(Preluare Inpolitics):

Israelul se confruntă cu probleme mari, fără precedent. Între altele, pentrru prima oară, Casa Albă a ales un mod aparte de a se adresa poporului evreu: prin intermediul presei progresiste. În timp ce Biden jură prietenie fierbinte și sprijin total Israelului, presa progresistă apropiată democraților și Casei Albe, incluzînd și presa sorosistă, toacă mărunt Israelul și manevrele sale. CNN, New York Times, Washington Post, Bloomberg etc, toate organele de presă care în pandemie au livrat orbește retorica guvernamentală, mușcă acum adînc din israelieni.

Motivul e simplu: studiile relevă că în rîndul susținătorilor Partidului Democrat simpatia pentru palestinieni e mai mare decît cea pentru evrei. Minoritățile neagră, hispanică, hindusă șamd empatizează cu soarta palestinienilor, și nu de ieri, de azi, pentru că identifică mental israelienii, probabil, cu agresorul alb care a oprimat atîta timp minoritățile etnice din America, începînd cu negrii. Nici nu e de mirare că marele lider de culoare Malcolm X a mers personal în Fîșia Gaza, în anii 60, cu trei luni înainte de a fi asasinat în SUA.

Democrații sunt conștienți că a sprijini oficial guvernul Netanyahu în intențiile belicoase deja anunțate ar putea întoarce împotriva lor propriul electorat în prag de an electoral.
Pe de altă parte, ei nu pot spune în auzul întregii omeniri că Israel trebuie să-și revizuiască atitudinea; lumea arabă, și nu numai, ar lua-o ca pe o mare victorie.
Și atunci, lui Bibi i se transmit mesaje dure prin presă. De la CNN care a rulat azi toată ziua știrea că 50.000 de palestinience gravide din Fîșia Gaza au nevoie urgentă de asistență medicală – interesantă simbolistică: cei 40 de bebeluși israelieni contra 50.000 de bebeluși arabi – pînă la Washington Post, care a incendiat societatea cu un articol recent.

Un editorial semnat de Karen Attiah, foarte respectată scriitoare și ziaristă americană care a câștigat un premiu prestigios în 2019 pentru că a scris despre uciderea ziaristului Jamal Khashoggi.
În week-end, Attiah a semnat un articol foarte dur, intitulat ”Nu putem sta deoparte și să privim cum Israelul comite atrocități”.

Un titlul de neimaginat în ultimele decenii.
Reacțiile nu au întîrziat să apară, în special pe rețelele sociale, de la furie împotriva ziaristei pînă la laude și omagii.

Reproducem materialul în cauză:

”Nu putem sta deoparte și să privim cum Israelul comite atrocități”.
„Un prieten de-al meu mi-a trimis săptămîna aceasta următorul mesaj: ”Suntem martori la ce e mai rău în omenire, în toate sensurile.””

Sîmbătă trecută, grupul militant palestinian Hamas a lansat un atac fără precedent asupra Israelului, ucigînd peste 1.300 de oameni, inclusiv 247 de soldați. Israelul a jurat să riposteze, a tăiat aprovizionarea cu apă și electricitate a Fîșiei Gaza și a început bombardarea acestei zone. Ministerul Sănătății din Gaza a declarat vineri că bilanțul deceselor în Gaza ca urmare a acțiunilor militare ale Israelului se ridica la aproximativ 1.800 de oameni, inclusiv peste 580 de copii și peste 350 de femei.

Pe măsură ce israelienii și evreii își exprimă teroarea, șocul și durerea, palestinienii (pe bună dreptate) subliniază că propriile lor suferințe și decese în urma acțiunilor statului israelian au fost ignorate de-a lungul anilor. În afara arenei de luptă, în spațiul public și în cel privat, mai ales pe platformele de social media, au existat comentarii îngrozitoare ale unor oameni care susțin deschis violența și genocidul. Persoanele care susțin siguranța cetățenilor israelieni sunt acuzate că ar fi colonizatori sioniști, în timp ce cei care susțin siguranța și drepturile palestinienilor sunt acuzați că ar simpatiza cu Hamas și că ar fi de acord cu uciderea nevinovaților.

Limbajul este folosit în scopuri partizane. Oamenii care folosesc termenii „decolonizare” și „eliberare” pentru a descrie lupta palestinienilor pentru drepturile omului și-au văzut remarcile lor scoase din context și au fost acuzați că susțin terorismul Hamas. Acest lucru nu face decît să închidă dezbaterile cu privire la ocupația ilegală și moral nedreaptă a teritoriului palestinian, și sugerează, de asemenea, o teamă subconștientă și irațională față de opresiunea minorităților de oriunde, care s-ar ridica și ar cere răzbunare violentă.
Instituțiile noastre nu fac față acestei situații cu claritate, ci cu duble standarde. Palestinenii care au pierdut membri ai familiei, invitați să apară la televizor, sunt întrebați dacă susțin Hamas. (Le cerem și israelienilor să spună dacă susțin uciderea civililor și a copiilor palestinieni de către soldații statului lor?) Jurnaliștii care se consideră arbitri ai adevărului au amplificat afirmații neverificate, inclusiv una conform căreia 40 de bebeluși ar fi fost decapitați de militanții Hamas. (Pînă vineri dimineața, nu existau dovezi fotografice și nici confirmări guvernamentale pentru a susține această afirmație.)

Atacul Hamas a fost oribil. Pentru mulți dintre prietenii mei evrei, reprezintă un scenariu de coșmar. Am vorbit cu Jonathan Metzl, un prieten și medic, autorul cărții „Dying of Whiteness,” despre cum a perceput aceste evenimente.
„În istoria familiei mele” în timpul Holocaustului, a spus el, „am avut un număr mic de rude care au scăpat în Palestina la acea vreme, care au scăpat de camerele cu gaz, și toți ceilalți au rămas în Europa și au fost uciși. Am pierdut 90 de rude în camerele cu gaz. Și astfel, cu [Israel], există un sentiment că, dacă lucrurile merg prost, există un loc care mă va accepta, iar acesta este spațiul pe care Israel îl ocupă pentru mulți oameni.”

Orice ființă umană poate resimți nevoia profundă, la nivelul ADN-ului, de siguranță. Nu trebuie să fii evreu sau israelian pentru a înțelege și simpatiza cu cei care trec prin criza actuală, și niciun om nu ar trebui să trăiască cu astfel de frică de moarte în istoriile lor multigeneraționale. Acesta este un motiv pentru care liderii globali au creat legi internaționale privind drepturile omului, care în acest conflict par a fi ignorate atît de actorii statali, cît și de cei non-statali.
De asemenea, acesta este motivul pentru care Statele Unite nu pot sta deoparte și nu pot permite Israelului să aplice pedeapsa colectivă pe care a anunțat că o va impune. Nu pot rămîne deoparte în timp ce oficialii israelieni folosesc un limbaj genocidar și descriu intenții genocidale împotriva palestinienilor pentru acțiunile Hamas-ului.

Oficialii israelieni au ordonat vineri evacuarea a peste 1 milion de persoane din nordul Fîșiei Gaza în termen de 24 de ore, o cerință pe care Națiunile Unite au descris-o ca fiind „catastrofală”. După cum au raportat colegii mei de la Washington Post, „cu ieșirile spre Israel și Egipt blocate, operațiunile militare de represalii au transformat efectiv îngustul teritoriu al Fîșiei Gaza, lung de 25 de mile, într-o capcană mortală.”

O capcană mortală. Ultima dată cînd milioane de oameni au fost vizați și blocați pe baza identității lor, lumea a spus „niciodată să nu se mai repete”. Pînă vineri, răspunsul Statelor Unite a fost să spună că se concentrează pe crearea „zonelor sigure” pentru locuitorii din Gaza, dar oficialii s-au oprit mai înainte de a condamna ordinele date de Israel. Dacă Israel continuă pe drumul transformării Gazei într-un deșert, devine tot mai clar că expresia „niciodată să nu se mai repete” nu se aplică și vieților arabe sau musulmane.
Necropolitica globală este deja clară – care vieți contează și care vieți nu contează.

Comentatorii au folosit compararea americană a acestei catastrofe cu „momentul 11 septembrie al Israelului” și asta mă cutremură din adîncul sufletului ca american.
Trauma atacului asupra psihicului american ne-a determinat să demonizăm arabi și musulmani, să supraevaluăm deja complexul militar-industrial bine alimentat și să ne implicăm într-un „război împotriva terorismului” care a ucis peste 7.000 de soldați americani, 200.000 de civili irakieni și 70.000 de civili afgani.

Aș spera ca „singura democrație din Orientul Mijlociu” să învețe din greșelile și atrocitățile Statelor Unite, să pună capăt ocupației, să combată coruptul de dreapta care este prim-ministrul Benjamin Netanyahu și să solicite o încetare a focului. Dacă sadicul statu quo continuă, singurii cîștigători ai acestor cicluri de violență vor fi dealerii de arme – în timp ce noi ne vom pierde umanitatea”.