De peste două decenii, Simona Mariana Prună își împarte viața între cariera de subofițer și oamenii aflați în nevoie. Lecția cea mai importantă pe care a învățat-o este recunoștința pentru ceea ce are și sentimentul că, oricând e nevoie, poate oferi din puținul ei.
Plutonierul-major Simona Mariana Prună îmbracă, în fiecare dimineață, uniforma militară și pășește pe poarta Batalionului 3 General Constantin Poenaru, din 2007. Tatăl meu a fost militar, tot subofițer, la arma auto. Așa că mi-am dorit să fiu militar încă din copilărie. Îmi amintesc că, atunci când am terminat liceul, nu s-au scos locuri pentru fete. Dar zece ani mai târziu, când s-a ivit ocazia, a dat examen să intre în armată. Avea 29 de ani.
Până la acea vârstă, îmbrăcase o altă uniformă – cea de cadru medical, lucrând ca asistentă la secția de reanimare, în Buzău. La batalion, ocupă o funcție în plutonul medical și e responsabilă cu apărarea împotriva incendiului. Am lucrat șapte ani ca asistentă la reanimare dar nu mi-a fost deloc greu să schimb domeniul. Atunci când îți place meseria, faci totul cu pasiune și cu drag.
Simona își amintește că, la începuturile ei în armată, nu erau prea multe femei. Cred că eram pata de culoare. În această lume a bărbaților, ca femeie cred că trebuie să te impui puțin și să păstrezi distanța, să-ți menții integritatea. Simona participă, fără excepție, la toate tragerile, exercițiile, aplicațiile, dar nu a simțit vreodată că a fost tratată diferit.
În fiecare după-amiază, Simona Prună pleacă de la batalion, îndreptându-se către cealaltă jumătate a existenței ei. Pe lângă funcția pe care o ocup aici, eu sunt director la o școală postliceală sanitară. Împreună cu elevii școlii, dar și cu colegii din Batalionul 3, a pornit o serie de proiecte caritabile.
Primul ajutor merge la liceu și Ajută-ne să-i ajutăm sunt cele două proiecte care îi umplu timpul, dar mai ales sufletul de mândrie că poate ajuta.
Ideea mi-a aparținut, pentru că îmi place să mă implic. Am continuat pasiunea pentru halatul alb și am ales să activez la această școală postliceală sanitară. Lucrez în învățământ din 1999, cu pauză pentru a urma școala militară. A fost și este, în continuare, solicitant. Elevii știu că sunt militar și cei care își doresc o carieră în armată îmi cer sfatul, iar eu îi ghidez în a-și găsi drumul.
În urmă cu șapte ani, a pornit ideea acestor proiecte caritabile, care au loc de două ori pe an, de Paște și de Crăciun. Dar, în funcție de evenimentele nefericite care apar (incendii, inundații), se organizează acțiuni și în afara acestor sărbători.
Primul ajutor merge la liceu este un proiect educativ care constă în activități de acordare a primului ajutor și învățarea manevrelor de resuscitare. Este un curs de prim-ajutor adresat elevilor de liceu, cu precădere celor din instituțiile de învățământ unde nu ajung niciodată astfel de acțiuni.
Noi am încercat să ne ducem acolo unde există cea mai mare vulnerabilitate. Copiii sunt foarte receptivi, mergem cu manechine și îi lăsăm să exerseze toate manevrele.
Celălalt proiect care se derulează de ani buni se numește Ajută-ne să-i ajutăm prin care, cu sprijinul voluntarilor, sunt ajutate persoanele defavorizate din județul Buzău, cu precădere copii și bătrâni. Primăriile sunt cele care ne contactează cu privire la cazurile sociale care apar. Aici sunt implicați voluntari mulți colegi din unitate și fiecare aduce ce și cât poate.
Conducerea unității știe despre activitățile caritabile în care e implicată Simona Prună în afara orelor de program, astfel că, în timp, tot personalul unității a dorit să participe. Datorită acestor acțiuni, am primit locul doi la distincția Omul anului, doi ani la rând, etapa pe SMFT. Fără implicarea colegilor mei nu aș fi reușit!, ține să precizeze ea, emoționată.
Viața Simonei Prună e plină. Când nu e la unitate, este alături de elevii care vor să urmeze o carieră medicală. Timpul liber, tot, îl împarte cu cei în nevoie. Au fost cazuri care i s-au lipit de suflet, care au dărâmat-o complet, dar pentru care a găsit resurse să ducă lupta până la capăt.
Ne-am atașat, în timp, de anumite familii în nevoie. Un astfel de caz se află la Cochirlanca, unde sunt opt copii cărora le trimitem permanent hăinuțe și alimente. Cel mai mult m-a impresionat o familie din comuna Robeasca, unde am găsit copii cu dizabilități severe, cu vârste între patru și opt ani.
Simona simte că, alături de colegi și comandanți, a reușit să aducă zâmbetul pe chipurile multor oameni. Colegii au fost cei care au ținut întotdeauna aproape, au fost cei care au venit spre mine cu propuneri pentru a dona către diferite cazuri.
În toți acești ani, a văzut oameni locuind în case din paiantă, cu acoperișul dărâmat, unde copiii dormeau cu oile și cățeii. Mereu plec cu sufletul încărcat pozitiv, pentru că știu că am făcut un bine cuiva care chiar avea cea mai mare nevoie. Nu am de gând să mă opresc, voi continua așa până ies la pensie.
„Mi s-a întâmplat să acționez într-un magazin, când persoana din fața mea a făcut o criză de epilepsie. Am așezat-o în poziția de siguranță, i-am acordat primul ajutor, până a venit salvarea. Știu că în țări precum Olanda, Belgia sau Germania există defibrilatoare în spații publice încă din 2004, iar copiii fac educație sanitară la școală” Plutonier-major Simona Mariana Prună. (A. Motoc).
