Featured
Discuția Carlson-Putin are o audiență înregistrată de cca 200 de milioane de vizualizări
Discuția Carlson-Putin are o audiență înregistrată de cca 200 de milioane de vizualizări, dar ținând cont de faptul că televiziuni naționale din America de Sud, Asia, Africa, au difuzat interviul integral, e limpede că pronosticul meu, anume că se va ajunge la peste jumătate de miliard de telespectatori în acest weekend, poate fi atins deja. Deci clasificarea de tip „interviul secolului” se justifică!
Ce-a urmat în materie de comentarii despre interviu era previzibil, armata de manipulanți, ageamii, acoperiți, dobitoci sau naivi, s-a pus în mișcare, cu toții au încercat cu disperare să strice „feng-shui-ul” unui spectacol geopolitic de gală, pentru că asta a fost în principal discuția de la Kremlin. Ieri am comentat public interviul și în cadrul Clubului de Gândire GOLD. N-o să mai fac azi analiza interviului, dar îl vom diseca pe capitole în emisiunile GOLD FM începând de luni, trebuie însă să-mi exprim aprecierea legată de tactul și iscusința cu care Tucker Carlson a condus discuția, cu un interlocutor atât de complex, dar și dificil.
Îl studiez pe Putin de fix 25 de ani, din momentul în care a fost numit prim-ministru al lui Elțîn, deci pot aprecia mai bine decât alții cât de greu este să-i oferi confortul de a dezvălui lucruri discrete sau absconse, să-l provoci fără a-l enerva, pentru a-l pune în situația să se mobilizeze pentru a-și confirma public puterea, oferind inclusiv detalii din discuțiile de salon. Iar Tucker Carlson, cu inteligență și talent jurnalistic moștenite în calitate de fiu al celui mai longeviv director al „Voice of America”, a reușit din plin să ne ofere astfel în discuția cu Putin detalii ce ne vor ajuta mult să previzionăm corect următoarele mișcări geopolitice.
Desigur că întrebările interviului au fost negociate, nici nu se poate altfel la acest nivel, iar Carlson a dezvăluit acest fapt în zilele dinaintea evenimentului. Din acest motiv marchez aici trei subiecte de care aș fi fost interesat, și o să explic și importanța lor.
Primul se referă la laboratoarele biologice cu potențial de arme de ucidere în masă, respectiv la instalațiile dedicate atacurilor energetice, construite și folosite de către americani, pe care armata rusă le-a identificat și distrus pe teritoriul Ucrainei, chiar la începutul conflictului. Existența lor a fost confirmată inclusiv de către Victoria Nuland la o audiere în Congresul american, iar rușii au înaintat voluminosul dosar al ororilor la ONU, unde a rămas secretizat și îngropat. Era important să aflăm ce fel de viruși letali erau cultivați în Ucraina, ca să putem pricepe unde și în ce scopuri ar fi putut fi folosiți ca arme de ucidere în masă, respectiv trebuia să aflăm cum anume au acționat bateriile de antene și emițătoare masate la granițele Ucrainei cu Rusia, Belarus, Polonia, Ungaria și România, baterii conectate la celebrul sistem HAARP din Alaska-SUA, prin care e limpede că s-au executat atacuri energetice asupra unor indivizi indezirabili pentru puterea de la Washington.
Legat de asta, e limpede azi că una dintre victime a fost chiar Putin, ce-a început acest război șchiopătând, buhăit, cu o paloare a feței și lipsă de energie ce-au justificat inclusiv știrile legate de moartea sa iminentă. La puțin timp după ce bateriile de atac energetic din Ucraina au fost distruse, am putut observa cum Putin s-a recuperat fizic și mental, ajungând la forma excepțională pentru un bărbat de 71 de ani, pe care am observat-o cu toții în cadrul discuției cu Carlson. Cred că Putin nu a mai dorit să abordeze acest subiect deoarece, având în vedere spectaculozitatea și gravitatea sa, l-a introdus în pachetul de negociere a finalului de război, unde asemenea grozăvii, cu indicarea autorilor lor, capătă o mare importanță.
Al doilea lucru pe care l-aș fi dorit comentat e legat de Prigojin, asaltul său asupra Moscovei, respectiv moartea sa ulterioară. Acesta este însă cel mai incomod subiect de comentat public pentru Putin, deoarece relația sa cu fostul său „Bucătar” era de notorietate, înglodată în detalii personale infamante, respectiv legată de mari sume de bani cu care s-au finanțat armatele private Wagner, ce încă acționează, mai ales în Africa. Speculațiile legate de posibila înscenare a morții lui Prigojin, pe care Carlson nu avea cum să le ocolească, e limpede că l-ar fi pus în mare dificultate pe Putin, cu riscul de a devoala, fie și parțial, anumite lucruri pe care nu vrea și nu are voie să le dezvăluie.
În fine, era interesant pentru mine ca Putin să insiste mai mult a supra relaționării Rusiei cu Germania, ținând cont de faptul că, în cadrul interviului, liderul de la Kremlin a sugerat clar ambiția Rusiei de a se instala ca viitorul lider al Europei, menționând faptul că Rusia a devenit deja, în urma războiului, prima economie a spațiului european, devansându-i chiar pe nemți. Eu bănuiesc demult și-am previzionat public că ăsta e marele proiect al lui Putin, dar în acest interviu au fost oferite pentru prima dată poziționări ce-mi confirmă pronosticul. Putin a oferit și detaliul ofensivei investiționale chineze în Europa, pe care o sprijină în mod deschis și interesat, subliniind și faptul că chinezii nu caută puterea, ci profitul, deci influența politico-militară în Europa este rezervată/negociată în favoarea Rusiei.
Revenind la Germania, legăturile și influența reale ale Rusiei acolo, o să vă ofer un detaliu semnificativ, ce le completează pe cele cunoscute de interdependență financiar bancară, respectiv de tip energetic. În 1945, când Armata Roșie a ocupat Germania la finalul celui de-al doilea război mondial, Stalin a permis soldaților ruși să se dedea la violuri pe teritoriul ocupat al inamicului, iar arhivele oficiale înregistrează minimum 2 milioane (!) de asemenea acte samavolnice, până când violurile au fost stopate, ca urmare a rugăminților comuniștilor germani. Deci în acei ani, fără posibilități de întrerupere de sarcină, putem presupune că femeile germane au născut un număr proporțional de bebeluși, deveniți între timp bază a populației Germaniei, depozitari ai unei genetici mixte, ruso-germane.
Pe lângă asta, în timpul ocupației sovietice a Germaniei de Est, au fost sute de mii de căsătorii ruso-germane, care la rândul lor au generat o populație mixtă, ce include și gena rusească. E sigur că geneticienii și sociologii știu exact ce înseamnă asta și câtă influență rusească intrinsecă s-a generat astfel în Germania, pentru raționamentul de azi e suficient și ce v-am descris pe scurt, ca să pricepeți cum stau azi lucrurile. E limpede deci că planurile Rusiei de cucerire a supremației în Europa, au o serioasă bază de susținere chiar pe teritoriul actualului lider al UE, o Germanie aflată azi în genunchi din punct de vedere politico-economic, în urma deciziilor sinucigașe impuse de către SUA și implementate de nevolnicul guvern al cancelarului Scholz.
Chiar și fără aceste referiri, plus altele, poate la fel de importante, mai zic o dată la final că trebuie să-i fim recunoscători lui Tucker Carlson (și protectorilor săi) pentru că, alături de Putin, ne-au dat posibilitatea să înțelegem mai bine lumea în care trăim!
Cozmin Gușă
Featured
Amy Johnson preia conducerea General Dynamics Information Technology
General Dynamics Information Technology (GDIT) are o nouă președintă: compania a anunțat că Amy Johnson, o veterană a grupului, va prelua funcția începând cu 3 noiembrie.
Johnson îi succedă lui Amy Gilliland, care a părăsit compania la începutul acestei luni, după aproape un deceniu la conducerea diviziei. În perioada de tranziție, funcția a fost asigurată interimar de Paul Nedzbala.
„Amy are un istoric dovedit în conducerea unor echipe care rezolvă provocări complexe și foarte tehnice pentru clienții noștri”, a declarat Phebe Novakovic, CEO-ul în exercițiu al General Dynamics, în anunțul companiei. Ea și-a exprimat încrederea că experiența operațională și stilul de conducere al lui Johnson vor aduce valoare clienților, angajaților și acționarilor.
Potrivit comunicatului, Johnson are 27 de ani de experiență în cadrul General Dynamics Mission Systems. Cel mai recent, a fost vicepreședintă și director general pentru divizia Space, Cyber and Intelligence. Experiența sa acoperă securitatea cibernetică, electronica de apărare, sistemele spațiale și serviciile de informații.
Un furnizor important de tehnologie pentru sectorul federal
GDIT este unul dintre principalii furnizori de servicii IT pentru guvernul federal al Statelor Unite. Compania furnizează instrumente de securitate cibernetică, software și rețelistică atât pentru armată, cât și pentru agențiile civile — de la sisteme enterprise până la aplicații utilizate în teren.
Aceste capabilități susțin comunicațiile securizate, operațiunile cibernetice și monitorizarea amenințărilor la adresa rețelelor.
Featured
Incertitudinea bugetară ar putea întârzia contractul de producție pentru elicopterul MV-75
Un posibil decalaj în finanțarea federală riscă să amâne primul contract de producție inițială la scară redusă — LRIP — pentru elicopterul MV-75 Cheyenne II al armatei americane. Întârzierea ar putea majora pierderile estimate de Bell Textron, până la 150 de milioane de dolari, au declarat astăzi directorii companiei.
„Dacă anul fiscal începe cu o rezoluție de finanțare temporară, ne-am aștepta la o posibilă amânare a atribuirii contractului LRIP. Anterior, estimam perioada dintre trimestrul al patrulea și primul trimestru al anului viitor”, a declarat directorul financiar David Rosenberg, în cadrul unei teleconferințe cu investitorii.
Pierderile estimate ar putea ajunge la 150 de milioane de dolari
O eventuală amânare ar agrava impactul financiar pe care Bell Textron îl anticipa deja pentru program. În trimestrul precedent, compania estimase că întârzierile de finanțare ar putea genera costuri între 60 și 110 milioane de dolari. Dacă atribuirea contractului LRIP este amânată și mai mult, suma ar putea crește la 110–150 de milioane de dolari, a precizat Rosenberg.
Bell a fost desemnată contractor principal pentru MV-75 Cheyenne II la sfârșitul anului 2022. Dezvoltat în cadrul programului Future Long Range Assault Aircraft (FLRAA) al armatei americane, aparatul cu rotoare basculante este așteptat să înlocuiască treptat flota de elicoptere UH-60 Black Hawk începând din anii 2030.
Armata a cerut realocarea a 350 de milioane de dolari
Îngrijorările privind finanțarea au apărut după ce armata a consumat, în iulie, aproape toate fondurile disponibile pentru MV-75 în anul fiscal 2026, potrivit raportării trimestriale a Textron. Bell a continuat lucrările, reducând însă cheltuielile pentru a gestiona deficitul de finanțare.
În iulie, armata a solicitat realocarea a 350 de milioane de dolari pentru program, sumă destinată să sprijine construirea și testarea a opt elicoptere-prototip. Congresul a aprobat solicitarea în trimestrul al treilea, a declarat Lisa Atherton, directorul executiv al Textron.
Aproximativ 300 de milioane de dolari au fost incluse în modificări contractuale pentru a acoperi costurile deja suportate de Bell și de furnizorii săi. Restul fondurilor urmează să fie angajat pe măsură ce sosesc facturile furnizorilor.
„Cei 350 de milioane reprezentau estimarea guvernului privind necesarul până la sfârșitul trimestrului al treilea. Guvernul a putut introduce rapid în contract modificări de 300 de milioane, pentru a acoperi cheltuielile efectiv acumulate de noi și de furnizorii noștri”, a spus Atherton.
Textron nu a recuperat încă pierderile anterioare
Bell Textron a înregistrat în trimestrul al doilea al anului fiscal 2026 un impact financiar negativ, după ce întârzierile de finanțare au dus la creșterea costurilor estimate ale programului, a declarat Rosenberg.
Deși Congresul a aprobat realocarea fondurilor, compania nu poate încă să recupereze pierderile înregistrate. Guvernul trebuie mai întâi să introducă oficial finanțarea în contracte, după care Textron va putea reevalua costurile anterioare, a explicat directorul financiar.
Incertitudinea bugetară ar putea afecta programul și în 2027, în timp ce guvernul funcționează pe baza unei rezoluții temporare, iar Congresul negociază aprobarea bugetului anual pentru apărare. Propunerea de buget pentru anul fiscal 2027 include aproximativ 2,3 miliarde de dolari pentru MV-75, însă suma trebuie încă aprobată de Congres.
Bell continuă pregătirile pentru testele de zbor
Între timp, Bell continuă dezvoltarea aparatului înaintea testelor de zbor planificate pentru anul viitor. Compania a finalizat trei aripi, a primit primele nacele și a construit primul fuselaj. Reductoarele au intrat în etapa de testare.
Atherton a declarat că Bell se așteaptă să unească primul fuselaj cu ansamblul aripii în trimestrul al patrulea.
Featured
Kaliningrad, avanpostul care extinde amenințarea Rusiei dincolo de flancul estic al NATO
Timp de ani de zile, dezbaterea occidentală despre Kaliningrad s-a concentrat asupra Coridorului Suwałki: o fâșie de aproximativ 100 de kilometri între Polonia și Lituania, care separă exclava rusă de Belarus. Într-un scenariu de conflict, forțele ruse din Kaliningrad și vestul Belarusului ar putea încerca să întrerupă această legătură terestră, izolând statele baltice de restul NATO.
Riscul rămâne relevant pentru apărarea flancului estic. Însă concentrarea aproape exclusivă asupra Suwałki poate ascunde rolul mult mai amplu al Kaliningradului: o platformă militară capabilă să amenințe nu doar statele baltice, ci și ținte din Europa Occidentală.
Amenințarea nu se oprește la granița estică
Ideea că un război cu Rusia ar afecta în principal statele din estul Uniunii Europene aparține unei alte epoci. Kaliningradul oferă Moscovei posibilitatea de a proiecta amenințarea mult mai adânc în Europa, punând în raza de risc capitale, infrastructură critică și obiective civile aflate departe de frontiera estică.
Războiul din Ucraina a demonstrat că luptele moderne nu se limitează la linia frontului. Atacurile cu drone, rachete balistice și arme cu rază lungă de acțiune pot lovi infrastructura civilă pe teritorii întinse. Kievul a fost supus unor atacuri susținute cu rachete și drone, deși se află la o distanță de Rusia comparabilă cu cea dintre Kaliningrad și o mare parte a Europei Occidentale.
Într-o eră a armelor de precizie cu rază lungă și a dronelor mobile, adâncimea strategică își pierde din relevanță. Securitatea Europei nu mai poate fi împărțită simplist între statele din prima linie și cele considerate ferite de amenințare.
Un arsenal care complică planificarea NATO
Kaliningradul, descris adesea drept un „portavion de nescufundat”, găzduiește o importantă infrastructură militară. În exclavă sunt amplasate sisteme de rachete Iskander, capabile să transporte focoase nucleare, baterii S-400 și alte sisteme de coastă, ale căror raze de acțiune depășesc Polonia și Lituania și pot pune în pericol ținte din Germania.
Unele evaluări indică faptul că raza de acțiune ar putea fi extinsă și prin capacitățile Flotei ruse din Marea Baltică. Exercițiile și transporturile militare rusești — inclusiv exercițiul strategic ruso-belarus „Zapad”, desfășurat în septembrie 2025 — pot face dificilă stabilirea intențiilor reale ale Moscovei.
Ambiguitatea este amplificată de caracterul dual al unor sisteme, care pot avea utilizare convențională sau nucleară. NATO dispune, astfel, de mai puține certitudini privind încărcătura acestora înainte de desfășurare, ceea ce obligă Alianța să ia în calcul scenarii pesimiste la fiecare mobilizare sau exercițiu rusesc.
Flota din Marea Baltică și amenințările de sub suprafață
În Kaliningrad își are baza și Flota rusă din Marea Baltică, care reunește forțe dotate cu rachete convenționale și capabilități nucleare. Prezența militară se suprapune peste activități maritime considerate ostile, între care utilizarea așa-numitei „flote din umbră” pentru ocolirea sancțiunilor occidentale.
Riscurile nu se limitează la transporturile comerciale. Potrivit unor avertismente atribuite serviciilor americane de informații, drone de atac de tip Gerbera ar putea fi transportate la bordul unor nave comerciale, ceea ce ar extinde amenințarea asupra unor zone sensibile ale NATO, inclusiv în Europa și Statele Unite.
În paralel, perturbarea infrastructurii submarine — cabluri de comunicații și conducte — afectează de ani de zile conectivitatea digitală și energetică a Europei Occidentale.
Descurajare, dar și reducerea riscului de escaladare
Liderii europeni se confruntă, astfel, cu o dublă sarcină: să informeze publicul despre riscurile asociate Kaliningradului și, în același timp, să convingă Moscova că reducerea acumulării militare din exclavă este în interesul Rusiei.
Miza nu mai este doar apărarea Coridorului Suwałki sau protejarea statelor baltice. Kaliningradul arată că, într-un conflict modern, amenințarea poate ajunge departe de linia frontului, iar securitatea întregii Europe este interconectată.
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum 2 zilePolițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 3 zileApt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi
-
Exclusivacum o ziReforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileStrăpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)
-
Featuredacum 4 zileCalificativ la ordin in M.A.I.: cum transformă ministrul «binele» polițiștilor în «nesatisfăcător» cu un simplu pix




