Actualitate
Concertu’ și Ro-Alertu’
De când m-am mutat la București, festivalul George Enescu mă fascinează. Contrar instinctului uman de a întârzia cât mai mult trecerea timpului, eu am așteptat să se scurgă cei doi ani de la ultima ediție pentru a mă putea strecura din nou în sălile de concert de la Enescu.
Nu-s un împătimit al muzicii clasice, nu am simțit, neapărat, lipsa concertelor de acest gen – Bucureștiul oferă suficiente ocazii pentru a astâmpăra o astfel de sete, dacă ea există – ci am simțit lipsa atmosferei specifice pe care o creează festivalul. Cum, însă, lucrurile bune nu vin niciodată singure, am observat și în acest an tipuri de public la diferite extreme.
Nu-mi propun să fac aici cronică de concert. Nici nu mă pricep, nici nu dețin vocabularul necesar. Nu pot comenta care vioară s-a grăbit și care a rămas în urmă. Orice stângăcie, dacă nu este gravă, trece neobservată. Nu voi căuta nici epitete pentru a descrie concertele pe care am avut prilejul să le audiez. Conexiunea intimă dintre muzică și auditor este percepută diferit de fiecare și nu necesită, neapărat, să fie împărtășită. Fiecare simte muzica altfel. Despre alte lucruri voi scrie aici.
Atmosfera la Enescu este creată prin mai multe modalități. O parte din aură vine, desigur, de la reputația festivalului și de la promovarea pe care și-o face. Cum nota și colega mea, este cel mai important eveniment de acest gen pe care România îl oferă lumii. Și pentru că are continuitate și sonoritate, acesta atrage orchestre și artiști la fel de cunoscuți.

FOTO: Andrada Pavel
Nu mă avânt în a specula câți vin la invitația organizatorilor, la cea a directorului artistic Cristian Măcelaru – un nume care pare mai cunoscut în afară, decât la noi – sau câți solicită să participe din propria inițiativă. Cert este că timp de patru săptămâni, orchestre simfonice importante din Europa și din lume ajung la București, însumează, în total, peste 3.000 de artiști și interpretează aproape 100 de concerte. Asta nu are decât să ne bucure, nu?
Personal, mă bucură și mă întristează în același timp. În ciuda faptului că festivalul se desfășoară încă din 1958, că este cunoscut și așteptat de anumite cercuri, în ciuda publicității și promovării în presă, în special la radiodifuziunea națională, un oraș precum Bucureștiul, o capitală europeană cu peste două milioane de locuitori, nu poate umple două-trei săli de concert pe zi (nici măcar la sfârșit de săptămână!). Și atunci când aproape o face, aduce un public mânat de scopuri extrem de diverse, de la oameni cu o pasiune pură pentru actul artistic la care asistă, la cei caracterizați de doze grase de narcisism și snobism. Să detaliez.
E nevoie de doar câteva minute petrecute în sala de concert pentru a categorisi spectatorii. Avem pasionații trecuți de a doua tinerețe, care ocupă primele rânduri. Îmbrăcați frumos, cu flori în mână, analizând programul în detaliu și discutându-l.

FOTO: Alex Damian
Sunt acele cupluri sau grupulețe de vârsta a treia, de la care, atunci când trec pe lângă tine, poți auzi frânturi de conversații despre cutare artist, despre acea interpretare splendidă a unui concert pe care nu l-ai auzit niciodată, despre diferența dintre concertul din seara precedentă față de cel din seara aceasta. Sunt foarte hipnotizanți, prin dragostea și siguranța cu care vorbesc și dezbat, dovadă că nu sunt demult la prima experiență într-o sală de concert, că trăiesc și respiră muzică.
Avem, apoi, o altă categorie vizibilă: studenții de la Muzică. Îi vezi încă de la coada pe care o formează la intrarea în sală, pentru că au atribuite locuri speciale, festivalul având și un rol didactic pentru ei. Alți pasionați sunt împrăștiați prin diferite colțuri ale sălii și sunt mai greu de recunoscut, dar sunt artiști, critici, jurnaliști culturali, profesori de muzică și alți membri ai protipendadei bucureștene. Toți aceștia sunt exemplari, își ocupă locurile la timp și arată un respect deosebit față de instrumentiștii de pe scenă. Mă fascinează, totuși, și extrema cealaltă, care își uită bunul-simț acasă.

FOTO: Petrică Tănase
Dacă un dirijor de 96 de ani (Herbert Blomstedt) își poate aduce orchestra de la Leipzig și poate intra pe scena Ateneului la ora indicată în program, într-o ținută ireproșabilă, atunci cred că și un domn Goe din România, în cămașă hawaiană, cu paharul de rosé în mână, poate să-și ocupe locul în sală la timpul cuvenit. Dacă orchestra dirijorului poate interpreta, impecabil, un concert, atunci și tanti Mița ar putea aplauda, la momentul potrivit, alături de restul publicului. Cel puțin asta aș putea crede, dacă nu aș fi avut ocazia nefericită să văd multe astfel de personaje.
Concertu’ și Ro-Alertu’
Sala Palatului. Ocup un loc liber la balcon, de unde mi se deschide posibilitatea de a observa întreaga sală. Intră orchestra pe scenă. Cineva dă tonul aplauzelor, care, însă, se sting mult înainte să ajungă toți membrii orchestrei. Artiștii își acordează instrumentele. Intră dirijorul. Începe concertul… Undeva, în sală, un domn și-o doamnă se ceartă pe un loc, deși scaune libere, în jur, sunt berechet. Lângă mine, cineva încearcă – discret, crede el! – să-și desfacă o pungă de toortitzi. Altcineva deschide zgomotos o sticlă de suc. Îmi întorc privirea nemulțumită, deși am încercat să ignor. Încerc să ignor și corul de tuse care se activează periodic.
La un balcon din partea opusă, începe să lumineze un blitz supărător. Îmi încordez atent privirea ca să-mi dau seama ce se întâmplă și de ce nu se oprește, până mă dumiresc: o domnișoară încearcă să-și facă selfie-ul perfect. După vreo cinci minute de încercări se pare că reușește.
Sună un telefon. Sună altul. Vine un mesaj. Mai mulți verifică dacă le-a venit lor mesajul și, deși descoperă că nu, profită de moment pentru a posta un story. Cuiva îi cade telefonul din mână – pare că a căzut o bombă. Un cuplu încearcă să iasă din sală, s-a plictisit. În altă parte, vreo doi domni mai obosiți cască, adorm și parcă ar vrea să sforăie, doar ca să se trezească speriați la următoarea notă mai ridicată.
Credeți că asta e tot? Sunt abia primele 15 minute din concertul susținut de violoncelistul Andrei Ioniță și Orchestra Tonhalle din Zürich, sub bagheta lui Paavo Järvi, când o calamitate dă peste toți: Ro-Alert. Ioniță își dă seama ce se întâmplă, însă artiștii străini se uită consternați în toate direcțiile. Sunt profesioniști și nu întrerup concertul. Primul val de alertare pare să fi trecut.

FOTO: Andrada Pavel
Dar urmează altele. Cei care nu au primit mesajul din prima au crezut că au scăpat, nerealizând că Ro-Alertul poate veni și mai târziu, în funcție de semnal, de operator, de telefon. Astfel, mesaje sonore continuă să ajungă în sala de concert, în valuri, până la pauză.
La începerea părții a doua se aude în difuzoare un anunț: vă rugăm să vă puneți telefoanele în mod avion sau să le închideți pe durata spectacolului. Am înțeles! În sfârșit! Partea a doua a concertului va fi, cu siguranță, minunată: Dvořák, Simfonia nr. 9 în mi minor op. 95, Din lumea nouă. Dar ce să vezi, mesaje Ro-Alert au continuat să vină sporadic până la bis, la aproape două ore de la alerta inițială.
La final, cineva a certat sala: să vă fie rușine că veniți aici doar pentru Instagram și nu arătați respect artiștilor și celorlalți spectatori (parafrazez)! Îmi este ușor să înțeleg o asemenea răbufnire.
Primul instinct mă face și pe mine să-mi vărs frustrarea pe snobii care nu-și închid telefoanele și care le folosesc în timpul concertului. Apoi mă gândesc la Ro-Alert. Intenția din spatele sistemului este bună, dar nu pot să nu sesizez că ar trebuie să existe diferite grade de urgență atunci când se trimit alertele – de la pericol iminent la avertizări care nu necesită atenție imediată, cum a fost cazul în seara concertului compromis.

FOTO: Andrei Gîndac
În final, vreau să fac un apel la cei care citesc acest text. Nu voi scoate vreun cod de bune maniere prăfuit și lipsit de actualitate ca să citez cum trebuie să fie croiala la pantalon sau ce lungime trebuie să aibă tocurile din ținuta pentru un concert simfonic.
Vreau doar să rog militarii să nu uite că trebuie să fie un model de conduită oriunde s-ar afla, indiferent dacă sunt în ținută sau nu. Să se îmbrace decent (nu în trening!), ca să oglindească efortul celor de pe scenă, care vin la patru ace. Să nu șușotească pe perioada concertului, să nu se fâțâie în scaun (cele de la Ateneu sau Sala Palatului scârțâie foarte tare), să arate respect tuturor participanților, să aplaude doar la momentul potrivit. Și să meargă la concerte!
Festivalul Internațional George Enescu continuă până la 24 septembrie. (D. Luca).
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
Actualitate
Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera
Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.
Manevre comune, cu obiective strategice
Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.
Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.
Trei premiere pentru forțele australiene
Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.
O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.
Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas
Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.
Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.
Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.
Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență
Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.
O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.
Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.
Un octombrie aglomerat pentru armata australiană
Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.
În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.
-
Exclusivacum 3 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 2 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum 2 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă
-
Exclusivacum 2 zileCamere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte




