Actualitate
Anvelope runflat vs. anvelope standard: care sunt avantajele pentru vara aceasta?
Ești interesat să achiziționezi un set de anvelope runflat pentru mașina ta? Te-ai mai întâlnit cu acest concept, însă nu cunoști cu exactitate ce beneficii asigură aceste anvelope în timpul lunilor de vară? Explicăm astăzi în detaliu cele mai importante lucruri despre aceste modele, pentru a le compara mai simplu cu un set standard de anvelope pentru vară.
Ce sunt anvelopele runflat și anvelopele standard?
Anvelopele runflat au capacitatea de a rula chiar și după ce au fost perforate. Asta nu înseamnă că sunt imune la această problemă, ci că pot funcționa temporar fără aer, permițând astfel conducătorului auto să ajungă la un loc sigur pentru a schimba anvelopa cu probleme.
Aceasta este o caracteristică esențială pentru siguranța șoferilor, deoarece o anvelopă perforată poate duce la pierderea controlului asupra vehiculului. Anvelopele runflat sunt ranforsate, adică dispun de un perete suplimentar de cauciuc sau alte material sintetic, de aceea, se comportă mai bine la înțepături și perforații.
De regulă, pot rula cu o anvelopă runflat pe o distanță limitată, cuprinsă de obicei între 80 și 100 de kilometri, după ce a fost perforată. De asemenea, pentru a asigura acest beneficiu important, viteza în timpul condusului trebuie redusă și păstrată la aproximativ 80 km/h, după o pană. Însă de la un model la altul, recomandările producătorilor pot varia.
Pe de altă parte, seturile de anvelope standard sunt cele pe care le întâlnim cel mai des. Acestea sunt concepute pentru a fi folosite în condiții normale de drum și nu au capacitatea de a rula după o pană. În cazul în care sunt perforate, acestea trebuie înlocuite imediat. Au avantajul de a fi mai flexibile și de a oferi o aderență bună pe drum. De asemenea, sunt, în general, mai ieftine decât anvelopele runflat.
Pentru că orice șofer se poate confrunta cu o pană în timpul condusului, alegerea între anvelopele runflat sau standard, pe baza unor criterii precum bugetul avut la dispoziție, stilul de condus sau calitatea drumurilor contează foarte mult pentru nivelurile de confort, siguranță și manevrabilitate.
De sunt importante anvelope runflat pe timp de vară?
Anvelopele runflat reprezintă o inovație în industria auto, oferind un nivel superior de siguranță în comparație cu anvelopele standard. În situația nefericită în care anvelopa este pătrunsă de un corp străin, tehnologia oferă un control optim asupra vehiculului. Acest aspect este esențial mai ales în perioada de vară, când temperaturile ridicate pot duce la creșterea presiunii în anvelope, făcându-le mai susceptibile la explozie.
Evident, asta înseamnă că riscul de accident produs în urma unei astfel de probleme se reduce semnificativ. Controlul asupra unui autoturism cu pană nu este la fel de simplu de obținut, în cazul anvelopelor standard. Mai mult decât atât, este eliminată posibilitatea ca anvelopa să fie secționată sub presiunea jantei. Din acest motiv, janta roții afectate de pană nu va fi la rândul său deteriorată.
Un alt avantaj al anvelopelor runflat este economia de spațiu. Datorită designului lor unic, aceste anvelope elimină necesitatea de a avea o anvelopă de rezervă în mașină, având în vedere autonomia pe care o generează. Așadar, echiparea autoturismului cu anvelope runflat poate fi o soluție practică în timpul lunilor de vară, atunci când este nevoie de mai mult spațiu pentru bagajele de vacanță.
Ce avantaje asigură anvelopele standard?
Primul avantaj major al anvelopelor standard este cel legat de cost. Acestea sunt mai accesibile decât cele runflat, fiind o opțiune atractivă pentru o mare parte din proprietarii de autovehicule, mai ales dacă aceștia dispun de un buget limitat pentru întreținerea autovehiculului.
Acestea sunt disponibile într-o gamă variată de modele și dimensiuni, astfel că identificarea setului ideal pentru mașina pe care o conduci este simplu de realizat. Indiferent dacă ai nevoie de anvelope pentru un SUV, o berlină compactă sau o mașină sport, ai acces la o listă extinsă de opțiuni pentru orice buget.
În ceea ce privește performanțele în timpul sezonului cald, anvelopele standard sunt concepute pentru a oferi o aderență bună la drum și o manevrabilitate excelentă. Acest lucru este esențial în lunile de vară, când temperaturile ridicate pot afecta performanța anvelopelor.
Alegerea poate fi influențată de numeroși factori: factorii meteo și calitatea drumurilor dintr-o anumită regiune, bugetul avut la dispoziție sau tipul de autoturism pe care îl conduci. De asemenea, stilul de condus adoptat poate avea un impact asupra deciziei tale. Informațiile de astăzi te ajută să înțelegi acum mult mai bine care sunt principalele avantaje pe care le oferă cele două modele de anvelope auto, pentru a fi mult mai simplu să alegi setul ideal pentru nevoile și preferințele tale.
Actualitate
Traficul online din România își încetinește scǎderea, iar AI accelerează: ce arată datele actualizate pe trafic.dwf.ro
Prima actualizare a dashboard-ului public trafic.dwf.ro aduce și primele date comparabile de la lansare și arată cum a evoluat piața digitală românească într-o singură lună.
București, 10 septembrie 2026 – Lansat de DWF în august 2026, dashboardul agregă anonim date din proprietăți Google Analytics 4 monitorizate direct de agenție. Datele actualizate acoperă 784 de site-uri românești, cu 145,7 milioane de sesiuni și 829.000 de tranzacții pe luna august. Dashboardul este disponibil gratuit, fără cont.
Ce s-a schimbat față de luna anterioarǎ
Primul set, bazat pe datele lunii iulie, arăta o scădere a tuturor canalelor clasice, în timp ce traficul din asistenți AI era singurul aflat pe creștere. O singură lună nu confirmă un trend, dar datele din august arată că ipoteza „toate canalele clasice scad” nu mai descrie piața la fel de clar.
Paid și Social au revenit pe creștere, scăderea Search s-a temperat, iar traficul din asistenți AI a crescut cu 154% într-un an. În eCommerce, veniturile sunt cu 17,7% mai mari.
| Canal | Sesiuni (August) | Evoluție YoY (Iulie) | Evoluție YoY (August) |
|---|---|---|---|
| Trafic total | 145,7 mil. | −10,7% | −7,1% |
| Search | 39,3 mil. | −20,0% | −18,3% |
| Paid | 44,0 mil. | −1,7% | +7,0% |
| Social | 3,5 mil. | −1,0% | +9,8% |
| Direct | 27,3 mil. | −12,9% | −10,9% |
| Asistenți AI | 995.000 | +47,6% | +154,4% |
Notă metodologică: cohorta se recompune la fiecare ediție, iar variațiile year over year sunt calculate pe luni calendaristice complete. Volumele absolute din fiecare lunǎ nu sunt comparabile direct de la o ediție la alta; procentele de evoluție sunt.
AI: creșterea s-a triplat între două ediții consecutive
Traficul din asistenți AI a ajuns la 995.000 de sesiuni în august, în creștere cu 154,4% YoY față de 47,6% în primul set de calcul pe iulie. Este a 14-a lună consecutivă în care canalul depășește nivelul anului anterior.
Ponderea AI a crescut de la 1,43% la 2,53% din traficul Search, dar rămâne la doar 0,68% din traficul total. Canalul este dominat de ChatGPT, care generează acum 98,5% din traficul AI, față de 97,1% în ediția precedentă. Claude și Gemini au câte 0,6%, iar Copilot 0,2%.
„AI-ul înseamnă 0,7% din tot traficul și 0,8% din veniturile magazinelor. Dacă te uiți doar la volum, nu e nimic de discutat. Eu mă uit și la rata de creștere, și la ce face vizitatorul acela când ajunge pe site: convertește de 1,3 ori mai des decât cel din Google organic și lasă un coș cu 28% mai mare. Iar banii aduși de AI magazinelor din studiu sunt de peste trei ori mai mari decât anul trecut, în fiecare dintre ultimele șase luni.” – Radu Mărcușu, Search Director DWF
Scade interesul informațional, dar crește e-commerce-ul
Piața digitală se împarte în două direcții: traficul total din august 2026 este cu 7,1% sub nivelul din august 2025, în timp ce traficul către magazinele online din cohortă este cu peste 19% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile eCommerce cresc cu 17,7%, comenzile cu 13,2%, iar valoarea medie a coșului cu 4%.
Față de iulie, lunǎ în care traficul total era cu 10,7% sub nivelul aceleiași perioade din 2025, scăderea s-a temperat. În eCommerce, creșterea veniturilor s-a accelerat de la 9,8% la 17,7%.
SEO: mai puține vizite, mai mulți bani
Decuplarea dintre trafic și valoare se vede cel mai clar în traficul organic către magazinele online: sesiunile scad cu 15,9% față de anul trecut, dar veniturile cresc cu 6,9%, față de -0,7% în prima ediție.
Diferența vine din calitatea traficului: rata de conversie a crescut cu 13,5%, iar valoarea medie a comenzii cu 12%. Cu alte cuvinte, SEO aduce mai puține vizite, dar un trafic mai orientat spre cumpărare.
Paid crește mai repede decât investiția
În eCommerce, Paid a adus cu 24,2% mai multe sesiuni și cu 24,8% mai multe venituri față de anul trecut, în timp ce investiția în Google Ads a crescut cu 17,6%. Veniturile au crescut, astfel, mai repede decât bugetele.
Și costul traficului s-a redus: CPC-ul mediu a scăzut cu 8,6%, la 0,69 lei, față de o creștere în prima ediție. Pe doi ani, CPC-ul rămâne însă cu aproximativ 10% peste nivelul din 2024, ceea ce arată că scăderea recentă corectează doar parțial creșterea anterioară.
Ce se întâmplă la checkout
Comparate pe aceleași magazine, canalele se comportă diferit în momentul cumpărării:
| Canal | Rată de conversie | Coș mediu | Valoare / sesiune |
|---|---|---|---|
| Paid | 2,44% | 264 lei | 6,4 lei |
| Asistenți AI | 2,35% | 377 lei | 8,9 lei |
| Organic | 1,81% | 293 lei | 5,3 lei |
| Direct | 1,15% | 411 lei | – |
Traficul din AI convertește de 1,3 ori mai des decât Google organic și generează un coș mediu cu 28% mai mare. Față de iulie, avantajul de conversie s-a redus de la 1,5x, pe fondul îmbunătățirii conversiei în organic.
AI rămâne canalul cu cea mai rapidă creștere și una dintre cele mai mari valori per vizită. Veniturile atribuite AI au ajuns la 2,1 milioane de lei în august, dintre care 97,5% provin din ChatGPT.
Rezerva de măsurare
GA4 identifică doar o parte din traficul AI. Estimări independente indică faptul că aproximativ 70% rămâne neatribuit (sursa: Loamly.ai, februarie 2026), ceea ce ar însemna, pentru august, circa 3 milioane de sesiuni AI și o pondere estimată de 7,6% din traficul Search, față de 4,29% în prima ediție.
Este o estimare, nu o măsurătoare directă.
Cifre cheie, pe scurt
- Piața pierde trafic mai lent: −7,1%, față de −10,7% în iulie.
- Paid și Social au revenit pe creștere, după o perioadă de scădere ușoară.
- AI-ul și-a triplat ritmul, de la +47,6% la +154,4%, rămânând sub 1% din traficul total.
- Veniturile din SEO au trecut de la stagnare la creștere, deși traficul organic continuă să scadă puternic.
- Volumul și valoarea nu se mai suprapun. Un canal poate pierde vizite și câștiga bani în același timp – sau invers.
Pentru companii, concluzia practică ține de instrumentarul de raportare: câtă vreme cele două curbe merg în direcții diferite, un singur indicator de volum nu mai poate descrie performanța unui cana
DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.
trafic.dwf.ro este gratuit, nu necesită înregistrare și se actualizează lunar. Cifrele prezentate sunt aferente lunii august.
Actualitate
Angola primește șase elicoptere navale fără pilot pentru misiuni de supraveghere maritimă
Livrarea face parte dintr-un contract de peste un miliard de euro
Grupul de apărare EDGE din Emiratele Arabe Unite a livrat Marinei angoleze șase elicoptere autonome HT 100 NAVAL. Transferul face parte dintr-un acord în valoare de aproximativ un miliard de euro, semnat în 2023.
Aeronavele fără pilot au fost predate după finalizarea testelor de acceptanță din fabrică, desfășurate la sfârșitul lunii august în Elveția, la facilitățile companiei ANAVIA. Producătorul de elicoptere este o subsidiară a grupului EDGE.
Toate sistemele au trecut testele operaționale
Evaluările au inclus primele teste de zbor operaționale pentru toate cele șase elicoptere HT 100 NAVAL. Finalizarea cu succes a acestor verificări a deschis calea livrării către Marina angoleză.
Potrivit companiei, transferul reprezintă un moment important pentru integrarea sistemelor cu corvetele BR71 MK II și pentru consolidarea capacităților Angolei în domeniul supravegherii și recunoașterii maritime.
Câte două elicoptere pentru fiecare corvetă
Contractul semnat în 2023 de Abu Dhabi Ship Building, o altă companie din grupul EDGE, include trei corvete BR71 MK II, fiecare cu o lungime de 71 de metri. Navele reprezintă componenta principală a acordului încheiat cu autoritățile navale angoleze.
Cele șase elicoptere sunt destinate operării de pe aceste corvete, câte două pentru fiecare navă. Sistemele fără pilot urmează să fie integrate complet în sistemele de management al luptei instalate la bord.
HT 100 NAVAL sunt echipate cu senzori electro-optici și infraroșii, care vor extinde raza de supraveghere și recunoaștere a corvetelor și vor sprijini identificarea și monitorizarea țintelor maritime.
EDGE mizează pe o soluție navală complet integrată
Khaled Al Zaabi, președintele diviziei de platforme și sisteme din cadrul EDGE, a declarat că proiectul reunește platforme navale și sisteme autonome într-o soluție adaptată cerințelor operaționale ale Angolei.
Colaborarea dintre EDGE, Abu Dhabi Ship Building și ANAVIA urmărește să ofere marinei angoleze nu doar nave de luptă, ci un ansamblu integrat de platforme, senzori și sisteme fără pilot.
Corvetele sunt construite în Franța și Emirate
Abu Dhabi Ship Building a subcontractat compania franceză CMN Naval pentru construcția primei și celei de-a treia corvete. Lucrările pentru aceste nave se desfășoară la șantierul naval din Cherbourg, Franța.
A doua corvetă este construită în Abu Dhabi, în cadrul capacităților industriale ale companiei emirateze.
Compania urmărește extinderea pe piețele externe
Angola nu este singura piață vizată de Abu Dhabi Ship Building. Conducerea companiei a anunțat planuri de extindere în Asia, Africa de Vest și de Est, precum și în Brazilia.
Pentru următorii ani, compania estimează că peste jumătate din portofoliul său de comenzi va proveni din contracte internaționale.
Actualitate
General Atomics dezvăluie „Wildfire”, drona concepută să înlocuiască MQ-9A Reaper
Un aparat fără pilot destinat misiunilor de recunoaștere și atac
General Atomics Aeronautical Systems, unul dintre principalii producători americani de drone militare, a prezentat oficial Wildfire, un aparat fără pilot proiectat de la zero pentru a înlocui MQ-9A Reaper.
Compania susține că noua dronă poate fi fabricată într-un ritm accelerat și că este capabilă să depășească obiectivele stabilite de Departamentul american al Apărării pentru viitoarea platformă aeriană.
Wildfire este destinat misiunilor îndeplinite în mod tradițional de Reaper, inclusiv recunoașterii de lungă durată și atacurilor de precizie. În afara operațiunilor militare, producătorul ia în calcul și utilizări civile, inclusiv transportul de mărfuri comerciale.
Capacitate de transport sporită și noi roluri operaționale
Potrivit General Atomics, drona dispune de o capacitate de încărcare mai mare și de puncte de acroșare consolidate. Aceste caracteristici ar putea permite folosirea aparatului într-o gamă mai largă de misiuni, inclusiv pentru transportul aerian de încărcături comerciale.
Președintele GA-ASI, David Alexander, a descris Wildfire drept o platformă concepută pentru misiuni solicitante și clienți preocupați de costuri. El a subliniat că aparatul combină performanțele ridicate asociate produselor companiei cu flexibilitatea și posibilitatea de a fi fabricat la scară largă.
Wildfire intră în cursa pentru programul Massed Modular Aircraft
General Atomics propune Wildfire pentru programul Massed Modular Aircraft, lansat în luna iulie de Forțele Aeriene ale SUA și Defense Innovation Unit. Inițiativa urmărește identificarea unui succesor pentru MQ-9A Reaper.
Generalul-locotenent Christopher Niemi, responsabil de modernizarea Forțelor Aeriene americane, a declarat recent că programul a fost accelerat după pierderile considerate îngrijorătoare suferite de Reaper în operațiuni împotriva Iranului.
Obiectivul Pentagonului este dezvoltarea unei platforme mai ieftine și concepute să poată fi pierdută în luptă fără costurile extrem de ridicate asociate sistemelor sofisticate.
Pentagonul vizează un preț de aproximativ 10 milioane de dolari
În funcție de configurație, un MQ-9 Reaper poate costa până la 50 de milioane de dolari. Producția modelului a fost oprită anul trecut, însă versiunea modernizată MQ-9B SkyGuardian continuă să fie fabricată.
Pentagonul urmărește ca prețul aparatului destinat programului Massed Modular Aircraft să fie de aproximativ 10 milioane de dolari pe unitate, fără echipamentele de misiune.
Documentația oficială a programului stabilește, printre altele, ca viitoarea platformă să poată efectua o redislocare autonomă pe o distanță de 8.000 de mile marine și să transporte o încărcătură de cel puțin 2.800 de livre.
General Atomics afirmă că Wildfire îndeplinește sau depășește toate cerințele, oferind o rază de ferry de peste 8.000 de mile marine și capacitatea de a transporta simultan două rachete antinavă cu rază lungă de acțiune.
O platformă pregătită pentru arme, senzori și sisteme autonome
Potrivit producătorului, Wildfire poate transporta combinații variate de muniții, efecte lansate, senzori și alte echipamente de misiune.
Drona este proiectată de la început pentru un grad ridicat de autonomie și pentru operațiuni colaborative cu alte platforme aeriene. Această abordare ar permite integrarea aparatului în rețele de luptă distribuite și în misiuni desfășurate de grupuri mixte de drone și aeronave pilotate.
General Atomics promite livrări înainte de 2031
Planul inițial al Pentagonului prevedea ca sistemul Massed Modular Aircraft să devină operațional până în anul fiscal 2031, cu cel puțin 20 de drone pregătite pentru misiuni.
General Atomics afirmă însă că Wildfire ar putea fi livrat cu mai mulți ani înainte de acest termen. Compania susține, de asemenea, că în același interval ar putea produce de peste două ori mai multe aparate decât obiectivul minim stabilit inițial.
Programul ar putea urma modelul „wingmanilor” autonomi
Oficialii americani se așteaptă ca programul Massed Modular Aircraft să adopte o structură asemănătoare celei utilizate în cadrul inițiativei Collaborative Combat Aircraft, dedicată dezvoltării unor drone capabile să opereze alături de aeronave pilotate.
În acest model, platformele sunt construite pe arhitecturi deschise și dezvoltate succesiv prin mai multe „incrementuri”, care permit introducerea treptată a unor noi capabilități.
Christopher Niemi a sugerat că viitoarea aeronavă nu va integra neapărat tehnologii de ultimă generație. Cel mai probabil, aceasta va utiliza un motor turbopropulsor și o aripă cu alungire mare, soluții menite să reducă prețul și să sporească autonomia.
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 4 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum 3 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum 11 oreOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Featuredacum 3 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI
-
Exclusivacum 2 zileSTATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.



