Featured
Care este adevărata miză?
Multimiliardarul Beny Steinmetz a fost reținut în Cipru de autorități, care execută astfel un mandat internațional. România solicită extrădarea sa, pentru a executa cei cinci ani de închisoare la care a fost condamnat. Israelul îl revendică la rândul său. Cine va avea câștig de cauză? Care este adevărata miză?
Miza este politică. În jurul persoanei lui se duce o întregă bătălie pe întreg mapamondul. România nu este decât terenul de război ales pentru executarea sa ritualică. Beny Steinmetz i-a finanțat pe republicanii lui Donald Trump, este un adversar al democraților lui Joe Biden și, în consecință, în lumea afacerilor reprezintă cel mai de temut dușman pentru George Soros. Miliardarul care de mai mulți ani este pe cai mari și dirijeză bună parte a jocurilor la nivel mondial prin intermediul uriașei sale rețele de fundații „Pentru o societate deschisă”, adevărate motoare de promovare a unor protejați în poziții politice cheie. În același timp, Beny Steinmetz este un susținător în Israel al lui Netanyahu, iar Netanyahu, după cum se știe, deși este validat prin voturile majorității israelienilor, face obiectul unor atacuri furibunde ale neomarxiștilor, atacuri puse la cale de Casa Albă, în parteneriat cu fundațiile lui George Soros.
Și ce legătură are tot acest război desfășurat la nivel mondial cu România? Are. Și cum se face că Beny Steinmetz este condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în România? Veți afla în cele ce urmează. Aparent, istoria este încălcită. În realitate, e mult mai simplă decât își imaginează mulți. După decembrie 1990, unul dintre personajele pitorești care și-a făcut apariția în România este Paul Lambrino. Pe care eu și ziarul „Ziua” l-am numit „Prințul de tinichea”. O progenitură a Regelui Carol, care la data respectivă se cuplase, dând cu tifla Casei Regale, cu o tânără doamnă, pe numele ei de familie Lambrino, alături de care de altfel și-a dat în Peninsula Iberică și obștescul sfârșit. După care „Prințul de tinichea” a moștenit un număr impresionant de mare de averi, pe care, prin corupție, Carol al II-lea le acumulase în România. Totalul proprietăților acestuia, incluzând imobile, terenuri, diamante, cantități de aur și alte metale prețioase, precum și opere de artă, însumează circa șase miliarde de euro. După 1990, „Prințul de tinichea” a venit în România cu pantalonii rupți în fund și a făcut eforturi consistente pentru a pune mâna pe uriașa avere care, testamentar, îi aparținea. Dar nimeni nu-l băga în seamă. În România acelor ani – nici azi lucrurile nu sau prea schimbat – pentru a-și valorifica drepturile, avea nevoie de o autoritate legitimă aflată în spatele lui. A făcut în acest sens nenumărate demersuri. S-a prezentat chiar și la trustul de presă „Ziua”, pe care-l conduceam, dar unde nu a fost primit decât în parcare și nu a avut posibilitatea să converseze decât cu portarul. Nu după mult timp însă, ofițeri ai Serviciului Român de Informații au aflat de existența unei importante oportunități de a pune ei înșiși și partenerii lor politici mâna pe sume importante de bani.
Și astfel „Prințul de tinichea” a ajuns sub radarul PSD și, în scurt timp, a încheiat un parteneriat cât se poate de legal cu un important personaj, Remus Truică, care tocmai se retrăsese de la Cancelaria primului-ministru. Între o firmă controlată de Remus Truică și Paul Lambrino a fost încheiat un contract pe deplin legal, conform căruia societatea lui Truică acoperea toate costurile uriașe reprezentate de plata avocaților care acționau în întreaga țară în vederea valorificării drepturilor litigioase, câștigurile realizate în final prin valorificarea bunurilor urmând să fie împărțite conform clauzelor. În scurt timp, Remus Truică ți-a dat seama că urmau să fie suportate onorarii uriașe datorate avocaților, precum și numeroase alte cheltuieli, pe care instituțiile statului le pretindeau pentru derularea proceselor de restituire, care se desfășurau în întreaga țară. Și astfel Remus Truică a făcut conexiunea cu Beny Steinmetz. Lucrurile au evoluat conform înțelegerilor stabilite, până când Președinția României a fost câștigată de Traian Băsescu, iar acesta a numit în poziții importante ale statului și în primul rând în justiție oamenii recomandați de fundațiile lui George Soros, între care Monica Macovei și care, la schimb, îi garantau acestuia o libertate de mișcare pe care nu a avut-o nici măcar Ion Iliescu. În scurt timp, covorul a fost tras de sub picioarele lui Remus Truică și pus sub cele ale lui Traian Băsescu, care l-a adoptat pe „Prințul de tinichea”, fiind naș la cununia acestuia și apoi devenind și naș al vlăstarului familiei Lambrino. Se înțelege că Traian Băsescu și oamenii acestuia din servicii și justiție au preluat din mers nu numai uriașele afaceri de restituire a proprietăților, ci și grosul beneficiilor rezultate. Această preluare s-a făcut însă cu cântec. Împotriva lui Remus Truică, a lui Beny Steinmetz, dar și a „Prințului de tinichea”, ca să fie avut la mână, s-a declanșat faimosul proces „Ferma Băneasa”. Un proces care ar fi trebuit, dacă aveam o justiție corectă, să se încheie cât ai zice pește. Pentru că ferma Băneasa fusese preluată după ce, în prealabil, documentele depuse a Paul Lambrino au fost recunoscute de justiție și omologate în totalitate ca fiind autentice. Și, cu toate acestea, Remus Truică a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare și se află după gratii și de asemenea au fost condamnați în lipsă Paul Lambrino, care a fugit în Franța, și Beny Steinmetz, la cinci ani de închisoare, care a fost pentru scurt timp reținut în Grecia și apoi pus în libertate, pe motiv că justiția din România nu e corectă.
În această situație ne aflăm în acest moment. Traian Băsescu este scos pe tușă și scapă bine merci de rigorile legii, pentru că nimeni din Parchet nu s-a preocupat să strângă cuvenitele dovezi legate de implicarea sa penală și financiară în manipularea nenumăratelor procese de restituire. Firește, ca de obicei, a făcut-o prin interpuși. Iar astăzi Beny Steinmetz, fugărit de George Soros și urât de echipa de la Casa Albă, este reținut în Cipru și disputat între autoritățile din București, care îl vor după gratii, și autoritățile israeliene, care-l vor liber. În acest sens, presiunile din direcția lui George Soros și a Casei Albe sunt uriașe. În paranteză fie spus, acest scandal legat de Beny Steinmetz poate arunca o perdea de fum peste nenumăratele ilegalități de care se face vinovată familia Biden. Și care sunt cercetate doar în relanti de autoritățile americane.
Sorin Rosca Stanescu
După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de anticorupție – la rubrica „așa nu” – povestea lui Marius Lucian Fulga la Penitenciarul Giurgiu pare să se fi încheiat, în sfârșit, cu un „adio” lacrimogen pe grupul de WhatsApp al unității. Dar întrebarea nu este cum a plecat Fulga, ci cum de a fost ținut în brațe atâta timp. Și, mai ales, de ce un întreg sistem a acceptat ca Penitenciarul Giurgiu să devină o combinație între SRL de familie, sală de forță pe steroizi și cimitir statistic pentru deținuți.
Incisiv de Prahova a documentat, în repetate rânduri, acest carusel grotesc de incompetență și complicități – de la morți suspecte și evadări, până la „afaceri dentare” de familie. Demiterea de acum nu este un fulger pe cer senin, ci doar confirmarea oficială a unui eșec managerial prelungit, girat ani de zile de Administrația Națională a Penitenciarelor și de Ministerul Justiției.
Giurgiu, mormântul miniștrilor: patru revocări, zero lecții
Penitenciarul Giurgiu a fost prezentat, ani la rând, ca un model de siguranță maximă. În realitate – așa cum a relatat Incisiv de Prahova – a devenit un caz-școală de „așa se face praf o instituție”.
Sub bagheta lui Marius Lucian Fulga, justiția a fost trimisă la colț, iar regulamentele au ajuns hârtie igienică administrativă. Omul a fost revocat de mai multe ori, de miniștri diferiți, pentru „grave nereguli”. Apoi, miraculos, readus în funcție, de fiecare dată mai lustruit în funcție decât înainte.
În dreptul lui Fulga s-au adunat, în timp, acuzații și scandaluri pe care, într-un stat normal, nici măcar nu le-ai pune în aceeași propoziție cu termenul „director de penitenciar”:
- puneri în libertate eronate, urmate de operațiuni de recapturare costisitoare – detalii relatate în investigațiile Incisiv de Prahova;
- evadări în serie de la Giurgiu, inclusiv deținuți „foarte periculoși” strecurați printre foi de externare medicală;
- un deces în timpul unui control inopinat al Corpului de Control al ministrului Justiției Cătălin Predoiu – coincidență administrativă, desigur;
- sancțiuni disciplinare pentru acte de corupție, constând în primirea de bunuri de la familia unui deținut;
- un dosar penal „rezolvat” la nivel de sancțiune administrativă, după cum a semnalat presa, în loc să fie dus până la capăt în instanță.
Și, peste toate, eterna întrebare: cum ajunge un astfel de personaj să fie „împuternicit” iar și iar, fără concurs, în fruntea unei unități de maximă siguranță?
Clanul Fulga: de la celulă la biroul directorului, tur-retur
Dacă tot vorbim despre „resurse umane”, cazul Fulga seamănă mai degrabă cu o dramă de familie decât cu o organigramă serioasă.
Potrivit informațiilor apărute în presă, inclusiv în Incisiv de Prahova, fratele lui Marius Fulga, poreclit „Struțu”, și cumnata sa se află în detenție la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova pentru trafic de persoane și alte fapte penale. O coincidență de destin: rude după sânge, despărțite doar de tipul de legitimație – unii cu card de acces, alții cu cartela de deținut.
Nici soția nu lipsește din tablou. Ofițer educator la Penitenciarul Giurgiu, aceasta este cercetată penal, conform relatărilor din presă, pentru fals în înscrisuri, uz de fals și înșelăciune, într-un dosar privind deconturi medicale fictive pentru lucrări stomatologice inexistente. Decontul acestor „lucrări” ar fi fost aprobat chiar de directorul Fulga, în calitate de șef al unității – motiv pentru care și el a ajuns vizat într-un dosar de abuz în serviciu.
Când fratele și cumnata sunt la Craiova pentru trafic de persoane, soția e în dosar cu deconturi „cosmetizate”, iar tu, director, ești asociat cu abuz în serviciu și scandaluri succesive, nu mai vorbim de „imagine instituțională”. Vorbim de un caz-școală al prăbușirii credibilității unei întregi structuri.
Dosarele se spală la ANP: „împăcări” cu pixul și ședințe la UPU
Pamfletarul ar râde, dar juriștii se înfioară. Incisiv de Prahova a dezvăluit cum, pentru a-și salva soția și, implicit, propria poziție, Marius Fulga ar fi încercat în repetate rânduri să-și împingă subalternii în zona penală.
Concret, comisarul Dinu Dănuț, director adjunct pe pază, ar fi fost presat să semneze în locul directorului un acord de împăcare între părți, în dosarul privind deconturile medicale. Actul ar fi fost oricum ilegal, împăcarea nefiind posibilă în lipsa recuperării prejudiciului și a acordului real al părților.
Omul, nevrând să devină complice, a ales soluția disperată: „boală administrativă”. A lipsit de la ședințele cheie invocând stări de rău și ajungând la UPU Giurgiu exact când se pregătea „spălătoria” de dosar. Când cadrele de conducere intră în Urgențe ca să nu intre în ilegalitate, sistemul nu mai e bolnav. E în colaps moral.
Pe alt palier, Fulga ar fi reușit să obțină semnătura directorului Direcției Management Resurse Umane din ANP pe un astfel de acord, în ciuda unei adrese clare a directorului general al ANP care interzicea explicit semnarea oricărui document legat de dosar. Acolo unde litera legii spune „nu se poate”, pixul „relațiilor” a scris „ba se poate”.
Giurgiu – unde morții răspund la apel și steroizii intră pe poartă
În timp ce conducerea jongla cu acorduri, rude și intervenții, în penitenciar se murea. La propriu.
Incisiv de Prahova a relatat despre cazuri de deținuți găsiți morți în celule, în condiții suspecte. În martie 2022, un deținut a fost descoperit decedat, existând suspiciuni că ar fi fost victima unei agresiuni, pe fondul unei violențe tot mai greu de controlat în interiorul unității. Cel mai recent, pe 2 ianuarie 2026, un deținut de 55 de ani, condamnat pentru conducere sub influența alcoolului, a fost găsit fără suflare la apelul de dimineață. Oficial, „fără urme de violență”. Neoficial, după atâtea episoade obscure, încrederea în comunicatele standard a ajuns la zero.
La capitolul „siguranță”, Giurgiu a bifat și evadări care au făcut deliciul presei. Un deținut considerat periculos a reușit să fugă de sub escortă, din spital (Floreasca sau Bagdasar Arseni – detaliul exact e insignifiant într-un tablou general de haos).
Pe partea de integritate a personalului, Incisiv de Prahova a prezentat cazul unui angajat prins cu aproape 400 de comprimate de dianabol, substanță dopantă, încercând să le introducă în penitenciar. Când unitatea începe să semene cu un amestec între sală de forță, farmacie la negru și cimitir statistic, oricât „comunicat oficial” ai emite, realitatea urlă mai tare.
Mascații, ultimul capitol: cine plătește nota de plată?
Elementul de noutate: mandatul lui Marius Lucian Fulga la conducerea Penitenciarului Giurgiu s-a încheiat. Plecarea lui este privită de mulți angajați nu ca o reformă, ci ca o constatare tardivă a unui eșec managerial pe care ei îl suportă de ani de zile.
În paralel, un nou scandal lovește unitatea: mai mulți angajați ai structurii de intervenție sunt cercetați pentru modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. Pentru oamenii din interior, întrebarea este clară: de ce răspund doar cei de jos, în timp ce arhitecții climatului toxic au fost protejați ani la rând?
Lipsă de personal, volum uriaș de muncă, ore suplimentare, stres cronic, riscuri profesionale gestionate defectuos – toate acestea nu pot fi separate de deciziile conducerii. Orice manager minimal decent știe că răspunderea nu înseamnă doar semnături pe programe, ci asumarea efectelor acelor decizii asupra oamenilor din subordine.
ANP, între orb și complice: cum se reciclează un director cu probleme
Demiterea actuală nu este primul episod în care numele lui Fulga dispare de pe ușa biroului de director. Au existat și alte revocări, alte „pauze”, alte rocade de culise.
Inevitabil apare întrebarea: care sunt criteriile reale după care Administrația Națională a Penitenciarelor selectează, evaluează și menține managerii în funcții de conducere?
Când un director:
- este revocat de mai multe ori;
- este asociat public cu dosare disciplinare și penale;
- are familia direct implicată în scandaluri judiciare;
- conduce o unitate unde au loc decese suspecte, evadări, scandaluri de corupție și trafic de substanțe;
… și totuși este reîmputernicit din nou și din nou, problema nu mai este „cazul Fulga”. Problema este sistemul care îl reangajează în vârf.
Aici nu mai vorbim de o eroare de resurse umane. Vorbim de un mecanism de protecție reciprocă, în care managerul cu schelete în dulap devine, paradoxal, mai ușor de controlat.
Mesajul de adio: lacrimi pe grup, tăcere în fișele de post
„Bună ziua. Dragi colegi țin să va mulțumesc pentru activitatea desfășurată pe perioada cât am îndeplinit atribuțiile de director al unității.
Sunteți oameni minunați, oameni care știu să facă lucrurile cât mai bine, oameni cu care mă mândresc. Din păcate în aceste zile unitatea s-a confruntat cu un incident f grav, pe care nu și l-a dorit nimeni. Ca urmare a acestei situații, am solicitat încetarea împuternicirii în funcția de director al unității. Urmează ca în viitor să avem un nou director care va ști să facă unitatea să funcționeze la alte standarde sub îndrumarea conducerii eșalonului superior.
Le mulțumesc tuturor pentru activitatea desfășurată în această perioadă. În această unitate sunt oameni deosebiți. În această unitate, mulți oameni țin la această unitate și pun mult suflet în activitatea desfășurată. Vă doresc tuturor multă sănătate și mult succes în continuare în tot ceea ce vă propuneți să realizați. Cu deosebit respect, Marius Fulga”.
Este mesajul de adio al lui Marius Lucian Fulga pe grupul penitenciarului. Un text plin de cuvinte calde, de elogii la adresa personalului și de regret față de „incidentul foarte grav” care, iată, „l-a obligat” să ceară încetarea împuternicirii.
Nicio vorbă însă despre:
- dosarele disciplinare și penale relatate de presă;
- evadările și morții de la Giurgiu;
- presiunile asupra subordonaților;
- climatul de frică și uzură profesională;
- „afacerile” de familie care au compromis moral instituția.
Un mesaj de adio impecabil ca formă, gol ca asumare. Exact tipul de discurs care a îngropat credibilitatea sistemului penitenciar: politicos, corect gramatical, complet divorțat de realitate.
După Fulga, potop sau reformă?
Demiterea lui Marius Lucian Fulga nu trebuie tratată ca schimbarea unui nume în organigramă, ci ca proba scrisă a falimentului unui model de management.
Angajații Penitenciarului Giurgiu – cei care trag ture suplimentare, intră în secții cu risc, gestionează conflicte și se întorc acasă cu stres și oboseală cronică – au dreptul la ceva mai mult decât lozinci și „mulțumesc pentru activitate”. Au dreptul la:
- criterii clare și stricte de numire a directorilor;
- evaluări reale, nu formale;
- protecție în fața abuzurilor de sus;
- un climat de lucru în care integritatea nu e opțională.
Incisiv de Prahova a descris, pas cu pas, cum Penitenciarul Giurgiu a devenit oglinda strâmbă a unui sistem întreg: combinație toxică de incompetență, complicitate politică și lipsă totală de asumare.
Dacă după acest episod ANP și Ministerul Justiției se mulțumesc să numească „un alt Fulga” cu alt nume, spectacolul grotesc va continua. Morții vor răspunde în continuare la apel prin „fără urme de violență”, evadările vor fi „incidente izolate”, iar mesajele de adio vor curge lacrimogen pe grupuri interne.
EPILOG:
Mascații pot închide, pentru o zi, ușa unui birou de director. Dar doar o lustrare reală a criteriilor de numire și menținere în funcție poate închide, cu adevărat, fabrica de scandaluri numită „management penitenciar la români”.
Până atunci, cortina rămâne întredeschisă. Pentru că, în România, chiar și când pare că s-a terminat spectacolul, de obicei urmează… bis-ul. (Cerasela N.).
Exclusiv
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică
România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o republică a cărților de vizită fără nume, unde miliarde de euro se decid la „diverse” pe ordinea de zi a unor ședințe secrete, sub pretextul comod și elastic al „securității naționale”.
Cazul în care gigantul tehnologic chinez Huawei a dat în judecată statul român – solicitând anularea Deciziei Prim‑ministrului nr. 81/2024 și a Hotărârii CSAT nr. 35/2024, prin care i s-a respins autorizarea pentru 5G – a smuls cortina de pe una dintre cele mai toxice aberații legislative din ultimii ani: Legea nr. 163/2021. Aceasta, prezentată public drept gardian al „infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național” și al „condițiilor implementării rețelelor 5G”, este, în fapt, manualul prin care structurile de securitate națională își bagă bocancul direct în piața economică liberă.
Textul complet al minunii legislative poate fi admirat, în deplină splendoare birocratică, în Monitorul Oficial, prin intermediul portalului legislativ al statului român:
https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/279515
CSAT – noul regulator de piață: „Nu-ți spun de ce, dar ești periculos”
Mecanismul e simplu și brutal: CSAT emite un aviz – negativ, desigur – pe baza unor criterii atât de vagi și geostrategice încât nici măcar nu mai contează realitatea tehnică. Nu trebuie demonstrat nimic public, nu trebuie făcut niciun audit tehnic transparent, nu trebuie explicat cum, când și de ce este un furnizor periculos. E suficient să fie „dintr-un stat care nu ne place la știri”.
În baza Legii 163/2021, aceste avize secrete devin, practic, acte de condamnare economică. Companii reale, cu investiții reale, cu echipamente reale, sunt decapitate prin hârtii clasificate, inaccesibile, transformate în ghilotine administrative puse în mișcare de Guvern, cu Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024 ca exemplu de manual.
Întrebarea elementară rămâne: cum poate o companie să se apere de acuzații pe care nu are voie să le citească, să le verifice sau să le combată?
Curtea de Apel București oprește banda rulantă: „Până aici!”
Sistemul juridic de la București, în ciuda reflexului tradițional de „executare cu explicațiile la dosar”, a intrat într-un blocaj interesant. Curtea de Apel București a făcut un gest rarisim: a admis cererea Huawei și a trimis Legea 163/2021, în întregime, în fața Curții Constituționale a României (CCR), ridicând o excepție de neconstituționalitate care zguduie din temelii întreaga construcție legislativ-securistică a „5G-ului românesc”.
Ca să fie circul complet, instanța a pus cauza și pe pauză, până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va lămuri, prin cauza-pilot C‑354/24 – Elisa Eesti AS, cum se împacă „securitatea națională” cu dreptul european, atunci când politicienii încearcă să pună lacăt pe piața telecom sub acoperire militarizată.
La termenul din 1 iulie 2026, Curtea de Apel București a decis suspendarea judecății. Soluția consemnată în stilul inimitabil al limbii de lemn judiciare spune, de fapt, un lucru foarte clar: instanța nu mai este dispusă să semneze în alb deciziile secrete ale CSAT:
„În baza art. 413 alin.1 indice 1 CPC suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C‑354/24 Elisa Eesti. Prorogă aprecierea asupra oportunităţii suspendării cauzei în temeiul disp art 413 al 1 CPC generată de sesizarea CCR, până la reluarea judecăţii cauzei. Prorogă examinarea cererii privind suplimentarea probatoriului, inclusiv asupra aspectelor referitoare la tardivitatea formulării cererii de suplimentare a probatoriului în şedinţa din data de 03.06.2026, până la reluarea judecăţii. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.07.2026.”
Documentul oficial poate fi consultat, în toată gloria lui tehnică, pe portalul instanțelor:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433823&id_inst=2
Dublul front: Constituția vs. CSAT, Europa vs. „Strict Secret”
Legea 163/2021 se află acum sub un dublu microscop – unul național, la CCR, și unul european, la Luxemburg.
1. CCR: Constituția, decor sau instrument real?
Prin sesizarea CCR, Curtea de Apel București a recunoscut, implicit, că ceva este profund putred în structura Legii 5G. Îndoielile nu sunt „tehnice”, ci de esență:
- CSAT primește puterea de a emite avize negative pe baza unor „criterii” care nu trec nici testul clarității legii, nici pe cel al controlului judiciar: factori „geostrategici”, suspiciuni difuze, evaluări care nu au nevoie să fie susținute de expertize tehnice transparente.
- Deciziile bazate pe aceste avize secrete afectează direct drepturi și libertăți fundamentale: libertatea economică, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil, principiul proporționalității. Cu alte cuvinte, Constituția este invitată politicos să ia loc în spate, în timp ce CSAT conduce mașina.
Miza la CCR este uriașă: se va decide dacă România mai are un stat de drept funcțional sau doar un decor constituțional, folosit pentru poze festive în timp ce deciziile reale se iau în birouri fără ferestre.
2. Secretizarea probelor: Justiție „în orb” la ordin
În fața instanței, statul român nu s-a obosit cu argumente tehnice: a fluturat, în schimb, stegulețul roșu al „secretului de stat”. Hotărârile CSAT sunt clasificate, deci nu se discută, nu se verifică, nu se contrazic. Guvernul a urmat linia, mecanic, prin Decizia Prim‑ministrului nr. 81/2024, transformând un act politico-militar opac într-o condamnare administrativă fără motivare tehnică publică.
Rezultatul: compania afectată nu are acces la acuzațiile care o privesc în mod direct. Statul se judecă cu tine invocând documente pe care nu ai voie să le cunoști. Iar această farsă procedurală este vândută drept „stat de drept” și „protecția interesului național”.
Luxemburgul taie macaroana: securitate națională, da; cec în alb, nu
În timp ce autoritățile române par convinse că sintagma „securitate națională” funcționează ca un detergent universal pentru orice abuz, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin cauza C‑354/24 – Elisa Eesti AS, vine cu o analiză rece și devastatoare pentru asemenea practici.
În concluziile sale, Avocata Generală Tamara Ćapeta – document public disponibil aici, în limba română:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document/C/2024/C-0354-24-00000000RP-01-P-01/CONCL/317929-RO-1-html
și referința de pe portalul de jurisprudență:
https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/jurisprudence?sort=DOC_DATE-DESC&searchTerm=%2522C%252D354%252F24%2522&publishedId=C-354%2F24 – trasează câteva linii roșii clare:
- Securitatea națională nu anulează dreptul UE. Articolul 4 alineatul (2) TUE spune clar că securitatea națională rămâne responsabilitatea statului membru. Dar măsurile adoptate trebuie să respecte Directiva (UE) 2018/1972 – Codul European al Comunicațiilor Electronice (CECE). Cu alte cuvinte, nu poți pune ștampila „Strict Secret” pe o decizie și să pretinzi că ești deasupra dreptului european.
- Nu există interdicții pe bază de „miros” geopolitic. Excluderea unui furnizor de pe piață este o restricție severă a libertății de a presta servicii (art. 12 CECE). Ca să fie acceptabilă, trebuie justificată printr-o analiză de risc concretă și demonstrabilă:
- Cum influențează statul terț furnizorul?
- Ce parte din rețea este afectată – nucleul (Core) sau doar segmentul periferic (RAN)?
- Care este natura și intensitatea riscului? Suspiciunile politico-mediatice, conferințele de presă și comunicatele alarmiste nu țin loc de probă.
- Proporționalitate și drept de proprietate (art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale). Interdicția nu poate transforma echipamente cumpărate legal în fier vechi peste noapte, doar pentru că așa a decis, pe tăcute, un consiliu de securitate. Statul trebuie:
- să prevadă perioade de tranziție rezonabile;
- să minimizeze pierderile disproporționate pentru operatori;
- să evite, pe cât posibil, declanșarea unor avalanșe de despăgubiri plătite din bani publici.
Cu alte cuvinte, ceea ce în București se vinde ca „strategie de securitate” riscă să fie interpretat la Luxemburg drept simplă improvizație abuzivă, ascunsă sub mantia secretului.
Factura finală: cine plătește delirul securistic?
Dincolo de limbajul tehnic, litigiul dintre Huawei și statul român este un test de maturitate instituțională. Și, ca orice test serios, vine cu costuri concrete:
- Consumatorii români vor plăti, în facturi, prețul jocurilor de culise:
- investiții blocate;
- întârzieri în extinderea rețelelor de mare viteză;
- tarife mai mari pentru servicii digitale, pentru că piața este ciuntită cu dalta politico-securistică.
- Bugetul public este plasat într-o loterie rușinoasă:
- dacă Legea 163/2021 va fi declarată neconstituțională de CCR;
- dacă deciziile administrative vor fi sancționate la nivel european pentru lipsă de proporționalitate;
- dacă vor apărea cereri masive de despăgubiri. Toate acestea vor fi plătite, desigur, nu de arhitecții legii sau de semnatarii avizelor secrete, ci de contribuabil.
- Statul de drept devine o lozincă golită de conținut atunci când deciziile economice strategice sunt luate pe baza unor anexe clasificate ale CSAT, inaccesibile controlului public și aproape intangibile pentru controlul judiciar.
Lecția amară: magistrații nu mai vor să fie notari la decizii secrete
Ridicarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea de Apel București și trimiterea Legii 163/2021 pe masa CCR, concomitent cu suspendarea procesului până la decizia CJUE în cauza Elisa Eesti, arată un lucru rarisim în peisajul autohton: o parte a magistraturii române refuză să mai joace rolul de mașină de parafat hotărâri venite „de sus”.
Mesajul este clar: securitatea cibernetică și securitatea națională nu pot fi construite pe:
- avize secrete inaccesibile celor afectați;
- criterii geostrategice elastice și nedovedite;
- decrete de stat major ferite de ochii justiției și ai publicului.
Într-o democrație reală, securitatea se construiește pe:
- audit tehnic serios;
- reguli clare și transparente;
- garanții constituționale respectate, nu ocolite;
- control judiciar efectiv, nu mimat.
Până când CCR și CJUE vor vorbi, România rămâne suspendată între două lumi:
una a Constituției, a dreptului european și a principiilor,
și alta a deciziilor cu ștampilă „Strict Secret”, unde nici dreptul, nici economia și nici logica nu au voie să pună întrebări. (Cristina T.).
Exclusiv
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”. Oameni care ar trebui să știe să calculeze, să verifice și să explice drepturile salariale au ajuns să fie, în practică, dactilografi ai aplicației Maisal: apasă butoane, scot hârtii, ridică din umeri. Restul – „se decide la centru”.
Centralizare cu orice preț: fluturaș unic pentru toată poliția din România
Sindicatul „Diamantul” semnalează tranșant: structurile de financiar din teritoriu nu au habar să calculeze și să explice singure drepturile salariale. S-a ajuns în punctul în care unitățile de poliție cu personalitate juridică nu au nici măcar dreptul să stabilească un format propriu al fluturașului de salariu.
Totul este făcut de Maisal, aplicația informatică administrată exclusiv de Direcția Generală Financiară (DGF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Rezultatul: un fluturaș de salariu unic, „model național obligatoriu”, în care polițistul trebuie să creadă pe cuvânt, iar finanțistul local doar îl tipărește și îl distribuie. Explicații? „Așa scoate sistemul”.
Răspuns oficial de la IPJ Dâmbovița: noi doar printăm, nu gândim fluturașul
Toată această absurditate este confirmată negru pe alb de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, în adresa nr. 15542 din 21.07.2026, transmisă Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în atenția președintelui Vitalie Josanu (solicitare formulată prin e-mail la petitii.sprdiamantul@yahoo.com).
Sindicatul „Diamantul” a cerut lămuriri în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Cererea, înregistrată la IPJ Dâmbovița sub nr. 15524 din 20.06.2026, viza modul de prezentare și conținutul fluturașului de salariu, precum și competențele unității în adaptarea lui la nevoile polițiștilor.
Răspunsul IPJ Dâmbovița, document oficial:
- salarizarea personalului se realizează „centralizat, pentru întreg aparatul propriu al Ministerului Afacerilor Interne, exclusiv cu ajutorul aplicațiilor informatice”, în conformitate cu art. 86 alin. (7) din anexa VII a Legii nr. 153/2017;
- aplicația Maisal, gestionată de DGF, „generează fluturașii de salarizare într-un format unic, pentru întreg personalul”.
Concluzia IPJ Dâmbovița: inspectoratul nu are competența de a modifica sau elabora un înscris distinct, în format fizic sau electronic, asemănător fluturașului de salariu, adaptat cerințelor salariaților. Mesajul către propriii angajați: „nu noi decidem fluturașul, nu noi îl înțelegem, noi doar vi-l dăm”.
Legea 153/2017, scutul de protecție al DGF: nu e vina noastră, așa zice legea
În aceeași adresă nr. 15542/21.07.2026, IPJ Dâmbovița se baricadează regulamentar în spatele Legii nr. 153/2017:
- art. 86 alin. (7), anexa VII: salarizarea se face centralizat și exclusiv prin aplicații informatice;
- art. 86 alin. (1), anexa VII: documentele specifice resurselor umane se elaborează, se avizează și se aprobă la nivelul fiecărei instituții publice.
Interpretarea practică este halucinant de comodă:
- când polițiștii cer un fluturaș clar, adaptat, li se spune că doar DGF, prin Maisal, poate modifica formatul;
- când vine vorba de responsabilitate, fiecare unitate dă din colț în colț: „nu avem competență, totul e centralizat, totul e pe aplicație”.
În același timp, în baza titlului II al anexei VI la Legea nr. 153/2017, compartimentele de resurse umane și financiar au, teoretic, obligații clare:
- întocmesc, verifică și prezintă spre aprobare statele de funcții;
- calculează și verifică drepturile salariale;
- consiliază salariații în domeniul salarizării.
Teoretic, adică pe hârtie. Practic, consilierea se rezumă la formula magică: „verificați cu DGF, noi nu putem schimba nimic, Maisal știe mai bine”.
Maisal, oracolul salarial al MAI: dacă a ieșit din aplicație, devine adevăr absolut
Aplicația Maisal, gestionată exclusiv de DGF, capătă statut de zeitate tehnologică în salarizarea polițiștilor:
- generează fluturașul unic pentru întreg personalul MAI;
- impune formă, structură și conținut;
- elimină, practic, rolul de specialist al finanțiștilor din teritoriu, reduși la funcția de „operatori de calculator”, exact cum dezvăluie Sindicatul „Diamantul”.
Polițistul întreabă ce reprezintă o anumită sumă sau o anumită reținere de pe fluturaș.
Finanțistul din unitate, care ar trebui să fie capabil să explice, indică spre imprimantă și apoi spre DGF: „așa a venit din sistem, noi doar am tipărit”.
Sindicatul „Diamantul” scoate la iveală un adevăr crud:
- structurile financiare nu mai calculează efectiv și nici nu-și mai asumă explicații detaliate;
- unitățile cu personalitate juridică nu au voie să adapteze nici măcar forma grafică a fluturașului la nevoile polițiștilor;
- toată puterea de informare și interpretare este capturată în mâinile DGF și ale aplicației Maisal, prezentate ca intangibile.
Concluzie amar-ironică: polițistul întreabă de salariu, sistemul răspunde „vezi la Maisal”
Documentul IPJ Dâmbovița nr. 15542 din 21.07.2026, emis ca răspuns la solicitarea sindicală formulată în baza Legii nr. 544/2001 de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, descrie involuntar un tablou de pamflet:
- finanțiștii din teritoriu, descriși de sindicat ca fiind reduși la statutul de simpli operatori de calculator, nu-și mai exercită real meseria;
- DGF controlează formatul, conținutul și „adevărul oficial” al fluturașului prin aplicația Maisal;
- unitățile de poliție cu personalitate juridică sunt transformate în puncte de distribuție de printuri, fără drept de inițiativă;
- polițistul de rând rămâne cu un fluturaș tipărit centralizat, greu de înțeles și imposibil de adaptat.
Lanțul „responsabilității” arată așa:
- polițistul întreabă: „ce înseamnă suma asta?”;
- financiarul local spune: „nu știm, așa a venit din Maisal”;
- Maisal tace, dar fluturașul e deja „lege”;
- DGF privește de sus, acoperită de Legea 153/2017 și de centralizarea absolută.
Textul acesta e scris ca pamflet. Din păcate, ceea ce îl inspiră nu e ficțiune satirică, ci un răspuns oficial al unei instituții a statului român, care confirmă exact ce acuză Sindicatul „Diamantul”: finanțiști reduși la operatori de calculator, polițiști lăsați în ceață, iar adevăratul șef al salarizării – o aplicație informatică numită Maisal, păzită cu strășnicie de Direcția Generală Financiară. (Cristina T.).
Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
După ani de scandaluri, morți la apel, evadări ca-n filme proaste și o „afacere de familie” demnă de manualul de...
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
Democrație pe hârtie, dictatură de CSAT în practică România trăiește, oficial, într-o „democrație constituțională”. Neoficial, însă, pare mai degrabă o...
O nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
DGF a transformat personalul structurilor de financiar din teritoriu în simpli operatori de calculator, dezvăluie Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”....
O nouă eră în aplicarea „selectivă” a legii: șeful Poliției Române și pixul care face ravagii la baza sistemului
Șeful e în toane bune, legea e pe modul „opțional” Șeful Poliției Române este în toane excelente zilele acestea, după...
Furtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
România, primul cobai electoral aruncat sub roțile algoritmilor În decembrie 2024, România a intrat în istoria politică mondială nu printr-o...
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
Când arestul devine risc profesional: „Diamantul” sună alarma la IPJ Sibiu Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a ajuns să facă...
O frână de mână trasă la Palatul Victoria: instanța transformă „marea reformă a salarizării” în spectacol cu martori asistenți
Consultarea publică „la mișto” este oprită cu acte în regulă Consultarea publică pe Legea salarizării a fost suspendată de instanță,...
Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
Culise murdare la trap: regulamentul, călcat în picioare Pe hipodromul din Ploiești nu se mai aleargă doar caii, ci și...
IPJ CONSTANȚA, MANUAL DE ABUZ INSTITUȚIONAL: NU CONTEAZĂ LEGEA, CONTEAZĂ TURNĂTORUL!
PRIORITATE ZERO LA IPJ CONSTANȚA: VÂNĂTOAREA DE „VINOVAȚI” CARE SPUN ADEVĂRUL La IPJ Constanța, urgența nu poartă uniformă, nu are...
„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale
Adam Smith, sindicalist post-mortem: ce nu vor să audă politicienii când deschid „Avuția națiunilor” Când polițiștii și militarii cer bani,...
TIR-istul cu „curaj” de cauciuc: beat criță, fără permis și cu tupeu cât DN 57
Așa arată inconștiența la volan: 40 de tone, alcool și zero creier AȘA CONDUCE UN ȘOFER INCONȘTIENT! – o spun...
„Specialii” din noroi și experții din pixeli: când militarii cară nămol, vitejii de internet cară comentarii
„Unde s-au evaporat experții de serviciu?” Unde sunt acum „experții” care strigă, cu mâna pe tastatură și curajul în spatele...
De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
Grădinița de cadre – sezonul XXIX: întoarcere la Blejoi, unde cadrele cresc pe tractor Serialul „Grădinița de cadre – IPJ...
„Prescripția salvează hoția”: cum a ajuns România cimitirul dosarelor cu fonduri europene, pus la zid de CJUE
„Dragi hoți de fonduri europene, nu vă mai bazați pe calendar!” Prescripția dosarelor cu fonduri europene din România a fost...
MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” cere, în baza Legii 544/2001 și a Constituției, să afle cine, de ce și cum...
-
Exclusivacum 19 ore
Mascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
-
Exclusivacum 4 zile
De la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 5 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 2 zile
Hipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum 5 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 4 zile
MAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 2 zile
O nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum 19 ore
REPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”