Exclusiv
Prostituția a existat si există din cele mai vechi timpuri dar evoluează si imbracă diferite forme/Cine are puterea să comande și să tină in frâu miile de sindicaliști

Aflăm că niște sindicaliști ce nici nu au inceput un protest serios anunță deja că renunță la protest pentru că măsurile ce se vor instituite de Guvern nu sunt chiar așa si că țara asta chiar nu mai poate suporta un aparat bugetat in forma aceasta de organizare.
Conform dispozitiei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, au avut loc sedințe ale consiliilor de conducere ale penitenciatelor și, cu exceptia reprezentanților Federației Politistilor de Penitenciare , condusă de către Ionut Mogildea si Federatiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, condusa de Florin Schiopu, celelalte federatii au anunțat că renuntă la proteste. De fapt au reconfirmat ceea ce au sustinit pe data de 15.09.2023 , la sedinta de la ANP , că ei incă nu sunt hotărâți sa intre in proteste si că mai analizează.
Mânați de furia membrilor de sindicat care , pe bună dreptate , si-au exprimat ingrijorarea față de acestă pasivitate a liderilor sindicali , in data de 21.09.2023, cum golăneste au tot făcut , au pus-o pe genuchi de o plimbare prin Bucuresti, chipurile un puternic maș sindical care va zgudui din temelii clasa politica, in timp ce celelalte federatii sindicale au pichetat unitatile penitenciare, dezvaluie cei de la FPP .
Cum toti stim că aceste marsuri pe strazile Cspitaleu nu mai impresionează pe nimeni , pentru că prin acestea nu există nici 1% presiune reală, dar este o puternică manipulare a membrilor de sindicat care se „răcoresc ” pentru că iși strigă năduful, Ceausescu inșusi organizându-si, prin interpuși, astfel de manifestări, impotriva propriei persoane, pentru că experții au concluzionat că sunt adevărate supape de refulare socială, ținute sub control prin manipulare, iată că astăzi doua federații sindicale SNPP și FSANP, anuntă, după marsul glorios de ieri din Capitală , că renunță la proteste pentru că nu sunt elemente așa ingrijorătoare și că sunt promisiuni, pe surse, că nu va fi așa rău pentru polițiștii de penitenciare, iar azi cel puțin o federatie a iesit pubic și a anunțat un mare succes inregistrat după plimbarea de ieri si doar datorită presiunii lor lucrurile par să se rezolve.
Nimic nou, prostituția a existat si există din cele mai vechi timpuri dar evoluează si imbracă diferite forme.
Intrebarea firească ar fi: La ce ati renunțat, că de fapt nici nu ați inceput?
Ca să punem adevărul in ordinea firească vă informăm ca inclusiv vineri, 15.09. 2023, in sedință oficială a ANP , cei in cauză au afirmat răspicat că nu fac proteste. A inventat plimbarea, la presiunea membrilor de sindicat iar ieri si azi, in sedintele consiliilor de conducerea au anuntat că ei nici măcar nu au notificat angajatorul că refuză munca suplimentară peste plafonul de de 180 de ore anual, nu au declansat procedura de strângere de semnături de la membrii de sindicat pentru refuzul de ore suplimentare din cadrul lunii, dar renunță.
La ce renunță mai precis?
La o noua plimbare prin București prin care vor să confiște un demers sindical inceput de acum o luna de cele doua federații sindicale ( Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar si Federatia Politistilor de Penitenciare) ?
Adevărul, chiar dacă deranjează, trebuie spus. Unii nu au avut și nu au nicio intenție să deranjeze decidenții, la presiunea enormă a membrilor de sindicat au făcut ieri o plimbare prin Bucuresti, ca să mai calmeze spiritele și de azi au renuntat și au intrat iar in formație.
Cine are puterea să comande și să tină in frâu miile de sindicaliști, chiar și acum când drepturile polițistilor de penitenciare sunt grav amenințate?
Rămâne să aflăm ,insă este cineva care are putere peste voința sindicală.
Până de ceva timp era in joc un om puternic care acum nu mai e in joc, Tiberiu Ungureanu.
El avea puterea să influențeze o mare parte a sindicalismului din sistemul penitenciar.
El decidea când, cum și unde să nu se intâmple proteste, acum altcineva a preluat butoanele.
E curios de aflat cine!
Federatia Politiștilor de Penitenciare și Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar sunt singurele organizatii care au jucat loial față de membrii săi de sindicat. Sunt singurele organizații sindicale care au notificat penitenciarele cu privire la dezacordul de prestare a orelor suplimentare peste plafonul de 180 de ore pe an și singurele care au strâns semnaturi de la membrii de sindicat pentru refuzul de ore suplimentare in cadrul lunii .
Celelalte federatii NU au făcut asta!
De aici a plecat si este toata presiunea in sistem, asta a generat intâlnirea tensionată de la ANP din data de 15.09.2023,
[pdf-embedder url=”https://www.incisivdeprahova.ro/wp-content/uploads/2023/09/42104-1.pdf”]
asta a generat adresa de indrumare a directorului general al ANP,
asta a generat convocarea la MJ a liderilor sindicale pentru data de 26.09.2023,

pentru ca aceste acțiuni ale celor doua federații blocheaza o parte din sistemul penitenciar.
Săptămâna aceasta :
- nu se mai prezintă la instanta decât urgentele, restul instanțelor se țin prin videoconferinta,
- saptamana aceasta nu se mai fac transferuri prin SPED, fiind suspendate,
- tot săptamâna aceasta se opresc unele puncte de lucru,
- se prioritizeaza unele activități,
- se suspendă recompensarea deținuților cu permisiunea ieșirii din penitenciar plus alte măsuri. De ce s-ar mai face toate acestea dacă cele două federații au anunțat deja azi că au renunțat?
- Dacă incă mai sunteti naivi o să acceptati minciuna că asta se intâmplă că s-au plimbat unii pe străzile din Bucuresti și decidentilor le este frică de o noua plimbare . Noi credem că avem in sistem oameni destepți, care gândesc cu mintea lor si inteleg că TOATE aceste măsuri se datorează celor doua federații , Federația Polițistilor de Penitenciare și Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, care refuză munca suplimentară.
Dacă membrii noștri de sindicat ne vor spune să ne oprim pentru că :
- Inghetarea salariilor la nivelul lunii Decembrie 2023,
- Desființarea functiilor de șef birou, sef sectie, șef tura etc,
- Modificarea condițiilor de decontare a serviciilor turistice,
- Modificarea structurii serviciilor, direcțiilor,
- Subminarea sistemului prin taierea din buget a 15% care va afecta in mod direct și condițiile de muncă,
- umilirea colegilor pensionari prin indexari mizerabile,
- modificarea legii pensionării,
- neaplicarea legii salarizarii nr.153/2017, pentru care decidenții, la protestul din Mai 2023, ne-au mințit ca o vor rezolva in august 2023, la rectificarea bugetară , nu s-au ținut de cuvânt și incă ne țin cu sporurile blocate și la nivelul anului 2009
sunt drepturi care nu contează pentru ei si la care vor să renunțe, atunci ne vom opri și noi, precizeaza cei de la FPP.
Până atunci, in semn de loialitate față de ei, față de principiile si valorile sindicale, avem datoria să luptăm, mai declara acestia.
Noi nu avem pietroaie atârnate de gât, nu ne ține nimeni in lesă, specifica cei de l;a FPP! (Cristina T.).
Exclusiv
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare

Prahova în flăcări și beton armat: Când incompetența dansează pe ruine și corupția ne lasă cu ochii-n soare
De la hoteluri carbonizate la blocuri bombe: Cum mafia imobiliară ne Țtne ostatici într-un coșmar urban
Prahova, județ binecuvântat de Dumnezeu, dar blestemat de politicieni și dezvoltatori imobiliari fără scrupule! În timp ce ne trăim viețile liniștite, sub nasul nostru se țes intrigi, se fură ca-n codru și se construiesc bombe cu ceas, gata să explodeze oricând. Ultimul exemplu? Un hotel transformat în crematoriu, din cauza neglijenței crase și a corupției generalizate.
Tatarani: Hotelul făcut scrum, vieți reduse la cenușă
În comuna Tatarani, un hotel s-a transformat într-un iad în flăcări. Două suflete nevinovate, găsite carbonizate. Motivul? Un amalgam de ilegalități: construcție fără autorizație, lipsa autorizației ISU, zero instalații de detectare a fumului sau hidranți. ISU Prahova, după ce a dat o amendă și a dispus închiderea unității, s-a spălat pe mâini. Dar cine plătește cu adevărat? Doi oameni transformați în scrum și o comunitate în stare de șoc.
„White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
Ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova, a tras un semnal de alarmă: complexele imobiliare White Tower, City Gate și Mărășești, construite de familia Lupu și acoliții săi (Vlad Nichita, Daniel Ștefănescu, etc), sunt focare de nereguli și potențiale tragedii.
- White Tower: Un turn al minciunilor și al ilegalităților. Construit fără respectarea autorizației, cu etaj suplimentar (30 de apartamente!), fără autorizație ISU și fără utilități. Dar, hei, sute de oameni locuiesc acolo! Un adevărat coșmar locativ.
-
City Gate: Un oraș fantomă, cu apartamente ocupate abuziv. Oamenii aceștia, fără acte în regulă, pot provoca oricând o nenorocire. Responsabilii? Simona Manea (administrator Gersim Development) și acționarii Vlad Nichita și Daniel Ștefănescu.
- Dar stați, nu plecați! Incisiv de Prahova a obținut imagini șocante: cabluri de alimentare cu energie electrică improvizate, aruncate pe jos, ca-n junglă! Noaptea, zeci de apartamente sunt luminate, semn că sunt locuite. Ziua, oameni se plimbă nestingheriți, ca și cum ar fi acasă. Dar sunt oare acasă? Sau sunt doar niște victime potențiale, așteptând o nenorocire?
- Mărășești 178: Responsabilitatea morală și penală aparține tuturor celor care au închis ochii.
„Il Capo” și gașca: Cum transformăm betonul în aur și viețile în nimic
În spatele acestor afaceri dubioase stau personaje pitorești:
- Vlad Nichita („Il Capo”): Maestrul fraudelor imobiliare, cel care trage sforile și împarte cărțile.
- Lorenz Michael Nasturica („Nash”): Escroc internațional, fugit în Dubai cu milioanele furate. Un fel de Arsène Lupin autohton, dar mult mai periculos.
- Mihai Lupu: Victima sau complice? Greu de spus. Cert e că și-a făcut o imagine de „afacerist de succes” pe spatele unor fraude și escrocherii.
- Etc,
Justiția, oarbă și șchioapă?
De ce nu se face nimic? Simplu: justiția e oarbă, șchioapă și, uneori, complice. Numele infractorilor apar peste tot, dar ei rămân liberi, protejați de un sistem corupt până-n măduva oaselor. Creditele sunt armele lor, bilanțurile contabile – minciunile lor, iar Dubaiul – paradisul lor fiscal.
Concluzie: Prahova, un județ capturat de mafie? (acum vedem și de ce!)
Legături de o ambianță de mafie și conspirație (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Prahova a ajuns un județ capturat de mafie. Corupția a devenit sistem, iar sistemul – mafie. Dar nu e totul pierdut. Incisiv de Prahova ne arată clar ce se întâmplă. Dacă ne unim forțele, putem schimba această realitate cruntă. Să luptăm pentru un viitor în care siguranța și dreptatea să nu mai fie doar niște vorbe goale!
Ce-i de făcut? Să ne trezim!
E timpul să ne trezim! Să cerem socoteală autorităților, să demascăm mafia imobiliară și să luptăm pentru dreptate. Nu mai putem tolera ca viețile noastre să fie puse în pericol de niște infractori fără scrupule.
E timpul să facem curățenie în propria noastră casă. Să nu mai tolerăm corupția, incompetența și indiferența. Să construim o țară în care legea e lege pentru toți, nu doar pentru fraieri! (Cristina T.).
Exclusiv
Formularul de evaluare a riscului în violența domestică: Formalitate birocratică sau instrument real de protecție?
Exclusiv
Poliție în oglindă: 47 de „inspectori sanitari” pentru 120.000 de angajați — o farsă organizată
-
Exclusivacum 3 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 4 zile
ANP: Paradisul pensionarilor sau infernul angajaților? Un sondaj socant dezvăluie realitatea din spatele gratiilor
-
Exclusivacum 4 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 2 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 21 de ore
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 3 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!