Connect with us

Administratie

Obstrucționarea populației civile, ca metodă de luptă, de a beneficia de sprijin umanitar și asistență medicală este tot o armă, o modalitate de luptă interzisă de normele DIU și considerată crimă de război

Publicat

pe

Președinția Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar a fost preluată de MApN, pentru a cincea oară, la 31 iulie. La 9 noiembrie, în prezența secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide, a avut loc prima sesiune ordinară, la care au participat reprezentanții celor opt ministere care fac parte din comisie.

Comisia Națională de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), care funcționează în baza HG nr. 420/2006, a fost creată în scopul de a sprijini Guvernul României pentru îndeplinirea obligațiilor ce revin țării noastre în baza tratatelor internaționale din domeniul dreptului umanitar.

Este compusă din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Ministerului Culturii și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. De la înființare, conducerea CNDIU a fost asigurată, prin rotație, de trei, apoi de patru ministere.

Începând de anul trecut, este asigurată, prin mandate de câte un an, de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației.

MApN a preluat președinția de la Ministerul Afacerilor Externe. Comisia se reunește în sesiuni ordinare de patru ori într-un mandat, dar, cu aprobarea a două treimi din numărul reprezentanților, pot fi convocate și sesiuni extraordinare.

În prima reuniune ordinară după preluarea președinției, secretarul de stat Eduard Bachide a subliniat importanța promovării respectului față de normele de drept internațional umanitar, într-un context de securitate internațional dinamic și cu o multitudine de provocări complexe.

Pe ordinea de zi, au fost incluse teme referitoare la promovarea și diseminarea normelor de drept internațional umanitar atât în cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, cât și în rândul publicului larg.

De asemenea, au fost discutate subiecte privind demararea procesului de revizuire a Strategiei naţionale a României de aplicare a dreptului internaţional umanitar, precum și elaborarea unui raport privind îndeplinirea angajamentelor asumate de România în 2019, la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, în vederea pregătirii participării țării noastre la ediția din anul 2024.

S-a subliniat şi  importanța bunei colaborări interinstituționale, care s-a reflectat în elaborarea Planului anual de acţiune al CNDIU.

Secretariatul permanent al CNDIU este asigurat de MApN, prin Centrul de Drept Internațional Umanitar din Universitatea Națio-nală de Apărare Carol I și este condus de șeful centrului.

Centrul de Drept Internațional Umanitar (CDIU) este o structură unică în tot sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

De la înființarea sa, în 1993, a urmărit promovarea preocupărilor Armatei României în domeniul DIU, în relaţiile cu organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale, cu instituţiile naţionale şi internaţionale cu răspunderi în domeniul respectiv sau alte domenii care au legătură cu acesta.

Prin activităţile organizate şi desfăşurate de-a lungul timpului în colaborare cu alte instituţii, a făcut cunoscute preocupările şi demersurile României în general, ale MApN, în special, pentru cunoaşterea şi aplicarea standardelor umanitare internaţionale în procesul de învăţământ, instrucţie şi operaţii militare şi a contribuit la amplificarea cooperării armatei noastre cu armatele altor state în domeniul de referinţă.

În ultimii ani, deși numărul personalului s-a redus, atribuțiile CDIU s-au multiplicat odată cu realitățile geopolitice. Șeful centrului, colonel dr. Mădălina-Daniela Ghiba, subliniază că una din responsabilitățile structurii este de a aplica concepţia MApN de implementare a normelor şi principiilor de drept internaţional umanitar şi a regulilor de angajare în instruirea personalului.

Pentru aceasta, se organizează două tipuri de cursuri și, atunci când unitățile militare solicită, se instruieşte personalul care pleacă în misiuni sau exerciții în afara teritoriului național.

Este necesar ca acesta să cunoască principiile DIU, să știe care sunt persoanele protejate de normele DIU, aspecte privind regulile de angajare, dar și problematica de gen, care are sediul materiei tot în DIU.

Diseminarea și pregătirea în domeniul dreptului internațional umanitar trebuie să fie făcută pe timp de pace, așa cum se prevede în convențiile de la Geneva din 1949 și în protocolul adițional la acestea, spune colonelul Ghiba.

Obligația comandanților, dar și a conducătorilor de instituții publice, este de a-și pregăti personalul în domeniul DIU pe timp de pace, sub diferite forme, precum cursuri prin programele de învățământ, manifestări științifice și culturale. Normele DIU trebuie cunoscute nu numai de personalul din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Cu precădere da, pentru că acesta participă direct la ostilități, dar și de populația civilă, pentru că și ea trebuie să fie pregătită în caz de conflict armat, să știe ce drepturi are, dar și ce obligații, să cunoască însemnele, pentru a putea evita să fie victime ale conflictului armat.

 

Obligația comandanților, dar și a conducătorilor de instituții publice, este de a-și pregăti personalul din subordine în domeniul DIU pe timp de pace, sub diferite forme, precum cursuri prin programele de învățământ, manifestări științifice și culturale, potrivit obligațiilor pe care România și le-a asumat ca Stat Parte la tratate și convenții internaționale.

Colonel dr. Mădălina-Daniela Ghiba, șeful CDIU

CDIU şi-a asumat ca atribuţii organizarea cursurilor de instructori în domeniul DIU şi postuniversitare, unice la nivel naţional, cât şi participarea la conferințe pe anumite teme, conexe cu DIU.

Cursul pentru instructori, cu o durată de patru săptămâni, se adresează întregului personal din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, nu doar celor din arma justiţie militară.

Instructorii formați pot fi folosiți, la nivelul oricărei unități militare, în consilierea comandanţilor şi în pregătirea întregului personal, în domeniul dreptului internațional umanitar, al modului cum trebuie acţionat în cazurile unor ostilități armate.

Aşa spune şeful CDIU, dar, în realitate, am şi eu informaţii pe surse, că tot se poartă această sintagmă, că unii comandanţi sunt mai mult decât reticenţi în a aproba participarea subordonaţilor la astfel de cursuri.

Centrul a inițiat, în 2013, și un curs postuniversitar de formare continuă, de drept internațional umanitar și reguli de angajare, pentru ofiţerii care urmează a fi înaintați la gradul de colonel. Cursul are o durată de trei luni și este organizat în colaborare cu Facultatea de Securitate și Apărare din UNAp.

Deși la acesta pot participa, cu precădere, ofițeri din arma justiție militară, este deschis și ofițerilor din alte arme și din alte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, tocmai pentru că obligația de a cunoaște normele DIU, mai ales la un grad atât de înalt, este mai mare.

Referitor la alte activităţi desfăşurate de CDIU, colonelul Ghiba ne-a precizat că, anul acesta, între 8 și 10 decembrie, va avea loc a 15-a ediție a Concursului naţional de drept internaţional umanitar şi dreptul refugiaţilor Nicolae Titulescu.

CDIU este coorganizator alături de reprezentanţa în România a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România şi Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU).

Concursul, a cărei dată nu s-a schimbat de-a lungul anilor (excepţie, doi ani când nu a avut loc), se finalizează la 10 decembrie, când se celebrează Ziua Drepturilor Omului.

Reprezintă, de fapt, o platformă interuniversitară, în cadrul căreia diseminarea se face într-o manieră mult mai modernă, interactivă, între juriu, concurenți și echipele câștigătoare. Dar, privitor la desfăşurarea acestuia, vom reveni într-un material ulterior.

O altă activitate desfăşurată de CDIU, despre care şeful centrului ne-a precizat că a devenit deja o tradiţie, este masa rotundă ce se organizează anual. Cea de-a opta, desfășurată în vară, a avut tema Im-portanța dreptului internațional umanitar în actualul mediu interna-țional de securitate.

Cu prilejul acestor manifestări, realizăm cât este de crucial să se cunoască normele dreptului internațional umanitar, că suntem, vrem nu vrem, martori ai unor atrocități, ca urmare a faptului că părțile nu vor să le respecte, spune şeful CDIU.

Îi dăm dreptate, mai ales privind la ceea ce se întâmplă azi în Ucraina şi Israel/Gaza. Vedem că victimele din rândul populaţiei civile sunt destul de multe, îndeosebi în situaţia unui război urban.

Norma de drept internațional umanitar spune că luptele şi operațiile militare ar trebui să fie în afara zonelor populate, tocmai din motivul că victimele civile ar fi multiple şi conflictele ar fi de durată, pentru că, de fapt, prin acestea nu se slăbesc forțele militare ale adversarului. Din contră, nu fac altceva decât să prelungească un conflict.

Sunt şi sancțiuni care se aplică de Curtea Penală Internațională şi, bineînțeles, pentru că legislaţia noastră internă s-a armonizat cu cea internaţională, și în Codul nostru penal sunt incriminate crimele de genocid, contra umanității și de război.

Obstrucționarea populației civile, ca metodă de luptă, de a beneficia de sprijin umanitar și asistență medicală este tot o armă, o modalitate de luptă interzisă de normele DIU și considerată crimă de război

Drepturile prizonierilor de război sunt prevăzute, de asemenea, în norme.

Sunt măsuri care trebuie luate, într-adevăr, nu se pot vedea pe loc, dar consecinţele se văd în timp. Colonelul (Just. Mil.) dr. Mădălina-Daniela Ghiba, şeful CDIU, ne-a asigurat că ne putem baza pe sprijinul său în a fi popularizate. (I. Nedelcu).

Administratie

De la sursă la robinet: traseul apei potabile

Publicat

pe

De

Apa care ajunge în locuințe parcurge un sistem amplu, proiectat să o transporte și să o pregătească pentru consum în condiții de siguranță. Procesul presupune mai multe etape, iar fiecare dintre ele contribuie la continuitatea serviciului.

Conductele aduc apa către tratare

Mai întâi, conductele de aducțiune transportă apa de la sursă către stațiile de tratare. Acolo, aceasta trece prin procesele necesare pentru a deveni potrivită consumului.

Tratarea și pomparea mențin fluxul

După tratare, apa este pompată prin sistem, iar clorinarea contribuie la dezinfectarea ei. Aceste operațiuni ajută la menținerea calității apei pe traseul către consumatori.

Rezervoarele și rețelele duc apa în comunități

Rezervoarele asigură înmagazinarea apei, iar rețelele de distribuție o transportă mai departe, până la robinetele consumatorilor.

Potrivit informațiilor prezentate de Hidro Prahova, fiecare verigă a acestui lanț are un rol esențial în furnizarea unui serviciu indispensabil vieții de zi cu zi.

 

Citeste in continuare

Administratie

Rogobete: „Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații”. Ministerul Sănătății pregătește măsuri pentru prevenirea sincopelelor în aprovizionare

Publicat

pe

De

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță primele măsuri discutate cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, după ce presiunea financiară din ultimele luni a scos în evidență vulnerabilitățile sistemului. Printre soluțiile avute în vedere se numără monitorizarea săptămânală a consumului și stocurilor, identificarea punctelor critice din aprovizionarea spitalelor și creșterea rezervelor naționale de medicamente esențiale.

„Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații”, a transmis ministrul, subliniind că accesul la tratament nu trebuie să depindă de spitalul la care ajunge pacientul sau de capacitatea acestuia de a căuta medicamente în mai multe unități medicale.

Finanțarea și nevoile reale ale spitalelor

Presiunea financiară acumulată în ultimele luni a evidențiat cât de vulnerabil poate deveni sistemul atunci când resursele disponibile nu țin pasul cu necesitățile reale ale spitalelor și ale pacienților, potrivit declarației ministrului.

În acest context, Alexandru Rogobete s-a întâlnit cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, inclusiv cu cei ai Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și ai Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Ministrul a cerut colaborarea industriei pentru prevenirea întreruperilor în aprovizionare și pentru identificarea unor soluții care să sprijine continuitatea tratamentelor.

Raportare săptămânală a consumului și stocurilor

Una dintre măsurile discutate este transmiterea săptămânală către Ministerul Sănătății a datelor privind consumul și stocurile medicamentelor utilizate în cadrul programelor naționale de sănătate.

O astfel de monitorizare ar urma să ofere o imagine mai clară asupra disponibilității medicamentelor și a evoluției necesarului. Datele ar putea ajuta autoritățile să identifice din timp situațiile în care aprovizionarea devine dificilă și să intervină înainte ca pacienții să fie afectați.

Atenție sporită la tratamentele pentru boli grave

Discuțiile au vizat și identificarea punctelor vulnerabile din aprovizionarea spitalelor, cu accent pe medicamentele necesare pentru pacienții oncologici, pentru cei cu boli cardiovasculare și pentru persoanele care suferă de boli rare.

Potrivit ministrului, identificarea acestor blocaje este esențială pentru ca autoritățile și furnizorii să poată anticipa dificultățile și să găsească soluții înainte ca acestea să ducă la sincope în tratament.

Rezerve pentru intervenții rapide

O altă direcție avută în vedere este creșterea stocurilor naționale de medicamente critice. Aceste rezerve ar permite o reacție mai rapidă atunci când un spital se confruntă cu lipsuri, inclusiv prin redistribuirea medicamentelor către unitățile medicale care au nevoie de ele.

Obiectivul, a transmis Alexandru Rogobete, este ca pacienții să nu fie nevoiți să caute tratamentul de la un spital la altul. „Ministerul Sănătății trebuie să se asigure că medicamentele ajung la pacienți”, a afirmat ministrul.

„Responsabilitatea statului este să își protejeze pacienții”

Alexandru Rogobete le-a mulțumit producătorilor și distribuitorilor care și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la găsirea unor soluții. Ministrul a subliniat că efortul comun trebuie să urmărească protejarea pacienților și continuitatea tratamentelor.

În mesajul său, acesta a insistat că efectele dezechilibrelor financiare nu trebuie transferate asupra persoanelor care depind de medicamente și de serviciile spitalicești.

„Statul român are responsabilitatea să își protejeze pacienții, nu să transfere asupra lor consecințele dezechilibrelor financiare”, a transmis ministrul Sănătății.

Citeste in continuare

Administratie

Ajutorul pentru fermierii afectați de secetă: proiectul clarifică modul de calcul

Publicat

pe

De

Ministerul Agriculturii a publicat în consultare publică un proiect de modificare a HG nr. 751/2026, care reglementează sprijinul financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta pedologică din 2025. Proiectul definește indicatorul „grad de afectare” și propune folosirea suprafețelor confirmate de APIA la calcularea plăților.

Potrivit informării privind proiectul, baza de calcul va fi suprafața determinată în urma controalelor oficiale realizate de APIA pentru anul 2025, raportată la suprafața declarată de fermier în cererea de plată. Măsura urmărește să aplice o formulă unitară și să reducă diferențele care pot apărea între suprafețele înscrise inițial în procesele-verbale și cele confirmate prin verificări în teren.

Proiectul introduce și o definiție explicită a indicatorului de calamitate „grad de afectare”, exprimat ca valoare procentuală în documentele oficiale.

Cererile depuse rămân valabile

Conform anunțului, cererile de sprijin depuse până în prezent nu trebuie refăcute. Dacă proiectul va fi adoptat, sumele vor fi calculate și plătite potrivit noii formule, pe baza suprafețelor verificate.

Scopul declarat al modificărilor este compensarea pierderilor de venit rezultate direct din daunele provocate culturilor de porumb și floarea-soarelui de seceta pedologică manifestată în 2025.

Cum pot fi transmise propuneri

Cetățenii și instituțiile interesate pot trimite opinii, propuneri sau sugestii în scris, în termen de 10 zile de la data publicării proiectului, la adresa politici.agricole@madr.ro.

Expeditorii trebuie să indice articolul sau articolele la care se referă observațiile, data transmiterii și datele lor de contact.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv4 ore ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv4 ore ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv4 ore ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv4 ore ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv18 ore ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusivo zi ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusivo zi ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusivo zi ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv3 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv