Administratie
Academia Navală Mircea cel Bătrân își întâmpină studenții, în noul an de studiu, într-un campus universitar la cele mai înalte standarde
Premisa de la care a plecat comanda universității este că fiecare om este important și trebuie să-i asigurăm condiții de viață și de muncă în concordanță cu vremurile pe care le trăim.

Peste trei ore a durat vizita în academie, peste 10 mii de pași, multe laboratoare vizitate, șantiere în care se lucra din plin ori spații noi, date de curând în folosință. Gazdă mi-a fost chiar contraamiral de flotilă Alecu Toma, comandantul (rectorul) academiei.
Am pornit la drum cu un plan managerial și o strategie de dezvoltare, spune comandantul instituției de învățământ. Strategia viza atât asigurarea bazei materiale, cât și dezvoltarea programelor de studii, pentru că cerințele de școlarizare ale forțelor navale au crescut în ultimii ani. De la 20-30 de studenți pe an, la licență, am ajuns la peste 100 de studenți.
În timp ce ne plimbăm pe lângă noile pavilioane cu dormitoare renovate, aflu că la parter funcționează departamentul de limbi străine. Patru pavilioane, cu o capacitate de aproximativ 400 de studenți, reabilitate total, prin reparații capitale, izolație termică și înlocuirea vechilor sisteme de încălzire cu unele moderne, cu panouri solare.

Pentru noi este foarte importantă viața în comun și atunci cazărmile de pe nave, cel puțin pentru maiștrii militari și pentru soldații gradați profesioniști, sunt cazărmi unde locuiesc 10, 20, 30 de persoane. Habitatul de aici trebuie să respecte acest specific. Astfel, dormitoarele au o capacitate de patru, șase sau opt persoane, unde fiecare student are necesarul de dotare: masă, pat, dulap. Toaletele sunt comune. Noi am păstrat sistemul pe care-l regăsim la nave.
Anul trecut, la 17 noiembrie, instituția a împlinit 150 de ani, iar Aula Magna a fost una din sălile renovate cu această ocazie. Multe lucruri le-am realizat cu sprijinul studenților – de a muta un laborator, a debarasa o zonă, de a înțelege că pentru o perioadă de timp trebuie să scădem puțin pretențiile în a folosi spații de cazare care nu sunt la un standard extraordinar. Ne-au înțeles și ne-au ajutat. Le-am explicat că școala este a lor, că este parte din ei și așa va rămâne.
Totul în jur arată impecabil, așa cum îmi imaginez că ar trebui să fie orice universitate care a scris istorie. Sincer, cred că se putea mai bine. Marele meu avantaj și ghinion în același timp este că am o latură foarte practică. Merg pe șantier aproape în fiecare zi, verific, pun polobocul etc.

Din curte se zărește bazinul de înot, încă în reabilitare. Terenuri și spații verzi, teren de fotbal cu pistă de alergare și tribună, precum și o parcare de 500 de locuri, toate oferă studenților baza sportivă de care au nevoie.
Din păcate, ne confruntăm cu lipsa forței de muncă și a materialelor, dar și cu creșterea prețurilor. Lucrăm cu companii private, prin licitație, respectând legea în totalitate.
Trecem pe lângă un corp de clădire al Facultății de Navigație și Management Naval, unde vom găsi laboratoarele academiei. Aici e laboratorul meu de suflet și pot să vă ofer ocazia să vă plimbați cu vaporul, îmi spune comandantul, în timp ce îmi arată cum se manevrează macheta unei nave. Aici reușesc să înțeleagă ceea ce noi le explicăm în mod teoretic: efect de cârmă, efect de elice, inerția, interacțiunea, efectul de curent sau efectul de vânt.
Aflu că laboratoarele sunt rezultatele proiectelor științifice ale cadrelor didactice. Academia are singura secție de marină militară din România, în consecință, nu e ușor să găsești laboratoare dedicate. Tocmai de aceea a fost nevoie fie să se adapteze, fie să inoveze, astfel încât să contribuie cu material didactic util învățării, care presupune cercetare și dezvoltare.

Vizităm apoi un simulator de navigație, ce reprezintă o punte de comandă a unei nave moderne. Este de generație nouă, pentru că școala trebuie să fie înainte cu câțiva pași. A fost achiziționat acum doi ani, dar tot în acest laborator sunt și echipamente care nu se văd pe puntea de comandă, cum ar fi un radar de navigație și un propulsor transversal. Trebuie să găsim mereu modalități să-i motivăm, să le oferim tot ceea ce au nevoie, continuă comandantul.
Urmează vizitarea planetariului, unde studenții învață despre bolta cerească, folosind astfel una din metodele cele mai vechi de navigație pe mare. Simulatorul are o componentă istorică – un planetariu nemțesc din 1976, alături de cel achiziționat recent, de ultimă generație. Ajungem și în laboratorul de oceanografie, unde se pot studia, pe rafturi, mostre de pești din oceanul planetar, vechi de peste 30 de ani.
Observ că ușile sălilor de clasă sunt dotate cu geamuri. Orarul e afișat la ușă, iar directorul de departament îi poate observa pe studenți fără să le perturbe activitatea.
Intrăm într-o sală de clasă, unde se desfășoară cursul Baza navigației, la secția civilă. La vederea comandantului, tinerii salută puțin stingheri. Merge treaba cu baza navigației? Să știți că la vapor aveți nevoie de harta scrisă, pe care o aveți în sertar. Dacă pică energia, va fi utilă, le spune acesta, mai în glumă, mai în serios.

La cerere, intrăm și într-un dormitor, la întâmplare. Comandantul vede în primele două secunde un pat care nu e aranjat perfect, însă spune că nu a avut emoții să deschidă ușa, pentru că știe că studenții sunt, în general, serioși.
Laboratorul de chimie este o poveste în sine, prin prezența lectorului universitar Manuela Petroei, șef lucrări în cadrul academiei, un om cu adevărat pasionat de meserie. În timpul pandemiei, au produs în acest laborator dezinfectant, pe bază de alcool izopropilic, apă oxigenată și glicerină, autorizat în final de Institutul Cantacuzino.
Eu le prezint copiilor de anul întâi că nava în sine este o fabrică, este un combinat, își produce singură energie, are propriul laborator de chimie, își produce apă dulce și își gestionează deșeurile. Trebuie să le captezi atenția, să-i faci să le placă chimia, să-i atenționezi despre ce-i așteaptă când ajung la navă.
Aflu de la comandant, nu fără uimire, că pe baza unei planificări, de două ori pe săptămână, stă la masă cu studenții. Discutăm despre școală, despre probleme personale. Nu vreți să știți câte am aflat, câte am schimbat și am corectat. Îmi doresc să-i înțeleg cât mai bine. Sunt timorați, dar până la finalul mesei se relaxează, se creează o atmosferă plăcută și de fiecare dată diferită.
Schimbările din academie au inclus chiar și modul de promovare a ofertei educaționale. Scopul nu este să-și ocupe locurile, ci să-i atragă pe cei mai buni. Vrem viitori studenți care sunt convinși că și-au găsit menirea, că alegerea este cea corectă și atunci șansele ca ei să rămână în sistem, să se dezvolte în sistem sunt mult mai mari. Aceasta este oferta noastră, o ofertă corectă. Nu trebuie să-i spun că totul este roz, extraordinar. (A. Motoc).
Administratie
Contrafaceri pe DN 5: aproape 8.000 de articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, confiscate la frontiera de la Giurgiu
Acțiuni de tip BLITZ pe ruta Turcia – România și Turcia – Ucraina
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale de tip BLITZ, peste 7.800 de bunuri – articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie – inscripționate cu denumirea unor mărci protejate și suspectate a fi contrafăcute, potrivit unui comunicat al instituției.
Acțiunile au avut loc pe Drumul Național 5, unde au fost verificate mai multe autocare care efectuau curse regulate de transport persoane pe rutele Turcia–România și Turcia–Ucraina.
7.839 de produse „de firmă”, ascunse în bagaje și spații speciale
În cadrul controalelor, polițiștii de frontieră din Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și cu reprezentanți ai Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București, au verificat atât interiorul mijloacelor de transport, cât și bagajele pasagerilor.
În urma verificărilor, au fost descoperite 7.839 de bunuri:
- articole vestimentare;
- încălțăminte;
- produse de parfumerie;
toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, asupra cărora planează suspiciunea de contrafacere.
Produsele erau ascunse în bagajele personale ale pasagerilor, dar și în diferite locuri din interiorul autocarelor, inclusiv în spații special amenajate. Bunurile aparțineau unor cetățeni români și turci, cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, care nu au putut prezenta documente legale de proveniență.
Prejudiciu estimat la aproape 1,9 milioane de lei
Potrivit Poliției de Frontieră, valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate ca produse originale de marcă, este estimată la 1.887.200 de lei.
Toate produsele suspecte au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și au fost introduse în Camera de corpuri delicte a instituției, în conformitate cu procedurile legale.
Dosare penale pentru „punerea în circulație” de produse contrafăcute
În prezent, față de persoanele implicate se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
„punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.
La finalizarea cercetărilor, dosarele vor fi înaintate unității de parchet competentă, care va stabili soluțiile legale ce se impun.
Lupte continue împotriva contrafacerilor, în contextul acquis-ului Schengen
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu subliniază că desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la frontieră.
Acțiunile vizează, între altele:
- asigurarea securității frontierelor externe;
- protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene;
- respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în contextul aplicării acquis-ului Schengen.
Confiscarea celor peste 7.800 de produse suspecte de contrafacere pe DN 5 reprezintă, astfel, un nou episod în lupta autorităților române împotriva comerțului ilicit cu mărfuri „de firmă” falsificate, aduse în țară pe rutele de transport internațional de persoane. (Paul D.).
Administratie
CSAT se reunește la Cotroceni. Pe agenda Consiliului: înzestrarea Armatei, programul „România 2044” și consolidarea prezenței militare americane
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru luni, 7 septembrie 2026, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Reuniunea este programată să înceapă la ora 15:00 și se va desfășura la Palatul Cotroceni.
Informațiile au fost transmise de Administrația Prezidențială, care a anunțat principalele teme aflate pe agenda ședinței.
Armata României, în fața unui nou plan de înzestrare
Unul dintre punctele centrale ale reuniunii îl reprezintă Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027–2036. Documentul urmează să stabilească direcțiile de dezvoltare a capabilităților militare și prioritățile de dotare pentru următorul deceniu.
Discuțiile vor viza, cel mai probabil, necesarul de echipamente și tehnică militară, precum și modul în care obiectivele de apărare ale României vor fi corelate cu angajamentele asumate în cadrul NATO și al Uniunii Europene.
Programul „Armata României 2044”, analizat la nivel strategic
Pe agenda CSAT se află și Programul „Armata României 2044”, document care proiectează evoluția forțelor armate pe termen lung.
Prin acest program, autoritățile urmăresc definirea unei viziuni strategice privind modernizarea Armatei României, dezvoltarea infrastructurii militare și adaptarea capacităților de apărare la noile riscuri de securitate.
România pregătește implementarea programului SAFE
Membrii Consiliului vor analiza, de asemenea, documentul referitor la implementarea programului SAFE. Potrivit Administrației Prezidențiale, materialul a fost aprobat în cadrul unei ședințe de lucru interinstituționale desfășurate la 13 august 2026.
Programul SAFE are legătură cu consolidarea capacităților europene de apărare, iar analiza documentului ar putea avea implicații asupra proiectelor militare și industriale în care România intenționează să se implice.
Prezența militară americană în România, un alt punct sensibil
Un alt subiect important îl constituie termenii de referință privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forțelor Statelor Unite și a locațiilor de dislocare în Europa.
În acest context, CSAT va examina și perspectivele consolidării prezenței militare americane pe teritoriul României. Tema are o importanță strategică majoră, în condițiile amplificării provocărilor de securitate de pe flancul estic al NATO.
Pe agenda CSAT, și alte teme de securitate națională
Pe lângă subiectele anunțate oficial, Consiliul Suprem de Apărare a Țării va analiza și alte teme de actualitate din domeniul securității naționale.
Potrivit informațiilor furnizate de Administrația Prezidențială, reuniunea de la Palatul Cotroceni va aborda atât direcțiile de modernizare a Armatei României, cât și principalele evoluții care pot influența securitatea națională și poziția strategică a țării.
Administratie
Facturi mai mari la electricitate din această toamnă. Hidroelectrica majorează tarifele
Facturile la electricitate ar putea crește din această toamnă, după ce Hidroelectrica, unul dintre furnizorii care au atras masiv clienți prin prețurile reduse, pregătește majorarea tarifelor începând din luna octombrie.
Scumpirea ar urma să fie de aproximativ 13%, ceea ce înseamnă un cost suplimentar de circa 8 bani pentru fiecare kilowatt-oră consumat. Valoarea exactă a tarifului va varia în funcție de zona de distribuție.
Cum se modifică prețurile
În zonele în care clienții plătesc în prezent aproximativ 1,11 lei pentru un kWh, tariful ar urma să ajungă la circa 1,19 lei/kWh. Pentru consumatorii care achită aproximativ 1,19 lei/kWh, noul preț ar putea urca până la 1,27 lei/kWh.
Majorarea nu se va aplica imediat tuturor celor peste 1,3 milioane de clienți ai companiei. Noile tarife vor fi valabile, pentru început, pentru clienții noi și pentru cei ale căror contracte ajung la termen.
Clienții care au contracte încă în derulare vor continua să plătească prețul prevăzut în documentele semnate, până la expirarea perioadei contractuale.
Cu cât ar putea crește facturile
Impactul asupra bugetelor gospodăriilor va depinde de consumul lunar. La un consum de 250 kWh, factura ar putea fi mai mare cu aproximativ 20 de lei pe lună.
Pentru o gospodărie care consumă 400 kWh într-o lună, diferența ar putea ajunge la aproximativ 32 de lei. Într-un an, un consumator cu un consum lunar de 250 kWh ar putea plăti în plus aproximativ 240 de lei, dacă diferența de tarif se menține.
Experții se tem de un val de scumpiri
Decizia Hidroelectrica ar putea avea efecte asupra întregii piețe de energie. Compania este considerată un reper pentru tarifele din domeniu, iar ceilalți furnizori își pot ajusta prețurile în funcție de evoluția pieței.
„Este semnalul pe care îl așteptau toți, pentru că Hidroelectrica funcționează ca un soi de market maker, cel care dă semnalul de preț în piață. Și toți ceilalți se aliniază”, a explicat un expert în energie pentru Observator News.
Potrivit estimărilor citate de sursa menționată, majorările pregătite de alți furnizori ar putea ajunge la 14–20%.
De ce se scumpește energia
Unul dintre motivele invocate este creșterea costurilor de achiziție. În perioada verii, Hidroelectrica nu ar fi reușit să acopere întregul consum al clienților exclusiv din producția proprie.
Pentru a-și onora contractele, compania ar fi fost nevoită să cumpere energie de la alți producători din România sau din import.
„Hidroelectrica nu a putut vara aceasta să-și onoreze tot portofoliul de clienți din producția proprie. Au trebuit să achiziționeze de la alți producători interni sau din import electricitate, ca să-și onoreze contractele”, a declarat Dumitru Chisăliță, reprezentant al Asociației Energia Inteligentă, conform Observator News.
Ce pot face clienții nemulțumiți
Consumatorii care nu acceptă noile tarife pot compara ofertele disponibile pe piață și pot schimba furnizorul. Procedura este gratuită și nu presupune întreruperea alimentării cu energie electrică.
În ultimul an, aproximativ 650.000 de români și-au schimbat furnizorul, pe fondul modificărilor de preț. În același timp, Hidroelectrica a depășit pragul de 1,3 milioane de clienți, înregistrând o creștere de aproximativ 80% față de anul anterior.
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 3 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 2 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 3 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 3 zileIndustria groazei lângă casă: cum se topește sticla, nervii și legea, toate la un loc – Fabrica de coșmar de la Blejoi: „reciclare” pe nervii și plămânii vecinilor
-
Exclusivacum 4 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)



