Deşi a felicitat în mod inexplicabil CSM care la nivelul magistraturii şi-a pierdut credibilitatea, K.Iohannis spune, în mod paradoxal, gratulând CSM, că sintagma “independenţa Justiţiei” e mai puternică chiar decât instituţia în tot ansamblul activităţii ei- CSM. So, în mod logic, dacă o sintagmă e mai puternică decât o instituţie, problema reală zace în instituţia care ar trebui să o garanteze şi nicidecum în sintagma propriu-zisă. Coerenţa discursului este de fier.

Deşi partidul său a pierdut cu graţie, de bună voie şi în linie dreaptă toate alegerile- şi cele locale şi cele parlamentare, K.Iohannis vorbeşte despre modificarea Constituţiei, pentru asta trebuind în mod logic şi raţional să existe majoritate parlamentară (două treimi în fiecare cameră sau trei pătrimi în şedinţă comună), majoritate pe care nu o are nici partidul său, nici actuala scenă politică. So, aşa ceva nu există. Aşadar, la ce foloseşte mesajul? La nimic. Propaganda style. Vorbe fără noimă, formă fără fond. Politicianism ieftin.

Deşi vorbeşte despre criterii de integritate şi despre oameni pe care dânsul îi stabileşte deja, din poziţia de preşedinte, că nu au ce căuta în fruntea statului, şi nu vreun scrutin electoral liber, K.Iohannis uită că şi el a fost urmărit penal, ba chiar trimis în judecată la un moment dat tocmai pentru nerespectarea criteriilor de integritate, ultima dată fix atunci când era în campanie electorală prezidenţială. Şi a ajuns în fruntea statului graţie unui proces electoral liber şi nu pentru că a spus sau a stabilit asta cineva dinainte. Sau nu?!

Deşi este politician ales prin scrutin direct cu cel mai mare număr de voturi, K. Iohannis vorbeşte cu emfază chiar în CSM/unde exact asta nu ar trebui să se facă- politică, doar despre ceilalţi “politicieni diferiţi şi de diferite coloraturi”, probabil aceştia fiind foştii săi colegi care-l propuneau în 2009 premier, el urmând acuşica să candideze fix la şefia statului pentru un al doilea mandat, tot ca politician, pe platformă de dreapta, nu ca altceva.

Deşi achitările celebre sunt pe bandă rulantă şi cu duiumul iar scandalurile nesfârşite de 2 ani, Justiţia nemaiavând pârghii de reglaj intern, de checks and balances, K.Iohannis este bineînţeles mulţumit de DNA, de Parchet, de DIICOT, de Înalta Curte. Probabil este mulţumit şi de liberul Negulescu aka Zdreanţă, şi de restituirile dosarelor, şi de fugile din ţară ale inculpaţilor şi condamnaţilor, şi de doamna Ghena care a dispus arestarea a doua oară a unei femei în 8 luni într-o speţă fără probe care s-a făcut praf în instanţă, şi de Ruşanu care a stat în arest preventiv deşi a fost achitat definitiv, şi de achitarea lui Orban în primă instanţă sau de cea a lui Blaga, şi de netrimiterea în instanţă a lui Buşoi şi Petrache, şi de suspendarea în premieră chiar de către Justiţie a actelor administrative ale unui procuror şef DNA. Nu mai punem viile, plagiatele, cucuvelele, decapările, fundul pe dosare sau stilul academic de management profesionist gen “mânca-ţi-aş gura ta”.

Deşi ancheta penală pe OUG 13 este deja neconstituţională şi nu au existat probe fiind clasată şi chiar şi şefa DNA a încălcat conştient şi cu intenţie chiar şi Constituţia, adică legea fundamentală, K.Iohannis zice of course că toate rezultatele-s bune, bune şi frumoase. Perfect.

Deşi toate cele trei legi ale Justiţiei au amendamente de la CSM, AMR, UNJR şi partide politice, inclusiv PNL şi USR, USR care a pus inclusiv muzică la dezbateri, legile fiind iniţiate, dezbătute şi adoptate în Parlament ca Legiuitor, Iohannis susţine la CSM, care doar dă legal avize consultative, că Opoziţiei i-a fost băgat pumnul în gură. Şi oricum ce treabă avea menţionarea demersurilor parlamentare ale Opoziţiei într-o şedinţă a CSM? Fix despre asta nu ar trebui să fie vorba în dezbaterile legate de Justiţie din CSM.

Deşi comisia de elaborare a legilor este deja declarată constituţională, K.Iohannis nu e de acord nici cu asta. Evident, nu trebuie să ne mire. În 2015, a zis că şi decizia unei instanţe de judecată privind casele sale “nu e bună” pentru el şi-l “nemulţumeşte”, deşi era definitivă şi doar pentru că-l privea pe dânsul personal. Cam atât înţelege K.Iohannis din Justiţie. Dacă nu e ca dânsul şi fix cum vrea dânsul, doar pentru că e preşedinte, nimic nu e bun şi nu e bine. Un soi de extensie a nixonianului “when the president does it, that means that it is not illegal”.

Deşi lucrările comisiei de elaborare a legilor Justiţiei au fost transmise tot timpul în direct online şi mai mereu la TV, au fost dezbateri furtunoase publice şi zilnice cu articole explicate şi paraexplicate, K.Iohannis repetă continuu că totul a fost netransparent. De ce? Simplu. Pentru că simpla traducere a cuvântului netransparent are întotdeauna rezonanţă externă într-un discurs atunci când acesta ajunge în cancelarii externe, după depeşele diplomatice trimise. Normal, cu ocazia aceasta, n-a uitat nici de partenerii externi în discurs. Care bineînţeles nici ei nu sunt de acord, cum nu e nici ambasadoarea Olandei după ce stă cu condamnaţii for corruption la masă-n familie. De parcă misiunile diplomatice ar trebui cumva să valideze actul de Justiţie în România şi nu societatea în ansamblul ei formată din cetăţeni ar trebui să aibă încredere în acest act.

Deşi legile au fost adoptate nu ca în 2005 prin asumare şi fără niciun fel de dezbatere, şi acum au fost adoptate şi trecute separat prin ambele camere, prin proceduri parlamentare intense şi zgomotoase, K.Iohannis spune că nu au fost respectate nici “cutumele parlamentare”. Care “cutume parlamentare” nu se ştie. Nici nu cred că o să aflăm vreodată la ce a vrut să se refere. Cred că nici nu ştie exact. Să nu uităm că Iohannis n-a fost nici măcar o dată parlamentar, ci doar primar de Sibiu.

Şi bineînţeles, deşi nu poate indica până acum un singur articol problemă din sutele care sunt incluse în cele trei legi ale Justiţiei, K.Iohannis nu e de acord deloc din principiu cu ele, în tot ansamblul lor, fără să specifice şi să indice un anume articol/articole care-l deranjează sau care ar fi cu bucluc. Zice că aprofundează şi cugetă până la pronunţarea CCR pentru indicarea articolelor care nu i-ar putea conveni. Până acum o fi căutat şi nu a găsit. Cum ar veni, ghinion.(Sorina Matei).