Administratie
Poliţiştii de frontieră au descoperit 62 de monede cu inscripţii în limba latină, precum şi patru obiecte
In PTF Negru Vodă s-a prezentat pentru controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau trei persoane, toate de cetăţenie bulgară.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit la controlul amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, într-o sticlă din plastic, nu mai puţin de 62 de monede cu inscripţii în limba latină, precum şi patru obiecte. De asemenea, au fost găsite trei detectoare de metal folosite, cel mai probabil, de ocupanţii autovehiculului pentru a descoperi comori arheologice.
În cauză, s-a relaţionat cu autoritățile naționale cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural național, fiind întocmit dosar penal pentru export ilegal al bunurilor de patrimoniu (Legea 182/2000), precum și pentru accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic (OG 43/2000).
Faţă de această situaţie se efectuează cercetări pentru a verifica dacă cetăţenii bulgari utilizau legal detectoare de metale pentru descoperiri arheologice pe teritoriul României, iar zona unde a fost făcută descoperirea este înregistrată ca fiind sit arheologic în Lista Monumentelor Istorice.
Un expert în numismatică din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a efectuat o examinarea preliminară a obiectelor descoperite de către poliţiştii de frontieră, precizând că cele patru obiectele (un vârf de săgeată, trei elemente atipice care pot reprezenta părți dintr-un ansamblu) şi 62 monede din bronz şi argint sunt de proveniență romană (secolul al IV-lea d. Hr.), având inscripții în latină, respectiv de provenienţă medievală (probabil otomane). Acestea pot să provină din mai multe situri arheologice.
Obiectele şi monedele au fost lăsate in custodia arheologilor de la Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, care vor desfăşura măsuri de conservare preventivă, vor efectua o expertiză detaliată a obiectelor găsite, ulterior vor stabili valoarea acestora, precum şi importanţa pentru patrimoniul dobrogean, mai comunica sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Solidaritate pentru Raluca: fetița de șase ani care are nevoie de două operații de reconstrucție a mâinilor
Poliția Română face apel la sprijin pentru Raluca, fiica unei colege din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Pentru continuarea tratamentului în Polonia, familia mai are nevoie de 136.000 de euro pentru intervenții chirurgicale, ortezare și recuperare.
Un caz medical rar și un plan individualizat
Raluca s-a născut cu o modificare genetică rară, asociată unor particularități întâlnite în sindromul Pitt-Hopkins. Potrivit Poliției Române, până acum nu a fost identificat în bazele de date medicale un alt pacient cu aceeași modificare, astfel că situația fetiței necesită o abordare medicală individualizată.
Malformațiile congenitale i-au afectat auzul și mâinile. Raluca a trecut printr-o intervenție pentru problemele de auz, după care a înregistrat progrese cognitive importante, precum și prin operații la mâna dreaptă.
Două intervenții programate în Polonia
Specialiștii de la Clinica Paley din Varșovia au stabilit un plan medical care urmează să fie pus în aplicare la Spitalul Medicover din Polonia. Acesta include două intervenții de reconstrucție a mâinilor, urmate de kinetoterapie și ortezare medicală.
Prima operație este programată pentru 2 noiembrie 2026. Potrivit apelului, familia a achitat deja 147.000 de euro, însă mai sunt necesari 106.000 de euro pentru continuarea tratamentului, la care se adaugă 30.000 de euro pentru ortezare și recuperare prin kinetoterapie.
Cum poate fi sprijinită familia
Poliția Română le mulțumește celor care aleg să fie alături de Raluca și familia sa. Donațiile pot fi făcute folosind datele furnizate în apel:
- Beneficiar: Buțan Maria Andreea
- Cont RON:
RO80BTRLRONCRT0541420401 - Cont EUR:
RO30BTRLEURCRT0541420401 - Revolut RON/EUR/USD:
RO84REVO0000158677003496 - SWIFT/BIC:
REVOROBB - Telefon:
+40 770 720 589 - Revolut:
@andreemofn - PayPal:
iliescuandreea1991@gmail.com
„Solidaritatea nu este doar un cuvânt, ci o faptă”, transmite Poliția Română în apelul de sprijin pentru Raluca. (Paul D.).
Sursa: apelul publicat de Poliția Română.
Administratie
Control la Institutul „Socola” după semnalarea ploșnițelor într-un pavilion
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită neanunțată la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, după ce în spațiul public au apărut informații despre ploșnițe într-unul dintre pavilioanele unității. Potrivit declarației ministrului, deplasarea nu figura în programul oficial al vizitei sale la Iași.
Pavilionul a fost evacuat, au început lucrările
Rogobete a precizat că a discutat cu conducerea spitalului și a inspectat pavilionul semnalat. Din primele verificări, conducerea unității a eliberat spațiul de pacienți și a început procedurile de dezinsecție și reabilitare a zonelor afectate.
Inspecția Sanitară de Stat va verifica întregul spital
Ministrul a anunțat că a solicitat Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății să controleze întreaga unitate. Verificările vor urmări dacă sunt respectate procedurile sanitare și măsurile de prevenție.
„Siguranța pacienților și a personalului nu este negociabilă”
În mesajul său, Alexandru Rogobete a subliniat că astfel de situații trebuie semnalate, investigate și remediate rapid, cu transparență și responsabilitate. El a precizat că nu va atribui vinovății înainte de finalizarea controlului, dar a avertizat că nu va tolera neglijența care poate pune în pericol sănătatea oamenilor.
Ministrul a mai afirmat că încrederea în sistemul de sănătate depinde și de felul în care problemele sunt recunoscute și corectate.
Administratie
Revoluție în neurochirurgie la Iași: Spitalul „Nicolae Oblu”, modelul de excelență salvatoare de vieți
În cadrul unei vizite de lucru la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis un mesaj ferm despre starea medicinei românești. Oficialul a subliniat că performanța medicală nu mai reprezintă doar un obiectiv teoretic, ci o realitate concretă care salvează zilnic vieți în centrul universitar ieșean.
Tehnologie de ultimă oră în slujba pacientului
Conform declarațiilor făcute de ministrul Alexandru Rogobete, transformarea spitalului ieșean a fost susținută printr-un efort financiar susținut din partea Ministerului Sănătății. În ultimii doi ani, unitatea sanitară a beneficiat de investiții de peste 200 de milioane de lei, fonduri direcționate către modernizarea infrastructurii și achiziția de echipamente medicale de ultimă generație.
În prezent, spitalul „Nicolae Oblu” se poziționează în prima linie a tehnologiei medicale din România, dispunând de dotări excepționale, printre care se numără un RMN portabil – unic la nivel național – și microscoape chirurgicale asistate robotic. Aceste tehnologii permit echipei medicale realizarea unor intervenții neurochirurgicale extrem de complexe, care anterior ar fi fost dificil de abordat.
Investiția în oameni, pilonul fundamental al succesului
Dincolo de aparatura performantă, oficialul a ținut să puncteze importanța capitalului uman, definindu-l drept cea mai valoroasă investiție. Ministrul a adus cuvinte de apreciere la adresa managementului unității, condus de prof. univ. dr. Lucian Eva, pe care l-a descris drept un profesionist de calibru, remarcat pentru viziunea și determinarea cu care a contribuit la dezvoltarea neurochirurgiei din România.
„Cea mai importantă investiție rămâne cea în oameni. În medicii care luptă pentru fiecare viață, în asistentele medicale care îngrijesc fiecare pacient și în echipele care transformă performanța medicală în șanse reale la viață”, a afirmat Alexandru Rogobete, felicitând totodată întreaga echipă a spitalului pentru standardele ridicate pe care le-a atins.
Un model de urmat pentru sistemul medical
Ministrul Sănătății a evidențiat faptul că experiența de la Iași trebuie să servească drept reper pentru dezvoltarea sistemului sanitar la nivel național. Viziunea propusă de oficial se fundamentează pe patru piloni esențiali: investiții strategice, performanță, profesionalism și respect necondiționat pentru pacient.
În concluzie, Alexandru Rogobete a subliniat că încrederea publicului în sistemul medical nu se câștigă prin declarații, ci prin fapte concrete. Iar reușita de la Iași constituie, în opinia ministrului, dovada indubitabilă că, prin management eficient și investiții corect direcționate, sistemul medical românesc are capacitatea de a atinge standarde europene.
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum 5 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 3 zileArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 5 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 5 zileCamere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte
-
Administratieacum 5 zileDouă instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă




