Connect with us

Featured

„Fenomenul Taylor Swift”

Publicat

pe

Mai mulți comentatori avizați, deci oameni bine informați, au sesizat „fenomenul Taylor Swift”, dar nu pot deduce cine este personajul cu adevărat, lucru firesc pentru oameni dintr-o generație care nu poate sau nu dorește să țină pasul cu apariția pe bandă rulantă a noilor vedete publice.Deoarece o studiez demult pe Taylor Swift, convingându-mă astfel că vedeta este un produs al Deep State-ului american, prezint azi esențialul despre ea, cu concluzia că Swift e un instrument folosit pentru manipularea în masă a tinerilor de azi, fiind pregătită să joace politic serios, nu doar în SUA, unde e limpede că se pregătește să o susțină pe viitoarea candidată Michelle Obama după plecarea lui Biden, dar și în Europa, unde deja a fost invitată de conducerea UE ca să influențeze prezența la vot în campania de europarlamentare din această primăvară.

Taylor Swift este vedeta cu cele mai multe premii și distincții primite în ultimii ani, cea mai faimoasă persoană din lume în acest moment. A devenit cunoscută în 2006, când avea 17 ani, lansând un album de muzică country, intrând brusc în topul primelor 10 cele mai populare cântărețe din lume, unde s-a menținut. Dar în 2020, totul s-a schimbat brusc. Deși muzica ei devenise banală și repetitivă, a început să fie promovată mai mult decât oricine altcineva, azi având palmaresul a 14 premii Grammy, plus alte peste 600 de premii câștigate, are 118 recorduri în Cartea Recordurilor Guinness, printre care și recordul pentru primul turneu muzical care a încasat peste un miliard de dolari (în 2023), respectiv deține titlul de prima femeie miliardară doar din încasări muzicale.

Taylor Sfiwt este cea mai ascultată artistă de pe platforma Spotify (melodiile ei au înregistrat peste 26 de miliarde de ascultări doar în anul 2023, mai mult decât toate melodiile clasice sau de jazz puse la un loc) și anul trecut a primit titlul de „Persoana Anului” din partea publicației Times, revistă care în mod tradițional oferă titlul doar unor șefi de stat sau lideri spirituali, adică unor personalități care au influențat istoria într-un mod decisiv, iar câștigători au fost de-a lungul istoriei Hitler, Stalin, Churchill, Khomeini, JFK, Martin Luther King, Papa Francisc, iar în ultimii ani Trump, Biden, Musk și Zelensky. Să marcăm deci că în 2023 nu au câștigat Putin, Xi Jinping, Tucker Carlson sau Sam Altman (fondatorul Chat GPT), ci domnișoara Taylor Swift, care a fost astfel primul artist și a șasea femeie din istorie care a primit distincția, a cincea femeie fiind activista Greta Thunberg la doar 16 ani, tot un produs artificial de succes, ce-a ajuns să fie arestată anul trecut.O să explic cât de faimoasă este Taylor în lume, printr-un exemplu concret.

Ca studentă în Marea Britanie în ultimii trei ani, eu nu am cunoscut nicio persoană care să nu știe de ea, chit că o simpatizează sau nu, și nu există cafenea, bar sau petrecere unde să nu se asculte piesele ei. O dată, citind într-o cafenea din Manchester, timp de două ore nu am putut auzi altceva în afară de melodiile ei, iar când l-am rugat pe chelner să pună altă muzică, acesta s-a supărat de-a dreptul și mi-a spus că el nu ascultă altceva. Datele statistice îl confirmă pe chelnerul din Manchester, spre exemplu turneul lui Swift din ultimul an a crescut economia americană cu 5 miliarde de dolari, bilete cumpărate cu sute de dolari epuizându-se în puține secunde de la intrarea pe piață, iar lideri mondiali precum Justin Trudeau al Canadei sau președintele Chile s-au rugat public de Taylor Swift să țină concerte în țările lor, intrând pe o listă de așteptare.

La începutul verii, exact în timpul campaniei parlamentarelor europene, Taylor Swift își va continua turneul în Europa, iar efectele economice deja se resimt în cele 18 orașe în care va concerta – hotelurile pentru perioada turneului sunt deja aproape pline, cererea crescând cu 2.000%. Vânzarea de merch (haine cu imaginea ei) i-a adus încasări de 200 de milioane de dolari, iar stocul este epuizat. Ca să pricepeți magnitudinea fenomenului, dar și latura aberantă, aflați că universități cu mare ștaif, precum Harvard sau Stanford, au incluse în programul de învățământ cursuri dedicate studierii muzicii lui Taylor Swift! Are în total 534 de milioane de urmăritori pe social media, și niciun cântăreț, artist, actor sau scriitor nu a mai ajuns vreodată la această performanță.

Nu există însă niciun motiv logic ce poate explica acest nivel de performanță organică, Taylor Swift are o voce bună, dar nu prea bună, este frumoasă, dar nu prea frumoasă, elegantă, dar nu prea elegantă, sexy, dar nu prea sexy, machiată, dar nu prea strident, etc. Taylor Swift și-a creat imaginea de „girl next door” (fata din vecini, de la colț), precum au făcut multe artiste înaintea ei, iar muzica ei chiar nu se distinge prin nimic față de toate celelalte vedete din showbiz-ul american. Și totuși, doar ea a ajuns pe niște culmi ale faimei incredibile.

Ca la o apăsare pe buton, absolut toate entitățile media occidentale postează zilnic orice știre posibilă cu ea, de la o poză simplă cu Taylor pe stradă, la un zvon despre unde ar fi mâncat la prânz, cum s-a îmbrăcat sau încălțat, orice știre ce o include pe Taylor Swift are acum garantat un număr de milioane de cititori. E o nebunie, dar ca fază complet ridicolă v-o relatez pe următoarea: cineva a postat o poză cu ea la masă, iar reporterii profesioniști, neidentificând bine brandul și ca să nu facă o gafă, au scris că Swift a fost văzută mâncând pui cu „ketchup și aparent sos ranch”. Atât de populară a fost știrea încât Heinz, cel mai mare producător de sosuri din lume, a scos imediat pe piață un sos numit „ketchup și aparent sos ranch‘, produs ce-a înregistrat rapid vânzări record. Incredibil, nu?

Din vara trecută Taylor are și un nou iubit, pe numele său Travis Kelce, care fiind jucător de fotbal american a fost și el intens promovat în ultimii ani, cam pe modelul cântăreței dar neajungând la succesul ei, devenind după idila cu Swift, dintr-un sportiv cunoscut doar de fanii înflăcărați ai ligii americane, o vedetă mondială care a apărut la cele mai mari emisiuni de divertisment și comedie din SUA, totul peste noapte și doar din motivul că e iubitul divei. Kelce, înainte de a se cupla cu Swift, avea însă un pamares plăcut manipulatorilor, în pandemie el fiind purtătorul de mesaj al firmei vacciniste Pfizer din SUA, făcând reclamă la vaccinul anti-COVID, dar și promotorul Bud Light, berea americană care anul trecut a făcut furori cu reclama ce îl/o avea în prim plan pe un influencer transgender.

Azi Swift și Kelce formează cu siguranță cel mai în vogă cuplu al momentului, mult mai notorii decât omologii de-acum două decenii, Brad Pitt și Angelina Jolie, reuniți atunci sub numele public de Brangelina. Și două detalii semnificative, de când a devenit purtătorul de mesaj al Pfizer, echipa lui Travis Kelce, Kansas City Chiefs, a câștigat toate Super Bowl-urile, ultimul chiar duminica trecută, iar relația lui cu Taylor Swift crescut numărul de fane de fotbal american cu 53%.

Concluzia mea, în urma acestor detalii de carieră și viață despre Taylor Swift, este că ea a fost creată și este folosită de către Deep State-ul american exact ca un dispozitiv destinat manipulării în masă, adică un PSYOP (prescurtare în engleză a termenului operațiuni psihologice, ce au scopul de a influența percepțiile și atitudinile oamenilor). Influența ei incredibilă asupra oamenilor a devenit un atu extrem de valoros pentru orice candidat sau partid politic. În plus, datele individuale extrase despre miliardele ei de urmăritori, de la mărimea și culoarea tricoului sau pantofilor, la orele la care le place să asculte muzică, oferă exact „big data”-ul de care are nevoie un partid sau candidat pentru microtargeting-ul electoral (modul în care fiecare individ vede și percepe reclame personalizate pe internet).

Dar de ce a acceptat Taylor Swift să devină un pion de influențare a politicii? Aici, răspunsul este simplu. Până în 2018, Taylor nu a fost niciodată interesată de politică, ba chiar evita cât mai mult subiectul. Dar totul s-a schimbat când producătorul ei, care deținea drepturile de autor asupra cântecelor ei, a refuzat să i le vândă înapoi, apoi le-a cedat în mod spectaculos exact familiei Soros. După ce Swift i-a dat în judecată pe Soros și a făcut mare tam tam public, brusc ea nu a mai deschis subiectul, dar în schimb și-a primit drepturile de autor înapoi în mod miraculos, și subit a devenit interesată de politică. Concluzia vine de la sine, Swift a acceptat să joace rolul de marionetă folosită la influențarea maselor de consumatori, dar mai ales de votanți.

Dar Soros a fost viclean (specialitatea casei!), și nu i-a crescut notorietatea prea rapid după înțelegere, ci treptat. Și opiniile ei politice au fost definite în mod gradual: prima ei acțiune a fost implicarea în promovarea mișcării #metoo în 2018, devenind una dintre fețele fondatoare, printr-un proces de asalt sexual intentat contra unui DJ care a atins-o pe posterior la un eveniment. Apoi, tot în 2018, la alegerile locale a susținut doi candidați democrați(!) în statul ei natal, Tennessee, fiind prima dată când s-a implicat în politică, iar în 2020 l-a promovat în mod deschis pe Biden contra lui Trump, fiind prima dată în 14 de ani de faimă când a susținut un candidat prezidențial.

Acum patru ani, influența ei politică era încă doar testată, dar de atunci promovarea ei a crescut exponențial: într-un sondaj de opinie din octombrie 2023, 59% dintre americani s-au declarat fani Taylor Swift, deci gata să-i urmeze sfaturile. Acesta este un grad de aprobare chiar mai mare decât al lui Trump sau al oricui altcineva în SUA. Iar numărul fanilor i-a crescut simțitor din octombrie, deci nici nu vreau să îmi imaginez ce ne-ar spune sondajele astăzi. Alt detaliu ce confirmă teoria mea este că în septembrie 2023 Swift a postat pe instagram un mesaj prin care le recomandă tuturor americanilor să se înregistreze ca votanți, și chiar în ziua aceea s-au bulucit să se înscrie cca 26 000 de votanți tineri PE ORĂ! Niciodată în istorie nu s-au mai înregistrat la vot atât de mulți votanți tineri într-o singură zi!

Mai mult decât atât, sondajele recente ne spun că, dacă va susține public un candidat la momentul de față, peste 10 milioane de alegători americani o vor asculta. Asta e enorm în jocul electoral american, unde alegerile din diverse state în 2020 s-au decis la doar câteva zeci de mii de voturi. Baza ei de fani este formată majoritar din femei tinere, indecise, deci exact demografia compusă din cei care votează cel mai puțin în SUA și este cel mai ușor de influențat. Dintre fanii ei, 55% sunt democrați, 23% sunt republicani și 23% sunt independenți. Deci, deși e clar o democrată asumată, are mulți fani din celelalte categorii, care s-ar răzgândi doar de dragul ei.

În ultimul timp apar știri că Joe Biden se chinuie să primească susținerea lui Taylor Swift pentru alegeri, ba chiar și Trump s-a exprimat în această direcție zilele trecute, iar echipa de campanie a lui Biden vrea să-l trimită pe acesta la un concert de al ei. Treaba nu e simplă însă, comentatori avizați din SUA susțin că Taylor Swift este preparată că să o susțină pe Michelle Obama, din momentul în care Biden va fi retras. Electoratul ei este perfect pentru Michelle, vorbim despre tinere care nu sunt prea interesate de politică, dar pot fi atrase de către Taylor spre genul de giumbușlucuri electorale simpatice la care iau parte soții Obama. Uitați aici un videoclip cu Michelle Obama la o emisiune de succes din SUA, făcând flotări cu Ellen Degeneres, cea mai cunoscută lesbiană din lume.

Generația Z (tinerii născuți între 1995 și 2009), care e publicul preponderent al lui Swift, formează acum cea mai mare proporție de americani din SUA, întrecându-i pe Boomeri (născuți între 1945 și 1964), deci e foarte plauzibil ca, sub presiunea de tip Soros, cântăreața să fie obligată să-i influențeze pe tinerii americani să voteze contra lui Trump. Mai puțin de jumătate dintre tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani au votat în alegerile din 2020, deci este electoratul țintă necesar partidului democrat pentru a reuși performanța de a-l învinge pe Trump.

De asemenea, turneul mondial al lui Taylor Swift, care a început în SUA în 2023, are în plan să se întoarcă înapoi în SUA fix în octombrie, înainte de alegerile prezidențiale americane. Prea bine se potrivesc concertele cu datele alegerilor la care i-a fost cerut să intervină! Iar ea, ca o democrată ascultătoare ce va încerca să influențeze în mai-iunie și europarlamentarele din Europa, a început să îl critice pe Trump încă din 2020, spunând că el este responsabil pentru criza din SUA. Trump o vrea acum de partea lui, spunând că nu are cum Taylor Swift să îl susțină pe Biden atâta timp cât el a dat legea care le permite artiștilor americani să se îmbogățească atât de tare, nu pare însă că va avea succes având în vedere că drepturile de autor ale lui Taylor Swift aparțin încă, în mod escamotat, familiei Soros.

Problema este că Taylor Swift, despre care s-a susținut că ar putea candida ea însăși la prezidențiale (!), chiar va fi cea mai influentă persoană în campania din 2024, iar asta s-a întâmplat doar datorită mașinațiunilor Deep State din ultimii ani, iar ea pare pregătită să o susțină doar pe Michelle Obama. Oprah Winfrey, o vedetă de culoare celebră, dar a cărei popularitate nu se compară cu cea a lui Taylor Swift, a călătorit alături de Obama în campania din 2008, și studiile arată că ea i-a crescut numărul de alegători cu 1 milion. Momentan, dar tardiv, republicanii și-au dat seama de șmecheria sorosistă și au început să vorbească public despre mișcările din spatele lui Taylor, dar toată media mainstream încadrează această explicație ca fiind teorie conspiraționistă. De la Jimmy Kimmel și SNL la The Economist și CNN, toate emisiunile și toți reporterii mainstream din SUA, în afară de cei de la FOX News, ironizează idea că Taylor ar putea fi utilizată de către Deep State, deși tot ei raportează că Biden este disperat după susținerea ei.

Ca să concluzionăm, Deep State-ul, după ce a recrutat-o pe Taylor Swift prin mobilizarea familiei Soros, a testat-o cu alegerile din statul Tennessee în 2018, înainte să o pună în funcțiune pentru Biden în 2020, iar anul acesta probabil pentru Michelle Obama. Ea a acceptat pentru a-și salva drepturile de autor, dar există și ipoteza suplimentară că ea chiar este „spălată pe creier” de către media mainstream LGBTi-stă din SUA: un videoclip din 2018 o arată aproape plângând când discută despre motivele pentru care s-a implicat în politică, declarând că acum este o luptă dintre bine și rău, desigur cu democrații reprezentând binele și republicanii reprezentând răul. Notorietatea ei va fi folosită împotriva lui Trump, lucru confirmat de toate entitățile media liberalo-transumaniste, ce se chinuie să demonstreze că această ipoteză este una conspiraționistă. Metoda clasică a Deep State, ce-a fost folosită în pandemie și războiul ucrainean!

Daria Gușă

Exclusiv

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

Publicat

pe

De

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”

 Când șeful de poliție e șoferul perfect… de dosar penal

În serialul nostru despre IPJ Prahova – devenit între timp „Grădinița de Cadre” și „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” – credeam că le-am văzut pe toate:

  • CAR transformat în „Academie de Cămătărie”;
  • prădători sexuali în uniformă spălați la imagine;
  • SIPI-iști beți cu legitimația în dinți;
  • HR condus de secretare și amante reciclatoare de cariere.

Și totuși, nu. Vine Episodul Joița. Subcomisarul Joița Alexandru, șeful Poliției Plopeni, fost rutierist și fost „sclav de serviciu” la BDNE, a decis să demonstreze, practic, cum arată manualul complet de „AȘA NU” în materie de aplicare a legii rutiere.

Pentru cine nu crede că „Grădinița de Cadre” există, cazul ăsta e proba!

Șeful rutierist care descoperă RCA-ul abia în dosar penal

Locul acțiunii: comuna Păulești. Timpul: recent, noaptea.
Distribuția:

  • la volan: soția;
  • pe scaunul din dreapta: subcomisarul Joița Alexandru, șef de poliție, fost rutierist, ușor „afumat”;
  • în față: un echipaj de poliție pe bune, nu din „Grădinița de Cadre”.

Urmează un banal control de rutină. Agenții verifică actele, dau o răsfoire prin „viața de mașină” și… surpriză:

  • RCA: lipsă totală.

Nu expirat cu o zi. Nu „vai, dom’le, am uitat să-l reînnoiesc acum două ore”. ZERO. NIMIC. GOL.

Șef de poliție rutier, cu decenii de „experiență” și pretenții, care își plimbă soția și mașina prin trafic exact ca ultimul inconștient.

Agenții – probabil neatinși încă de virusul „Grădiniței de Cadre” – ce fac?

  • rețin plăcuțele de înmatriculare;
  • rețin talonul;
  • imobilizează mașina, conform legii;
  • dau sancțiunea.

Fix „ca la carte”. Cartea de lege, nu „caietul de combinații” de la IPJ. Pentru orice cetățean normal, aici se încheia telenovela: cu rușine, amendă și – eventual – o platformă chemată cu ea de gât. Dar noi suntem la Prahova, la I.P.J. Prahova!
Și personajul e șef.

Noaptea, ca hoții. Sau: Subcomisarul fără numere

După ce se încheie controlul, iar echipajul își vede de drum, se întâmplă magia specifică „Grădiniței de Cadre”:

  • mașina e fără plăcuțe, fără RCA, legal moartă pe loc;
  • dar subcomisarul Joița și doamna Joița decid că legea e doar pentru proști.

Potrivit informațiilor din interiorul I.P.J Prahova (mai mult de trei surse):

  1. Așteaptă să treacă timpul și să se lase bine întunericul.
  2. Se urcă frumos în mașina fără numere, fără RCA, fără nicio jenă.
  3. Conduc PE RÂND până acasă.

Adică iau o măsură legală – imobilizarea mașinii – și o transformă într-un decor de glumă. Dacă mașina asta lovea pe cineva, tot „fraierul din stradă” era de vină, nu zeii fără RCA.

Asta nu mai e neglijență. Este sfidare premeditată. Și, mai grav, sfidare din partea unuia care ar trebui să știe codul rutier mai bine decât știe codul PIN la card.

Agenții cu coloană – specia pe cale de dispariție

Doar că scenariul „merge și-așa” a dat de un obstacol neprevăzut în manualul șmecherului de Prahova:
niște polițiști care CHIAR își fac treaba.

Agenții observă că mașina „imobilizată” nu mai e unde a fost lăsată.
Nu spun „asta e, șefu-i șef”.
Nu dau din umeri.

Fac ce scrie în lege:

  • se sesizează din oficiu;
  • întocmesc dosar penal pentru ambii soți – și pentru șef, și pentru doamna;
  • procedează la suspendarea dreptului de a conduce până la hotărârea instanței.

Cu alte cuvinte, tratează șeful de poliție ca pe orice alt infractor rutier.
Adică exact cum ar fi fost tratat un om obișnuit, fără epoleți și fără spate.

Aici e partea care doare cel mai tare în „Grădinița de Cadre”:
nu infracțiunea în sine, ci faptul că niște subordonați au avut tupeul să aplice legea și la un șef.

Drăgălașul reflex de clan – „Nu se face așa între noi!”

Și acum, cireșele de pe tortul fără RCA.

În loc să își asume rușinea și să stea în banca lui, subcomisarul Joița:

  • se plânge că „nu se face așa între colegi”;
  • invocă scuza clasică: „n-au știut că sunt polițist”;
  • se uită nu la ce a făcut el, ci la cine „a îndrăznit” să-l prindă;
  • se vorbește deja de reclamații la BCI, de plângeri și presiuni asupra agenților.

Tradus din limba „Grădiniței de Cadre”:

„Nu contează că am greșit eu. Contează că voi ați avut curajul să mă tratați ca pe un om normal.”

Este reflexul tipic al IPJ Prahova, așa cum l-am prezentat episod cu episod în paginile Incisiv de Prahova:

  • Nu fapta e problemă.
  • Problema e cine a avut curajul să o constate.

Portret de subcomisar „model” pentru Grădinița de Cadre

Dacă am face un poster cu „Absolvent de onoare al Grădiniței de Cadre”, subcomisarul Joița ar bifa, lejer:

  • fost rutierist, dar prins fără RCA;
  • șef de poliție, dar circulând noaptea cu mașina fără plăcuțe;
  • „om al legii”, dar sfidând o măsură legală ca ultimul golan de cartier;
  • soț grijuliu: își bagă și nevasta în ilegalitate, ca să nu fie singur în dosar;
  • șef sensibil: în loc să zică „mulțumesc că m-ați trezit la realitate”, vrea să-i toace disciplinar pe cei care au îndrăznit să aplice legea.

Este rezumatul perfect al sistemului descris în serialul nostru despre IPJ Prahova – Grădinița de Cadre:

  • Legea, pentru plebe.
  • Excepțiile, pentru „dom’ șef”.
  • Rușinea, pentru nimeni.

De ce contează cazul Joița mai mult decât pare

Unii ar putea spune: „E, ce mare lucru, un RCA, un număr, o mașină…”.

NU.
Cazul Joița este IMPORTANT pentru că arată, în miniatură, tot ce este stricat în IPJ Prahova:

               Dublu standard oficializat

    • Când un amărât e prins fără RCA – îl rupe legea.
    • Când un șef este prins fără RCA, fără plăcuțe, conducând noaptea – vrea să rupă agenții.
    • Uniforma ca imunitate, nu ca responsabilitate
      Subcomisarul nu pricepe că uniforma nu îți dă dreptul să calci legea, ci îți pune o răspundere mai mare pe umeri.
      El o folosește ca pe o cartelă VIP de la club: „între noi, nu ne facem d-astea”.
    • Sistemul care își devorează oamenii cinstiți
      Agenții care și-au făcut treaba la Păulești riscă să fie târâți prin comisii disciplinare.
      Ăsta e semnalul clar pentru restul:
      „Data viitoare, închideți ochii când vedeți că șefu’ e în dreapta.”
    • Continuitatea serialului IPJ Prahova – Grădinița de Cadre
      Cazul Joița nu e izolat. E doar episodul 54 din același film în care:

      • CAR-ul fură bani cu pixul;
      • prădătorii sexuali sunt protejați;
      • SIPI apără bețivi cu legitimație;
      • HR umilește profesioniști și promovează pile.

      Joița este versiunea rutieră a aceleiași boli cronice.

În loc de final: un subcomisar, două permise suspendate și o întrebare simplă

Rezumat sec, fără pamflet:

  • Șef de poliție, subcomisar, fost rutierist.
  • Mașină fără RCA, oprită în trafic.
  • Plăcuțe și talon reținute, mașină imobilizată.
  • Noaptea, mașina pleacă „pe șest”, fără numere, fără asigurare.
  • Soț și soție – ambii cu dosar penal, ambii cu drept de a conduce suspendat.
  • Șeful se supără nu pe sine, ci pe agenții care au aplicat legea.

Întrebarea e simplă, pentru toți cei care încă se prefac că nu văd nimic:

Câți subcomisari Joița mai trebuie să apară, ca să recunoaștem oficial că IPJ Prahova nu mai e inspectorat, ci o grădiniță de zei fără RCA?

Incisiv de Prahova va continua serialul. „Grădinița de Cadre” are, din păcate, destui copii mari de prezentat. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Publicat

pe

De

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă bine până dispare orice urmă de logică și se servește la pachet polițiștilor din București, obligați să poarte echipamentul opt ore pe tură, la 40 de grade, ca să nu cumva să fie atinsă demnitatea de birou a vreunui „strateg” în uniformă.

Exact asta descrie Sindicatul Europol în legătură cu Poliția Capitalei: nu o politică de protecție a polițistului, ci un exercițiu de putere făcut de oameni care n-au purtat în viața lor altceva greu decât ecusonul de la intrarea în birou.

„Pericolul poate apărea oricând” – slogan bun pentru un afiș, prost pentru o dispoziție

Poliția Capitalei ne explică doct, în punctul ei de vedere, că portul vestei antiînjunghiere are caracter „preventiv, nu reactiv” și că echipamentul trebuie „să fie disponibil și purtat înainte de apariția unui pericol concret”.

La prima vedere, pentru publicul care nu a văzut în viața lui o tură de polițist decât în filme, sună bine. Desigur, apelurile la 112 pot fi incomplete, o intervenție banală se poate transforma în câteva secunde în agresiune, iar polițistul nu poate fugi la autospecială fix când sare cuțitul.

Până aici, nimic de zis. Doar că, de la un punct încolo, logica sare pe geam, fără vestă.

Dacă pericolul este imprevizibil „oricând, oriunde”, așa cum ne vând șefii în comunicate, atunci de ce nu se aplică aceeași regulă și la polițiștii rutieri? Ei sunt scutiți, ni se spune, „având în vedere specificul activității lor”.

Adică pericolul este imprevizibil selectiv. Într-o intersecție nu poate apărea un dement cu cuțitul, doar în fața unui bloc? La un control în trafic nu poate escalate o situație în câteva secunde, doar la o intervenție la scandal în scara blocului? Evident că poate. Dar, brusc, „imprevizibilul” devine brici de ras pentru textul comunicatului, nu criteriu real pentru măsură.

„Specificul activității”: când nu ai argumente, dar ai ștampilă

Poliția Capitalei invocă „specificul activității” pentru a-i excepta pe rutieri de la purtarea obligatorie a vestei. Perfect, spun cei de la Sindicatul Europol. Doar că exact acest argument lovește direct în dispozițiile idioate pe care aceeași instituție le-a dat pentru polițiștii de ordine publică.

Dacă „specificul activității” contează, atunci nu poți băga în aceeași oală:

  • polițistul care scrie documente într-un birou improvizat în autospecială;
  • polițistul care așteaptă repartizarea unei lucrări;
  • polițistul care se plimbă cu autospeciala între două locații;
  • și polițistul care intră într-un apartament după un apel care anunță o persoană violentă.

Să le spui tuturor, mecanic, „port permanent al vestei, opt ore, indiferent ce faci” nu e strategie de protecție, e lene intelectuală combinată cu abuz administrativ. E genul de gândire a șefului care crede că „a conduce” înseamnă să dea ordine cât mai absurde, nu să gândească riscurile și efectele reale asupra oamenilor din subordine.

Vesta – echipament de protecție sau lesă birocratică?

Ideea de bază e atât de simplă încât devine jenant că trebuie explicată unor oameni cu grade pe umeri:

  • echipamentul de protecție se poartă în funcție de riscul activității;
  • nu devine accesoriu permanent doar pentru că „oricând se poate întâmpla ceva”.

Medicul nu umblă toată ziua în combinezon de izolare, în halatul de bloc operator, doar pentru că poate intra un pacient contagios pe ușă.
Pompierul nu stă opt ore complet echipat, cu butelia în spate, doar pentru că „oricând poate suna alarma”.
Electricianul nu poartă permanent echipament pentru lucrul sub tensiune atunci când bate o adresă la calculator.

Dar, în logica de birou a Poliției Capitalei, polițistul trebuie să fie un soi de pom de Crăciun încărcat non-stop: vesta pe el la condus, vesta pe el la completat acte, vesta pe el la așteptat în curte, vesta pe el la orice – nu cumva să se supere hârtia din fișet.

Rezultatul? Reacții adverse pe piele, disconfort termic, mobilitate redusă, oboseală inutilă. Iar când chiar ai nevoie de polițist într-o intervenție de risc maxim, te alegi cu un om surmenat, coclit în propria transpirație, dar bifat frumos la rubrica „echipat conform dispozițiilor”.

Prevenție versus prostie administrativă

Sindicatul Europol nu cere mai puțină protecție, dimpotrivă: cere protecție inteligentă.

Adică:

  • vesta să fie disponibilă imediat;
  • polițistul să o poarte la intervenții operative, acolo unde nivelul de risc o impune;
  • să existe o evaluare reală a activităților: când are sens să porți vesta și când nu.

Între „vesta trebuie să fie disponibilă imediat” și „vesta trebuie purtată opt ore, nu ne interesează ce faci” e o diferență colosală. Prima înseamnă grijă reală pentru siguranța polițistului. A doua înseamnă doar un automatism birocratic, fără logică, fără empatie, fără contact cu realitatea.

Și exact asta demască Europol: o conducere care confundă prevenția cu un regulament prost scris, și protecția cu bifa pe hârtie.

Polițistul real vs. șeful de laborator de idei sterile

Din birou, cu aer condiționat, e simplu să redactezi un „punct de vedere” în care să explici doct cum „pericolul poate apărea oricând”, cum „măsura are caracter preventiv”, cum „specificul activității” justifică orice ai chef să decizi.

Dar în stradă, opt ore:

  • simți greutatea vestei;
  • simți căldura și disconfortul;
  • simți cum mobilitatea scade;
  • simți cum pielea cedează.

Și apoi vine același șef, care n-a stat o zi în stradă cu tot echipamentul pe el, și îți explică paternalist că toate astea sunt „irelevante”, pentru că „pericolul poate apărea oricând”.

Asta nu mai e protecție, e dispreț. E exact divorțul clasic dintre cei care conduc după Excel și cei care muncesc pe teren.

Concluzie: vesta nu trebuie să compenseze lipsa de judecată

Sindicatul Europol spune clar: problema nu este vesta, ci felul în care o transformă șefii în instrument de control și acoperire birocratică.

  • Un polițist protejat nu este un polițist cărat de echipament de dimineață până seara.
  • Un polițist protejat este cel echipat corect, la momentul potrivit, în funcție de misiune și riscul real.
  • „Specificul activității” nu poate fi invocat selectiv: ca să scutești rutierii, dar să lovești cu ciocanul în ordine publică, fără nicio diferențiere internă.

Dacă „mințile luminate” din Poliția Capitalei chiar cred în propriul argument cu „specificul activității”, atunci:

  • să-l aplice până la capăt, nu doar când le convine;
  • să diferențieze clar momentele în care vesta e obligatorie de cele în care nu are niciun sens;
  • și, eventual, înainte de a mai scoate comunicate rupte de realitate, să îmbrace și ei vesta măcar un schimb de opt ore, în soare, în mașină, în tura de noapte – și abia apoi să mai vorbească despre „prevenție”.

Până atunci, ceea ce a demontat Sindicatul Europol nu e doar o dispoziție aberantă, ci o mentalitate de cazarmă birocratică în care vesta antiînjunghiere nu apără polițistul, ci orgoliul șefului. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Publicat

pe

De

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă

Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost, e România de azi. La bar, „cetățeni de seamă” ai comunei își îneacă grijile în alcool, iar când paharul se golește, se umple curajul. Scandalul pornește clasic: gălăgie, înjurături, haos. Apoi se mută afară, în stradă, că doar nu se face circ în liniște.

Polițiștii sunt chemați să intervină. Vin, cum vin de obicei, două suflete cu o mașină hodorogită și un pistol la brâu – statul român în teren. Unul dintre bețivi decide că e seara lui de glorie și își bate joc de polițiști, dând date false la identificare. Când oamenii legii încearcă să-l ducă la secție, se întâmplă inevitabilul: nu mai e singur. Apar „vitejii de pahar”, încolonat sprijin logistic alcoolic: prieteni, neamuri, cunoscuți, toți inflamați.

Rezultatul? Cei doi polițiști se trezesc, în plină intervenție, față în față cu o gloată agresivă. Oameni lovesc, urlă, amenință. România profundă își dă cu pumnul în piept și cu piciorul în polițist.

Și, surpriză: pentru a nu pleca de acolo pe targă sau în sac negru, polițiștii sunt nevoiți să facă uz de armamentul din dotare. Adică exact de mijlocul letal pe care toată lumea „vrea” să nu-l vadă folosit, dar nici nu oferă vreo alternativă între „bătaie corp la corp” și „foc de armă”.

Statul: „TASER e periculos”. Dar gloanțele, nu?

SIDEPOL spune clar în comunicat: de ani de zile cer introducerea TASER-ului ca dotare standard pentru polițiștii operativi. Răspunsul oficial? TASER ar fi „prea periculos”, încadrat pe undeva prin legislații străine ca „less lethal”, așa, cu aer de mare pericol.

Logica statului român:

  • Contact fizic direct cu indivizi beți, violenți, în haită – acceptabil.
  • Să tragi cu pistolul, armă letală – „în anumite condiții, da, dacă chiar nu se mai poate”.
  • Un mijloc intermediar, controlat, non-letal, care să oprească rapid un agresor – vai, nu, „prea periculos”.

Așa arată, în practică, gândirea decidenților: nu dăm polițistului un instrument de mijloc, îl lăsăm să aleagă între a fi sac de box pentru infractori sau a trage cu pistolul și a fi apoi crucificat la televizor, în presa „indignată” și în anchete interminabile.

Doi polițiști contra unei gloate: sistemul „lasă-i, că se descurcă ei”

Imaginile apărute ulterior arată clar ce s-a întâmplat la Faraoani: cei doi polițiști au fost înconjurați, loviți, amenințați și chiar mușcați. Da, mușcați. Ca în junglă, nu ca într-un stat european în secolul XXI.

În mod normal, o asemenea situație – grup agresiv, persoane băute, ultraj în desfășurare – ar trebui să declanșeze automat intervenția unor structuri specializate. Numai că România lucrează, de ani de zile, pe principiul: „Lasă, merg doi din patrulă, să vedem dacă scapă”.

SIDEPOL spune ce ar fi trebuit să existe:

  • D.M.I.O.P. – Detașamente Mobile pentru Intervenții de Ordine Publică, adică echipe antrenate, pregătite să intervină rapid la astfel de scandaluri, nu doar patrule lăsate de izbeliște.
  • Structuri capabile să gestioneze grupuri agresive, acte de ultraj, situații cu risc ridicat.

Dar nu, statul preferă să privească incident după incident:

  • Doi polițiști singuri.
  • Nicio rezervă de sprijin real.
  • Nicio forță mobilă specializată.
  • Multă „indignare” după ce curge sânge.

După incident, curajul revine: „să se facă dreptate!”

Doi dintre agresori au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore. Vor fi cercetați pentru infracțiuni împotriva polițiștilor și a ordinii publice. Clasic: după bătaie, statul se trezește. După ce gloanțele au fost trase, după ce polițiștii riscă dosare penale și ani de explicații, vine solemn: „Vor răspunde conform legii!”.

Dar întrebarea reală este: de ce trebuie să ajungi la foc de armă ca să iei în serios o intervenție? De ce nu se previne?

SIDEPOL o spune apăsat:

  • Astfel de incidente NU mai sunt excepții.
  • Ele devin aproape rutină în activitatea de zi cu zi a polițiștilor.
  • Iar soluțiile – TASER și D.M.I.O.P. – sunt cerute de ani de zile și, sistematic, amânate.

TASER și D.M.I.O.P.: două cuvinte simple, o reformă pe care nimeni nu vrea s-o asume

În loc să recunoască realitatea – că patrulele se confruntă tot mai des cu gloate agresive – factorii de decizie se ascund în spatele formulărilor sterile: „analizăm”, „evaluăm”, „vom constitui un grup de lucru”. Între timp, în stradă:

  • Polițiști bătuți, loviți, scuipați, mușcați.
  • Intervenții filmate cu telefoane, comentate de „experți” de pe Facebook.
  • Oameni ai legii care trebuie să aleagă, în câteva secunde, între a fi victime sau a folosi pistolul.

SIDEPOL rezumă perfect necesarul minim:

  • TASER – ca mijloc de intervenție non-letal, eficient, între pumni și glonț.
  • D.M.I.O.P. – detașamente mobile de intervenție, care să vină în ajutorul patrulelor când situația explodează.

Nu mâine, nu „după analiză”. Acum.

Protecția polițistului nu începe la Urgențe și la Parchet

„Protecția polițistului trebuie să înceapă înainte de intervenție, nu după ultraj”, subliniază SIDEPOL. Traducere din limbaj sindical în limbaj simplu:

  • Nu e normal ca apărarea reală a polițistului să înceapă abia după ce ajunge la spital sau la Parchet să dea declarații.
  • Nu e normal să-i dai arma de foc, dar să refuzi constant un mijloc intermediar.
  • Nu e normal să-l trimiți în patrulă ca pe carne de tun, într-o societate tot mai agresivă, cu tot mai puțin respect pentru uniformă.

Fiecare astfel de incident ar trebui să fie un semnal de alarmă, nu încă un episod de știri de seară trecut mai departe după 30 de secunde.

Câte imagini mai trebuie să vedem?

Întrebarea pe care o pune SIDEPOL este devastatoare: CÂTE ASTFEL DE IMAGINI MAI TREBUIE SĂ VEDEM?

  • Câți polițiști bătuți în stradă?
  • Câte gloate înjurând și scuipând uniforma?
  • Câte focuri de armă trase la limită, în ultimul moment?

Până când cineva cu putere de decizie va avea curajul să spună:

  • Da, dotăm polițiștii cu TASER.
  • Da, înființăm și operaționalizăm D.M.I.O.P.
  • Da, punem siguranța celor care apără legea deasupra confortului birocratic și al fricii de asumare.

Până atunci, România va continua să joace aceeași piesă absurdă:

  • În stradă – violență, haos, polițiști încolțiți.
  • La televizor – „șocant, scandalos, cum e posibil?”.
  • În birouri – tăcere, comisii, hârtii.

Iar întrebarea rămâne: câte astfel de imagini mai trebuie să vedem, ca să priceapă cineva că fără TASER și D.M.I.O.P., patrula e doar țapul ispășitor al unui stat care nu-și apără propriii oameni? (Cerasela N.).

(sursă: comunicat SIDEPOL despre incidentul de la Faraoani, jud. Bacău)

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv2 ore ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv2 ore ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv2 ore ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusiv20 de ore ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv20 de ore ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv20 de ore ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv2 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv2 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv3 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv4 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Arad descoperă invenția „muștiucului”. Minune administrativă: 30 de bucăți în 30 de minute!

Într-o țară în care lipsurile sunt sport național, IPJ Arad tocmai a bifat o performanță istorică: după ce Sindicatul Europol...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv