Connect with us

Featured

Suntem datori însă să căutăm ieșirea din aceste conflicte – unele antrenând deja masacre, distrugeri de vieți și bunuri și crize pe scară mare. Pentru aceasta, este cazul să lămurim sursele de informare

Publicat

acum 3 ani

pe

Istoria conflictelor actuale este cunoscută. În Ucraina, conflictul a devenit militar, începând cu „operațiunea specială” prin care Rusia a trecut frontiera acestei țări, în 24 februarie 2022. În Orientul Mijlociu, conflictul militar actual a început cu atacul terorist al Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie 2023. Conflictul din Taiwan nu s-a transformat în unul militar grație abținerii părților de la încălcarea acordurilor existente dintre SUA și China.

Suntem datori însă să căutăm ieșirea din aceste conflicte – unele antrenând deja masacre, distrugeri de vieți și bunuri și crize pe scară mare. Pentru aceasta, este cazul să lămurim sursele de informare.Mai ales că azi se speculează adesea fragmente, cu interese meschine, și se ajunge doar la manipulări. De aceea, subliniez că numai abordarea conflictelor cu date verificate și în cadrul întregului realităților din zilele noastre dă rezultate. Date ce vin dinspre istorie, dar și din drept, economie, geopolitică, uneori și din filosofie și teologie, sunt necesare. Considerarea cercetărilor de vârf rămâne indispensabilă. Cunoașterea la fața locului, a țărilor respective, este importantă.

Având acestea alături, am de la început două observații. Prima este aceea că cele trei conflicte s-au produs pe fondul circumstanțierii dreptului istoric. Expresia „drept istoric” o iau aici nu în accepțiunea lui von Savigny, care avea în vedere sistemul juridic rezultat din „conștiința istorică a poporului”, ci ca pachet de drepturi având ca suport istoria relevantă a unui popor pe un teritoriu. Concurența „dreptului istoric” nu este, așadar, cu „dreptul rațional” sau „dreptul natural”, care se studiază la Drept, ci cu deciziile luate în anumite împrejurări. A doua observație este că fără a ține seama de dreptul istoric, nu se rezolvă conflictele. Se rămâne la conflicte înghețate, la compromisuri, dar nu se ajunge la pace durabilă. Invocarea acestui drept nu deschide „cutia Pandorei”, cum se crede grăbit, aplicarea dreptului fiind act de voință rațională.

Se pune întrebarea de unde plecămpentru a aborda conflictele menționate? Sunt de părere că nu este punct de plecare mai realist decât cursul normalizării postbelice a relațiilor dintre națiuni. Îl rezum strâns.

În 1948, grație eforturilor proprii și ca urmare a hotărârii ONU, evreii și-au putut vedea împlinită aspirația de a avea propriul stat pe pământul strămoșilor lor. Politica destinderii, lansată în anii șaizeci, a atins ulterior o treaptă nouă odată cu relansarea relațiilor SUA-China, de către Nixon-Mao Zedong-Ciu Enlai (1972), care a schimbat lumea. Convorbirile Reagan-Gorbaciov (1985) au înlocuit confruntarea cu cooperarea. Înțelegerile Bush-Gorbaciov de la Malta (1989) au consacrat noua geografie politică a Europei și au deschis calea reunificării Germaniei. Negocierile Gorbaciov-Kohl au subordonat acordurilor amplasarea armatelor în Europa. Puciul de la Moscova (1991) a dus la plecarea lui Gorbaciov și la dezmembrarea Uniunii Sovietice. Noi și noi țări au aderat la NATO și UE. Odată cu Vladimir Putin, Rusia a trecut la reconsolidarea militară, pe fondul reluării controlului asupra propriilor resurse. Continuând reformele de sub Deng Xiaoping (1978), China a urcat la rang de supraputere. Israelul s-a afirmat ca mare forță a inovației.

Conflictele menționate intervin pe fondul istoriei schițate. Ucraina s-a reconstituit ca stat și a evoluat ca parte a URSS (1922), în meandrele sovietismului. În 1954, Hrușciov a plasat Crimeea sub administrația ucraineană. În 1991, Ucraina și-a proclamat independența, iar înțelegerile cu Rusia (1997) au consacrat-o. Țara a rămas însă în convulsii. Acordurile de la Minsk (2015) nu au putut fi aplicate.

În privința Chinei, este destul să amintim că nici o țară nu s-a schimbat atât de mult în câteva decenii și niciuna nu a schimbat atât de mult lumea. La nivelul de acum zece ani, ocuparea forței de muncă de dimensiuni incomparabile – 780 de milioane de lucrători în China, față de 448 milioane în India, 157 milioane în SUA, 111 milioane în Indonezia – conferea Chinei perspective aparte. Munca bine calificată și organizată, nivelul înalt al tehnologiei, deschiderea (the opening-up) spre lume, învățarea din cele mai bune experiențe, contactele (în jur de 125 de milioane de turiști chinezi vizitează anual alte țări) asigurau propulsia Chinei. Ulterior, toți indicatorii au crescut. Proiectul „rejuvenării națiunii chineze”, al președintelui Xi Jinping, este ca, în 2049, China să preia întâietatea în domenii hotărâtoare, fără a intra în vreo competiție strategică.

Israelul a afișat de la început o democrație vibrantă. Într-un ocean de opoziții, țara a trebuit să poarte repetate războaie pentru a supraviețui. Niciun soldat străin nu a participat la apărare. Israelul și-a construit o economie dintre cele mai performante cu brațele și mintea cetățenilor. Nicio altă țară nu s-a edificat într-un timp atât de scurt, la un nivel de competitivitate atât de înalt. Israelul beneficiază de o premisă rară: este deja printre puterile creativității culturale de astăzi.

Baza de pe care abordăm conflictele actuale nu poate fi decâtsituația creată istoricește și, firește,dreptul internațional. Pentru a înțelege însă dreptul internațional, trei observații se impun.

Prima observație este că reglementările contează în istorie împreună cu condițiile adoptării lor. A doua observație: dreptul internațional se întemeiază pe dreptul istoric, dacă este să fie realist. De aceea, unele țări europene au înscris în tratate bilaterale că recunoașterea definitivă a realităților va surveni pe baza tratatelor finale, de încheiere a celui de Al Doilea Război Mondial. A treia observație este că dreptul internațional este eminamente dreptul consacrat de tratate .

În acest punct, să recunoaștem că, în Europa, suntem confruntați, după Al Doilea Război Mondial și după „războiul rece”. cu o situație juridică deloc simplă. Se invocă, desigur, Tratatul de pace de la Paris (1947), care a stabilit despăgubiri și reparații teritoriale. Dar acesta nu este un tratat de stabilire a conviețuirii după o conflagrație – el nici nu a anulat, de pildă, mult discutatul pact Ribbentrop-Molotov. Se invocă Carta ONU (1945),care a rămas în linia abordării westfalice, cu suveranitate constând în inviolabilitatea frontierelor și neamestecul în treburile interne și cu rafinarea ei datorată lui Kant. Dar Charta lasă țărilor să-și regleze litigiile. La Helsinki (1975), s-a adoptat Actul final, care reafirmă suveranitatea, dar documentul este declarație, și nu tratat. În scopul non proliferării nucleare, la Budapesta (1994), s-a semnat Memorandum-ul. Numai că acesta, ne spun juriștii, „nu este ratificat”. Merită amintită și opinia unui ilustru constituționalist european: de la încheierea războiului, nimeni nu a avut mandat să negocieze teritorii.

Rezoluția nr. 181/1947 a ONU a prevăzut, pe locul Palestinei, „stat arab și stat evreiesc și regim aparte pentru cetatea Ierusalimului”. În 1948, s-a și proclamat statul Israel. A urmat un șir de conflicte, dar și de acorduri. Acestea au culminat cu „Abraham Accords”, realizate sub președintele Donald Trump. Securitatea statului Israel, rezolvarea chestiunii palestiniene și pacea cu vecinii merg mână în mână.

Se știe că Taiwanul s-a separat printr-o dizidență în 1949. DocumentulJoint Communiqué (1972) a prevăzut, sub autoritatea lui Mao Zedong și Richard Nixon, că „Taiwanul este provincie a Chinei”, că „toate forțele și instalațiile militare ale SUA din Taiwan se retrag”, că „este o singură China, iar Taiwanul este parte a Chinei”, că „Statele Unite își reafirmă interesul pentru o rezolvare pacifică a chestiunii Taiwanului de către chinezii înșiși”.

Nu pot fi explicate conflictele existente fără a lua în seamă evoluția lumii.Fapt este că, între timp, se trăiește într-o „societate mondială”, care a adus cu sine o rețea densă de interacțiuni, pe care orice stat trebuie să și-o asume pentru a-și putea promova interesele. Lumea formată în 1990 – cu globalizare comercială, extinderea democrației liberale, deschiderea frontierelor, intensificarea schimburilor, o supraputere solitară – a intrat în schimbare. Din 2010, și-a făcut loc o geometrie variabilă a supraputerilor (A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, 2017) și, din 2016, a început corectura globalizării.

După criterii precise, avem de a face în ultimul deceniu, la influențarea direcției lumii, cu supraputeri economice (SUA, China, UE), supraputeri militare (SUA, Rusia, China), supraputeri politice (SUA, China, Rusia) și supraputeri culturale (SUA, China, UE). În lume se afirmă și noi puteri (Turcia, Polonia, India, Brazilia, Israel, Iran). Centrul economic al lumii s-a mutat din Europa, la Pacific. Deocamdată, armele nucleare țin pacea lumii, dar au intervenit perfecționări – armele nucleare tactice, cele magnetice, biologice, arme secrete. Ele schimbă raporturile de forțe.

Fiecare supraputere și putere și-a schimbat politica internațională în raport cu cooperarea din deceniile anterioare. SUA au acuzat China de politici comerciale neconvenabile și de instrumentarea secretă a electronicii. Decizia „indiguirii” marii țări de la Răsărit și, de cealaltă parte, retragerea de către aceasta a trilioane de dolari, din depozitele pe care le-a acumulat în SUA, au stârnit nemulțumiri. A urmat acuzarea „virusului chinez”. Iar proiectul de infrastructură, „Noul drum al mătăsii”, la care și-au anunțat participarea 149 de țări, nu este fără reacție. Rusia a fost acuzată de intervenția în alegerile din alte țări și de refacerea imperiului. China a acuzat SUA de „unilateralism” în decizii și de tentative de a o „izola (containement)”. Rusia a acuzat SUA de vasalizarea unor țări și de părăsirea înțelegerilor convenite. SUA au criticat UE pentru import energetic din Rusia și comerț de amploare cu China. Rusia și China și-au extins cooperarea.

Pe acest fundal, în SUA, supraputerea dominantă a lumii, a ajuns la Casa Albă administrația Joe Biden (2020). Aceasta a axat politica celei mai mari democrații din lume, în interior, pe „progresism”, iar, în exterior, pe teza „luptei democrației cu autoritarismul”, a lui Karl Popper (1945) . Este, desigur, opțiunea unei administrații – tezaurul democrației principale a lumii de azi fiind, se știe, incomparabil mai complex. Cel care cunoaște cultura Americii se și poate întreba: de ce nu o axare pe proiectul trecerii de la democrație ca procedeu al alegerilor, la „democrația ca formă de viață”, al jeffersonianului John Dewey? Mai ales că popperismului i s-a reproșat, în America și Germania, că ignoră istoria națiunilor și duce la opusul democrației.

În orice caz, rezultatul popperismului este azi „lumea scindată”.În contextul actual însăși abordările ordinii lumii ajung la confruntare. Prima abordare cultivă maxima: „Să aplicăm reglementările internaționale adoptate.” Statele Unite ale Americii o reprezintă cel mai clar. Este o abordare indispensabilă, dar care suscită reacții, reglementările fiind adoptate în condițiile unei anumite distribuiri a puterii în lume. A doua abordare este condusă de maxima: „Să asigurăm echilibrul supraputerilor.” Rusia este avocatul ei principal. Lumea nu se lasă însă redusă la supraputeri, încât statele mai mici nu o pot aplauda. A treia abordare are în față maxima: „Armonia este mai aducătoare de avantaje decât conflictul.” China o promovează. Abordarea este atrăgătoare, mai ales din punctul de vedere al țărilor care vor să se întărească în competiția economică. Doar că armonia cere, la rândul ei, reglementări. A patra abordare s-a organizat pe maxima „suntem oameni ca toți ceilalți și avem dreptul să ne decidem soarta în concertul umanității.” India, Turcia, Ungaria, Polonia, Brazilia sunt exemple de apărători ai acestei abordări.

Ce ne spun însă abordările ordinii lumii elaborate și mai recent, în contextul conflictelor de azi? Discut aici doar două dintre ele.

Steven Walt(Harvard) ne spune că războiul în curs din Ucraina are importanță, dar „nu constituie miezul istoriei de azi” (How 2022 Changed the World, în „Foreign Policy”, decembrie 2022). Ordinea lumii o determină mai mult schimbarea climei, progresele în tehnologia digitală, consolidarea Chinei. În urma chemării actualei administrații americane la coalizarea democrațiilor, s-au făcut, desigur, pași în diplomație. Dar rezultatele sunt ambigue, scrie Steven Walt. Pe de o parte, NATO, ca întreg, s-a reactivat, dar, pe de altă parte, au fost distanțați aliați tradiționali, precum Israelul, Arabia Saudită, India, care nu s-au alăturat în chestiunea Ucrainei. Pe de o parte, administrația Biden a părăsit opțiunea politicii americane de la Nixon încoace, deschizând conflict pe două fronturi, cu Rusia și cu China, pe care și-a propus „să le învingă (defeat)”, dar, pe de altă parte, nu este sigur că a luat în calcul implicațiile.

Preocupat să formuleze opțiunile țării sale, Balasz Orban (Budapesta) spune că dezvoltarea țărilor este amenințată de „ordinea neoliberală a lumii” (Orban’s goal is to make Hungary a regional middle power, 8 January, 2023). Ea conduce la „de-conectare (disconnection)” în lume, care va însemna crearea de blocuri, precum cele trăite în epoca „războiului rece”. Opțiunea este ca Ungaria să rămână în afara diviziunii lumii în blocuri, căci încadrarea ar echivala cu a deveni irelevant.

În clipa de față, se anunță trecerea la o nouă ordine internațională din diferite direcții. Însă, câteva adevăruri se impun recunoașterii: nu se poate conduce lumea dintr-un centru; nimeni nu poate câștiga un război mondial în era armelor nucleare; tensiunile actuale agravează problemele internaționale, oricum existente.

Nu se pot localiza și nici personaliza originile conflictelor de o asemenea magnitudine. Teza mea este aceea că destrămarea cooperărilor anterioareși deteriorarea relațiilor supraputerilor, a căror geometrie variabilă conduce lumea, au creat teren celor trei conflicte.

Unii văd, totuși, originea în divergența dintre liderii supraputerilor. Dacă este vorba de așa ceva, atunci aș spune că intră în discuție divergența dintre Bill Clinton, preocupat de privatizarea economiei din Rusia, și Vladimir Putin, inițiator al restaurării controlului național asupra resurselor naturale. Intră și divergența dintre Barack Obama, pledant pentru centralitatea drepturilor omului, și Hu Jintao, apărător al dreptului Chinei de a-și elabora propria politică. Memoriile președinților și monografiile americane ale celor menționați atestă asemenea divergențe, ce țin de miezul istoriei contemporane.

Numai că asemenea divergențe nu duc automat la conflicte. Astăzi, rădăcinile conflictului din Ucraina sunt identificate mai profund de școlile de vârf în studiul relațiilor internaționale, de la Chicago și Harvard, și de istorici și geostrategi de referință din Franța și Germania. Cercetători specializați în studii contemporane văd originea conflictului în părăsirea promisiunii de neextindere militară de la sfârșitul „războiului rece”. Se poate adăuga și lăsarea fără reglementare a situației minorităților. Relativ laOrientul Mijlociu, chestiunea cheie este tensiunea care a rămas între nevoia recunoașterii Israelului ca stat în frontiere sigure, înțelegerea cu țările arabe și aplicarea rezoluțiilor privind cele două state. Cât privește Taiwanul, odată ce Pacificul a devenit centrul economiei lumii, s-a încărcat cu mize mai mari ca altădată.

Conflictele suntalimentate în plusde relansarea terorismului și de resuscitarea nazismului.

Terorismula înregistrat de asemenea schimbări. Pe de o parte, la el recurg tot mai mult descendenți de imigranți în Europa. Dar chiar și indigeni. Vedem tineri din Franța, Anglia, sau din alte locuri, care se înrolează în rețele teroriste pentru a ataca valorile din țările părinților lor. Pe de altă parte, terorismul profită de foamea de forță de muncă din metropolele economiei globalizate. Aceasta a făcut ca imigrația să fie privită mai mult economic, implicațiile de securitate fiind minimalizate.

Cancelarul german observa recent că se înregistrează din nou comportamente naziste. După ce presa din SUA, Germania, Franța, Israel a semnalat ani la rând resuscitarea memoriei unor figuri naziste și formarea de regimente sub însemnele nazismului în Răsărit. După ce violența a crescut, iar pe scenă se forțează rescrierea istoriei și schimbarea deznodământului celui de Al Doilea Război Mondial. Și după ce deschiderea arhivelor, la Moscova și Vatican, dă o imagine nouă asupra ororilor celui de Al Doilea Război Mondial.

Sunt conflictele menționate în afara confruntării ideologiilor? Evident că nu. În conflicte se aduc în discuție drepturile omului și democrația – care sunt, firește, valorile de referință ale modernității zilelor noastre. Și este normal să rămână, căci sunt condiția unei vieți ce merită trăită.

Numai că mai sunt de observat alte două fapte. Primul este acela că drepturile omului și democrația nu se introduc din afara unei țări și nu prin simplă propagandă. Introducerea lor din afară a dus, cum ne spun analize americane și germane, la cleptocrație și la cultivarea de clici corupte. Al doilea fapt este acela că respectarea drepturilor omului și viața democratică s-au întărit în perioade de cooperare internațională, nu de scindare. Drepturile omului exclud monopolizarea, iar o democrație care pretinde că este unică nu poate fi, logic, democratică.

Starea democrațieiîn zilele noastre dă însă de gândit (A. Marga, Soarta democrației, 2022). Poate nu mai proliferează ceea ce constituționaliști americani au numit justificat „președinții africane” – acele președinții în care cel ales, incapabil să conducă, se repede la sprijinul serviciilor secrete și recrutează o clică spre a fi menținut în funcție. Dar întrebarea privind măsura în care cetățenii sunt ascultați se acutizează. În unele dintre noile democrații se confirmă avertismentul că, în situația în care, după înlăturarea autoritarismului, o societate nu se democratizează imediat, ea plătește cu subdezvoltarea instituțională.

S-a mai arătat, deja după cotitura istorică prin care „socialismul răsăritean” a fost înlocuit cu democrația, că, din nefericire, „mesianismul politic” nu a dispărut(Joseph Cardinal Ratzinger, Wendezeit fur Europa, 2005). Iar promisiunile mesianice, de stânga sau de dreapta, vor afecta democrația.

Azi, pentru mulți, este tentant să iasă în afara constituției democratice.Ceea ce spunea Adolf Hitler, în 1930, în sala de judecată: „Constituția prescrie numai terenul luptei, dar nu și scopul. …Din momentul în care posedăm drepturi potrivit constituției, vom turna statul în forma pe care noi o considerăm corectă” (Der Aufstieg der NSDAP, DTV, München, 1974, p. 332), inspiră, din nefericire, din nou. Trupeți ai nihilismului, ca precondiție a „formei” lor de stat, se agită.

De multe ori, globalismul se invocă și când nu estecazul.Numai că, din nefericire, cum am mai arătat, se face frecvent confuzia între „globalitate”, care este caracteristica vieții în care depindem unii de alții pe glob, „globalizare”, care este politica economică a reducerii tarifelor vamale în direcția unei piețe extinse, și „globalism”, care este ideologia după care decizia se cuvine să revină unui centru al lumii.

Dar fuga capitalurilor, semnalată de către Donald Trump, a arătat că globalizarea are și laturi neconvenabile. Am putea adăuga – și fuga forței de muncă. Chiar și fuga altor resurse. Ca efect, globalismul a intrat în criză. El a continuat însă să marcheze politica internațională. Conflictele nu se reduc la efecte ale globalismului, dar nu sunt străine de acesta.

În ce constă ieșirea din conflictele de azi? Așa cum arată lucrurile în Ucraina, este clar că din confruntarea militară nu iese vreo soluție. Mai ales că propaganda de război întunecă adesea destule minți. Este, de asemenea, clar, potrivit unor generali lucizi, de diferite afilieri, că Ucraina nu are capacitatea tehnico-militară și nici personalul pentru a câștiga un război cu Rusia. La urma urmelor, cum scria revista marinei americane, armata rusă nu a ocupat Kievul pentru că a făcut cu totul alte calcule. De altfel, în urmă cu peste un an, am și spus că nu va fi câștigător clasic în acest război. Ceea ce se va obține va fi cel mult un conflict stătut, Rusia preluând, între timp, după unii generali americani, încă câteva oblasturi – probabil în Sud, spre Odessa. Iar o rezolvare doar prin război va pregăti alt război. Așa cum am susținut în 14 septembrie 2022, la Alba Iulia, nu este soluție durabilă la conflictul ucrainian fără luarea în seamă a dreptului istoric prin negocieri și noi tratate cu vecinii și dobândirea de garanții din partea SUA, Chinei, Germaniei.

În Orientul Mijlociu, superioritatea militară a Israelului este netă. Dar tendințele demografice și relația cu lumea arabă din jur fac să nu existe nici aici soluție militară care să fie durabilă. Dreptul istoric al evreilor de a avea propriul stat în țara strămoșilor lor este categoric. Rămânerea însă în organizarea actuală, cu Cisiordania și Gaza așa cum sunt, va genera tensiuni. Nu se întrevede o soluție durabilă fără cele două state prevăzute deja în Rezoluția din 1947, la care cele două părți au și convenit la un moment dat, ulterior. Păstrarea și extinderea „Acordurilor Abraham” este parte a oricărei soluții. Iar de garanția supraputerilor va fi strictă nevoie multă vreme.

Nimeni nu va putea împiedica China să-și realizeze aspirația reîntregirii. Președintele Nixon știa aceasta foarte bine. Nu dă rezultate nici aici soluția militară. Există însă o bază comună, de natura abordării: ca să parafrazez un gânditor englez, pragmatismul – înțeles ca soluție verificabilă prin consecințe favorabile fiecărei părți – a fost inițiat de Confucius și conceptualizat de Peirce și John Dewey. SUA și China știu să trateze un litigiu astfel încât să se ajungă la dreptate, iar cei implicați să nu sufere.Conflictul lor ideologic nu mai este cel de odinioară, iar, astăzi, cele două supraputeri înclină spre sporirea investițiilor în ambele direcții și „relativa stabilitate” a relațiilor lor. „Izolarea” uneia și „decuplarea”, care au otrăvit atmosfera în ultimii ani, sunt acum explicit respinse.

Deja Heidegger avertiza că „puțini sunt cei care știu să deosebească între un lucru învățat undeva și unul gândit”. Iar trecerea în multe locuri la „stupidocrație” (Cipolla) face ca cei care s-au opus democratizării, când ea se impunea făcută, să ceară „corectitudine” celor care vor azi curmarea abuzurilor și derapajelor. Oricum, în fața noii „corectitudini politice” și a noilor propovăduitori ai urii,este de distins între valorile modernității, încorporarea lor în constituții, politizare și propagandă.Nu propaganda și folosirile politice sunt reperele! Valorile modernității, din care ne revendicăm, ca cetățeni maturi, sunt mai bine servite de adevăr și de democratizare.

Cei care trăim astăzi suntem pe un teren care are nevoie de o abordare a dezvoltării națiunilor axată pe suveranitate, de o nouă arhitectură de securitate europeană și de securitate internațională. Nu rezultă însă că simpla proclamare a suveranității ar fi suficientă. Suveranitatea poate fi fructificată doar dacă se asumă într-un regim în care aleșii dau seama cetățenilor, puterile statului rămân în echilibru și dispune de elaborări economice și juridice ale viitorului.

Oricât ar da de lucru, dacă se vrea pace durabilă, suveranitatea națională nu poate face abstracție de trei aspecte: Consiliul de Securitate poate autoriza intervenții într-un stat în favoarea democratizării, a drepturilor omului și a păcii; suveranitatea proprie are de inclus securitatea vecinului; suveranitatea are de lămurit situația teritoriilor răpite prin încălcarea suveranității. Cum știm, argumentele cele mai solide, ale ascendenței istorice, demografiei și autodeterminării, au dus, după Primul Război Mondial, la suveranități care au fost ulterior încălcate. Asemenea încălcări revin, de data aceasta, ca subiecte pe agenda ieșirii din conflictele menționate.

Integrarea europeană a creat, firește, un alt cadru al vieții națiunilor. Dar este greu să crezi că în istorie vor lipsi dinamica și situațiile noi! Există însă criterii istorice, demografice și de securitate, care pot călăuzi în desișul situației.

Cum stau, așadar, perspectivele păcii astăzi? „Pacea compromis” oprește un timp conflictul satisfăcând oportunități, dar jumătăți de adevăr nu rezolvă mare lucru. Dinamica modernității face să nu ne fie accesibilă „pacea eternă”. Abia „pacea durabilă” ar putea scoate lucrurile din stagnarea și riscurile actuale.

Pacea, scria Kant, nu este o „stare naturală”, ci o „stare instituită”. Habermas a adăugat că, în zilele noastre, instituirea nu poate fi făcută fără organisme internaționale. Aș completa că instituirea mai depinde și de aducerea la masa negocierilor a forțelor legitimate democratic și a oamenilor capabili de soluții responsabile.

În fiecare dintre conflictele menționate dreptul istoric este soluția. În situația în care au fost aduse lucrurile în istoria recentă, abia cooperarea supraputerilor are capacitatea unei soluții de pace durabilă. Închei parafrazându-l pe eroul din romanul Ghepardul, al lui Lampedusa: Dacă dorim să fie bine, atunci trebuie să schimbăm mult din ceea ce este acum, de data aceasta de sus.

Andrei Marga

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Publicația IncisivdePrahova.ro pune la dispoziția persoanelor interesate DREPTUL la REPLICA prin intermediul următorului email:
incisiv.national@gmail.com
.....
Articole pe aceiasi tema:

Exclusiv

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Publicat

acum 4 ore

pe

octombrie 17, 2026

De

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul român are o mare grijă: să nu rămână neexploatate, nepăzite și nespălate… punctele de lansare a rachetelor antigrindină.

Că doar n‑om lăsa iodura de argint nesupravegheată, în timp ce legea zace, leșinată, sub biroul cui trebuie.

Când DNA-ul bate la ușă, mafia antigrindină deschide… SICAP-ul

Prinși cu „mâța în sac” de fermieri, de Incisiv de Prahova, de fostul ministru Barbu și cu un dosar penal cald la DNA Structură Centrală, băieții deștepți ai norilor ar fi putut, în mod normal, să pună frână.

În România, „normalul” e altul.

Când orice om sănătos la cap ar opri motorul, mafia antigrindină calcă accelerația direct în portalul de achiziții publice și începe marele târg național:

– Cine dă mai mult pentru exploatarea norilor, paza gardurilor și spălatul punctelor de comandă?

Răspuns: toți. Dar pe bani publici.

Bestiarul antigrindină: ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY TEAM & prietenii

Nu e glumă, e România:

În loc să ai institute de cercetare, universități, laboratoare independente, ai:

  • ICEWOLFS TEAM – haite strategice, specializate în prinderea grindinii de ceafă, cu colțul de argint.
    • Maramureș: 17.000.639 RON
    • Mureș: 5.032.012 RON
    • Timiș: 5.194.815 RON
  • DARK STONE SECURITY – piatra de temelie a securității norilor, că altfel îți sare grindina gardul:
    • GC SUD: 4.839.108 RON
    • Oltenia: 9.305.892 RON
    • Moldova 1 Iași: 8.214.018 RON
  • LEGENDARY TEAM SECURITY – legenda spune că apără Moldova 2 Vrancea cu trupul de grindină:
    • Moldova 2 Vrancea: 9.934.523 RON
  • ELECTROMECANICA PLOIEȘTI S.A. – veșnica firmă de casă, reciclată cu succes din „fabrica de rachete” în „paznicul rachetelor”:
    • UCCG Prahova: 5.982.230 RON

Total, doar pentru „exploatare operațională”, „cercetare în vederea omologării” și paza punctelor:

65.503.237 RON.
Adică peste 65 de milioane de lei ca să ții în viață un sistem:

  • cu acorduri de mediu expirate,
  • cu „studii” plagiate din conspirații HAARP,
  • cu cadru legal expirat la final de 2024, după cum recunoaște inclusiv CSAT.

Sistem suspendat „de drept”, bani foarte activi „de fapt”.

TERRA CLEAN sau cum se spală iodura cu mopul

Nu doar nori trebuie păziți. Trebuie și… șters pe jos.

În timp ce fermierii fac calcule la litru de motorină, la tonă de producție pierdută și la rată la bancă, Republica Iodurată are alte priorități esențiale:

„Servicii de curățenie în Punctele de comandă (PC) ale Unităților de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG)”

Semnat cu sfințenie de:

  • TERRA CLEAN SERVICE+2, Malcoci, Tulcea – campion mondial la mop strategic:
    • 1.234.346 RON
    • 822.897 RON
    • 771.466 RON
    • 720.035 RON

Total: 3.548.744 RON doar ca să strălucească gresia, în timp ce argintul intră în sol, ape și lanț trofic fără ca cineva să măsoare ceva.

Adunăm frumos:

  • ~65,5 milioane RON pe exploatare, pază, omologări și alte „operațiuni speciale”
    • ~3,5 milioane RON pe curățenie
      = aproape 69 de milioane de lei.

69 de milioane pentru ca:

  • rachetele să fie lansate,
  • punctele păzite,
  • camerele lustruite,

în timp ce:

  • studiile de impact lipsesc,
  • acordurile de mediu sunt istorie,
  • cadrul legal e expirat,
  • DNA-ul scotocește prin facturi,
  • fermierii își numără crăpăturile din pământ, nu banii din cont.

„Negociere fără publicare prealabilă”: traducere din birocratic în română

Toate aceste minunății apar sub formula magică:

„Negociere fără publicare prealabilă”.

Adică:

  • nu concurs real,
  • nu alergare serioasă între ofertanți,
  • nu transparență,
  • ci o șușanea oficializată, cu antet și ștampilă.

În timp ce:

  • CSAT spune că sistemul e „instrument strategic”, dar recunoaște că HG‑ul a expirat;
  • ANM nu certifică eficiența;
  • Europa civilizată a renunțat la rachete;
  • GNM nu are inventar, nu are controale și se sprijină pe mantra „toată UE folosește iodură de argint” – contrazisă chiar de documentele lor.

La noi, când normativul moare, mafia antigrindină îi face parastas direct cu… noi acorduri‑cadru.

Republica Iodurată pe scurt: argint în nori, aur în conturi

Imaginea, pusă negru pe alb:

  • Grindina: pericol climatic.
  • Iodura de argint: substanță periculoasă, fără studii reale de impact, aruncată de 20 de ani în atmosferă.
  • Legea: pusă pe „suspendat”, ca HG‑ul.
  • CSAT: recunoaște că sistemul e o struțo-cămilă juridică expirată.
  • DNA: deschide dosar penal.
  • APM Prahova & Garda de Mediu: nu știu, nu monitorizează, nu întreabă.
  • Garda Națională de Mediu: „toți din UE fac la fel”, în timp ce jumătate de Europă a renunțat.
  • Operatorii privați: ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY, ELECTROMECANICA – sug banii statului pe exploatare și pază.
  • TERRA CLEAN: dă cu mopul peste tot, mai puțin peste iodura din câmp.
  • Fermierii: „Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului”, după cum bine ați scris – și sponsorii involuntari ai Republicii Iodurate S.A.

Nu avem:

  • studii de dispersie;
  • monitorizarea reală a argintului în sol și apă;
  • evaluări cumulative;
  • consultări publice reale;
  • asumare de răspundere.

Avem:

  • rachete,
  • contracte,
  • acorduri-cadru,
  • „negocieri fără publicare”,
  • firme cu nume de joc video și note de plată reale.

Antigrindina ca afacere de pază & curățenie

Din toate licitațiile, rămâne următoarea poezie:

  • Seceta o suportă fermierul,
  • Iodura o înghite pământul,
  • Factura o încasează băieții cu „Security” și „Team” în coadă,
  • Legea e spălată la TERRA CLEAN și uscată la „negociere fără publicare”.

Sistemul antigrindină, prezentat ca scut al agriculturii, s-a transformat în:

  • o rețea de pază privată pentru rachete,
  • o rețea de curățenie pentru puncte de comandă,
  • o conductă de bani publici spre firme alese cu grijă,

în timp ce fermierii sunt invitați politicos de CSAT:

  • să-și facă asigurări,
  • să mai tacă,
  • să accepte că „așa e strategia”.

Ultima ironie: fermierii plătesc, mafia se spală

Fermierul român plătește:

  • impozite,
  • accize,
  • TVA la motorină,
  • contribuții peste contribuții,

ca statul:

  • să-i tragă rachete peste cap,
  • să nu-i măsoare iodura din sol,
  • să-i răspundă cu generalități,
  • să-i spună că „toată UE face la fel”,
  • să continue licitațiile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Și, peste toate, să-i bage în cap ideea că:

  • el e „beneficiarul”,
  • în timp ce, în realitate, e doar decorul viu al unei afaceri cu garduri, betoane, pază, mopuri și rachete de argint.

Epilog – Pamflet cu iodură, siguranță națională și mop

În „Republica Antigrindină”:

  • securitatea națională e pretext,
  • siguranța alimentară e colaterală,
  • mediul e cobai,
  • fermierul e prostul de serviciu,
  • iar banul public e tras „la indigo” pe acord-cadru.

Când istoria va întreba:

„Cine a tras iodură de argint peste câmpuri, a mințit fermierii cu ‘protecție’, a sfidat legea și apoi a mai avut și tupeul să bage zeci de milioane în noi contracte, după ce au apărut plagiatul, dosarul DNA, răspunsurile CSAT și notificările oficiale?”

Răspunsul va fi simplu:

  • aceeași mafie antigrindină,
  • cu aceiași paznici ai norilor,
  • cu aceleași instituții-mască,
  • cu aceiași fermieri plătind nota de plată.

Până la proba contrarie, rămâne valabilă concluzia:

Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului.

Restul e doar:

Citeste in continuare

Exclusiv

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Publicat

acum 4 ore

pe

octombrie 17, 2026

De

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam, Episodul 3 este rezervat „comandantului de scenă” din noaptea de 06.05.2024:
agentul-șef adjunct Mataiche Marian, zis „Rambo de Boldești”.

Omul care, pe hârtie, se luptă cu monștri.
Pe filmare, se vede luptându-se cu… realitatea.

  1. Mataiche, capul formației: șef de echipaj, șef de poveste

În dosarele:

  • 4319/284/P/2024,
  • 2377/284/P/2024,
  • 1483/284/P/2026,
  • și conex în 13542/281/2024,

numele lui Mataiche Marian apare constant, la braț cu:

  • Picior Florin-Alexandru,
  • Burlan Marius-Daniel,
  • Stanciu Mihai-Cătălin,
  • Achim Petronel,
  • Dumitrache Silviu-Ionuț.

Nu este „simplu executant”.
Este omul care:

  • coordonează intervenția,
  • poartă unul dintre body-cam-uri,
  • semnează și avizează procese-verbale,
  • depune declarații de martor care ajung temei pentru:
    • reținerea lui D.F.V. 24 de ore,
    • punerea în mișcare a acțiunii penale pentru ultraj și tulburarea ordinii publice.

Pe scurt, fără Mataiche, legenda „huliganului care atacă poliția” nu prinde contur.

  1. Varianta Mataiche: „Rambo” în mijlocul mulțimii ostile

În declarațiile și actele semnate sau girate de Mataiche, tabloul e același ca-n epopeea lui Picior, dar cu mai multe efecte speciale:

  • F.V. este:
    • agresiv,
    • „scăpat de sub control”,
    • gata să lovească polițiștii cu pumnii și cu bicicleta;
  • grupul lui D.F.V. (inclusiv Coman și Tolbașu) este prezentat ca:
    • factor de tulburare gravă a ordinii publice,
    • pericol iminent pentru integritatea polițiștilor,
  • folosirea sprayului iritant-lacrimogen:
    • apare ca măsură absolut necesară,
    • este pusă în scenă ca reacție la „atacuri și amenințări cu moartea”.

În această narațiune:

  • polițistul Mataiche:
    • gestionează eroic o situație limită,
    • veghează la „siguranța comunității”,
    • consemnează totul cu grijă părintească în procesul-verbal.

Pe foaie, el e Rambo.
Pe filmare, e mai degrabă regizorul unui film prost, contrazis de propriul making-of.

  1. Intră din nou în scenă stick-ul: body-cam Mataiche vs. Mataiche-martorul

Așa cum reiese din:

  • plângerea penală a lui D.F.V. (parte a dosarului 4319/284/P/2024),
  • ordonanțele de reunire și extindere emise de procurorul Andreia Dascălu (19.03.2026 și 15.04.2026),
  • lucrările Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova,

body-cam-ul lui Mataiche este una dintre probele cheie.

Pe el se vede:

  • succesiunea reală a momentelor:
    • consumul de alcool și discuțiile tensionate;
    • intervenția polițiștilor;
    • folosirea sprayului iritant-lacrimogen de către Picior;
    • reacția ulterioară a lui D.F.V. (bicicleta aruncată după ce este pulverizat).

În schimb, în declarațiile semnate sau asumate de Mataiche:

  • narațiunea:
    • mută centrul de greutate pe „agresivitatea nemotivată” a lui D.F.V.;
    • amplifică amenințările (până la „te omor, nu mai scapi de mine”);
    • toarnă deasupra un sos gros de „teamă pentru integritatea corporală” a agenților.

Plângerea penală demontează acest scenariu, explicând că:

  • anumite afirmații ale polițiștilor (inclusiv ale lui Mataiche) sunt mincinoase,
  • alte aspecte esențiale au fost omitese voit,
  • per ansamblu, declarațiile lor:
    • „nu reprezintă toate aspectele relevante despre care aveau cunoștință”,
    • duc la denaturarea adevărului judiciar.

Cu alte cuvinte, Mataiche se uită la film, apoi povestește alt film.

  1. Procurorul traduce: de la „eroism” la suspiciune de fals, inducere în eroare și purtare abuzivă

În Ordonanța de reunire din 19.03.2026, procurorul Andreia Dascălu:

  • unește dosarele 4319/284/P/2024 și 1483/284/P/2026,
  • reține că polițiștii din Boldești-Scăeni:
    • au consemnat „aspecte contrare realității” cu privire la evenimentele din 06.05.2024;

În Ordonanța de extindere a urmăririi penale in rem din 15.04.2026, se deschide cercetare pentru:

  • fals intelectual,
  • inducerea în eroare a organelor judiciare,
  • purtare abuzivă,
  • abuz în serviciu,
  • și, în mod special, mărturie mincinoasă (art. 273 alin. 1 Cod penal).

Numele lui Mataiche Marian se află în același grup cu ceilalți:

  • Picior Florin-Alexandru,
  • Burlan Marius-Daniel,
  • Stanciu Mihai-Cătălin,
  • Achim Petronel,
  • Dumitrache Silviu-Ionuț,

toți fiind indicați ca polițiști care:

„au dat declarații, în calitate de martori, făcând mai multe afirmații mincinoase și nereprezentând toate aspectele relevante despre care aveau cunoștință”.

Adică exact opusul a ceea ce scrie pe site-ul MAI la „valori fundamentale”: adevăr, imparțialitate, respectarea legii.

  1. Ce „uită” Rambo în declarații: sprayul, ordinea reală a faptelor, ce se aude (și ce nu) pe film

Din analiza tehnică descrisă în plângerea penală:

  • se confruntă:
    • declarațiile lui Mataiche,
    • procesele-verbale întocmite sub coordonarea sa,
    • imaginile de pe body-cam (al lui și al lui Picior),
    • declarațiile martorilor civili.

Rezultatul este același tipar, pe care îl vedeam și la Picior:

  1. Folosirea sprayului
    • în declarații: reacție la un atac iminent, necesară și proporțională;
    • pe film: agentul se apropie, pulverizează, tensionează conflictul, iar „amenințările” descrise ulterior nu apar așa cum sunt povestite.
  2. Bicicleta lui D.F.V.
    • în documentele poliției: „armă” cu potențial letal, justificând intervenția;
    • în înregistrare: este luată după ce D.F.V. este pulverizat și este aruncată pe trotuar, în direcția lui Picior, fără să lovească pe nimeni.
  3. Amenințările cu moartea
    • în declarațiile polițiștilor (grup în care se înscrie și Mataiche):
      • „te omor, nu mai scapi de mine”,
      • „ne vedem pe stradă și te omor”, etc.;
    • în sonorul înregistrărilor: există injurii și replici murdare, dar formulările exacte atribuite lui D.F.V. nu apar.

Asta face ca:

  • fix acele pasaje cele mai „emoționale” din actele scrise de polițiști
    să fie și cele mai vulnerabile juridic:
    nu se aud, nu se văd, nu există în realitatea brută înregistrată.
  1. Alzheimer selectiv, episod Mataiche: își amintește ce-l avantajează, uită ce-l înfundă

În plângerea penală, avocatul lui D.F.V. arată clar:

  • polițiștii (inclusiv Mataiche):
    • „au denaturat adevărul” în declarații,
    • „au omis să spună ce știau” despre succesiunea reală a faptelor,
    • au formulat afirmații „contrare realității surprinse de camerele video”.

Consecințele nu sunt teoretice:

  • aceste declarații:
    • au dus la reținerea pe nedrept a lui D.F.V.,
    • au stat la baza acțiunii penale pentru ultraj,
    • au creat un prejudiciu moral și juridic concret.

În paralel, atitudinea structurii de comandă (Achim Petronel) – care:

  • refuză primirea plângerii lui D.F.V. împotriva lui Picior și colegilor –

completează tabloul „boala Alzheimer în uniformă”:

  • când e vorba să povestească ce a făcut cetățeanul – memoria polistului și a șefului e impecabilă;
  • când e vorba de ce au făcut ei – se instalează ceața.

La Mataiche, această ceață apare fix acolo unde filmarea este mai clară.

  1. Rambo, dar cu pixul: de la „erou de intervenție” la suspect de mărturie mincinoasă

Din combinația:

  • declarațiilor,
  • proceselor-verbale,
  • imaginilor de pe body-cam,
  • ordonanțelor Parchetului,

rezultă profilul lui Mataiche „Rambo”:

  1. Șef de echipaj care:
    • giră procese-verbale ce nu corespund în totalitate realității înregistrate;
    • validează o versiune a faptelor în care:
      • polițiștii sunt victime,
      • cetățeanul este agresor absolut.
  1. Martor „cheie” care:
    • susține amenințări și acte de violență care:
      • nu se regăsesc pe body-cam așa cum sunt descrise;
    • omite să menționeze că:
      • sprayul este folosit într-un mod discutabil,
      • succesiunea faptelor este alta decât cea consemnată inițial.
  1. Polițist care, împreună cu ceilalți, ajunge sub lupa Parchetului pentru:
    • fals intelectual,
    • purtare abuzivă,
    • abuz în serviciu,
    • inducerea în eroare a organelor judiciare,
    • mărturie mincinoasă.

Pe românește:
Rambo nu mai e doar personaj de film în comunicatele IPJ, e și personaj de dosar penal în actele Parchetului.

  1. De ce episodul „Mataiche Rambo” e esențial pentru serial

Acest episod nu e doar un „portret de polițist”.
Este veriga care explică:

  • cum se construiește, cu complicitatea mai multor agenți:
    • o poveste judiciară falsă,
    • menită să acopere o intervenție abuzivă;
  • cum se folosește:
    • autoritatea uniformei,
    • greutatea cuvântului de „martor polițist”,
    • pentru a acoperi:
      • pulverizarea abuzivă a sprayului,
      • umflarea acuzațiilor de ultraj;
    • cum ajung:
      • plângerea penală a victimei (D.F.V.),
      • imaginile body-cam,
      • și analiza juridică detaliată,

să întoarcă povestea pe dos, iar „Ramboul” serii să apară, în acte, ca posibil autor de:

  • denaturare a adevărului,
  • declarații mincinoase,
  • abuz împotriva cetățeanului pe care ar fi trebuit să-l protejeze.
  1. Concluzie: Mataiche „Rambo” – primul general al frontului fals intelectual

Scena crimei: spray-ul, petrecerea și realitatea din body-cam

Într-un context alarmant ce denunță violarea drepturilor cetățenești, investigatiile recente ale ziarului „Incisiv de Prahova” scot la iveală abuzurile comise de polițiștii din Boldesti Scaieni și complicitatea conducerii IPJ Prahova. Un om de afaceri se află în control judiciar pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, după ce a fost reținut ilegal timp de 24 de ore, într-un scandal în care poliția a intervenit arbitrar.

Pe 6 mai 2024, o petrecere de ziua de naștere, organizată în centrul orașului Boldesti Scaieni, a devenit pretextul ideal pentru o răzbunare personală orchestrată de agentul principal de poliție Mataiche Marian. Acesta a fost motivat de resentimente personale legate de trecutul soției sale, care a avut o relație premergătoare căsătoriei cu unul dintre participanți. Într-o tentativă de a mușamaliza aceste abuzuri, alții din cadrul poliției au oferit informații false într-un dosar penal, ceea ce exacerbează problema.

Imagini în premieră, în EXCLUSIVITATE, nerestaurate:

Rămâne de văzut dacă acest caz va atrage atenția asupra nevoii urgente de reforme în cadrul forțelor de ordine și dacă justiția va prevala, aducând responsabilitate celor care au abuzat de puterea lor.

După Episoadele 2 și 3, tabloul arată așa:

  • Picior Florin-Alexandru – agentul-spray, surprins de propriul body-cam,
  • Mataiche Marian – șeful de echipaj, „Rambo” de hârtie, al cărui body-cam spune altceva decât declarațiile lui,

amândoi:

  • parte din dosarele 4319/284/P/2024, 2377/284/P/2024, 1483/284/P/2026,
  • vizați prin ordonanțele Parchetului pentru fapte precum:
    • fals intelectual,
    • purtare abuzivă,
    • inducere în eroare a organelor judiciare,
    • abuz în serviciu,
    • mărturie mincinoasă.

În universul IPJ Prahova, boala Alzheimer în uniformă are deci două forme:

  • forma „spray” – Picior: nu-și amintește ce se vede pe film;
  • forma „Rambo” – Mataiche: vede filmul, dar povestește altul complet. Vom reveni. (Cristina T.).

 

 

Citeste in continuare

Exclusiv

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Publicat

acum 4 ore

pe

octombrie 17, 2026

De

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar nu o și „bat la cap” la pachet.

Actul I – Curtea de Apel București: „Recursul IPJ Teleorman, admis. Polițiștii, respinși. Următorul!”

Pe 15 octombrie 2026, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a ridicat solemn de pe scaun și a pronunțat Hotărârea nr. 3385/2026 în dosarul nr. 1714/87/2024.

Pe scurt:

  • Recursul IPJ Teleorman – admis,
  • acțiunea celor 13 polițiști – respinsă pentru perioada de după 11 septembrie 2021,
  • restul pretențiilor mai vechi – prescrise, exact cum decisese Tribunalul Teleorman.
    Hotărârea? Definitivă. Adică bătută în cuie… cel puțin până se bagă Curtea Constituțională cu ranga numită „excepția de neconstituționalitate”.

Cei 13 polițiști nu cereau luna de pe cer. Cereau majorarea de 12,5% pentru activitățile anticorupție. Adică pentru că își fac treaba tocmai ca să nu se fure, să nu se „ungă” și să nu se vândă uniforma la kilogram, la negru.

Răspunsul sistemului:
„Mulțumim pentru prevenire, dar portofelul rămâne la noi. Veniți eventual când combateți și în regim de show TV.”

Actul II – ICCJ scrie, instanțele aplică: „Fă și prevenire, și combatere, altfel 12,5% rămâne poveste”

Curtea de Apel București a făcut ceea ce sistemul știe cel mai bine: a ridicat din umeri și a arătat cu degetul spre Înalta Curte de Casație și Justiție.

Concret:

  • a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (3) din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017,
  • în interpretarea dată prin Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți.

Adică problema mare nu e la București – e la Decizia nr. 60/2024, care spune că majorarea de 12,5% se acordă doar celor care:

„desfășoară atât activități de prevenire, cât și activități de combatere a corupției în rândul personalului propriu”.

Cu alte cuvinte:

  • dacă previi corupția – nu e de ajuns;
  • dacă o și combati – poate, discutăm;
  • dacă doar îți faci treaba zilnic să nu se transforme unitatea în bazar – ghinion salarial.

Curtea Constituțională este chemată să se uite dacă această interpretare nu calcă în picioare articole grele din Constituție:

  • art. 1 alin. (4) și (5) – separația puterilor în stat și obligația de a respecta Constituția și legile;
  • art. 20 – tratatele internaționale privind drepturile omului;
  • art. 41 – dreptul la muncă și la protecția socială a muncii;
  • art. 126 alin. (3) – rolul Înaltei Curți de a asigura interpretarea unitară a legii, nu reinterpretarea bonusurilor până dispar.

Pe românește: se întreabă dacă nu cumva Înalta Curte a făcut din pix ceea ce Parlamentul n-a îndrăznit să scrie chiar atât de „restrictiv”.

Actul III – „Judecăm acum, vedem mai târziu ce zice Constituția”

Sindicatul „Diamantul” a încercat logica simplă:

„Haideți să suspendăm judecata până când Curtea Constituțională spune dacă norma, în interpretarea dată de Înalta Curte, e sau nu constituțională.”

Răspunsul instanței:

  • Cererea de suspendare – respinsă,
  • recursul – judecat până la capăt,
  • recursul IPJ Teleorman – admis,
  • acțiunea polițiștilor – respinsă ca neîntemeiată pentru perioada de după 11 septembrie 2021, adică exact perioada pentru care Tribunalul Teleorman le dăduse câștig de cauză.

Explicația cinică:
„Cât timp Decizia nr. 60/2024 produce efecte, noi, instanțele, suntem obligate să o aplicăm. Nu contează că e contestată la Curtea Constituțională, important e să respingem acum. Pentru rest există reviste de specialitate și seminarii.”

Actul IV – Dacă CCR bagă bisturiul, se deschide din nou dosarul

Aici intră în scenă partea de drept procesual civil pentru cunoscători – și pentru cei care își numără banii lipsă din fluturaș:

Dacă Curtea Constituțională va admite excepția de neconstituționalitate, Sindicatul „Diamantul” anunță clar planul:

  • va formula cerere de revizuire a hotărârii Curții de Apel,
  • în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 Cod procedură civilă,
  • în termen de 3 luni de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, conform art. 511 alin. (3) C. proc. civ.

Ce înseamnă asta, tradus din juridică în română:

O hotărâre definitivă, ca aceea a Curții de Apel București, poate fi rejudecată dacă, după pronunțarea ei, Curtea Constituțională declară neconstituțională chiar norma folosită ca să te lase fără bani.

La rejudecare, instanța nu va mai putea aplica interpretarea restrictivă din Decizia nr. 60/2024. Adică nu va mai putea spune cu nonșalanță: „faci doar prevenire? nu-ți dăm 12,5%, îți dăm 0% și un zâmbet amar.”

Actul V – A fost odată ca niciodată: curți de apel care mai și recunoșteau muncă

Înainte de Decizia nr. 60/2024, lumea nu era perfectă, dar măcar câteva Curți de Apel mai vedeau logica elementară:

  • Cluj, Constanța, Iași, Bacău – printre instanțele care recunoșteau majorarea de 12,5% și polițiștilor care făceau doar prevenire a corupției.

Adică, în acele vremuri aproape mitice:

  • dacă tu, polițist, preveneai corupția,
  • instanța spunea: „da, pentru asta e tocmai majorarea de anticorupție, ia 12,5% și vezi-ți de treabă.”

Acum, după interpretarea restrictivă, mesajul oficial este:

  • „Nu e de ajuns să nu se fure; trebuie să și prinzi hoțul personal, cu camera pe tine și cu proces-verbal în mână, altfel nouă nu ne iese la procent.”

Dacă CCR admite excepția, discuția se întoarce în acel punct de normalitate:

  • reclamanții au șanse reale să obțină câștig de cauză,
  • iar sumele datorate vor fi mai mari, pentru că:
    • perioada pentru care se datorează majorarea continuă să curgă,
    • sumele se actualizează cu inflația,
    • și poartă dobândă legală penalizatoare până la plata efectivă.

Pe scurt: dacă acum li se refuză cu eleganță 12,5%, mai târziu statul riscă să plătească majorare + inflație + dobândă penalizatoare. Excelentă strategie bugetară.

Actul VI – Final de episod: așteptăm Curtea Constituțională

În acest episod:

  • IPJ Teleorman – recurs admis,
  • cei 13 polițiști – trimiși acasă cu „definitivă” în brațe,
  • Curtea de Apel București – spală pe mâini, invocând Decizia nr. 60/2024,
  • Curtea Constituțională – urmează să decidă dacă interpretarea care îngustează brutal dreptul la majorare e compatibilă cu art. 1, art. 20, art. 41 și art. 126 din Constituție.

Sindicatul Profesional al Polițiștilor „Diamantul” anunță că:

  • va face public termenul stabilit la Curtea Constituțională,
  • și va reveni cu detalii după motivarea hotărârii.

Până atunci, în România, lecția de dreptul muncii pentru polițiștii anticorupție sună cam așa:

„Preveniți corupția, combateți-o, scrieți rapoarte, munciți în plus. De 12,5% vorbim după ce se pronunță CCR, după ce cerem revizuire, după ce trec ani, după ce se calculează inflația și dobânda penalizatoare. Până atunci, anticorupție pro bono.” (Cristina T.).

Sursă: S.P.R. „Diamantul” (Sindicatul Profesional al Polițiștilor „Diamantul”).

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...
Exclusiv4 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...
Exclusiv4 ore ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...
Exclusiv4 ore ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...
Exclusiv4 ore ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...
Exclusivo zi ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...
Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...
Exclusivo zi ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...
Exclusivo zi ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...
Exclusivo zi ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...
Exclusivo zi ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...
Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...
Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...
Exclusiv2 zile ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...
Exclusiv2 zile ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv