Featured
China și-a arogat public „dreptul de șmecher” în chiar fața fostului unic „Șef la lume”

Vă spuneam acum doua zile de ce cred eu că acum fix cu o săptămână în urmă, la summit-ul de la San Francisco, a fost momentul în care China și-a arogat public „dreptul de șmecher” în chiar fața fostului unic „Șef la lume”.
A fost momentul în care unilateralismul american a decedat oficial, iar după 33 de ani de putere absolută și discreționară, SUA a trebuit să recunoască public că nu mai sunt singuri pe planetă, Biden fiind obligat să facă o remiză la masa verde, mai grea decât înfrângerile din Vietnam, Irak, Afghanistan și Ucraina la un loc.
Iată că în chiar aceeași zi în care vă scriam astea, duminică a fost anunțat discret de oficinele de propagandă (chiar și de Digi24, da?) că „O delegație formată din reprezentanți din Arabia Saudită, Iordania, Egipt, Indonezia, Palestina și Organizația pentru Cooperare Islamică a vizitat Beijingul, în prima etapă a unui turneu care are ca scop încetarea ostilităților dintre Israel și Hamas, pentru a permite ajutor umanitar în enclava palestiniană, transmite Reuters.”
„Suntem aici pentru a trimite un semnal clar: trebuie să oprim imediat luptele și crimele, trebuie să livrăm imediat provizii umanitare în Gaza”, a declarat ministrul saudit de externe, prințul Faisal bin Farhan Al Saud.
De fapt, semnalul clar este altul: Arabia Saudită, fostul mare aliat al fostei unice puteri a lumii, SUA, s-a dus la Beijing, alături de alte țări musulmane aliate ale SUA (Iordania, Egipt și Indonezia) ca la o nouă Înaltă Poartă! Au mers la noua putere mondială, tocmai pentru că vechea Înaltă Poartă s-a demonstrat a fi perfect impotentă în conflictul din Israel: nu a reușit nici măcar o încetare a focului, darămite o retragere israeliană din Gaza, fapt care probează anticipat că vor fi incapabile să impună crearea statului Palestina.
China a jucat inteligent și ferm, spunând că este „un bun prieten și frate al țărilor arabe și musulmane”, adăugând că „a sprijinit întotdeauna cu fermitate cauza justă a poporului palestinian de a-și restabili drepturile și interesele naționale legitime”. Mai mult, ministrul de externe chinez a punctat decisiv spunând că țara sa „va depune eforturi pentru a opri cât mai curând posibil luptele din Gaza, a atenua criza umanitară și a promova o soluționare timpurie, cuprinzătoare, justă și de durată a problemei palestiniene”.
Să vedem dacă vor reuși… căci dacă vor face ce și-au propus, America e pa, cu toate portavioanele și bazele lor împrăștiate peste tot în lume, cu tot efortul lor de a păstra o bucată de America latină prin instalarea unui bizar ca președinte în Argentina. Deznodământul îl vom afla în curând… Mult a fost, puțin mai e! Sau, în contextul dat, Mare a fost, puțin a rămas.
Dan Chitic
Administratie
Ploieștiul viitorului prinde contur: Expoziție inovatoare la primărie, sub viziunea tinerilor arhitecți
Administratie
Ploiești prinde viteză: Comunitatea pune umărul la noul skatepark din Parcul Municipal Vest
Exclusiv
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol de ipocrizie crasă. Cu un protest „spontan” regizat în fața Ministerului Justiției, acești maeștri ai manipulării încearcă să-și spele imaginea pătată de abuzuri și corupție. Dar cortina cade, iar adevărul iese la iveală: lacrimi sindicale pentru „Finu'” și un grad de chestor obținut pe pile!
- „Revolta” de carton: 500 de figuranți și o mie de minciuni! Sub pretextul apărării drepturilor angajaților, circa 500 de sindicaliști (mulți pensionari aduși cu forța) au încercat să facă valuri în fața Ministerului Justiției. Scopul real? Unul singur: răzbunarea clanului Teoroc după ce șeriful Burcu le-a stricat jocurile murdare. Nu mai merge, domnilor!
- Teoroc acuză „împuterniciri”, dar uită de „Baroneasa WhatsApp” și gradul ei de chestor furat de la rușine! Ștefan Teoroc, eternul lider de sindicat, îl atacă pe directorul general Burcu pentru „împuterniciri”. Ironia supremă? Soția sa, Cristina Teoroc, a condus ani la rând Penitenciarul Jilava prin „împuternicire”, iar ulterior a fost unsă chestor! Oare e coincidență sau vorbim de o recompensă pentru serviciile aduse clanului?
- Jilava: De la Alcatrazul familiei la „grădina zoologică” a „Baroanei”! Pe vremea când „Baroneasa WhatsApp” conducea Jilava, penitenciarul era mai degrabă un hotel de lux pentru câini decât o închisoare. Padoc ilegal construit cu fonduri publice, angajați obligați să cotizeze pentru bunăstarea patrupedelor… Un adevărat circ al abuzurilor, tolerat de clanul Teoroc!
- SNPP: Sindicat sau SRL-ul familiei Teoroc? În timp ce Ștefan Teoroc se vaită de cheltuielile lui Burcu, uită să ne spună despre „micile” afaceri ale soției sale la Jilava: colectări ilegale de bani, amenințări, construcții ilegale… Oare are amnezie selectivă sau ne crede pe toți niște fraieri?
- Când adevărul deranjează, sindicatul scoate artileria grea! Când polițiștii de penitenciare de la Jilava au avut curajul să reclame abuzurile clanului, SNPP a băgat capul în nisip. Dar când Burcu a îndrăznit să le strice aranjamentele, au ieșit la protest cu lozinci demagogice și acuzații ridicole. Ipocrizie maximă!
- Burcu contra-atacă: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale!” Sătul de mascaradă, directorul general Burcu acuză SNPP de manipulare și de folosirea angajaților ca pe niște marionete. Adevărul e simplu: protestele sunt doar o răzbunare meschină pentru demiterea „Baroanei” și a finului său!
- Ministre’, scoateți urgent clanul Teoroc din sistem! Solicităm ministrului Justiției, Radu Marinescu, să analizeze urgent situația și să dispună retragerea gradului de chestor acordat doamnei Cristina Teoroc. Respectul pentru uniformă se câștigă prin fapte, nu prin pile și abuzuri!
Concluzie:
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. România așteaptă un răspuns clar și rapid! Până atunci, vom continua să demascăm mizeriile clanului Teoroc, cu speranța că adevărul va triumfa. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 17 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 ore
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!