COMENTARIU de Contele de Saint Germain: 

Când au încercat să distrugă PSD-ul, au fost uniți. N-au reușit decât să-l șubrezească pe ici pe colo. Temelia acestuia fiind foarte puternică, de partid de mase, a rezistat.

Acum încearcă să-l preia. Și, odată cu el, controlul total asupra țării. Perspectiva puterii absolute le-a luat mințile. I-a divizat.

În prezent asistăm la lupta surdă a două facțiuni: facțiunea Coldea versus facțiunea Helvig. Este o luptă echilibrată pentru că se confruntă acumulările trecutului cu forța prezentului.

Facțiunea Coldea a simțit gustul puterii absolute. Pe vremea gloriosului binom, când comandantul operativ al SRI o avea la degetul cel mic pe răsfățata șefă a DNA, iar Traian Băsescu nu mai deținea frâie să-i strunească, cei doi (Coldea și Kovesi) formau împreună niște fălci inexpugnabile. Sfâșiau tot, își masticau inamicii până la fibră, le degustau plenar suculența. Acum, după debarcarea lui Coldea din poziția sa cheie, deliciul asta s-a transformat în amintire. În aminitire dar și în aspirație.

În jungla locală a aparut un nou mascul alfa. Președintele Iohannis. Flămând de putere dar și conștient de forța adversarilor, a început să acționeze pe principiul cârtiței: subteran, cu pași mărunți și fără să se expună.

Încet – încet, facțiunea Helvig (luptând sub sceptrul lui Iohannis) a recuperat handicapul de informație compromițătoare despre adversari, precum și influența în interiorul SRI, punând în defensivă tabăra insurgentă a lui Coldea.

În momentul de față Helvig încearcă să preia controlul asupra PSD prin intermediul premierului Tudose, în vreme ce Coldea mizează pe Dragnea pentru a-și da speranțe la o nouă reușită.

Interesantă este și poziționarea Laurei Kovesi în această dispută. Pentru personaje ca ea, setate cromozomial să asculte numai și numai de magnetul puterii, aspectele etice sunt un fel de mofturi care nu merită să fie luate în serios atunci când se pune problema unor opțiuni cardinale. Odată dispărută atotputernicia lui Coldea, patosul devoțiunii ei față de cel care a făcut-o mare a intrat vizibil în declin.

Necazul doamnei Kovesi există, însă, și este unul mare. Faptul că a fost atât de puternică (și arogantă) la un moment dat a transformat-o, în intimitatea întunecată (de cârtiță) a lui Klaus Iohannis, într-o indezirabilă pentru acesta. Degeaba ar vrea dânsa acum să sară în barca lui Helvig, ca să-și conserve statutul privilegiat; e prea târziu. Deja, când încă juca pe o mână cu Coldea, împotriva ei (de fapt a lor, a capilor binomului) se pornise vânătoarea. Cine își închipuie că succesiunea de acțiuni demolatoare „serialul Sebastin Ghiță”, „operațiunea Black Cube”, „dezvăluirile lui Dan Andronic”, „asaltul cu probe al lui Daniel Dragomir”, „deciziile CCR despre DNA” ar putea reprezenta rodul hazardului, dă dovadă de o mare naivitate. Toate aceste acțiuni, dar toate, nu ar fi putut ajunge la punctul la care au ajuns dacă nu beneficiau de undeva, de foarte de sus, de o binecuvântare mută.

Pentru cei care, în continuare, nu sunt convinși că astfel de „coincidențe” au și ele Dumnezeul lor, mai adaug două întrebări, retorice, firește, legate de CSM.

1. Cum a fost posibilă coagularea grupului de judecători, în frunte cu președinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, care a reușit să boicoteze tentativa unei majorități a CSM de a-l demite pe șeful Inspecției Judiciare?
2. Cum a fost posibilă alegerea ca președintă a CSM a judecătoarei Simona Camelia Marcu, în condițiile în care, se știe, CSM-ul era dominat de o majoritate talibană care făcuse până atunci exclusiv jocurile Laurei Kovesi?

În prezent, Laura Kovesi mai este susținută, cu adevărat, doar de Ambasadorul SUA la București, de tifosii ONG-urilor sorosiste, în frunte cu gruparea Monica Macovei, Dan Tapalagă, Mălin Bot și de Procurorul General Augustin Lazăr. Cât despre poziționarea față de domnia sa a facțiunilor din SRI, se pare că facțiunea Coldea a adoptat o atitudine de neagresiune, în vreme ce facțiunea Helvig, mai ales prin intermediul „lupului singuratic” Daniel Dragomir, dar și cu ajutorul comisiilor parlamentare, o atacă din ce în ce mai susținut.

Lupta pentru PSD este genul de încleștare tactică pentru victorii punctuale. Miza principală o reprezintă alegerile prezidențiale din 2019.

Problema cu PSD-ul este că el reprezintă o stare de spirit. O mentalitate impregnată în românul de rând de 50 de ani de comunism. A nu se înțelege o mentalitate comunistă, pentru că nu este deloc adevărat. În cei 50 de ani de jug românii au învățat, pe propria piele, să „simtă” de la o poștă mincinoșii și trădătorii, propagandiștii și manipulatorii, oportuniștii și oamenii de nimic. Și au mai învățat să se ferească de ei cu prudență, cu discreție dar și cu fermitate.

Românii de azi nu votează după ce li se spune ci după ce simt.  De-asta va fi greu, dacă nu chiar imposibil, ca vreuna dintre facțiunile SRI despre care am vorbit să-i ia la remorcă pe termen lung. E posibil să-i mai păcălească o dată, la un ciclu electoral, dar păcăleala nu va dura.

Nația română trece printr-o purificare lentă. Se pare că faza cu care suntem contemporani este un soi de spovedanie, de scoatere la lumină a fărădelegilor, a mizeriei interioare și exterioare, a păcatelor individuale și de grup. O spovedanie prin reprezentanți.

Păcătoșii de vârf au început să mărturisească. Și Sebastian Ghiță și Elena Udrea și Traian Băsescu și alții ca ei. Chiar dacă interesat, chiar dacă incomplet, gestul lor are valoare. Pentru că acest gest dă curaj și altora să demaște abuzurile, din interior.

Ceea ce face, de pildă, Daniel Dragomir (dimpreună cu cei care au decis să-i alimenteze lupta cu informații și dovezi) mi se pare un act în egală măsură de curaj și de patriotism.

Iertarea păcatelor presupune anterior, obligatoriu, mărturisirea și căința. Vom ști să apreciem cu adevărat aceste virtuți abia după ce le vom simți efectele. (Irinel I.).