Administratie
S-a dat startul anului de instrucție
Ne-am setat rezoluții pentru noul an și încercăm să le îndeplinim. Luni, 15 ianuarie, s-a dat startul anului de instrucție. Spre deosebire de colegii din civilie, militarii nu au luxul de a renunța după câteva zile și de a uita ce și-au promis în noul an.
La Cluj-Napoca, la comandamentul Diviziei 4 Infanterie Gemina, s-a desfăşurat ceremonia militară ce marchează deschiderea noului an de instrucţie. Locțiitorul comandantului, general de brigadă Nicolae Tonu, a trecut în revistă rezultatele obţinute în anul precedent şi obiectivele pentru 2024, iar, la final, a mulțumit personalului pentru implicare și modul de îndeplinire a sarcinilor.
La sediul Regimentului 69 Artilerie Silvania din Șimleu Silvaniei, locțiitorul comandantului, colonel Daniel-Ion Gogoescu, a transmis mesajul șefului SMAp, a trecut în revistă rezultatele obținute în anul precedent și obiectivele de instruire care trebuie atinse în 2024.
La final, a mulțumit întregului personal pentru implicare și modul de îndeplinire a sarcinilor. Evenimentul s-a desfășurat în prezența colonelului Ioan Orban, reprezentant din partea Diviziei 4 Infanterie Gemina, care a dat citire mesajului comandantului diviziei cu ocazia începerii anului de instrucție.

Armata României va continua să reprezinte un centru de greutate al arhitecturii de securitate de la granița de est a NATO și a UE. […] Datele principale ale anului trecut arată că s-au desfășurat peste 180 de exerciții naționale și multinaționale, în țară şi în spațiul aliat. În 2024 sunt planificate peste 160 de exerciții în context național și multinațional, atât în țară, cât și în afară.
[…] Doamnelor și domnilor generali, amirali, ofițeri, maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști, vă mulțumesc tuturor pentru efortul din anul de instrucție care a trecut. Permiteți-mi să reiterez convingerea că, și în anul de instrucție 2024, în pofida faptului că se anunță a fi unul complicat, ne vom bizui unul pe celălalt și vom răzbi împreună. Vă urez un an cu rezultate excelente, care să vă ofere satisfacție profesională! Vă doresc sănătate dumneavoastră și celor apropiați!Din mesajul șefului Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad
În garnizoana Iași, începerea anului de instrucție a fost marcată printr-o ceremonie militară la sediul Brigăzii 15 Mecanizată Podu Înalt. La eveniment a fost prezent șeful de stat major al Diviziei 4 Infanterie Gemina, colonel Claudiu Ionuț Rotaru.
Comandantul Brigăzii 15 Mecanizată Podu Înalt, colonel Claudiu Mădălin Tamaș, a prezentat principalele repere ale anului de instrucție 2023 și obiectivele de instrucție pentru 2024.

IAȘI
De asemenea, a transmis mulțumiri pentru efortul susținut tuturor celor care au contribuit la îndeplinirea cu succes a obiectivelor stabilite în anul precedent. În cadrul activității au fost premiați militarii care au participat la competiția „Cea mai bună grupă”, etapa pe Divizia 4 Infanterie Gemina.
La ceremonia de deschidere a anului de instrucție, desfășurată luni, 15 ianuarie, în garnizoana Miercurea Ciuc, alături de vânătorii de munte au participat comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu, general de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, și comandantul Brigăzii 23 Infanterie Montană Bayern din Germania, general de brigadă Michael Bender.

MIERCUREA CIUC
După citirea mesajului șefului Statului Major al Apărării, cei doi generali au evidențiat importanța identificării și dezvoltării unor secvențe de instruire în comun, bazate pe experiență, încredere camaraderească și profesionalism. Ceremonii similare au avut loc și în garnizoanele unde își au sediul batalioanele subordonate Brigăzii 61 Vânători de Munte: Vatra Dornei, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Lunca de Sus.
În Brașov, Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa și batalioanele subordonate acesteia au început un nou an de instrucție. Anul care a trecut a fost caracterizat de adaptări și îmbunătățiri continue în cadrul proceselor de instrucție, cu accent pe utilizarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor NATO. Aceste inițiative au contribuit la creșterea interoperabilității și eficienței operaționale a unităților.

Ceremoniile de deschidere a noului an de instrucție s-au desfășurat în toate garnizoanele, evidențiind angajamentul pentru îndeplinirea obiectivelor de instruire aferente anului 2024.
La ceremonia militară organizată la sediul comandamentului brigăzii din Brașov a participat locțiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie Getica, general de brigadă Ilie-Marian Dragomir, care a evidențiat locul și rolul marii unități de vânători de munte în planurile eșalonului superior pentru 2024.

Evenimente asemănătoare au avut loc și la sediul Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan din Bistrița și al unităților subordonate dislocate în garnizoanele Arad, Dej, Baia-Mare, Turda și Prundu Bârgăului.
După citirea mesajelor comandaților și șefilor eșaloanelor superioare, comandantul brigăzii, colonel Cristinel-Dumitru Colibaba, a subliniat cele mai importante repere ale anului de instrucție 2023 și a prezentat liniile de efort trasate pentru noul an.

PRUNDU BÂRGĂULUI
Acesta a mulțumit militarilor pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă în îndeplinirea obiectivelor majore din 2023 și le-a urat multă putere de muncă pentru îndeplinirea obiectivelor, misiunilor și sarcinilor ce le revin în acest an. Rămâne ca în acest an, militarii marii unități să depună efortul necesar pentru a se autodepăși și de a atinge un nivel al instruirii mai ridicat.

În Constanţa, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale Amiral Ion Murgescu a oficializat deschiderea anului de instrucție 2024, concomitent cu toate celelalte structuri ale categoriei de forțe.
Personalul militar și civil precum și batalionul de elevi s-au reunit pe platoul din incinta unității pentru tradiționala ceremonie de ridicare a pavilionului, revista de front, pentru citirea mesajului șefului Statului Major al Forțelor Navale și anunțarea obiectivelor unității pentru 2024. Activitatea s-a încheiat cu defilarea subunităților.

CONSTANȚA
În anul de instrucție care tocmai începe, militarii Forțelor Navale române mențin nivelul de implicare, în timp ce Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale își propune să își adapteze planul de învățământ la noile capabilități intrate în dotarea unităților de nave, precum și necesităților privind aptitudinile de luptător și lider de structuri de la baza ierarhiei.
Un eveniment care a marcat începerea noului an de instrucție a avut loc și în Baza 3 Logistică Zargidava din Roman. La ceremonie a fost prezent comandantul Bazei 3 Logistică, colonel inginer Gabriel Kicsi, care a dat citire mesajului șefului SMAp, iar ulterior a punctat coordonatele definitorii în activitatea structurii logistice, precum și obiectivele majore propuse pentru noul an.
(La realizarea acestui material au contribuit Maria Magdalena Dăscălescu, Ștefan Szabo, Alin Trandafir, Raluca Mureșan, Cristina Sîmbeteanu, locotenent-colonel Cosmin Bibire, maistru militar clasa a IV-a Georgiana Postelnicu)
Administratie
Ministerul Sănătății a virat peste 120,7 milioane de lei pentru investiții medicale prin PNRR
Ministerul Sănătății anunță că a finalizat astăzi plățile aferente investițiilor în infrastructura medicală finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția a virat tranșe în valoare totală de peste 120,7 milioane de lei.
Fondurile sunt destinate proiectelor care urmăresc dezvoltarea și modernizarea infrastructurii medicale din România, de la spitale publice și ambulatorii de specialitate până la măsuri pentru creșterea siguranței pacienților.
Finanțare pentru spitalele publice
O parte din bani susține investițiile în infrastructura spitalicească publică. Aceste fonduri contribuie la dezvoltarea și modernizarea unităților medicale, pentru ca spitalele să poată oferi servicii în condiții mai bune.
Modernizarea ambulatoriilor de specialitate
Plățile includ și finanțări pentru ambulatoriile de specialitate. Dezvoltarea acestor servicii poate sprijini accesul pacienților la consultații și îngrijire medicală în afara spitalizării.
Măsuri pentru reducerea infecțiilor nosocomiale
O altă direcție de finanțare vizează reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale. Sumele sunt destinate achiziției de echipamente și materiale care contribuie la sporirea siguranței pacienților.
Investiții pentru servicii medicale mai sigure
Potrivit Ministerului Sănătății, tranșele virate în această perioadă susțin investiții în spitale mai bine dotate, servicii medicale modernizate și măsuri de protecție pentru pacienți.
Administratie
Vaccinurile antigripale pentru sezonul 2026–2027: ce produse sunt disponibile și când sunt așteptate noi doze
Pentru sezonul gripal 2026–2027, în România sunt autorizate și prezente pe piață patru vaccinuri destinate prevenirii gripei sezoniere, potrivit informațiilor comunicate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Primele cantități din toate cele patru produse au fost distribuite la nivel național în a doua jumătate a lunii septembrie. În prezent, situația stocurilor diferă în funcție de tipul vaccinului: două produse se găsesc în cantități suficiente, în timp ce stocurile celor două vaccinuri injectabile utilizate pe scară largă s-au redus considerabil.
Patru vaccinuri autorizate pentru sezonul gripal
Vaccinurile disponibile în România sunt destinate unor categorii diferite de persoane și se administrează prin metode diferite. Fluenz este un vaccin cu administrare intranazală, destinat copiilor și adolescenților. Efluelda este destinat imunizării persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.
Celelalte două produse, Vaxigrip și Influvac, sunt vaccinuri injectabile. Potrivit ANMDMR, primele cantități distribuite în septembrie au fost consumate în cea mai mare parte.
Fluenz și Efluelda se găsesc în stocuri suficiente
În prezent, vaccinul intranazal Fluenz și vaccinul Efluelda, destinat persoanelor de peste 60 de ani, sunt disponibile în stocuri suficiente atât în farmacii, cât și la distribuitorii de medicamente.
Disponibilitatea efectivă poate varia de la o farmacie la alta, deoarece farmaciile se aprovizionează direct de la furnizori, prin circuitul obișnuit de distribuție a medicamentelor.
Stocuri limitate pentru Vaxigrip și Influvac
Situația este mai restrânsă în cazul vaccinurilor injectabile Vaxigrip și Influvac. Cantitățile livrate în septembrie au fost utilizate în mare parte, iar în unele farmacii din țară mai există stocuri limitate.
Conform raportărilor disponibile la data comunicării, stocurile rămase însumează aproximativ 45.000 de doze din cele două produse. În funcție de cerere și de aprovizionarea fiecărei farmacii, disponibilitatea poate diferi la nivel local.
Peste 600.000 de doze sunt așteptate în următoarele săptămâni
Pentru a susține continuarea campaniei de imunizare, ANMDMR a derulat împreună cu cei trei producători procedurile necesare pentru noi livrări.
Potrivit calendarului anunțat, peste 350.000 de doze dintr-unul dintre vaccinurile injectabile urmează să fie distribuite la nivel național în cursul săptămânii viitoare. Ulterior, alte 250.000 de doze din celălalt produs ar urma să devină disponibile până la finalul lunii octombrie.
Alocările de vaccin sunt stabilite în avans
Vaccinurile antigripale presupun procese speciale de producție și control al calității, iar cantitățile alocate fiecărei țări sunt stabilite din timp. Pentru sezonul 2026–2027, României i-au fost alocate cantități mai mari decât cele utilizate în sezonul precedent, potrivit ANMDMR.
Agenția afirmă că aprovizionarea programată urmărește să asigure continuitatea campaniei și să permită vaccinarea persoanelor care doresc să se protejeze împotriva gripei sezoniere.
Peste 256.000 de persoane s-au vaccinat până la 11 octombrie
Conform raportărilor centralizate, până la 11 octombrie 2026, vaccinul antigripal fusese administrat unui număr de 256.000 de persoane. Noile livrări de vaccinuri injectabile sunt așteptate să completeze stocurile disponibile și să susțină imunizarea pe parcursul sezonului gripal.
Administratie
Producătorii vitivinicoli pot solicita finanțare până la 30 noiembrie 2026
Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol a fost prelungit până la 30 noiembrie 2026. Măsura vizează două intervenții din Planul Strategic PAC 2023–2027, menite să sprijine modernizarea și sustenabilitatea producției de vin.
Două intervenții incluse în sesiune
Prelungirea se aplică intervențiilor:
- IS-V-02 – „Investiții în active corporale și necorporale”;
- IS-V-07 – „Investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin”.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), decizia a fost luată în urma solicitărilor organizațiilor de producători. Perioada suplimentară le oferă solicitanților mai mult timp pentru pregătirea documentațiilor tehnice necesare accesării fondurilor europene nerambursabile.
Accent pe modernizare și sustenabilitate
Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a declarat că prelungirea urmărește să le permită producătorilor să pregătească proiecte pentru investiții în tehnologii moderne, eficiență energetică și practici sustenabile. Un alt obiectiv al măsurii este utilizarea integrală a fondurilor europene disponibile și creșterea competitivității sectorului vitivinicol.
Peste 5,9 milioane de euro solicitate până acum
Până în prezent, prin sistemul electronic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate 21 de cereri de finanțare, cu o valoare cumulată de 5.935.436,80 euro.
-
Exclusivacum 3 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta
-
Exclusivacum 4 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 3 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume




