Actualitate
De ce nu se grăbește Polonia să își construiască centrale nucleare, deși este o prietenă a Americii mai bună decât România?
A trebuit să meargă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, tocmai la Paris, la Conferința Internațională „Roadmaps to New Nuclear” să aflăm și noi, românii „obișnuiți” că „soluția pentru menținerea unui preț redus al facturilor este energia nucleară”.
Găsit în mijlocul unei reuniuni cu 20 de miniștri responsabili cu energia, Burduja și-a asumat, în numele nostru, dublarea, ba chiar triplarea capacităților energetice nucleare până în 2050. Toate bune și frumoase, „comunitatea internațională” l-a aplaudat, iar mai apoi am aflat și noi despre un asemenea glorios angajament.
Nu știu dacă tânărul și energicul ministru Burduja a aflat din excursia sa de câțiva ani în România, (c-a fost mare parte din viața sa plecat în străinătate) dar cei care plătesc angajamentele luate de domnia sa suntem noi, amărâții cu penultimele pensii și salarii din Uniunea Europeană. Așa că, poate ar fi fost bine să ne informeze și pe noi, finanțatorii marilor sale proiecte, despre intențiile sale și , de ce nu, poate ar fi fost mai bine să obțină și votul parlamentului pentru astfel de angajamente importante. Căci așa, cu vorbe aruncate pe la conferințe internaționale și cu memorandumuri semnate în camere secrete ajungem să cheltuim multe miliarde de euro sau de dolari fără nicio licitație, fără nicio justificare prealabilă. Și nu vorbim de 1-2 miliarde de euro, ci de vreo 7 miliarde de cheltuit pentru două reactoare la Cernavodă și de alte multe miliarde de cheltuit pentru mini-reactoarele care deocamdată nu sunt nici măcar în fază experimentală. Parcă, totuși, într-o democrație, cea mai scumpă achiziție publică din istoria țării ar fi meritat mai multă dezbatere publică…
„România este respectată în clubul statelor nucleare. Vom continua să ne străduim să dăm Europei și lumii întregi standardul cel mai înalt de profesionalism”, a declarat Sebastian Burduja la Conferința „Roadmaps to New Nuclear” de la Paris, 28 septembrie 2023 Foto FB Min Energiei. Să începem cu aritmetica și să vedem dacă mai ajungem și la (geo)politică.
Aflăm de la Societatea Nuclearelectrica, aflată în subordinea ministrului energie că guvernul, împreună cu compania respectivă, au decis să construiască două noi reactoare nucleare, fiecare a câte 700 MW putere instalată, în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, statul român va plăti (conform Acordul de sprijin privind Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, din 31.03.2023, parte integrantă din Legea 74/2023) aproximativ 5 milioane de euro pentru fiecare MW de putere instalată în cazul celor două reactoare noi de la Cernavodă. Nemaipunând la socoteală că partea de construcții propriu-zise deja există acolo de foarte mulți ani, deci costul real ar trebui mărit cu sumele corespunzătoare construcției.
Tot statul român realizează, mai la nord, la Iernut, o centrală pe gaze în ciclu combinat cu o putere instalată de 430 de MW. Costurile de realizare a acestei centrale sunt de 268 de milioane de euro (alocarea inițială, în 2016, la semnarea contractului) plus 70 de milioane de euro, alocați anul acesta suplimentar de către guvern. În total vorbim despre o sumă de 338 de milioane de euro pentru 430 de MW putere instalată. Adică un cost de 786 000 de euro pentru fiecare MW instalat în centrale pe gaze.
Concluzia este simplă: România plătește un cost de șase ori și jumătate mai mare pentru un MW de putere instalată în centrală nucleară decât același MW instalat într-o centrală pe gaze în ciclu combinat! Și-atunci se pune o întrebare la fel de simplă: de ce nu facem centrale pe gaz în ciclu combinat, ci facem centrale nucleare?
De altfel, o astfel de întrebare și-au pus-o și alții, care au și întocmit o reprezentare grafică a costurilor comparabile de producție pentru fiecare MWh furnizat de centralele electrice pe diferite tipuri de sursă de energie. Costurile comparabile de producție includ costurile de investiții inițiale plus costurile de operare și mentenanță. După cum se vede în graficul de mai jos, cel mai scump MWh este produs în parcurile eoliene off-shore (turbine montate în mare), cam 90 USD/MWh. Urmează centralele nucleare, cu un cost de peste 62 de USD/MWh, cea mai ieftină energie electrică produsă fiind cea în centrale pe ciclu combinat, de doar 14,3 USD/MWh, de mai bine de 4 ori mai ieftină decât energia produsă în centrale nucleare. Și, atenție! vorbim despre centrale electrice noi, care urmează a fi construite în Statele Unite, a căror operare va începe din 2028. Graficul poate fi văzut aici.
Este, deci, cât se poate de clar faptul că ministrul Burduja se angajează la plata unor sume destul de mari din banii noștri ai tuturor. Repet: fără nicio licitație, care să ne indice că prețul pe care îl vom plăti este corect. Dar este, oare, justificată alegerea energeticii nucleare pentru a rezolva problema insuficienței energetice din România?
Pentru început, să vedem care este structura producției noastre actuale de energie, după o criză majoră și după închiderea forțată a multor capacități pe gaze și pe cărbune: aproximativ un sfert din producție în luna septembrie a provenit din centrala atomică de la Cernavodă (23,8%), un procentaj similar provenind din hidroenergie (22,5%). Deci, cam jumătate din energia noastră vine din aceste două surse principale. Apoi urmează energia provenită din centralele pe gaze gaze (19,1%), din cărbune (15,1%), cea eoliană (15%), cea fotovoltaică (3,8%) și cea din biocombustibili (0,7%).
Totul pe fondul celei mai reduse producții de energie din istorie. Dar și a celui mai mic consum. În condițiile date, ne punem o mare întrebare: Dacă vreodată consumul acestei țări va mai crește, pe fondul unei reveniri a producției industriale și a creșterii bunăstării populației, de unde vom lua energie? Ei bine, soluția parcurilor de fotovoltaice sau de eoliene este bună să acopere consumurile dintr-o mică parte a zilei, iar capacitate de înmagazinare a electricității nu avem aproape deloc și nici nu vom avea prea curând, din cauza prețurilor mari. Și-atunci ne vom baza multe decenii de acum încolo pe energia produsă „în bandă”, în centrale care nu depind de lumina solară sau de tăria vântului, adică de condițiile meteo. Trebuie , așadar, să avem disponibilă o producție „în bandă” cu o putere netă de 5000 MW pentru a putea să acoperim, în orice condiții, un consum de nivel similar.
Ori noi avem, astăzi, următoarele posibilități de producere:
- Două grupuri nucleare la Cernavodă, cu o putere netă totală de 1400 MW, dintre care unul va intra în refacere în 2027;
- O centrală pe gaze a OMV Petrom la Brazi de 800 MW;
- O capacitate hidroenergetică de 1200-1300 MW la condiții hidrologice normale;
- Trei grupuri și jumătate pe cărbune la CEO cu o putere netă de 800-900 MW
- Niște CET-uri vechi prin țară, care, cumulat, mai pot aduce 300-400 de MW.
Și cam atât, adică un total de mai puțin de 5000 de MW. Iar un grup de la Cernavodă va intra într-un lung proces de modernizare în 2027, perioadă în care guvernul plănuiește să închidă și grupurile pe cărbune din Gorj, pe motiv de „poluare”. Ne vom întoarce, așadar, la o producție mai mică de 3500 de MW, ceea ce va reprezenta o mare vulnerabilitate. Și atunci, avem două soluții: fie noi centrale pe gaze, în ciclu combinat, fie energetica nucleară. Avem, ca urmare, două proiecte pe gaze (centrala de la Iernut de 400 MW și centrala irakiană de la Mintia, de minim 1000 MW) plus două ipotetice centrale, tot pe gaze, în Oltenia, cu o putere netă instalată de vreo 1300 MW. Iar pe nuclear plănuiește guvernul 1400 MW în două grupuri noi la Cernavodă plus mini-reactoare de vreo 800 MW amplasate prin țară.
Cu alte cuvinte, România are de ales între a face centralele pe gaze în ciclu combinat aflate în construcție sau în proiectare sau a trece masiv pe energetică nucleară. Sau o combinație între cele două opțiuni.
Dar o combinație se poate face doar păstrând centralele de la Iernut (aproape gata) și Mintia (deja contractată și cu turbina programată a fi livrată de Siemens) și cu cele două grupuri noi (3 și 4) de la Cernavodă. Restul nu mai încape în cantitatea necesară și suficientă de energie produsă „în bandă”, pentru că România este deja cuprinsă de febra fotovoltaicelor și va avea, oricum, o cantitate uriașă de energie regenerabilă produsă de unele dintre cele mai mari câmpuri fotovoltaice din Europa.
Sigur, ar rămâne și varianta că investim în producția de energie, pe care apoi să o exportăm. Dar la ce prețuri se obțin și se pot obține la exportul de energie, am ajunge la concluzia că noi doar investim în siguranța energetică a altora. Dar atunci de ce să nu participe și vecinii noștri la cheltuielile de investiții în aceste uriașe proiecte?
Oameni buni, toate aceste investiții, mai puțin cele finanțate din bani europeni, se vor face cu bani împrumutați de guvern, bani pe care îi vom plăti chiar noi, prostimea care de abia aude aceste minunate noutăți din șoaptele ministrului Burduja. Pentru cei care cred că nu-i mare problemă să ne împrumutăm de vreo zece miliarde de euro, mai amintesc o dată situația datoriei noastre publice, dublate în doar trei ani: peste 750 de miliarde de lei (150 de miliarde de euro), la care plătim a doua cea mai mare dobândă din UE.
La asta mai trebuie adăugate două importante amănunte. România are cele mai mari rezerve de gaz exploatabile din Uniunea Europeană, iar consumul de gaze pentru electricitate este simplu de calculat: pentru o putere netă de 2000 MW „în bandă”, avem nevoie de două miliarde de metri cubi, cam jumătate din cât se va produce doar în zăcământul Neptun Deep; Și proiectele de centrale pe gaze în ciclu combinat din Oltenia și cel de la Mintia au finanțare europeană nerambursabilă, în vreme ce niciun proiect nuclear nu are finanțare nerambursabilă, ci doar împrumuturi din Statele Unite. Mai mult, astăzi, miliardul de metri cubi extras anual de firma americană Black Sea Oil & Gas din Marea Neagră merge direct și în totalitate la export în Bulgaria, în loc să fie folosit în energetica sau în industria noastră!
Și așa am ajuns, pe nesimțite, la (geo)politică și aici sunt două chestiuni importante. Prima se referă la combustibilul nuclear și poate nu este lipsit de interes să vedem de unde îl vom cumpăra. Cine îl produce în lume mai exact.
Producătorii mari de uraniu din lume sunt: Kazahstan (mai mult de 40% din producția mondială), Canada (12.6%), Australia (12.1%), Namibia (10%). Rusia este un jucător minor, cu doar 5%, din uraniul global, iar SUA și Uniunea Europeană au mai puțin de 1% din producția globală. Numai că, să vezi drăcie: uraniul extras este o pulbere cu doar 2% conținut de uraniu, care trebuie apoi transformat într-o așa-numită „pastă galbenă”, care se transformă într-un gaz, hexa-fluorid de uraniu și tot așa până se ajunge la combustibilul nuclear propriu-zis.
Iar uriașa cantitate de uraniu provenită din Kazahstan unde credeți că se procesează pentru a deveni hexa-fluorid de uraniu (UF6)? Păi, surpriză! Tocmai în Rusia, care este cel mai mare furnizor mondial, cu o treime din producția mondială. După ce s-a transformat în hexa-fluorid de uraniu, combustibilul nuclear trebuie „îmbogățit”, iar aici, oameni buni, Rusia deține 43% din capacitatea mondială de producție, urmată fiind de Europa (Franța, de fapt) cu 33%, China cu 16% și SUA cu doar 7%.
În concluzie, guvernul și ministrul Burduja vor să renunțăm la centralele pe cărbune, al căror combustibil îl producem noi, și la centrale pe gaz (un combustibil unde Rusia deține doar vreo 10% din producția mondială și este net depășită de Statele Unite) cu centrale la care combustibilul este produs pe glob în proporție de 60% în Rusia și China! Curat reziliență, n-am ce să zic…
Este locul să pigmentăm această serioasă analiză cu două mici informații de can-can: Doar în primele 6 luni din 2023, SUA au importat o cantitate dublă de combustibil nuclear din Rusia față de primul semestru din anul trecut, adică 416 tone, în valoare de 700 de milioane de dolari, crescându-și dependența de Moscova în ceea ce privește U235 (uraniu îmbogățit); Astăzi, SUA au o pondere de doar 20% din energia sa electrică provenită din centrale atomice. Și ca și cum totul nu era suficient de sumbru, să îl mai informăm pe ministrul Burduja și despre faptul că noua armă energetică a Kremlinului, „noul gaz” cum i se mai spune, sunt exporturile de combustibil nuclear, care au explodat în ultima perioadă.
Iar cea mai bună concluzie este, totuși, o întrebare către tânărul și promițătorul Sebastian Burduja: de ce nu se grăbește Polonia să își construiască centrale nucleare, deși este o prietenă a Americii mai bună decât România? Căci planurile poloneze vorbesc despre vreo șase reactoare, tot printr-un contract cu americanii, care urmează a fi construite undeva prin 2033-2040.
Petrisor Peiu
Actualitate
NGA alocă 708 milioane de dolari Startup-ului Enabled Intelligence: Viziunea artificială, cheia noii generații de informații geospațiale!
Agenția Națională de Informații Geospațiale (NGA) a acordat startup-ului Enabled Intelligence un contract masiv, evaluat la până la 708 milioane de dolari pe o perioadă de maxim șapte ani. Parteneriatul strategic vizează antrenarea sistemelor de viziune computerizată bazate pe inteligență artificială, un pilon esențial pentru viitorul informațiilor geospațiale americane.
Programul Sequoia: Etichetarea datelor pentru ochiul AI din spațiu
Sub umbrela programului Sequoia, Enabled Intelligence va furniza servicii de etichetare a datelor. Această sarcină fundamentală permite sistemelor de inteligență artificială (AI) și învățare automată (ML) să discrimineze cu precizie între diverse obiecte în imagini. Concret, efortul implică învățarea sistemelor să proceseze imagini satelitare complexe și să identifice ținte de interes specifice, o capacitate crucială pentru monitorizarea globală.
O investiție record: Cel mai mare proiect de etichetare AI al Guvernului SUA
Efortul de etichetare a datelor reprezintă o capacitate fundamentală, în special pentru vastul program Maven al NGA. Oficialii NGA confirmă că acest contract reprezintă cel mai mare proiect de etichetare a datelor AI al guvernului american până în prezent. NGA a preluat gestionarea programului Maven de la Departamentul Apărării în 2022, integrând astfel această componentă vitală în strategia sa.
Contribuția NGA și parteneriatele strategice
„Contractul SEQUOIA va sprijini activitățile de etichetare a datelor pentru capabilitățile de AI și învățare automată (AI/ML) în domeniul informațiilor geospațiale (GEOINT) în cadrul mai multor programe și direcții din cadrul NGA și al membrilor comunității mai largi a Departamentului de Război (DoW) și a Comunității de Informații,” se arată într-un comunicat de presă emis luni de Enabled Intelligence. NGA, responsabilă cu colectarea și analiza imaginilor satelitare și aeriene, diseminează produse GEOINT, precum hărți 3D, către utilizatori din întregul guvern american, inclusiv lideri ai DoD și comandanți militari.
Un Startup specializat, in miezul securității naționale
Fondată în 2020 și finanțată prin capital de risc, Enabled Intelligence, cu sediul în Virginia, este specializată în etichetarea datelor AI pentru sistemele clasificate. Pentru programul Sequoia, firma a încheiat parteneriate strategice cu giganți precum BAE Systems, Vantor (fostul Maxar Intelligence), Whiteboard Federal și alți jucători importanți din industrie, consolidându-și astfel rolul esențial în modernizarea infrastructurii de informații a Statelor Unite.
Actualitate
Alertă de la supraveghetori: Programul naval de miliarde al Gărzii de Coastă, riscă blocaje și costuri exorbitante
Un organism de supraveghere guvernamental trage un semnal de alarmă serios cu privire la programul de construcție navală al Gărzii de Coastă, destinat să livreze o nouă clasă de nave esențiale pentru misiuni de aplicare a legii și de căutare-salvare. Biroul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO) avertizează că decizia Gărzii de Coastă de a începe construcția înainte de a avea un design stabil al navelor Offshore Patrol Cutter (OPC) amenință cu „reparări costisitoare” și „întârzieri de program”.
Programul în cauză vizează înlocuirea vaselor învechite cu o nouă clasă de nave OPC, vitale pentru operațiunile de patrulare și siguranță maritimă. Pentru realizarea acestora, Garda de Coastă a contractat două companii: Eastern Shipbuilding Group din Florida pentru faza 1 și Austal USA din Alabama pentru faza 2.
Faza 2: Început sub amenințarea instabilității designului
Conform raportului GAO publicat marți, constructorul din faza 2, Austal USA, și Garda de Coastă au adoptat unele „bune practici” în timpul dezvoltării designului pentru faza a doua, inclusiv revizuiri colaborative care au facilitat decizii rapide. Însă, avertismentul principal al GAO este că „construcția OPC 5 a început în august 2024 fără un design stabil”. Continuarea construcției altor nave OPC din faza a doua înainte de stabilizarea designului, așa cum intenționează Garda de Coastă, „mărește riscul ca și faza a doua să se confrunte cu reparații costisitoare și întârzieri de program”.
Miliarde de dolari și intârzieri cronice
Programul de construcție navală, care prevede achiziționarea a 25 de nave OPC, va costa Departamentul de Securitate Internă (DHS) peste 17 miliarde de dolari. Raportul GAO a fost elaborat la solicitarea Comitetului pentru Transport și Infrastructură al Camerei Reprezentanților.
Anterior, în acest an, Garda de Coastă a oprit construcția a două dintre cele patru nave OPC pe care Eastern Shipbuilding le avea contractate ca parte a primei faze. Mai mult, programul pentru prima navă este întârziat cu cinci ani, conform GAO, semne îngrijorătoare ale problemelor structurale din program.
Faza 3: Decizii premature și lipsa de testare
Serviciul maritim plănuiește un contract pentru o a treia fază „după testarea dacă designurile existente îndeplinesc obiectivele de performanță ale OPC, ceea ce este în concordanță cu politica Departamentului de Securitate Internă”, se arată în raport.
Cu toate acestea, „este puțin probabil ca programul să aibă rezultatele testelor înainte de a începe activitățile de achiziție pentru faza 3, cum ar fi dezvoltarea cererii de propuneri”, se subliniază în noul raport. GAO sugerează că „încorporarea cunoștințelor dobândite din testare – precum și alte practici de vârf în construcția navală – în procesul de achiziție pentru faza 3 ar putea ajuta Garda de Coastă să ia decizii de investiții mai bune și ar putea îmbunătăți punctualitatea livrărilor viitoare de OPC.”
Reacția DHS: Respingere și flexibilitate asumată
Jeffrey Bobich, directorul de management financiar al DHS, a apărat decizia agenției de a autoriza construcția în faza a doua înainte de atingerea parametrilor de stabilitate a designului sugerați de GAO. El a susținut că Garda de Coastă a stabilit „cerințe minime suficiente pentru maturitatea designului înainte de construcție”.
De asemenea, Bobich nu a fost de acord cu o recomandare GAO de a stabili un acord formal privind modul în care atât Marina, cât și Garda de Coastă vor supraveghea activitățile de construcție ale Austal pe viitor. „Garda de Coastă menține că coordonarea existentă cu supraveghetorul de construcție, conversie și reparații este suficientă și prezintă un front unit contractorului”, conform unui răspuns scris inclus în raportul GAO.
Totuși, Bobich a fost de acord cu două recomandări separate: revizuirea obiectivelor de cost de bază ale programului și evaluarea planurilor pentru un contract de faza a treia, ținând cont de problemele apărute până în prezent. „Ca parte a acestei evaluări, orice planuri dezvoltate pentru Faza 3 trebuie să rămână flexibile pentru a ține cont de condițiile în evoluție ale programului”, a scris el.
Actualitate
Planul de pace Trump pentru Ucraina: Garanțiile de securitate, piatra de incercare a unui acord secret
Zvonurile privind un acord preliminar între Ucraina și Statele Unite pentru a pune capăt războiului cu Rusia au agitat scena internațională marți, însă marea întrebare rămâne forma viitoarelor garanții de securitate, potrivit analiștilor de la Atlantic Council. Săptămâna trecută, administrația Trump a șocat lumea, prezentând Kievului un „plan de pace” în 28 de puncte. Acesta includea cereri controversate, considerate de unii parlamentari americani drept o „listă de dorințe” a Rusiei, cum ar fi cedarea de către Ucraina a unor teritorii pe care Moscova nu le controlează în prezent și interdicția de a adera la NATO.
Haosul inițial și rafinarea diplomatică
O serie de activități diplomatice intense au urmat, culminând cu întâlniri la nivel înalt la Geneva și Abu Dhabi. Oficiali americani și ucraineni au semnalat că au depășit unele dintre cele mai spinoase puncte de divergență. Cu toate acestea, alte aspecte rămân de rezolvat, iar acest lucru se întâmplă înainte ca Moscova să-și exprime oficial punctul de vedere. Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe, a declarat pe platforma X că „există câteva detalii delicate, dar nu insurmontabile, care trebuie soluționate și vor necesita discuții suplimentare între Ucraina, Rusia și Statele Unite.”
În timp ce negocierile continuă, experți de la Atlantic Council au oferit o actualizare a situației. Deși nimeni nu a văzut planul actual, redus la 19 puncte, în totalitate, există sentimentul că acesta ar putea reprezenta un moment de cotitură în război. Daniel Fried, fost ambasador american în Polonia și Asistent al Secretarului de Stat pentru Europa, a rezumat reacția inițială la plan: „Proiectul inițial a fost un haos total.” Totuși, el și-a exprimat speranța că „conturul unui acord sustenabil există. Haosul, graba, titlurile sunt distracții… nu este prima dată când o administrație americană se angajează într-o diplomație grăbită.”
Scepticismul Kievului și lipsa angajamentului Rusiei
Desigur, în ciuda modului în care s-au desfășurat negocierile, acesta nu este un plan de pace între SUA și Ucraina, ci unul între Ucraina și Rusia. În acest sens, a existat un scepticism generalizat că Moscova va accepta altceva decât capitularea totală la cererile sale. „Din perspectiva ucraineană, ei nu văd acest plan în 19 puncte ca pe ceva pe care Rusia îl va accepta,” a declarat Myroslava Gongadze, cercetător asociat în Ucraina, menționând că a petrecut noaptea într-un adăpost antiaerian din cauza atacurilor rusești. „Cu toate acestea, scopul acestui exercițiu nu a fost exact de a ajunge la un acord, ci de a respinge acel plan în 28 de puncte și de a include unele interese ucrainene într-o posibilă negociere și de a arăta că Ucraina este cu adevărat dispusă să discute pacea.”
Garanțiile de securitate: Nodul gordian al păcii
Cea mai mare întrebare, au convenit experții, a fost cum ar arăta o garanție de securitate dacă Ucraina nu poate adera la NATO. Este esențial ca aceasta să asigure o siguranță reală pentru Kiev, atât din partea SUA, cât și a Europei. Planul inițial de 28 de puncte discuta garanțiile de securitate pentru Ucraina, dar într-un mod vag. „Din perspectiva mea, întrebarea esențială pe care trebuie să o punem aici este cea a garanțiilor de securitate. Cine va oferi aceste garanții? Cine va fi responsabil?” a spus Gongadze. „Deci, dacă răspunsurile sunt slabe și nu clare, atunci Ucraina este pregătită pentru o nouă criză.”
Fried a subliniat că orice garanție de securitate trebuie să includă atât SUA, cât și Europa. „Indiferent dacă SUA lucrează cu Coaliția Celor Dispuși sau cu NATO, sau cu ambele, garanțiile de securitate vor trebui să fie definite într-un mod credibil,” a declarat Fried. „Putin le va urî. Va încerca să ia acest acord ostatic pentru a le elimina. Așadar, în cele din urmă, Trump va trebui să-l înfrunte pe Putin pentru a obține acordul său într-o formă decentă.”
Leslie Shedd, cercetător asociat al Consiliului, a menționat că, în funcție de modul în care este formulată o garanție de securitate, aceasta ar putea necesita ratificarea Senatului SUA. Chiar dacă nu este o cerință legală, ar trimite un semnal important dacă Congresul și-ar arăta sprijinul. „Implicarea atât a Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului ar putea fi un mesaj chiar mai puternic decât simpla ratificare a unui tratat prin Senat. Cred că acesta este un pas crucial. Cred, de asemenea, că ar trece cu un sprijin bipartizan semnificativ în ambele camere,” a spus ea. „Rămâne o mare parte a oamenilor de ambele părți ale spectrului politic care sunt foarte frustrați de Rusia, care nu cred că Rusia este prietenul nostru, și, prin urmare, cred că ar exista sprijin pentru asta.” Potrivit Financial Times, acordul va plafona forțele militare ale Ucrainei la 800.000 de soldați. Deși un plafon al forțelor ar părea o victorie pentru Rusia, există întrebări serioase dacă Ucraina ar putea menține oricum o forță atât de mare pentru o perioadă lungă de timp în afara războiului activ.
Ascensiunea lui Dan Driscoll: Secretarul Armatei, jucător cheie neașteptat
De-a lungul acestui proces, Secretarul Armatei, Dan Driscoll, a apărut ca un interlocutor cheie, o apariție rară pentru un secretar de ramură. Driscoll a livrat planul Ucrainei, s-a deplasat la Geneva pentru negocieri cu națiunile europene, iar apoi a călătorit la Abu Dhabi pentru consultări directe cu rușii și ucrainenii. Rolul lui Driscoll în această negociere este puțin probabil să liniștească zvonurile din Washington care îl indică drept viitor secretar al apărării, dacă Pete Hegseth ar părăsi Pentagonul.
Shedd l-a numit pe Driscoll „o stea în ascensiune a administrației,” care a „câștigat încrederea președintelui” până la punctul în care este lăsat să participe la negocieri. „Sunt de acord că este cu siguranță neconvențional, dar Președintele Trump tinde să conducă un cabinet neconvențional, o administrație neconvențională. Și, știți, cred că adesea există părți foarte bune în asta,” a spus Shedd. „Nu vrei să trimiți aceiași oameni în mod repetat dacă simți că a existat un blocaj în negociere.” Fried a fost de acord că Driscoll pare să aibă influență în cadrul administrației și a declarat că, în cele din urmă, este un lucru bun că se află acolo. Cu toate acestea, „aș adăuga că ai nevoie de cineva ca Driscoll, care înțelege detaliile, deoarece rușii se pot aștepta să arunce diverse șiretlicuri deghizate în oferte tentante. Ai nevoie de cineva care să detecteze bombele mirositoare în ambalajul frumos.”
-
Exclusivacum 5 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 2 zileCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 5 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 15 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Exclusivacum 4 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 5 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 5 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 5 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



