Featured
Declarațiile generalului, unele aberante, se pliază suprinzător de mult pe pozițiile exprimate repetat în ultimul an de candidatul Mircea Geoană
(Preluare Inpolitics):
Interviul dat Europei Libere de către șeful Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a făcut valuri mari, principalul reproș fiind inducerea panicii că ne vor ataca rușii curînd. Din păcate, s-au omis cîteva declarații extrem de fierbinți ale acestuia, care ar trebui să dea serios de gîndit. Mai precis, capul armatei anunță o mega-campanie de achiziții militare occidentale, mergînd pînă la bocancii soldaților, vrea o armată cît a Marii Britanii și deplînge lipsa unei legi care să permită armatei să lupte în vreme de pace(?!!).
În plus, spusele sale îl lasă rău în ofsaid pe Iohannis, care ne asigura că avem un spațiu aerian perfect securizat, dar aflăm că nu prea e deloc. Una peste alta, declarațiile generalului, unele aberante, se pliază suprinzător de mult pe pozițiile exprimate repetat în ultimul an de candidatul Mircea Geoană. Simplă coincidență ori mai mult de atît?
Șeful Armatei este convins că, dacă nu va fi oprit în Ucraina, Vladimir Putin va ținti Republica Moldova și va provoca deranj în Balcanii de Vest. ”Da, populația României, la fel ca întreaga populație din UE, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți”.
Generalul nu ne spune de unde știe cu atîta precizie planurile Rusiei, iar Moldova ar putea, teoretic, să-l acuze de război hibrid, pentru că înspăimîntă cetățenii de peste Prut cu atacul lui Putin.
Aceste declarații au făcut valuri ieri, provocînd inclusiv reacții ale președintelui și ale premierului.
Dar ele nu au fost decît pînza pusă de general pe șevalet.
Tabloul propriu zis e altul.
În fapt, șeful armatei ne zugrăvește perspectiva unei Românii kaki, sub genericul ”Totul pentru front, totul pentru victorie”.
O Românie care trebuie să devină obsedată de achiziții militare, de majorarea cu 50% a numărului soldaților(?!), de pregătirea a zeci de mii de voluntari și de schimbări masive de legi în domeniul militar.
Ce transmite Vlad:
– ”Trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război”.
– ”Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației și aici pot să menționez că MApN are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani – zic, destul de buni – încercăm să schimbăm acest sistem un pic”.
– ”Avem o rezervă operațională îmbătrânită, nu avem programe coerente pentru pregătirea populației”.
– ”Tinerii noștri nu sunt educați de pe băncile școlii în spiritul patriotic, cum am fost învățați cei de vârsta noastră. Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar. Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului”.
– ”E important să se întâmple anul acesta pentru că toate țările NATO și toată Europa sunt în postura de a cumpăra timp”.
– ”Timpul este o resursă prețioasă și cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T zero, în care toate națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației și nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”.
Dar asta e nimic pe lîngă ce urmează: gen.Vlad amintește că zilele trecute ministrul britanic al Apărării a anunțat că țara sa trebuie să ajungă la 120.000 de militari profesioniști.
Și spune despre armata României: ”În momentul de față, avem în jur de 80.000 de militari profesioniști. Nivelul de ambiție și consider eu că efectivul suficient pentru o armată profesionistă în România ar fi undeva în jur de 120.000, ați văzut că și ministrul Apărării Naționale a lansat această informație”.
Generalul mai anunță fapte mărețe:
”Ceea ce vă pot spune e că una dintre prioritățile mele, cel puțin legat de programul de înzestrare, este legată de arma de asalt pentru Armata României. O să vedeți, cât de curând, o să se întâmple să avem și un contract de achiziție pentru arma de asalt, pentru aparatura de vedere pe timp de noapte, pentru aparatura de ochire.Vorbim de un program major pentru toată Armata(…) de la primul soldat până la șeful Statului Major al Apărării. Pentru tot personalul Armatei. Și mă refer și la arma de asalt, mă refer și la pistol. Anul acesta încercăm să avem contractul semnat”.
”Pentru echipamentele noi pe care le-am băgat în înzestrare, industria națională de apărare nu are capacitatea să ne producă muniția aferentă. Avem comenzi pentru industria națională de apărare pentru următorii 30 de ani. Industria națională de apărare trebuie să se capaciteze corespunzător și nu este răspunderea numai a Ministerului Economiei, este un efort național. Trebuie recalibrată și reutilată astfel încât să producă după capacități moderne, nu din capacitățile din 1970”.
”Al doilea aspect: trebuie să încorporăm în capacitatea noastră de producție toate calibrele și toate echipamentele pe care Armata României le-a achiziționat în ultima perioadă de timp. Și al treilea: trebuie să trecem cu toții la calibrele NATO. Adică, dacă în NATO nu se folosește decât calibru 155, noi degeaba producem în țară calibru 152! Să nu credem că NATO, în cazul în care România va fi atacată, ne va ajuta cu muniție de 152, pentru că nu are industria de apărare pregătită pentru a produce 152.
Deci, industria națională de apărare trebuie să se adapteze noilor condiții de securitate și noilor etape în care Armata României se află odată cu integrarea în structurile NATO”.
”Unul din elementele programului de înzestrare se numește și obuzierul auto-propulsat, care este calibru NATO, bineînțeles, 155. Automat, prin offset și industria națională de apărare va fi obligată să treacă la acest calibru, ca să vorbim de artilerie. La fel, mașinile de luptă a infanteriei Pirahna sunt cu calibru 30 mm. Trebuie să treacă industria națională de apărare la acest calibru. Este un proces” mai spune el.
Generalul nu a uitat cazul dronelor care au căzut în Dobrogea: ”Nu au fost doborîte pentru că nu avem legislație. Legislația trebuie adaptată corespunzător. În momentul de față, Armata României nu poate să ducă operații de luptă pe timp de pace. Trebuie dată o stare excepțională, stare de asediu sau stare de război.
Avem în vedere o nouă inițiativă legislativă care să ne permită să operăm și pe timp de pace sub auspiciile unei operații militare”.
Mai spune Vlad:
”O dronă nu cred că poate să o combată nici Statele Unite sau să nu credeți că o armată extraordinar de puternică o să aibă o atâta cantitate de mijloace individuale care să acopere toată granița națională. Chiar dacă punem un dispozitiv, îl punem pe direcțiile principale de amenințare. O dronă poate să penetreze spațiul aerian pe oriunde”.
Afirmațiile lui Gheorghiță la lasă rău în ofsaid pe cele ale președintelui Iohannis, care în septembrie anul trecut ne liniștea: ”Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă și nicio dronă, și nicio altă parte al vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spațiului nostru național”.
De la ”control total” la ”o dronă poate penetra spațiul aerian pe oriunde” e distanță mare.
Și încă o problemă serioasă ridicată de general:
”Armata sau unitățile militare nu au personal de făcut curățenie, nu au personal care să spele toaletele. Dacă statul român își permite să asigure Armatei Române această capabilitate, da, ar fi un semn de civilizație”.
Dar sunt și vești bune: pentru că mulți militari se plîng că bocancii le fac bătături, se vor comanda alții: ”În maximum un an, o să avem un alt bocanc, care va fi mult mai bun decât cel actual. Acesta e un bocanc de vară, dar este foarte bun. Bocancul de iarnă este cel care provoacă mai multe neplăceri militarilor români”.
Trăgînd linie și adunînd, am asistat, cum spuneam, la zugrăvirea unui peisaj aproape apocaliptic, în care România trebuie să se vopsească în kaki urgent, indiferent de costuri.
Sigur că unele problematici atinse sunt reale și reclamă soluții.
Altele sunt aberante, însă. Conform șefului statului major, România trebuie să ajungă la 120.000 de soldați profesioniști, la fel cum își propune Marea Britanie. Care are oficial cca.74.000 de militari, la care se adaugă un corp de 5.000 de nepalezi, deci cca.80.000.
Tot atît are în acest moment și țara noastră, conform lui Vlad.
Marea Britanie are o populație de 70 de milioane de oameni.
România, fără diasporeni, de vreo 13-14 milioane.
Bazele de selecție pare că diferă multișor.
În plus, Marea Britanie e economie europeană de top, România de coadă.
Dacă ar fi să se satisfacă pretențiile pe termen scurt și mediu ale generalului, s-ar chema că ce muncim vom da pe arme.
Și asta pentru că omul e el sigur că Rusia vine peste Europa. La fel cum înaintea lui, acum un sfert de secol, un alt șef al armatei știa sigur că forțe externe doresc enclavizarea Olteniei și a Dobrogei, l-am numit pe gen.Mircia Chelaru.
Nu e de mirare că premierul Ciolacu i-a dat o replică promptă și tăioasă, pentru că el știe că generalul Gheorghiță doar cere, în timp ce alții sunt cei care trebuie să dea.
România lui Gheorghiță Vlad e una militarizată profund. O Românie kaki, mustind de militari și de arme.
Mesajele lansate ieri vor fi primite cu mare căldură, suntem convinși, de toți activii și rezerviștii patriei.
Dar, mai ales, de prezumtivul candidat prezidențial Mircea Geoană, încă nr.2 în NATO.
Care Geoană, nu mai prididește de un an și mai bine să transmită că viitorul României stă în înarmare și în dezvoltarea industriilor civile în jurul industriei militare.
”Armata română devine axul central al transformării statului român” clama el astă vară. ”Singura instituție publică care se bucură de respectul și încrederea românilor este Armata Română. De aici trebuie început să reconstruim(…) A investi în armată, în cariera militară, în dotare modernă, reprezintă mai mult decât o cerință de securitate națională sau de obligații față de NATO, de care România se achită impecabil. Reprezintă punctul de sprijin pentru Saltul istoric, pe care doar un stat modern îl poate realiza” mai spunea Geoană.
Aceleași idei se desprind și din interviul noului șef al armatei române. ”Înarmare-înarmare-înarmare”.
Armată uriașă, stagii de voluntari, arme compatibile NATO.
Nu știm dacă e o simplă întîmplare că ideile șefului armatei se pliază atît de bine pe cele ale candidatului ”NATO”.
Poate că e.
La fel cum tot întîmplare e, probabil, că de la vîrful armatei române nu au venit mesaje atît de ”îngrijorate” după debutul invaziei în Ucraina, acum doi ani.
Ci fix în debutul anului electoral.
Exclusiv
Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!
Mintea odihnită produce hârtii obosite
Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a criminalității, la IPJ Satu Mare pare să fie doar… timp liber și imaginație administrativă. Potrivit dezvăluirilor făcute de Sindicatul Europol, polițiștii din posturile de poliție rurale au primit o misiune „de importanță națională”: să cântărească, zilnic, lemnele de foc pe care le ard în sobe.
Nu, nu e pamflet, nu e scheci, nu e stand-up. E România, varianta „mintea odihnită a inspectorului-șef”.
Operațiunea „Kilogramele Patriei”: câți butuci, atâta siguranță
Conducerea IPJ Satu Mare a pus pe picioare un întreg mecanism birocratic demn de un manual de absurditate administrativă:
- informare,
- cântărire,
- raportare la zi a cantității de lemne folosite pentru încălzire.
Dacă ar exista „buletin de lemn”, probabil ar trebui verificat și istoricul fiecărei scânduri. Până una-alta, polițistul de la țară trebuie să știe nu doar cine fură, cine bate, cine încalcă legea, ci și câte kilograme de lemn sacrifică soba în fiecare zi gerosă.
Uniformă, topor, sobă: multitasking pe banii contribuabilului
În tot acest spectacol, nimeni nu pare deranjat de „detaliile tehnice”:
- polițistul în uniformă, cu toate dotările la purtător,
- iese frumos, ca la apel,
- crapă lemne,
- le stivuiește,
- le manipulează,
- apoi le trimite, în regim de urgență, către… raportare.
Sigur, printre două tăieri cu toporul, mai poate eventual completa și un proces-verbal, mai poate interveni la un scandal domestic sau poate răspunde la un apel 112. Dacă nu-l prinde cântarul „neoperațional”.
Toată această munca fizică intensă nu apare, desigur, în fișa postului. Conform Legii 218/2002, Poliția Română se ocupă de ordine publică, siguranță, investigații, nu de contabilitatea brazilor căzuți la datorie în soba instituției. Dar ce mai contează legea, când există dispoziție de sus?
Legea 218/2002 versus Legea Sobei cu Lemne
Evident, nici crăpatul lemnelor, nici manipularea lor, nici dansul cu butucul în brațe nu figurează printre atribuțiile polițiștilor. Nu există nicăieri, în Legea 218/2002, capitolul „Inspectoratul ca depozit de combustibil solid cu personal în uniformă”.
Și totuși, realitatea bate legislația: acolo unde ar trebui să fie prevenire și combatere a infracționalității, avem prevenire și combatere a… consumului „necontrolat” de lemne.
Marea Enigmă Națională: cu ce cântărim, tovarăși?
Cea mai savuroasă parte a poveștii, dezvăluită tot de Sindicatul Europol, este detaliul „tehnic” care pulverizează orice urmă de logică: IPJ Satu Mare nu are în dotare… cântare.
Comanda sună așa: „Polițiștii sunt obligați să cântărească lemnele!”
Realitatea răspunde: „Cu ce, șefu’? Cu ochiul liber?”
Cântarul de acasă, noua dotare „MAI personală”
Cum instituția nu deține cântare, soluția „creativă” plutește în aer: cel mai probabil, polițiștii vor fi tentați să aducă de acasă ce găsesc și ei prin baie sau dormitor. Cântarele corporale ale soțiilor ar putea deveni, peste noapte, parte din logistica neoficială a IPJ-ului.
Scenariul e simplu și grotesc:
- dimineața, soția nu mai știe câte kilograme are,
- seara, polițistul știe câte kilograme de lemn a ars instituția.
Un pas mic pentru sobă, un pas mare pentru ridicolul administrativ.

Concluzie: când nu mai poți gestiona criminalitatea, cântărești lemnele
În loc să se ocupe de resurse umane, de dotări reale, de combaterea infracțiunilor și de protejarea cetățenilor, conducerea IPJ Satu Mare inventează sarcini absurde, transformând polițiștii în paznici ai lemnului de foc și scribi ai sobei instituționale.
Mintea odihnită a inspectorului-șef a reușit performanța să aducă Poliția Română, printr-o singură dispoziție, din zona autorității în cea a comediei involuntare. Iar Sindicatul Europol nu face decât să tragă cortina și să lase publicul să vadă spectacolul complet: o instituție serioasă, pusă la cântar, la propriu și la figurat. (Cristina T.).
Exclusiv
Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă
În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de provincie: cerere, dosar, tribunal, recurs și, la capătul liniei, o hotărâre definitivă. Pentru 16 polițiști reprezentați de Sindicatul „Diamantul”, disputa privind includerea „sporului de antenă” în indemnizația de concediu a ajuns la destinație. Potrivit sindicatului, instituțiile trebuie să recalculeze și să plătească diferențele. Cu inflație. Cu dobândă. Fiindcă timpul pierdut prin instanțe nu se decontează în felicitări.
Concediul trece, procesul rămâne. Până când rămâne doar de plată
S.P.R. „Diamantul” anunță că, pe 8 octombrie 2026, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat recursul IGPR, prin Decizia nr. 768/2026, în dosarul nr. 1008/88/2024. Hotărârea este definitivă.
Miza litigiului: includerea sporului pentru condiții grele de muncă, numit uzual „spor de antenă”, în calculul indemnizației de concediu de odihnă pentru polițiștii reprezentați în proces.
Pe scurt, potrivit rezultatului judiciar comunicat de sindicat, acest element salarial trebuia luat în calcul și la indemnizația de concediu. Antena nu pleacă la mare cu polițistul, dar nici calculul indemnizației nu se face după geografia șezlongului.
Șaisprezece polițiști și o socoteală ajunsă la tribunal
Acțiunea a fost introdusă de sindicat la Tribunalul Tulcea pe 19 august 2024, în numele membrilor săi. Prin Sentința nr. 146 din 3 februarie 2026, instanța a respins excepția prescripției și a admis cererea, conform informațiilor furnizate de „Diamantul”.
Obligațiile au fost repartizate astfel: IPJ Tulcea trebuie să recalculeze indemnizațiile pentru 12 polițiști, iar IGPR pentru alți patru, incluzând sporul pentru condiții grele de muncă de care aceș au beneficiat.
În această poveste, aritmetica are nevoie de robă. Pentru ca un spor să ajungă în calculul indemnizației, nu a fost suficient un creion bine ascuțit: a trebuit parcurs și traseul judiciar. O performanță administrativă aparte — să transformi statul de plată într-o lectură cu număr de dosar.
Prescripția n-a închis dosarul. Recursul n-a micșorat factura
Tribunalul a respins excepția prescripției. Ulterior, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat recursul formulat de IGPR, potrivit aceleiași surse.
Exercitarea unei căi de atac este un drept procedural. Numai că, după soluția definitivă anunțată de sindicat, controversa din acest dosar nu mai poate ține locul recalculării.
Instituția a avut argumentele sale, instanța a dat soluția, iar acum urmează partea mai puțin spectaculoasă, dar esențială: plata. Acolo unde comunicatul nu poate înlocui transferul bancar, iar solemnitatea antetului nu valorează cât diferențele datorate.
Inflația și dobânda: două adaosuri pe care întârzierea nu le trimite în concediu
Conform prezentării hotărârii de către S.P.R. „Diamantul”, recalcularea pornește din august 2021 sau din 2023, în funcție de situația fiecărui reclamant, și continuă pe durata raporturilor de serviciu, în condițiile stabilite de instanță.
Diferențele trebuie plătite actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă.
Așadar, nu vorbim doar despre refacerea unor calcule vechi. Sumele datorate vin însoțite de efectele trecerii timpului. Inflația nu stă la ușa instituției să ceară audiență, iar dobânda legală nu poate fi convinsă să revină după concedii.
Ironia este completă: disputa privind o componentă a indemnizației se încheie cu obligația de a achita diferențele, plus actualizare și dobândă. Calendarul, spre deosebire de un dosar, nu poate fi pus în sertar.
Definitiv pentru cei 16, nu baghetă magică pentru toate statele de plată
Rezultatul anunțat privește cei 16 polițiști reprezentați în acest dosar. Nu trebuie confundat cu o recalculare automată pentru întregul personal al Poliției: situația altor angajați depinde de împrejurările concrete și de cadrul juridic aplicabil.
Pentru reclamanții din dosarul de la Tulcea, însă, mesajul este limpede: potrivit sindicatului, obligațiile stabilite de instanță au rămas în picioare după respingerea recursului.
Morala administrativă? Când calculul indemnizației ajunge să fie lămurit definitiv de judecători, problema nu mai este recepția antenei. Semnalul a ajuns. Acum trebuie să ajungă și banii. (Cerasela N.).
Pamflet pe baza informațiilor comunicate de S.P.R. „Diamantul”.
Exclusiv
La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!
În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul de domiciliu are nevoie de rapoarte, răbdare și, eventual, de o a doua viață, fiindcă prima riscă să se termine la „reveniți cu o nouă solicitare”.
Sindicatul Europol reclamă lipsa unor criterii clare, publice și verificabile pentru aprobarea mutărilor. Unii polițiști așteaptă ani. Alții pleacă în câteva luni. De ce? Aici începe adevărata muncă de investigație: nu urmărirea unui suspect, ci identificarea criteriului.
Criteriul a fost văzut ultima dată intrând într-un birou. De atunci, nu mai răspunde la solicitările de transparență.
Cincisprezece rapoarte și un singur răspuns: mai încercați o carieră aici
Potrivit Europol, un polițist încadrat în DGPMB în 2022 încearcă din 2024 să se mute la IPJ Dolj. A depus 15 rapoarte. Toate au primit răspuns negativ, motivat prin deficitul de personal și situația operativă.
Cincisprezece rapoarte. Omul n-a mai cerut mutarea, a început o colecție de literatură administrativă. La următorul volum poate să pună prefață: „Dedic această lucrare familiei mele, pe care sper s-o revăd înainte de pensionare”.
În același timp, susține sindicatul, mai mult de 15 colegi au obținut aprobarea mutării către alte inspectorate, inclusiv polițiști cu vechime mai mică.
Sigur, pot exista diferențe legitime între cazuri. Tocmai de aceea ar trebui explicate. Dar când explicația lipsește, deficitul de personal capătă însușiri supranaturale: pentru unii e zid de beton, pentru alții e perdea de mărgele.
Nu cerem să dispară deficitul prin magie. Cerem să ni se explice de ce magia pare să funcționeze diferit de la un dosar la altul.
Lege avem. Ce facem cu ea e proba de perspicacitate
Există Statutul polițistului. Există Ordinul MAI nr. 140/2016. Așadar, nu vorbim despre o instituție care a uitat să inventeze procedura.
Problema semnalată de Europol este alta: cum sunt comparate solicitările, cine are prioritate și de ce?
Într-un mecanism transparent, omul știe ce contează: vechimea, postul disponibil, situația familiei, problemele medicale, necesarul de personal. În mecanismul descris de sindicat, omul știe mai ales unde se depune raportul.
Atât. Restul e suspans administrativ.
Ai număr de înregistrare, dar n-ai orizont. Ai domiciliu, dar n-ai certitudinea că vei ajunge să locuiești acolo. Ai familie, dar instituția pare să o trateze ca pe un hobby practicat între ture.
Deficitul de personal: argument serios, nu ștampilă universală
Lipsa de personal poate justifica, în mod real, refuzul unei mutări. Ordinea publică nu se asigură cu urări de bine și nici patrulele nu se completează cu personaje din organigramă desenate în creion.
Dar un motiv real trebuie explicat concret.
Câte posturi sunt ocupate? Ce specializări lipsesc? Ce plecări au fost aprobate? În ce condiții? De ce două cereri aparent similare au primit soluții diferite?
Fără aceste răspunsuri, „situația operativă” riscă să devină echivalentul instituțional al lui „pentru că așa zic eu”, doar că poartă uniformă și are antet.
Un refuz motivat se poate înțelege. Un refuz multiplicat nu devine motivare doar pentru că imprimanta lucrează consecvent.
„Indicator la schimb”: aduceți înlocuitorul și mai vedem
Una dintre soluțiile invocate este identificarea unui „indicator la schimb”. Administrativ, schimburile pot ajuta unitățile să-și echilibreze necesarul de personal. În versiunea trăită de solicitant, însă, mecanismul are farmecul unui anunț de mică publicitate:
„Schimb depărtare de familie cu apropiere de domiciliu. Ofer răbdare, dosar complet și uzură nervoasă. Aștept variante.”
Polițistul nu mai trebuie doar să-și facă meseria. Devine și agent de recrutare pentru propria plecare. Își caută corespondentul, potrivește județele, verifică posibilitățile și speră că, după ce rezolvă puzzle-ul, nu schimbă cineva capacul cutiei.
Europol susține că la IPJ Constanța există refuzuri inclusiv în asemenea situații, fără justificarea deciziei.
Dacă așa stau lucrurile, „indicatorul la schimb” nu mai e cheia ușii. E doar dreptul de a mai bate o dată.
Constanța: cererile se analizează, explicațiile se lasă la dospit
Conform datelor prezentate de Europol, la Constanța au fost analizate, în cursul anului 2026, 183 de cereri de mutare către județele de proveniență. Dintre acestea, 35 au fost aprobate prin identificarea unui „indicator la schimb”.
Sindicatul reclamă că nu au fost explicate criteriile aplicate și motivele neaprobării celorlalte solicitări.
Cifrele, singure, nu demonstrează favoritism. Dar nici nu țin loc de explicații.
„Am analizat” nu înseamnă automat „am lămurit”. Și ospătarul poate analiza nota de plată; clientul tot are dreptul să știe de unde a apărut al treilea șnițel.
După protestele din februarie 2026, despre care amintește Europol, răspunsul firesc ar fi transparența. Nu transparența aceea de birou prin care se vede planta de la fereastră, dar nu se vede criteriul după care se decide viața unui angajat.
Familia, această anexă incomodă a dosarului profesional
Dincolo de hârtii există rate, chirii, copii, soți și părinți bolnavi. Europol descrie situații în care distanța dintre serviciu și domiciliu pune presiune serioasă pe viața familială și pe buget.
În traducere administrativă, polițistul trebuie să fie prezent la serviciu, disponibil pentru misiuni și suficient de elastic financiar încât să întrețină o viață în două locuri.
Eventual să-și îmbrățișeze familia prin aplicație. Dacă se întrerupe conexiunea, să depună raport.
Iar replicile manageriale reclamate de sindicat — „te-am pus eu să te faci polițist?”, „te-am pus eu să alegi capitala?”, „descurcă-te și tu ca alți colegi” — merită expuse într-un muzeu al conducerii prin ridicat din umeri.
„Te-am pus eu să te faci polițist?” nu este argument managerial. Este renunțarea la argument, rostită de pe un scaun cu putere de semnătură.
După aceea, probabil, urmează discursul despre motivarea personalului.
Nu poți trata omul ca pe o piesă blocată în inventar și apoi să te întrebi de ce nu mai funcționează cu entuziasm.
Pilele: suspiciunea crește unde explicația lipsește
Europol semnalează și percepția că intervențiile unor persoane influente pot conta în aprobarea mutărilor.
Să păstrăm distincția: percepția nu este probă, iar o mutare aprobată nu dovedește existența unei intervenții.
Dar instituția nu combate suspiciunile ascunzând mecanismul deciziei. Dacă oamenii nu văd regulile, încep să caute relațiile. Dacă nu primesc explicații, primesc zvonuri.
Și uite așa, în loc să întrebe „ce condiții trebuie să îndeplinesc?”, angajatul ajunge să se întrebe „pe cine trebuia să cunosc?”.
Aceasta este factura opacității. Și o plătesc inclusiv cei ale căror mutări au fost aprobate perfect justificat.
Soluția scandaloasă: reguli pentru toată lumea
Ce solicită, în esență, Europol? Criterii publice. Evidența cererilor. Motivarea concretă a refuzurilor. Luarea în calcul a situațiilor familiale și medicale. Acces transparent la posturi și posibilități de schimb. O cale clară de reanalizare.
Adică niște lucruri atât de revoluționare încât alte organizații le numesc, pur și simplu, administrare.
Nimeni nu cere ca toate mutările să fie aprobate. Nu se poate goli un inspectorat fiindcă tuturor le este dor de casă. Dar nici dorul de casă nu trebuie tratat ca abatere de la disciplina organigramei.
MAI și inspectoratele din subordine au de răspuns la o întrebare simplă: după ce reguli decideți și cum le poate verifica omul căruia îi cereți să mai aștepte?
Până atunci, polițistul poate continua să depună rapoarte. Să le numeroteze, să le arhiveze și să le lase moștenire.
Poate că el nu va ajunge prea curând acasă.
Dar dosarul lui are deja domiciliul stabil la „nu se aprobă”. (Cerasela N.).
Pamflet inspirat de situațiile relatate de Sindicatul Europol. Datele și cazurile prezentate sunt atribuite organizației sindicale; comparațiile și exagerările sunt satirice.
-
Exclusivacum 4 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 4 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 3 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 3 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 2 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Featuredacum 4 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum 2 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină




