Connect with us

Administratie

La Cursul de formare pentru soldați și gradați profesioniști din Batalionul 47 Comunicaţii şi Informatică General Nicolae Petrescu Buzău sunt 37 de cursanți, cu vârste de la 18 ani la 44 de ani

Publicat

pe

Pentru doi dintre ei, acest prim pas spre cariera militară s-a lăsat mult așteptat. Și pentru amândoi, acesta este doar începutul.

 

Soldatul Mihaela Cernea are 34 de ani, iar să devină militar a fost visul ei dintotdeauna. De fiecare dată când a avut ocazia, ceva sau cineva a intervenit. Dar nu a renunțat și după 20 de ani de la primul gând și-a împlinit visul. Mi-am dorit inițial să merg la liceul militar, dar nu m-au susținut ai mei, au considerat că n-ar fi potrivit pentru mine. Am făcut liceul la filologie, mi-a plăcut și acolo, dar armata a fost prima mea opțiune și mi-a rămas undeva în colțul minții.

După absolvirea liceului, a reușit la Drept, la Universitatea din București, la buget, dar din nou viața avea alte planuri cu ea. S-a îndrăgostit de un militar și a renunțat. Voiam să fac facultatea la zi și mi-a zis că dacă plec, se termină. Aveam 18 ani și eram atât de îndrăgostită… era idealul meu masculin și a rămas până în ziua de azi. Deci n-am făcut o alegere greșită. Nu am niciun regret. Nu era momentul. De făcut tot va face facultatea de drept, așa cum n-a renunțat nici să intre în sistemul militar.

A lucrat în comerț, ca vânzătoare, a ținut gestiune și a făcut contabilitate primară. Și acolo i-a plăcut, pentru că tot timpul învăța ceva nou, dar nu și-a pierdut din vedere scopul final. A mai încercat încă de două ori. Pur și simplu m-am îndrăgostit iremediabil de haina militară. Mi se părea că se pliază pe caracterul meu. Nu sunt pisicoasă, sunt un pic mai dură, mai calculată, mai cerebrală și îmi plac seriozitatea, rigurozitatea.

Deși nu aveam pe nimeni în sistem, pur și simplu m-am îndrăgostit iremediabil de haina militară. Mi se părea că se pliază pe caracterul meu. Nu sunt pisicoasă, sunt un pic mai dură, mai calculată, mai cerebrală și îmi plac seriozitatea, rigurozitatea.

Și în sfârșit a venit și momentul ei. Toate planetele s-au aliniat, toți i-au fost alături și a intrat la cursul de soldați gradați profesioniști de comunicații. De data aceasta, soțul a susținut-o. Au trecut 15 ani de când suntem împreună. Deși îi e greu fără mine, că avem un copil, mi-a fost alături. Suntem caractere diferite și ne respectăm fiecare deciziile, că așa e normal. Însă cel mai mare susținător și chiar antrenor i-a fost fiica. Venea cu mine pe teren și alergam împreună, pentru că soțul meu era în misiune în Cincu. Mă susținea și nu mă lăsa să renunț când simțeam că nu mai pot. Tot o carieră în armată vrea și ea, nu știu dacă liceul militar, poate la academie.

Și ea, și soțul, amândoi sgp, au discutat să avanseze, în timp, întâi la subofițeri, apoi poate și la ofițeri. Soțul meu a avut posibilitatea să intre în rândul subofițerilor, dar nu a vrut, pentru că a considerat că sunt responsabilități mai mari. I-am zis că el face cum crede, dar eu sigur mă duc să dau la subofițeri și de acolo voi mai vedea. Nu intenționez să rămân aici. Vreau să-mi construiesc o carieră.

Deocamdată, Mihaela a ales comunicațiile și e mulțumită de alegerea ei. E foarte mult de învățat, dar am fost tocilară în școală și nu mi-a fost greu. Până acum, nu a găsit nimic în instruirea ei care să nu-i placă. Ca în viață, au fost și momente mai puțin plăcute, dar și momente care au compensat. Și colectivul e frumos, și oamenii care ne instruiesc. Încă mai găsim rămășițe din mentalitatea că femeile nu au ce căuta în armată, dar le-am demonstrat că suntem puternice, chiar mai puternice decât ei, pentru că au fost bărbați care au cedat. Cele 14 fete de la cursul de formare s-au ajutat una pe cealaltă, s-au încurajat și sprijinit. Consider că asta e cel mai important, să ne ajutăm între noi.

 

Și soldatul Bogdan Adrian Bak și-a dorit de mic să urmeze cariera militară, dar nu a fost să fie. Doar că, în cazul lui, el este singurul vinovat. Și-a împlinit acest vis abia la 32 de ani, din cauza nehotărârii. Nu am fost prea sigur pe mine. La 18 ani am dat la academie și nu am intrat. În 2015, am încercat la poliție, am reușit, dar nu m-am dus mai departe. Pitici pe creier…

A plecat apoi în Germania și de doi ani s-a întors acasă, cu soția, și și-a amintit de visele copilăriei. Până acum, a lucrat ca bucătar, ospătar, iar în Germania a fost șofer. În ultimii trei ani, am fost șef de echipă, aveam 40 de oameni în subordine.

Aș recomanda cariera militară. Pe mine m-a schimbat. Nu eram o persoană foarte ordonată, dar de când am intrat în sistem, chiar mi le pun pe toate la punct. În lunile care au trecut, m-am schimbat foarte mult.

Putea, așadar, să aleagă arma auto sau specializarea bucătar, dar a mers la comunicații. Pentru că sunt absolvent al facultății de automatică, informatică aplicată. A venit la sgp pentru că vârsta nu îi permitea altă opțiune. Dar plănuiește să avanseze în carieră după absolvire. Nu vreau să mă opresc la stadiul de fruntaș sau caporal. Vreau să fac o carieră pentru mine și pentru familie. Tot ce fac este pentru copilul meu de un an. Vreau să nu simtă greutățile, eu știu ce înseamnă și îmi doresc pentru copil mult mai mult.

Fratele lui este militar, așa că a venit la curs știind despre ce e vorba. Deși știa la ce să se aștepte, au fost și lucruri care l-au surprins. Unele plăcut, altele mai puțin plăcut. În privința toaletelor și dușurilor, se putea și mai bine. La 37 de oameni să ai două dușuri și trei WC-uri, și alea turcești, mi se pare nepotrivit cu vremurile noastre. Mai ales că nu ar fi o investiție așa de mare. Mai buni decât mă așteptam sunt instructorii. Oameni minunați și implicați în formarea noastră. Mai ales comandantul nostru de pluton, care de fiecare dată când am avut o problemă nu s-a lăsat până nu a rezolvat-o.

Planul lui Bogdan este să termine și masterul, tot în automatică. Este masterand la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, unde a înghețat anul pentru a urma cursul de formare sgp. Apoi, o să devină ofițer. Îmi place să coordonez. Și la bucătărie, când am fost șef bucătar, și în Germania, ca șef de echipă, m-am descurcat bine. Știu cum să lucrez cu omul și chiar îmi  doresc asta.(A. Crisan).

 

Administratie

De la sursă la robinet: traseul apei potabile

Publicat

pe

De

Apa care ajunge în locuințe parcurge un sistem amplu, proiectat să o transporte și să o pregătească pentru consum în condiții de siguranță. Procesul presupune mai multe etape, iar fiecare dintre ele contribuie la continuitatea serviciului.

Conductele aduc apa către tratare

Mai întâi, conductele de aducțiune transportă apa de la sursă către stațiile de tratare. Acolo, aceasta trece prin procesele necesare pentru a deveni potrivită consumului.

Tratarea și pomparea mențin fluxul

După tratare, apa este pompată prin sistem, iar clorinarea contribuie la dezinfectarea ei. Aceste operațiuni ajută la menținerea calității apei pe traseul către consumatori.

Rezervoarele și rețelele duc apa în comunități

Rezervoarele asigură înmagazinarea apei, iar rețelele de distribuție o transportă mai departe, până la robinetele consumatorilor.

Potrivit informațiilor prezentate de Hidro Prahova, fiecare verigă a acestui lanț are un rol esențial în furnizarea unui serviciu indispensabil vieții de zi cu zi.

 

Citeste in continuare

Administratie

Rogobete: „Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații”. Ministerul Sănătății pregătește măsuri pentru prevenirea sincopelelor în aprovizionare

Publicat

pe

De

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță primele măsuri discutate cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, după ce presiunea financiară din ultimele luni a scos în evidență vulnerabilitățile sistemului. Printre soluțiile avute în vedere se numără monitorizarea săptămânală a consumului și stocurilor, identificarea punctelor critice din aprovizionarea spitalelor și creșterea rezervelor naționale de medicamente esențiale.

„Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații”, a transmis ministrul, subliniind că accesul la tratament nu trebuie să depindă de spitalul la care ajunge pacientul sau de capacitatea acestuia de a căuta medicamente în mai multe unități medicale.

Finanțarea și nevoile reale ale spitalelor

Presiunea financiară acumulată în ultimele luni a evidențiat cât de vulnerabil poate deveni sistemul atunci când resursele disponibile nu țin pasul cu necesitățile reale ale spitalelor și ale pacienților, potrivit declarației ministrului.

În acest context, Alexandru Rogobete s-a întâlnit cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, inclusiv cu cei ai Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și ai Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Ministrul a cerut colaborarea industriei pentru prevenirea întreruperilor în aprovizionare și pentru identificarea unor soluții care să sprijine continuitatea tratamentelor.

Raportare săptămânală a consumului și stocurilor

Una dintre măsurile discutate este transmiterea săptămânală către Ministerul Sănătății a datelor privind consumul și stocurile medicamentelor utilizate în cadrul programelor naționale de sănătate.

O astfel de monitorizare ar urma să ofere o imagine mai clară asupra disponibilității medicamentelor și a evoluției necesarului. Datele ar putea ajuta autoritățile să identifice din timp situațiile în care aprovizionarea devine dificilă și să intervină înainte ca pacienții să fie afectați.

Atenție sporită la tratamentele pentru boli grave

Discuțiile au vizat și identificarea punctelor vulnerabile din aprovizionarea spitalelor, cu accent pe medicamentele necesare pentru pacienții oncologici, pentru cei cu boli cardiovasculare și pentru persoanele care suferă de boli rare.

Potrivit ministrului, identificarea acestor blocaje este esențială pentru ca autoritățile și furnizorii să poată anticipa dificultățile și să găsească soluții înainte ca acestea să ducă la sincope în tratament.

Rezerve pentru intervenții rapide

O altă direcție avută în vedere este creșterea stocurilor naționale de medicamente critice. Aceste rezerve ar permite o reacție mai rapidă atunci când un spital se confruntă cu lipsuri, inclusiv prin redistribuirea medicamentelor către unitățile medicale care au nevoie de ele.

Obiectivul, a transmis Alexandru Rogobete, este ca pacienții să nu fie nevoiți să caute tratamentul de la un spital la altul. „Ministerul Sănătății trebuie să se asigure că medicamentele ajung la pacienți”, a afirmat ministrul.

„Responsabilitatea statului este să își protejeze pacienții”

Alexandru Rogobete le-a mulțumit producătorilor și distribuitorilor care și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la găsirea unor soluții. Ministrul a subliniat că efortul comun trebuie să urmărească protejarea pacienților și continuitatea tratamentelor.

În mesajul său, acesta a insistat că efectele dezechilibrelor financiare nu trebuie transferate asupra persoanelor care depind de medicamente și de serviciile spitalicești.

„Statul român are responsabilitatea să își protejeze pacienții, nu să transfere asupra lor consecințele dezechilibrelor financiare”, a transmis ministrul Sănătății.

Citeste in continuare

Administratie

Ajutorul pentru fermierii afectați de secetă: proiectul clarifică modul de calcul

Publicat

pe

De

Ministerul Agriculturii a publicat în consultare publică un proiect de modificare a HG nr. 751/2026, care reglementează sprijinul financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta pedologică din 2025. Proiectul definește indicatorul „grad de afectare” și propune folosirea suprafețelor confirmate de APIA la calcularea plăților.

Potrivit informării privind proiectul, baza de calcul va fi suprafața determinată în urma controalelor oficiale realizate de APIA pentru anul 2025, raportată la suprafața declarată de fermier în cererea de plată. Măsura urmărește să aplice o formulă unitară și să reducă diferențele care pot apărea între suprafețele înscrise inițial în procesele-verbale și cele confirmate prin verificări în teren.

Proiectul introduce și o definiție explicită a indicatorului de calamitate „grad de afectare”, exprimat ca valoare procentuală în documentele oficiale.

Cererile depuse rămân valabile

Conform anunțului, cererile de sprijin depuse până în prezent nu trebuie refăcute. Dacă proiectul va fi adoptat, sumele vor fi calculate și plătite potrivit noii formule, pe baza suprafețelor verificate.

Scopul declarat al modificărilor este compensarea pierderilor de venit rezultate direct din daunele provocate culturilor de porumb și floarea-soarelui de seceta pedologică manifestată în 2025.

Cum pot fi transmise propuneri

Cetățenii și instituțiile interesate pot trimite opinii, propuneri sau sugestii în scris, în termen de 10 zile de la data publicării proiectului, la adresa politici.agricole@madr.ro.

Expeditorii trebuie să indice articolul sau articolele la care se referă observațiile, data transmiterii și datele lor de contact.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv3 ore ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv3 ore ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv3 ore ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv3 ore ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv16 ore ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusivo zi ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusivo zi ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusivo zi ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv3 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv