Exclusiv
Incepând cu 01.11.2023 a fost suspendată decontarea serviciilor turistice pentru polițiștii de penitenciare

Punerea in aplicare a legii austerității a abrogat vechea lege care prevedea decontarea serviciilor turistice pentru perioada 2022-2026, astfel că nu mai există temei legal pentru această decontare. Gurile rele răspândesc zvonul că ar trebui să se recupereze si sumele decontate pentru anii 2022-2023 pentru că nu mai există temei legal insă acest aspect nu este posibil. La data decontării exista temei legal, iar aparitia unei alte legi civile nu actionează retroactiv, dezvaluie cei de la FPP .
Sistemul bugetar are grave probleme de functionare:
- Lipsă de buget,
- Lipsă de sepecialiști,
- Lipsă de perspectivă.
In aceste conditii viitorul este unul ingrijorător, salariile angajaților din penitenciare fiind discutat si asigurat lunar prin fondul de rezervă al Guvernului.
Aproape totul a fost suspendat sau limitat, inclusiv fondurile pentru reparatii curente.
In curând se va incepe si reorganizarea sistemului penitenciar, pentru desfiintarea functiilor de sef birou și echivalentul acestora, cel mai probabil dupa 01.01.2024, ca cei vizati să nu se poată pensiona in conditiile actuale favorabile, prin reorganizare, angajatorul asperand că in acest mod ii vor forta să mai rămână in sistem.
Sunt zvonuri că și la top managementul ANP vor fi pensionari in acest an și structura de conducere va suferi modificări.
Până vor apărea vremuri mai bune , incercăm să ținem pe linia de plutire un sistem ce se află in derivă, mai puncteaza sursa citata. (Sava N.).
Exclusiv
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol de ipocrizie crasă. Cu un protest „spontan” regizat în fața Ministerului Justiției, acești maeștri ai manipulării încearcă să-și spele imaginea pătată de abuzuri și corupție. Dar cortina cade, iar adevărul iese la iveală: lacrimi sindicale pentru „Finu'” și un grad de chestor obținut pe pile!
- „Revolta” de carton: 500 de figuranți și o mie de minciuni! Sub pretextul apărării drepturilor angajaților, circa 500 de sindicaliști (mulți pensionari aduși cu forța) au încercat să facă valuri în fața Ministerului Justiției. Scopul real? Unul singur: răzbunarea clanului Teoroc după ce șeriful Burcu le-a stricat jocurile murdare. Nu mai merge, domnilor!
- Teoroc acuză „împuterniciri”, dar uită de „Baroneasa WhatsApp” și gradul ei de chestor furat de la rușine! Ștefan Teoroc, eternul lider de sindicat, îl atacă pe directorul general Burcu pentru „împuterniciri”. Ironia supremă? Soția sa, Cristina Teoroc, a condus ani la rând Penitenciarul Jilava prin „împuternicire”, iar ulterior a fost unsă chestor! Oare e coincidență sau vorbim de o recompensă pentru serviciile aduse clanului?
- Jilava: De la Alcatrazul familiei la „grădina zoologică” a „Baroanei”! Pe vremea când „Baroneasa WhatsApp” conducea Jilava, penitenciarul era mai degrabă un hotel de lux pentru câini decât o închisoare. Padoc ilegal construit cu fonduri publice, angajați obligați să cotizeze pentru bunăstarea patrupedelor… Un adevărat circ al abuzurilor, tolerat de clanul Teoroc!
- SNPP: Sindicat sau SRL-ul familiei Teoroc? În timp ce Ștefan Teoroc se vaită de cheltuielile lui Burcu, uită să ne spună despre „micile” afaceri ale soției sale la Jilava: colectări ilegale de bani, amenințări, construcții ilegale… Oare are amnezie selectivă sau ne crede pe toți niște fraieri?
- Când adevărul deranjează, sindicatul scoate artileria grea! Când polițiștii de penitenciare de la Jilava au avut curajul să reclame abuzurile clanului, SNPP a băgat capul în nisip. Dar când Burcu a îndrăznit să le strice aranjamentele, au ieșit la protest cu lozinci demagogice și acuzații ridicole. Ipocrizie maximă!
- Burcu contra-atacă: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale!” Sătul de mascaradă, directorul general Burcu acuză SNPP de manipulare și de folosirea angajaților ca pe niște marionete. Adevărul e simplu: protestele sunt doar o răzbunare meschină pentru demiterea „Baroanei” și a finului său!
- Ministre’, scoateți urgent clanul Teoroc din sistem! Solicităm ministrului Justiției, Radu Marinescu, să analizeze urgent situația și să dispună retragerea gradului de chestor acordat doamnei Cristina Teoroc. Respectul pentru uniformă se câștigă prin fapte, nu prin pile și abuzuri!
Concluzie:
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. România așteaptă un răspuns clar și rapid! Până atunci, vom continua să demascăm mizeriile clanului Teoroc, cu speranța că adevărul va triumfa. (Cristina T.).
Exclusiv
Update/Apocalipsa de plastic de la Aricestii Rahtivani: Fumul ne mântuiește!
Exclusiv
Ploieștiul în fierbere: Primarul Politeanu dezlănțuie infernul asupra viceprimarului Alexandru Săraru!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 14 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!