Connect with us

Featured

Nevoia de acţiune imediată pentru salvarea C.N.S.A.S!

Publicat

pe

În decembrie 1989, România a decis să îşi croiască un alt drum. Victoria Revoluţiei decembriste reprezintă evenimentul fondator al statului român de astăzi, de o importanţă echivalentă cu momente din istoria noastră precum cele de la 1859, 1877 sau 1918.

Printr-un proces de capturare treptată a statului şi populaţiei, cu începere din august 1944, continuând cu martie 1945 şi culminând cu decembrie 1947, ilegitimul şi criminalul regim comunist a subjugat, vreme de decenii, naţiunea română, ţinând apăsată talpa bocancului de fabricaţie sovietică pe grumazul românilor, conservând această stare de fapt prin instituirea unui climat de teroare, menţinut şi întreţinut de un întreg aparat represiv la cheremul Partidului Comunist Român, precum şi de o stare generalizată de suspiciune la nivelul întregii populaţii.De la apariţia statului-naţional ca realitate obiectivă pe scena istoriei europene, fiecare stat a trebuit să îşi creeze un cadru normativ, axiologic, cultural care să îi configureze identitatea sa proprie. Pe baza a ceea ce este şi ceea ce vrea să fie, un stat îşi organizează atât modul de organizare în interiorul propriilor frontiere, cât şi felul în care îşi proiectează acţiunea şi interesele în afara acestora. Prin actul fondator al României de astăzi, anume Constituţia din 1991, valori precum demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic au fost consacrate drept valori supreme, în spiritul idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989.Experienţa secolului trecut, cu reverberaţii până astăzi, ne-a demonstrat că, pentru a captura şi anestezia un popor, opresiunea pur fizică nu este suficientă, ci este nevoie de un puternic atac asupra instituţiilor care au scopul de a conserva memoria colectivă a acelui popor. Odată cu legea privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, cunoscută ca „Legea Ticu Dumitrescu”, în România a apărut o instituţie fundamentală pentru viaţa noastră democratică, anume Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.). Prin această lege, România liberă îşi afirma clar dorinţa de rupere a legăturilor cu odioasa perioadă comunistă, însă nu prin uitarea, negarea sau ascunderea trecutului, ci prin profunda cunoaştere, disecare şi asumare a acestuia.Astăzi, din nefericire, o instituţie de importanţa C.N.S.A.S., poate una dintre cele mai importante instituţii înfiinţate de la Revoluţie încoace, vitală pentru păstrarea memoriei colective şi coagularea conştiinţei noastre democratice, se află în primejdie, iar dacă o instituţie de sorgintea C.N.S.A.S. este în primejdie, întregul edificiu democratic şi liberal românesc este pus în pericol! Valurile succesive de plecări ale personalului de specialitate sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. Deşi, la un moment dat, C.N.S.A.S. număra aproximativ 300 de cercetători şi specialişti, deplin angajaţi în misiunea lor de aflare a adevărului istoric, astăzi au rămas aproximativ jumătate, majoritatea dintre cei plecaţi alegând locuri de muncă mult mai bine plătite în cadrul altor instituţii din aparatul central.Dacă la inadecvata salarizare, raportată la importanţa muncii şi a volumului acesteia, adăugăm lipsa dotărilor corespunzătoare unei misiuni precum cea pe care o are C.N.S.A.S., imposibilitatea de a face noi angajări din rândul proaspeţilor absolvenţi de facultăţi şi, nu în ultimul rând, lipsa predictibilităţii şi inechităţii salariale în raport cu alţi funcţionari publici, reţeta autosabotajului prin inacţiune şi nepăsare este completă. Statul român trebuie să ia măsurile imperioase pentru asigurarea bunei funcţionări a acestei instituţii fundamentale pentru prezentul şi viitorul nostru ca naţiune ce îşi doreşte să trăiască în libertate şi prosperitate, a declarat domnul deputat Gabriel Ioan Avrămescu (Grupul parlamentar al PNL).

Administratie

Bogdan Toader, mesaj de credință de Înălțarea Sfintei Cruci: „Să purtăm cu demnitate crucea vremurilor pe care le trăim”

Publicat

pe

De

Președintele PSD Ploiești îndeamnă la credință și respect pentru jertfa lui Hristos

Deputatul Bogdan Toader, președintele organizației PSD Ploiești, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante și mai vechi sărbători ale creștinătății.

În mesajul său, parlamentarul a subliniat semnificația profundă a acestei zile, care le reamintește credincioșilor de jertfa lui Iisus Hristos și de rolul Sfintei Cruci ca simbol al credinței, al speranței și al biruinței asupra încercărilor.

Bogdan Toader i-a îndemnat pe credincioși să privească cu demnitate și responsabilitate la dificultățile perioadei actuale, folosind credința ca reper moral și sprijin sufletesc. Mesajul său face, totodată, apel la păstrarea respectului față de sacrificiul Mântuitorului și față de valorile creștine.

„Astăzi prăznuim Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine.

Să purtăm cu demnitate crucea vremurilor pe care le trăim și să cinstim cu credință jertfa lui Hristos!

Zi binecuvântată!”, a transmis Bogdan Toader.

Prin mesajul adresat comunității, deputatul PSD Ploiești le-a urat tuturor credincioșilor o zi binecuvântată, cu liniște sufletească, speranță și putere.

Citeste in continuare

Administratie

Grațiela Gavrilescu, mesaj de credință și speranță de Înălțarea Sfintei Cruci

Publicat

pe

De

Deputatul PUSL: „Fie ca puterea Ei să ne ocrotească mereu!”

Deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu a transmis un mesaj cu profundă încărcătură spirituală cu prilejul sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din calendarul creștin-ortodox.

În mesajul adresat credincioșilor, parlamentarul a vorbit despre valoarea simbolică a Sfintei Cruci, pe care a descris-o drept un reper fundamental al ortodoxiei și o sursă de putere sufletească pentru oamenii aflați în momente dificile.

Grațiela Gavrilescu a subliniat că această sărbătoare reprezintă un moment de reculegere, credință și apropiere de valorile spirituale. În opinia sa, Sfânta Cruce le oferă credincioșilor speranță și încredere, constituind un sprijin în fața încercărilor vieții.

Referire la împăratul Constantin

În mesajul său, deputatul PUSL a făcut referire și la împăratul Constantin, asociat în tradiția creștină cu semnul Sfintei Cruci și cu victoria obținută sub acest simbol. Expresia „Întru aceasta vom birui!” este prezentată ca o mărturisire a credinței și a încrederii în puterea protectoare a Crucii.

„Sărbătorim, astăzi, cu evlavie, Înălțarea Sfintei Cruci, simbol de netăgăduit al ortodoxiei, dătătoarea noastră de putere și speranță în momentele grele.

Fie ca puterea Ei să ne ocrotească mereu și, asemenea Împăratului Constantin, întru Aceasta vom birui!

Amin!”, a transmis Grațiela Gavrilescu.

Mesajul deputatului se încheie cu o rugăciune pentru ocrotire și biruință, adresată tuturor celor care celebrează această importantă sărbătoare religioasă.

Citeste in continuare

Administratie

Primarul Marius Ioan Constantin anunță o amplă acțiune de dezinsecție în Băicoi

Publicat

pe

De

Intervenția se desfășoară în parcuri și pe străzile orașului

Primarul orașului Băicoi, Marius Ioan Constantin, anunță organizarea unei acțiuni de dezinsecție menite să contribuie la menținerea unui mediu curat și sigur pentru locuitori.

Operațiunea va avea loc marți, 15 septembrie 2026, atât în parcurile orașului, cât și pe străzi. Lucrările vor începe la ora 20:00 în parcuri, urmând ca de la ora 21:00 să fie efectuate intervenții pe arterele din oraș.

Recomandări adresate locuitorilor și apicultorilor

Pentru a evita orice disconfort și pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acțiunii, primarul Marius Ioan Constantin le recomandă locuitorilor să țină ferestrele închise pe durata aplicării tratamentelor.

Apicultorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine și să închidă stupii înainte de începerea operațiunii.

„Dragi băicoieni, vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestei acțiuni”, a transmis primarul orașului Băicoi.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv14 ore ago

Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”

Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...

Exclusiv2 zile ago

„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...

Exclusiv2 zile ago

„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv3 zile ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv3 zile ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv4 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv5 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv5 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv6 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv7 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv