Actualitate
„Mafia LGBT este mai puternică decât cea a drogurilor!”
In timp ce televiziunile dezbăteau în buclă incendiul criminal de la „Ferma Dacilor”, am primit în mod repetat link-urile a două știri, una despre CTP, iar cealaltă despre Soros.
Cea despre CTP consemna zicerea lui, slobozită în mod intenționat în Ajunul Nașterii Domnului, că „Iisus a dezvirginat-o pe Maria din interior. Caz unic: Fiul și-a dezvirginat mama!”, iar cea despre Soros îl arăta pe acesta dezbrăcat pe o plajă, sprijinit de câțiva bărbați, cu comentariile aferente că ar fi o dovadă în plus că miliardarul de 93 de ani ar fi bisexual, aparținând comunității LGBT. Merită să le comentez spre a demonstra anormalitatea consemnată în titlul editorialului, respectiv legătura conjuncturală dintre personaje, unite în proiectul „Moldova – Republica SOROS”.
CTP este un personaj foarte inteligent, de tip narcisiac, deci extrem de atent și scrupulos în emisia sa publică, cei din presă cunosc bine aceste lucruri și ei nu cad în capcana de a-l considera pe CTP vreun zărghit, așa cum opinia publică majoritară îl categorisește azi pe jurnalist. Se știe deci că zicerile sunt voit provocatoare, pe vremuri erau calculate spre a genera trenduri de opinie populare, de tipul luptei anticorupție, dar în ultimii 2-3 ani CTP a devenit antipopular în mod voit și programat, dar mai ales antiortodox, beneficiind aici de statutul său de ateu, pe care și l-a cultivat în mod public cu precizie, din dorința de a demonstra că el e altfel, dar oricum mult mai inteligent decât gloata, și ca să arate că e și bine pregătit dpdv științific. I-a ieșit și-atunci, îi iese și-acum, e treaba lui!
Pe mine nu mă poate însă convinge nimeni că CTP nu e securist, deci acționează la comandă. Când conduci „Adevărul” atâția ani după 1989, fost ziar al Partidului Comunist Român, devenit al securiștilor după uciderea dictatorului, apoi când ți se face în mod special un alt ziar, „Gândul”, de unde când pleci ești despăgubit cu sume amețitoare, apoi evoluezi profesional doar pentru entități media controlate de către noua Securitate, de la „Europa FM” la „Recorder”, fiind tovarăș cu toți „tolontanii” din piața media, iar acum ești trimis să prestezi la Chișinău, taman în favoarea Maiei Sandu, cum să fii măi CTP-ule, te întreb eu, altceva decât un „neosecurist”?!
Bazat pe aceste considerente, trag concluzia că CTP este pregătit în mod special ca să devină principalul vector public al transumanismului în România, iar emisia lui dură și controlată contra ortodoxiei este menită să-l califice rapid drept satanist/transumanist. Noi n-am avut încă de-a face cu așa-ceva, dar pe modelul din SUA și Occident pe care suntem împinși să-l prizăm rapid, e limpede că ne confruntăm cu o asemenea Operațiune, iar CTP a fost „Alesul”.
Legat de George Soros, eu n-am avut dovezi că ar aparține comunității LGBT, așa cum am știut în cazul decedatului Henry Kissinger, treabă pe care am consemnat-o recent. E posibil ca bătrânul miliardar să fie bisexual sau doar să pozeze c-ar fi, e sigur însă că moștenitorul imperiului său, fiul Alexander Soros, este un homosexual ce nici nu-și ascunde acest statut. Presa internațională, în special cea din Ungaria, a consemnat în mod repetat acest lucru.
Propaganda și eforturile lui Alexander Soros pentru consolidarea LGBT-ismului au fost evocate mai ales în această lună de către cercurile de opinie din jurul Vaticanului, acestea considerând că Soros este cel ce-a avut forța de a-l obliga pe Papa Francisc să autorizeze binecuvântarea cuplurilor homosexuale, prin întâlniri și comunicări derulate în cursul anului 2023. Alexander Soros a fost în vizită la Vatican în iulie anul acesta, unde s-a întâlnit cu Papa Francisc, beneficiind și de sprijinul unui alt „cap al răutăților”, anume fostul președinte Bill Clinton, partenerul și protejatul de decenii atât al lui George Soros, dar și al decedatului homosexual Henry Kissinger.
Comentariile jurnaliștilor italieni zic că aceasta e vizita în care s-ar fi tranșat în mod decisiv ca Papa Francisc să vină pe față în sprijinul LGBT-ismului, iar recenta „Benedictione” papală pentru cuplurile homosexuale este doar consecința vizibilă. Închid bucla descriptivă aici și consemnez legătura cu transumanismul și satanismul, care de-acum știm că sunt promovate chiar de la nivelul suprem al creștinismului catolic.
Așa am ajuns și la numitorul comun dintre CTP și Soros, satanism, transumanism și „curcubei”, care pentru noi înseamnă proiectul „Moldova – Republica SOROS”. Nu-l mai descriu azi în detaliu, am tot făcut-o în ultimii doi ani, doar consemnez din nou că șeful de proiect este chiar Alexander Soros, prezentat și perceput ca „tutore” al Maiei Sandu, dar și faptul că în ultimele luni CTP a devenit un interlocutor privilegiat al presei de la Chișinău, luându-i apărarea fragilei președinte a moldovenilor de câte ori poate, fiind astfel liantul mediatic româno-moldovenesc, jolly-joker-ul patrulaterului de interese „Alexander Soros – Maia Sandu – Laura Kovesi – Florian Coldea”, un jolly-joker ce musai trebuia să fie perceput ca fiind transumanist/satanist, mai ales prin antiortodoxia sa afirmată în mod apăsat și repetat.
Nu mai zic nimic azi, dar sper că v-am lămurit că dacă mai vorbim despre proiectul „RO + MD = RO”, realizat cu sprijin american, dar pe mâna lui alde Soros, atunci musai trebuie să luăm în considerare și această componentă de tip satanist/transumanist/LGBT-ist. Și completez cu o zicere neasumată de către cineva anume, dar omniprezentă în folclorul cunoscătorilor: „Mafia LGBT este mai puternică decât cea a drogurilor!”. Deci avem de ce să ne temem!
Cozmin Gușă
Actualitate
Talon Synapse: Parteneriatul tehnologic care schimbă paradigma apărării între SUA și Emiratele Arabe Unite
Comandamentul Central al SUA a anunțat oficial lansarea unei forțe operative comune, o inițiativă strategică menită să accelereze integrarea inteligenței artificiale în arhitecturile militare ale Washingtonului și ale Abu Dhabi-ului. Proiectul, botezat „Task Force Talon Synapse”, marchează o premieră absolută în cooperarea bilaterală dedicată tehnologiilor emergente pe câmpul de luptă.
O forță de elită pentru un nou tip de război
Operațională în următoarele săptămâni, structura va fi găzduită în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi. Echipa va fi compusă dintr-un nucleu restrâns de aproximativ 20 de experți americani și emiratezi, specializați în domenii critice: inteligență artificială, analiză de date și securitate cibernetică. Obiectivul declarat este clar și ambițios: accelerarea dezvoltării aplicațiilor militare bazate pe AI, cu un accent deosebit pe sprijinul informațional, protecția infrastructurii vitale și monitorizarea constantă a peisajului de securitate regional.
Diplomația tehnologică și culisele puterii
Inițiativa reprezintă punctul culminant al dialogului purtat anul trecut între conducerea Comandamentului Central al SUA și o figură cheie a aparatului de securitate emiratez, șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan. Recunoscut pentru rolul său central în serviciile de informații și pentru investițiile masive în tehnologie, șeicul Tahnoon aduce o greutate politică considerabilă acestui parteneriat. Colaborarea este descrisă de oficialii americani drept un „moment istoric”, confirmând statutul Emiratelor Arabe Unite ca unul dintre cei mai capabili parteneri regionali.
Provocări și semne de întrebare: cât de tangibil este succesul?
În pofida entuziasmului oficial, vocile din interiorul sferei de apărare avertizează asupra provocărilor logistice și strategice. Un fost oficial de rang înalt a pus sub semnul întrebării impactul real al unei echipe atât de mici, subliniind dificultățile inerente partajării informațiilor clasificate. „Este neclar care va fi beneficiul concret al acestui grup”, a remarcat acesta, ridicând dilema accesului la date sensibile: ce pot partaja americanii și, mai important, ce ar putea obține ei în schimb de la partenerii din Golf?
Mai mult, cooperarea tehnologică strânsă între SUA și EAU se desfășoară sub presiunea constantă a unor temeri de lungă durată. Oficiali americani de carieră și-au exprimat frecvent îngrijorarea cu privire la relațiile comerciale și diplomatice ale Emiratelor cu China, avertizând asupra riscurilor ca tehnologia americană avansată să ajungă, printr-o breșă de securitate, în mâini străine. Rămâne de văzut dacă „Talon Synapse” va reuși să navigheze aceste ape tulburi pentru a deveni un model de succes sau dacă va rămâne doar un exercițiu diplomatic pe hârtie.
Actualitate
Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă
În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.
Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.
„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.
Adaptarea, miza exercițiului final
În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.
Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.
La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.
Inovație fără sprijinul internetului
Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.
Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.
Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.
Mai mult decât operatori sau programatori
Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.
Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.
Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.
Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului
Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.
Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.
Actualitate
Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome
Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.
Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic
Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.
Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.
AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă
În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.
Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.
Investiții masive și provocări legislative
Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.
Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.
-
Exclusivacum 4 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta
-
Exclusivacum 2 zileUrbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum 2 zileDosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș




