Administratie
Exercițiul LIVEX SARMIS 23/OLT 23.
Timp de două săptămâni, în perioada 25 septembrie – 6 octombrie, militarii celor două brigăzi de vânători de munte, Brigada 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa și Brigada 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu, alături de forțe aliate din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța și parteneri din Republica Moldova s-au instruit la altitudini cuprinse între 1.100 și 1.800 de metri, în cadrul exercițiului LIVEX SARMIS 23/OLT 23.

Locul în care militarii români s-au instruit în comun cu aliații a fost cuprins în arealul montan adiacent văilor Tărlung și Doftanei, din proximitatea municipiului Brașov.

Structuri specializate în recunoaștere și supraveghere, medicină operațională, comunicații, dar și militari și aeronave din cadrul Forțelor Aeriene române au sprijinit instruirea.

Exercițiul a avut drept scop antrenarea structurilor implicate în planificarea, pregătirea, conducerea și desfășurarea acțiunilor tactice în teren muntos împădurit, în context multinațional, în vederea demonstrării coeziunii și interoperabilității tactice. În timpul exercițiului, au fost executate trageri de luptă în aria poligonului temporar Grohotiș.

Participarea structurilor aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean, Grupării Mobile de Jandarmi și Inspectoratului pentru Situații de Urgență din municipiul Brașov a oferit un plus de complexitate desfășurării exercițiului, prin prisma cooperării interinstituționale.

În acest fel, vânătorii de munte s-au instruit în condiții apropiate de realitatea și complexitatea mediului operațional curent, au demonstrat interoperabilitate și coeziune atât cu aliații și partenerii României, cât și cu celelalte elemente ale sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională. Obiectivele de instruire ale tuturor structurilor participante au fost îndeplinite.

Exercițiul SARMIS 23 este un exercițiu în teren/real (LIVE Exercise/LIVEX), de nivel
tactic, bazat pe un scenariu fictiv, planificat și condus de comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, conectat cu exercițiul OLT 23 al Brigăzii 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu.

Acest exercițiu a reprezentat cel mai complex eveniment de instruire al anului pentru cele două mari unități de vânători de munte din Armata României.

Ceremonia de închidere a evenimentului a reprezentat prilejul oportun pentru înmânarea plachetei exercițiului structurilor participante.

De asemenea, militarii care s-au remarcat pe timpul activităților de instruire au primit diplome și certificate de apreciere, coin-ul comandantului Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, respectiv coin-ul comandantului Brigăzii 61 Vânători de Munte General Virgil Bădulescu, dar și mulțumiri în fața formației. (L. Anghel).
Administratie
MOBEX București-Ilfov 25: Exercițiul de mobilizare testează cu succes pregătirea pentru apărare, identificând și potențiale probleme
Administratie
Servicii medicale de prevenție decontate prin CNAS, extinse și în zonele rurale greu accesibile
Administratie
Examenul de Medicină de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ca urmare a neregulilor semnalate
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 23 de oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 13 oreFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



