Administratie
Bunică depistată la intrarea în țară prin Aeroportul Otopeni cu 3 minori (două fete și un băiat), despre care a declarat că sunt nepoții ei, dintre care doi cu documente care nu le aparțineau

S-a prezentat la controlul documentelor, pe sensul de intrare în țară, venind din direcția Los Angeles, via Varșovia, o persoană de sex feminin, în vârstă de 50 de ani, cetățean român, din județul Vâlcea, împreună cu 3 minori (două fete și un băiat), despre care a declarat că sunt nepoții ei.
Polițiștii de frontieră au efectuat controlul documentelor și au constatat că, unul dintre minori (în vârstă de 1 an) deține document autentic și valabil de călătorie, în timp ce cele două minore, nu sunt unele și aceleași persoane din documentele prezentate.
Imediat a fost luată legătura cu DGASPC Ilfov care a trimis un reprezentant la fața locului, iar cercetările au fost continuate pentru stabilirea identității reale a minorelor. Astfel, s-a stabilit că acestea sunt cetățene românce, în vârstă de 8, respectiv 2 ani. Totodată, s-a stabilit că femeia este, într-adevăr, bunica paternă a celor trei copii. Aceasta a declarat că s-a recurs la această metodă întrucât copiii nu aveau documente valabile, iar cele autentice prezentate aparțineau unor rude apropiate.
În consecință, față de bunica celor trei minori s-a dispus măsura cercetării penale în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals privind identitatea, instigare la trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea și tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Întreaga activitate s-a desfășurat în prezența reprezentantului D.G.A.S.P.C. Ilfov, minorilor fiindu-le permisă ntrarea în țară împreuna cu bunica, urmând ca, ulterior, asistenții sociali sa efectueze o anchetă la domiciliul din Vâlcea al persoanelor, transm,ite sursa citata. (Paul D.).
Administratie
Clujul devine capitala curioșilor: Ziua Porților Deschise la Școala de Poliție – Aventura te așteaptă!
Administratie
Criminaliști de elită din Europa, la Mureș: Schimb de experiență inovator pentru investigarea locului faptei!
Administratie
Ministra Diana Buzoianu inspiră tinerii la #DialoguriVerzi: Viitorul României verzi se scrie acum!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 20 de ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”