul penitenciar, începând cu aceste două focare de corupție și incompetență!
Decență și gura mică!
Pentru doamna Cristina Teoroc și domnul Sabăreanu, mesajul nostru este simplu:
- Baroneaso, mai puțină morală de doi bani și mai multă decență! Nu mai da lecții de corectitudine, când conduci un penitenciar cu probleme grave!
- Sabăreane, gura mică! Ultimul om care ar putea da lecții despre integritate ești tu, cel acuzat de sifonarea banilor publici! (Cristina T.).
Exclusiv
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare

Sindicatul Sidepol trage un semnal de alarmă cu privire la dezamăgirea și frustrarea tot mai mari resimțite de polițiștii tineri, mulți dintre ei dorind să părăsească sistemul din cauza presiunii, lipsei de sprijin, salarizării precare și a condițiilor de muncă improprii. Sindicatul dezvăluie un „caz real, problemă generală”, în care un polițist tânăr și-a exprimat dorința de a demisiona din cauza nemulțumirilor acumulate.
Stres, lipsă de sprijin și deficit de personal: Problemele majore ale polițiștilor
Potrivit Sindicatului Sidepol, principalele neajunsuri cu care se confruntă polițiștii sunt:
- Stres psihic acumulat prin tot mai multe atribuții acordate.
- Lipsa de sprijin din partea managerilor, adesea lipsiți de pregătirea necesară.
- Lipsa resursei umane (peste 25.000 de angajați lipsă), un coleg fiind nevoit să lucreze pentru 3-4.
- Salarizare incorectă și lipsa de predictibilitate a carierei, prin modificarea succesivă a legislației în defavoarea angajaților.
- Condiții de muncă improprii.
- Dotare precară și legislație care nu apără angajatul.
„Guvernul Bolojan nu face decât să adâncească criza”: Critici la adresa măsurilor guvernamentale
Sindicatul critică măsurile anunțate de Guvernul #Bolojan, care, în loc să îmbunătățească situația, „nu fac nimic altceva decât sa adâncească și mai mult criza din sistem”.
Cerințe concrete: Cariere predictibile, salarizare echitabilă și recunoașterea bolilor profesionale
Sindicatul Sidepol solicită măsuri imediate și concrete pentru îmbunătățirea situației polițiștilor:
- Un cadru predictibil al carierei polițistului.
- Salarizare echitabilă și motivantă.
- Recunoașterea bolilor profesionale și sprijin real pentru sănătatea polițiștilor.
- Suplimentarea resursei umane prin încadrări și școli adaptate nevoilor actuale.
- Dotare modernă și eficientă.
- Legislație care să apere angajatul în raport cu atribuțiile pe care le desfășoară.
„Polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime”: Un apel la responsabilitate
Sindicatul subliniază că polițiștii nu cer privilegii, ci doar respectul și condițiile minime pentru a-și putea face datoria față de cetățeni și față de România. (Cerasela N.).
Featured
Agresorul polițistului lovit cu o sticlă, arestat preventiv după 3 zile. Complicele, sub control judiciar
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 16 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!