Cotidianul Național, sub semnătura incisivă a Claudiei Marcu, dezvăluie culisele unui sistem fiscal bolnav: o legislație stufoasă, croită parcă special pentru a încuraja hoția și a pune bețe în roate inspectorilor care ar trebui să apere bugetul de stat. Scandalul este alimentat direct de sindicaliștii din ANAF, care, obosiți de un teatru absurd, trag un semnal de alarmă care ar trebui să răsune în toată țara!

Paradisul evazioniștilor: O legislație croită pe măsura fățărniciei!

Banii României se scurg, nu picură, prin găurile negre ale unui sistem fiscal putred, iar practicile evazioniste sunt mai înfloritoare ca niciodată! Avertismentul vine direct din inima sistemului, de la sindicaliștii din ANAF, care declară deschis că legislația actuală nu doar că nu combate evaziunea, dar o încurajează cu o abnegație demnă de o cauză mai bună. „Reforma” – acest cuvânt magic aruncat de politicieni – nu înseamnă, pentru ei, o mutare de birouri și scaune, ci o simplificare drastică a procedurilor și a hățișului legislativ. Altfel, portițele și excepțiile rămân, transformând lupta cu evaziunea într-o telenovelă fără sfârșit. Și, ca un ultim strigăt de disperare, digitalizarea, marea speranță a unui stat modern, se mișcă atât de lent încât, în ritmul actual, „nici în 25 de ani nu se va finaliza!”

„Reforma” lui Bolojan: Mutați scaune, lăsați evaziunea în pace!

Guvernul Bolojan, cu tot alaiul său de măsuri „salvatoare”, a reușit performanța de a rata cu brio ținta principală: evaziunea fiscală! „Nici măcar tangențial nu afectează evaziunea fiscală” – sună verdictul sindicaliștilor din ANAF. Toată povara a fost pasată, cu o nonșalanță demnă de un Guvern aflat în vacanță prelungită, către cetățeni. Rezultatul? Riscăm să transformăm o criză bugetară într-un colaps economic.

Dorin Modure, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”, nu se ferește de cuvinte: „Eu am spus foarte clar că, dacă se reduc veniturile la mase mari de oameni și cresc taxele și impozitele, o să se reducă consumul, că nu suntem milionari… Evaziunea, dacă dvs. ați văzut vreo luptă cu ea, eu, personal, nu am văzut absolut niciuna. Se pun taxe, se scad salarii, deci de la fraieri, ca și până acum.” Practicile prin care se evaporă banii, continuă Modure, „nu s-au oprit și nici măcar nu s-au încurcat în niciun fel.” O dovadă a acestei capitulări? „Impozitul minim pe cifra de afaceri,” care, conform sindicalistului, este „practic recunoașterea” guvernanților că „nu pot să colecteze alte impozite.” O farsă de zile mari: „nu sunt în stare să ia impozit pe profit și atunci au zis să pună un impozit minim, indiferent ce face omul, să plătească ceva. Asta oricine știe,” conchide ironic Modure.

TVA umflată: Succesul care nu acoperă Nici inflația!

Ministerul Finanțelor ne servește cu mândrie cifre umflate despre creșterea încasărilor din TVA, un „succes” care, de fapt, „este exact inflația”. Altfel spus, o creștere nominală, care în termeni reali, nu aduce nimic în plus la buget. „Dacă se încasa 14% din 19%, acum se încasează 16% din 21%, deci suntem fix tot acolo,” explică Dorin Modure, demascând iluzia. Reforma la ANAF nu înseamnă permutarea angajaților, ci schimbarea procedurilor și simplificarea legislației – un refren cântat de sindicaliști de ani de zile, ignorat cu sârg de „decidenți”. „Degeaba, dacă lași același stil de lucru și nu schimbi legislația deloc, și dai 3 oameni afară, aia nu e reformă sau reorganizare.” Iar conformarea voluntară la plată? Un vis frumos, „că vedem clar că nu pot crește colectarea sub nicio formă.”

„Digitalizarea fără „sfârșit”: Un viitor imobil, bâjbâind prin hârtii!

Faimoasa digitalizare din ANAF, marea promisiune a modernității, se mișcă „extrem, extrem de lent,” avertizează Dorin Modure. Cu acest ritm de melc, „nici în următorii 25 de ani nu o să fie gata.” Dar problema este mult mai profundă, nu se rezumă doar la tehnologie. „Cel mai important este să se schimbe procedurile și să se simplifice legislația, să se adopte o legislație care într-adevăr să combată evaziunea fiscală. Actuala legislație favorizează evaziunea fiscală, nu o combate.” Oare suntem chiar atât de „geniali” încât nu putem învăța de la alții? „Dacă nu știm cum să facem, putem să ne uităm la alții, nu trebuie să inventăm noi nimic. Am putea să ne uităm și la bulgari, care au crescut fenomenal gradul de colectare a impozitelor și taxelor în ultimii ani. Oare noi de ce nu o facem?” Răspunsul crud: „Dacă ții o legislație atât de stufoasă, cu 100.000 de excepții la tot pasul, favorizezi genul acesta de comportament fiscal al contribuabililor. Nu poți să-i acuzi pe ei, dacă li se permite.” Concluzia este brutală, dar simplă: „numai prin măsuri coercitive, peste tot în lume, a existat conformare.”

Cu mănuși de catifea peste evazioniști: De ce n-ar face ei ce vor?

Avem un stat care „se poartă cu mănuși” cu evazioniștii, de frica „să nu supărăm pe nimeni”, „să nu cumva să plece agentul economic”. Dar această lașitate instituțională are un preț: „agentul ăla economic o să facă ce crede el mai bine, nu ce îi spune Guvernul că e mai bine. Și atunci, dacă el consideră că e mai bine să facă evaziune, va face.” Soluția? „Trebuie să nu poată să o facă,” afirmă Modure.

Codul Fiscal, o favoare pentru fugar: Sistemul care iți oferă sansa să dispari!

„De aici trebuie pornit,” insistă președintele „Solidaritatea”, „de la schimbarea legislației fiscale.” Actualul Cod de procedură fiscală? O glumă proastă, în favoarea infractorilor! „Toate termenele prevăzute în Codul de procedură fiscală sunt absolut în favoarea agenților economici, acesta este unul din motivele pentru care ANAF nu este eficientă.” O firmă poate să-și ia tălpășița, să se dizolve sau să intre în insolvență, „până stau inspectorii și respectă toate termenele prevăzute acolo.” Este necesară „o legislație simplă, clară, impozite mai puține, mai mici, dacă se poate.” Altfel, continuăm să avem „zeci de impozite în care colectarea este ineficientă, adică se cheltuie mai mulți bani decât se încasează din acele taxe și impozite, deci nu e normal așa ceva.” România, statul în care, se pare, evaziunea fiscală e sport național, susținută și protejată, nu de puțini, ci de însăși legislația care ar trebui s-o anihileze!

Cotidianul Național, sub semnătura jurnalistei Claudia Marcu, dezvăluie o tranzacție controversată care ar putea costa scump securitatea energetică a României. După ani de sabotaj și întârzieri, proiectul strategic al centralei de acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești pare să fi fost cedat francezilor, nu doar pe o sumă considerată derizorie, ci și cu beneficii substanțiale suportate tot de la bugetul național.

Acordul controversat: O predare fără competiție

Fără o procedură competitivă transparentă, și în ciuda interesului manifestat de alte companii, statul român, prin Hidroelectrica, a decis să atribuie direct 50% din acțiunile viitoarei societăți mixte către EDF Power Solutions International, o entitate franceză. Această decizie nu doar că ridică semne de întrebare privind corectitudinea procesului, dar deschide și calea pentru ca partenerul străin să beneficieze din plin de scheme de sprijin masive, plătite, în cele din urmă, din buzunarele cetățenilor români.

Verdictul specialiștilor: Un act „de vândut pe nimic”

Anunțul Hidroelectrica privind semnarea acordului pentru înființarea societății mixte cu EDF Power Solutions International a stârnit reacții puternice în rândul experților. Dan Gherghelaș, fost director al societății de proiect Hidro Tarnița – desființată de Virgil Popescu înainte de plecarea sa de la Ministerul Energiei – atrage atenția asupra necesității unei proceduri competitive, având în vedere numărul mare de investitori interesați.

„Nu contestăm calitatea, capacitatea, realizările, expertiza EDF, numai că ei vin într-o societate cu 200.000 de euro, aport la capitalul social, că este 50-50%. Acum, partea română cu ce vine, prin Hidroelectrica? Vine cu toate condițiile naturale, cu amenajarea hidroenergetică, cu piață”, a declarat Dan Gherghelaș, citat de sursa menționată. El subliniază că, în realitate, compania franceză nu aduce o contribuție financiară proprie substanțială, ci va accesa ajutoare de stat, Fondul de Modernizare și împrumuturi internaționale, pentru care Hidroelectrica va garanta în egală măsură.

De la „produs matur” la „materie primă”: Subevaluarea activelor

Gherghelaș avertizează că România a subestimat grav valoarea proiectului. „Să faci o companie de proiect din resurse naționale, cum era Hidro Tarnița, și să vinzi 50% din ea, ar fi însemnat să vinzi cu 200 milioane de euro, cu 500 de milioane de euro, pentru că se fac evaluări de potențial, cât va câștiga în timp. Trebuia să vinzi un produs matur, proiectul era declarat de utilitate publică și puteai să faci exproprieri, se scurtau termene de avizare. Dar ne-am vândut foarte ieftin, cam asta e toată treaba. Și în loc să scoatem un produs matur, frumos, împachetat și valoros, l-am vândut de la nivel de materie primă”, a explicat fostul director. Pe lângă această subevaluare, statul român va acorda și scheme de sprijin și garanții de venituri, inclusiv contracte pentru diferență, costuri ce vor fi suportate tot de către contribuabili.

Dezechilibru economic și juridic: Un caz scoală de neînțeles

Dincolo de inițiativa strategică, arhitectura afacerii și documentația pregătită pentru vot ascund un dezechilibru juridic și economic flagrant. Dan Gherghelaș avertizează că acest demers riscă să devină „un caz școală de subevaluare a activelor naționale și de eludare a guvernanței corporative”.

„Sub masca unei echități de 50%-50%, se ascunde realitatea că jumătate dintr-un proiect strategic unic, capabil să genereze fluxuri nete de numerar de miliarde și prezumat beneficiar al unor scheme de sprijin public masive, urmează să fie înstrăinat pentru o sumă simbolică de 200.000 euro”, subliniază Gherghelaș. Nota de Fundamentare ignoră complet obligativitatea evaluării expertizate a aportului imaterial al părții române, care include amplasamentul privilegiat, facilitățile normative, statutul de proiect de interes național și utilitate publică, schemele generoase de sprijin și accesul garantat la o piață de desfacere națională unde Hidroelectrica este deja un actor dominant. Tranzacția ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care România își gestionează resursele strategice, punând în pericol nu doar securitatea energetică, ci și fondurile publice, în beneficiul unui partener extern.