Connect with us

Administratie

La Depozitul 164 Intendență Moldavia din Hemeiuş spiritul de echipă se simte din plin

Publicat

pe

Chiar dacă este o unitate de logistică, unde munca este de multe ori nevăzută, militarii structurii pun umărul pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor ordonate. Și nu sunt puține!

Am revenit la Depozitul 164 Intendență Moldavia din Hemeiuş după un asalt al generalului iarnă. Militarii unității erau la datorie și prinși în plină activitate de distribuire a materialelor. Camioanele erau parcate la ușile depozitelor și încărcate rapid, în comandament erau întocmite documentele necesare, iar în croitoria militară se lucra din plin la costumele militare pentru o nouă promoție de militari.

Chiar dacă frigul și zăpada te îmbiau către un adăpost, acțiune era din plin. Depozitul 164 Intendență este în compunerea Bazei 3 Logistică Zargidava, ce se subordonează Diviziei 2 Infanterie Getica. Specificul unității este de primire, recepție, depozitare și distribuție de bunuri materiale, mai ales alimente și echipament, ce sunt extrem de importante în lanțul logistic militar.

Prin această unitate se asigură efectivele diviziei și a unor structuri direct subordonate Statului Major al Forțelor Terestre. Unitatea are o vechime de 74 de ani și tot timpul și-a menținut criteriile de performanță la standarde ridicate. Este o structură apreciată în cadrul categoriei de forțe și în cadrul garnizoanei Bacău.

Locotenent-colonelul Daniel Patrania, comandantul Depozitului164 Intendență are o experiență de peste 33 de ani în logistică şi a urcat pas cu pas în carieră.

În anul 2024, avem ca sarcină asigurarea echipamentului pentru cadrele militare, soldații și gradații profesioniști din compunerea Diviziei 2 Infanterie. De asemenea, în cadrul unității există o microstructură de croitorie militară, singura din compunerea diviziei, care are rolul de a confecționa echipamente pentru ținuta de oraș a promoțiilor de subofițeri din Statul Major al Forțelor Terestre. Structura este bine dotată, este încadrată în procent de 90% și își realizează cu succes sarcinile primite de la eșaloanele superioare, a declarat comandantul Depozitului 164 Intendență, locotenent-colonelul Daniel Patrania.

 

În permanență există o mișcare de bunuri materiale ce necesită atenție, pregătire profesională și calificare în acest domeniu. Sunt articole, fiecare cu specificul său, cu caracteristicile sale, care trebuie urmărite pe timpul primirii și recepției acestora. În cadrul unității, se execută activități de primire în baza contractelor încheiate de către Baza 3 Logistică și alte structuri cu competențe în domeniu din Statul Major al Forțelor Terestre. De exemplu, în anul 2023 am început primirea, distribuția, depozitarea și păstrarea rațiilor individuale de luptă, un produs nou-introdus în Armata României, ce necesită anumite condiții de păstrare și implică cunoștințe în domeniul calității produselor alimentare. De asemenea, activitatea de la croitoria militară este o mândrie pentru noi. Suntem în măsură, spunem noi, să asigurăm echipamentul pentru promoțiile viitoare de cadre militare care ies de pe băncile structurilor de învățământ militar din Statul Major al Forțelor Terestre.

Locotenent-colonel Daniel Patrania

 

Am aflat că în unitate au venit mai mulți militari în ultimii ani. S-a plecat de la un grad de încadrare de vreo 56% și acum este de aproape 90%. Printr-o politică de personal adecvată, poate și datorită specificului acestei structuri militare, unitatea a devenit atractivă pentru anumite categorii de personal. Condițiile de lucru, aspectul locurilor de muncă și climatul organizațional au favorizat atragerea personalului din garnizoana Bacău.

Plutonierul-major Sorin Popa este subofiţer de companie în cadrul Depozitului 164 Intendență. A venit în armată în 1998, ca militar angajat pe bază de contract, a devenit subofiţer în 2001, a fost la batalionul de paraşutişti din Bacău, apoi a lucrat la o secţie de reparaţii din garnizoană, iar după desfiinţarea acesteia la Brigada 61 Tancuri.

Plutonier-major Sorin Popa

Restructurarea armatei a lovit din plin, aşa că a ajuns la Batalionul 635 Apărare Antiaeriană. De curând, acesta s-a redislocat din Bacău, aşa că a venit în această unitate. A urmat diferite cursuri de carieră, un curs de administrare rețele calculatoare în 2012 şi a absolvit Facultatea de Ştiințe Juridice și Științe Administrative de la Brașov, specializarea administrație publică.

Fiind unitate mică, Sorin sprijină activitatea de securitate şi sănătate în muncă, precum şi pe linie de comunicaţii. Are 47 de ani, este căsătorit şi are un copil.

În ultima unitate, am lucrat optsprezece ani, aproape să fac majoratul! Acolo au fost tabere, trageri. Apoi am venit aici, la o unitate cu specific logistic, unde am parte de altfel de acţiune. M-am acomodat rapid, colectivul este foarte bun şi am fost primit cu braţele deschise. Am sprijinul comenzii unităţii în ceea ce fac.

Ne ajutăm unul pe celălalt atunci când este nevoie. Când sunt activități în sector, de exemplu, toată lumea merge la încărcat sau la descărcat. Am adunat ceva experienţă şi trecând prin toate, e o unitate la care ți-ai dori să ajungi acum. Dacă știam cum este aici, veneam mai demult, a spus  plutonierul-major Sorin Popa.

Caporalul clasa I Cristinel Ciochină are 46 de ani şi a împlinit de curând 20 de ani de armată. A început la Iași la un batalion de transmisiuni, după care s-a mutat la Bacău, la Batalionul 635 Apărare Antiaeriană.

Caporalul clasa I Cristinel Ciochină

A participat la multe  trageri în poligonul de la Capu Midia, nici nu le mai ţine minte numărul și câteodată le duce dorul. De câteva luni, este manipulant la depozit, unde execută activităţi specifice.

Toţi soldaţii şi gradaţii profesionişti care au venit la Depozitul 164 Intendență s-au adaptat rapid la profilul unităţii şi s-au integrat în colectiv, iar acum îşi fac datoria din plin, acolo unde trebuie.

Materialele vin din depozitele centrale din țară, pe care noi le distribuim mai apoi în cadrul diviziei. Sunt multe articole, avem treabă! Este foarte mult de muncă şi chiar dacă nu este interesantă la prima vedere, să ştiţi că în logistică este nevoie de multă atenţie în ceea ce faci. Ne facem datoria oriunde am ajunge, a afirmat Cristinel. (L. Irimia).

Administratie

Președintele PSD Ploiești – Bogdan Toader: „Balcoanele închise nu vor aduce taxe noi și nici birocrație inutilă pentru ploieșteni”

Publicat

pe

De

Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader transmite că ploieștenii nu vor fi obligați să plătească taxe noi și nici nu vor avea impozitul majorat pentru balcoanele închise. Declarația vine în contextul îngrijorărilor apărute după adoptarea noului Cod al Urbanismului, act normativ inclus ca jalon obligatoriu în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Toader spune că este nevoie de clarificări privind aplicarea prevederilor referitoare la intrarea în legalitate a balcoanelor închise în ultimii ani și le transmite locuitorilor că situația nu ar trebui să se transforme într-o nouă povară financiară sau administrativă.

„Nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”

Potrivit deputatului, termenul prevăzut până în august 2027 oferă timpul necesar pentru examinarea problemelor apărute în aplicarea legii și pentru identificarea unor soluții. Ministrul Alexandru Stoica urmează să inventarieze aceste situații și să transmită Parlamentului o analiză tehnică, pe baza căreia cadrul legislativ ar putea fi modificat.

Bogdan Toader afirmă că eventualele intervenții trebuie să ofere mai multă claritate și predictibilitate proprietarilor, nu să genereze costuri suplimentare. „Ca deputat și președinte al PSD Ploiești, vă asigur că nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”, a transmis acesta.

Fără drumuri inutile după documente vechi

Un alt aspect semnalat de președintele PSD Ploiești privește riscul ca proprietarii să fie puși să caute documente vechi sau să parcurgă proceduri administrative complicate pentru lucrări realizate cu mulți ani în urmă. Toader susține că ploieștenii nu ar trebui trimiși de la o instituție la alta pentru acte aferente unor intervenții făcute chiar și în urmă cu 15 ani.

El atrage atenția și asupra situațiilor în care balcoanele au fost închise în cadrul lucrărilor de anvelopare a blocurilor. În aceste cazuri, susține deputatul, responsabilitatea pentru autorizare și cadastrare a revenit primăriilor, nu locatarilor.

Demersuri în Parlament și la Consiliul Local

Bogdan Toader afirmă că va susține în Parlament o inițiativă legislativă menită să ofere siguranță juridică proprietarilor și să evite apariția unor obligații birocratice inutile. Acesta spune că va sprijini demersuri în același sens și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești.

„Voi susține în Parlament o lege care aduce siguranță juridică ploieștenilor, nu birocrație. Același demers îl voi susține și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești”, a declarat Bogdan Toader.

Mesajul său este adresat locuitorilor care au închis balcoanele și care se tem că noile prevederi ar putea duce la taxe suplimentare ori la proceduri dificile. Toader spune că soluția trebuie să țină cont de situațiile existente, să clarifice responsabilitățile autorităților și să îi protejeze pe cetățeni de costuri și formalități nejustificate.

Citeste in continuare

Administratie

Lucrările de consolidare a DJ 102I, între Valea Doftanei și Brașov, continuă în condiții meteo dificile

Publicat

pe

De

Lucrările de modernizare a DJ 102I, care va crea o nouă legătură rutieră între Valea Doftanei și județul Brașov, continuă pe sectoarele unde vremea permite intervenții în siguranță. Consiliul Județean Prahova anunță că stadiul fizic al proiectului a ajuns la aproximativ 28%.

Se execută ziduri de sprijin, piloți forați și podețe

Constructorul lucrează în prezent la ziduri de sprijin cu înălțimi de până la șase metri, foraje pentru piloți de până la 17 metri adâncime, structuri din gabioane și sisteme pentru colectarea și evacuarea apelor. Sunt în execuție aproape 2.000 de piloți forați, cinci poduri și 41 de podețe.

Condițiile meteorologice limitează temporar lucrările de terasament, însă activitatea continuă pe fronturile unde lucrările se pot desfășura în condiții de siguranță.

Investiție pentru conectivitate și turism

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a declarat că administrația urmărește menținerea unui ritm susținut al lucrărilor, cu respectarea cerințelor tehnice și de siguranță. El a descris DJ 102I drept o investiție importantă pentru conectivitatea județului și dezvoltarea Văii Doftanei.

Modernizarea drumului este menită să îmbunătățească accesul în zonă, să sprijine turismul și să ofere o rută alternativă între județele Prahova și Brașov.

Citeste in continuare

Administratie

Consiliul Județean Prahova discută cu studenții UPG despre competențele cerute de angajatori

Publicat

pe

De

Aproximativ 50 de studenți ai Universității Petrol-Gaze din Ploiești au participat, pe 4 noiembrie, la primul atelier organizat de Consiliul Județean Prahova în cadrul proiectului „Informăm, Dezvoltăm – Aptitudini și Mentorat pentru Viitor”. Inițiativa este derulată prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă și urmărește să apropie pregătirea tinerilor de cerințele actuale ale pieței muncii.

Dialog despre pregătirea profesională

Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova, discuțiile s-au concentrat asupra competențelor căutate de angajatori, a dezvoltării profesionale și a oportunităților apărute pe fondul schimbărilor economice și al tranziției către o economie durabilă.

Atelierul le-a oferit studenților ocazia să își exprime nevoile și așteptările, dar și să vorbească despre felul în care formarea universitară poate răspunde mai bine realităților profesionale.

Studenții, consultați pentru inițiative adaptate județului

Reprezentanții administrației județene au subliniat importanța implicării tinerilor în conturarea unor inițiative care să țină cont de evoluția economiei locale. Dialogul direct cu studenții este prezentat drept un pas necesar pentru înțelegerea competențelor de care aceștia au nevoie și a oportunităților de dezvoltare din Prahova.

Prima întâlnire deschide seria activităților prin care proiectul își propune să sprijine dezvoltarea profesională a tinerilor și participarea acestora la tranziția economică a județului.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv23 de ore ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusiv24 de ore ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusiv24 de ore ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusivo zi ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv2 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf

Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...

Exclusiv3 zile ago

Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România

Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”

Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Poliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura

De la telefoane „câștigate” la tombolă pentru viitori polițiști, până la sporuri calculate „din burtă” și contribuții reținute fără noimă,...

Exclusiv5 zile ago

Reforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”

În penitenciare, lumea fierbe. Oamenii întreabă, civilizat, omenește: Unde voi lucra? Ce atribuții voi avea? Pierd drepturi? Cine își asumă...

Exclusiv5 zile ago

2 euro, dar să doară: Europa își ia „taxă de nervi” pe fiecare pachet din China

Uniunea Europeană s-a trezit, din nou, cu o idee strălucită: de la 1 noiembrie 2026, fiecare articol comandat online din...

Exclusiv6 zile ago

M.A.I. – „Funcționar public cu statut special”: prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă

De ce să nu te faci polițist în România: îți iei adio de la drepturi, îți iei țeapă la bani...

Exclusivo săptămână ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusivo săptămână ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv