Featured
Un semn că epoca în care ne uitam cu invidie la Ungaria a apus de mult
– Costa Rica are, tot în 2022, un PIB/locuitor de 24 922 USD (tot metodologia PPP);
– Croația are, tot în 2022, un PIB/locuitor de 40 379 USD (tot metodologia PPP);
– România are, tot în 2022, un PIB/locuitor de 41 887 USD (tot metodologia PPP).Cum am putea, oare, să trecem peste postura ridicolă în care s-a pus cea mai veche și mai prestigioasă instituție a lumii democratice, care a reușit, în 2017, performanța de a accepta două state cu un PIB/locuitor în jur de 20.000 USD și de a respinge alte două state, cu un PIB/locuitor dublu, în jur de 40.000 USD? Iar asta s-a făcut acceptând un veto pe motive politice din partea Ungariei, lucru absolut interzis de către toate convențiile și documentele OCDE. Și noi ne mai mirăm că guvernul nostru numește, tot politic, o cosmeticiană în conducerea unui șantier naval sau un istoric la conducerea autorității pentru reformă feroviară?
Trecând peste bădărănia fără de seamăn făcută de către guvernul Orban Viktor unui stat aliat (în NATO) și partener (în UE), ar trebui să observăm că blocarea accesului în OCDE pentru România menținea Ungaria cu o clasă mai atractivă și mai importantă decât țara noastră. Căci apartenența la OCDE înseamnă, în primul rând, vizibilitate și onorabilitate, dar și accesul la mult mai mulți bani de pe piețele internaționale. Căci cine este membru NATO/UE/OCDE stă, practic, la aceleași mese la care stau și Franța și Germania. Sau, exceptând UE, la aceleași mese unde stau America și Marea Britanie.
Ei bine, cu toată opoziția Budapestei și în ciuda menținerii în afara OCED, anul trecut, țara noastră a reușit să egaleze nivelul performanței economice a Ungariei lui Orban: în 2022, nivelul PIB/locuitor (măsurat de către Eurostat ca procentaj din media UE, după metodologia PPS- purchasing power standard) atât al Ungariei, cât și al României a fost de 77% din media UE.
Este, fără îndoială, o premieră istorică: după 102 ani de la Tratatul de la Trianon, care consfințește dezlipirea Transilvaniei de Ungaria și Unirea acesteia cu România, țara noastră a egalat performanța economică a Ungariei, ajungând, chiar și fără imensele fonduri ieftine datorate calității de membru OCDE, la același nivel de dezvoltare economică cu cea a republicii din Câmpia Panonică.
Se încheie astfel un ciclu istoric important, de aproximativ 100 de ani, în care Budapesta a putut să se folosească de argumentul dezvoltării economice în disputa pentru Transilvania, dispută pe care n-a închis-o niciodată cu totul. De azi înainte, Ungaria nu mai este cu nimic mai atractivă economic decât România, iar cu timpul, ecartul de dezvoltare se va lărgi în favoarea noastră. Pentru că suntem o țară mai mare, mai dinamică și cu resurse naturale infinit mai mari. De altfel, semnificația europeană și globală a economiei românești este mult mai puternică decât cea a economiei maghiare.
Chiar și în valori nominale, România este o economie cu peste 60% mai mare decât cea maghiară: PIB-ul nostru nominal este de 300 de miliarde de USD, iar cel maghiar de doar 185 de miliarde de USD. Fără doar și poate, România trece printr-o perioadă nu prea grozavă, cu o inflație de peste 10%, o datorie publică de aproape 50% din PIB și un cost al împrumutului de peste 6,6%. Dar dacă o să ne comparăm cu ungurii, o să devenim brusc extrem de optimiști.
Iată, bunăoară, inflația cea mai mare din Europa o găsim fix la Viktor Orban acasă, cu un nivel al inflației armonizate mai mult decât dublu față de cel al României: giganticul procentaj al inflației maghiare, de 19,9% este impresionant în comparație cu umilul nostru nivel de 9,3%. Cu aproape 80% din PIB datorie publică, Ungaria este a noua cea mai îndatorată țară din UE, în vreme ce noi, cu doar puțin sub 50%, suntem abia a 18-a cea mai îndatorată țară din Uniune.
Putem să mai adăugăm aici și costul la care se împrumută Ungaria pe termen lung, 7,2% pe an în iunie 2023, ceea ce face ca împrumuturile luate de guvernul Orban să fie cele mai scumpe din întreaga Uniune Europeană. E drept că și noi, cu 6,11% pe an nu stăm prea bine, dar cert este că Ungaria ne-a luat locul drept codașa Europei la dobânzi.
Și când te gândești că sunt unii pe la noi care nu încetează să îl glorifice pe Orban Viktor. Trecând peste enormitatea ca unii auto-declarați naționaliști să îi ridice statuie celui mai mare inamic al statalității României, poate acum să le fie clar și acestora cam care este nivelul economic al Ungariei sub conducerea lui Orban. Penibil, ridicol, contra-performant, oricare epitet din această clasă ar descrie corect nivelul calității guvernării la el acasă a celui care ne-a barat drumul către OCDE în anul 2017. De altfel, nici măcar guvernanții sau opozanții de atunci din România n-au prea fost supărați pe Orban mai mult de câteva săptămâni. După care li s-au aprins iar călcâiele după nurii UDMR-ului…
Am putea, de altfel, să comparăm evoluțiile celor două țări și urmărind un indicator mult mai simplu: consumul populației sau, așa cum este denumit de către Eurostat, „consumul individual real”- actual individual consumption, definit prin totalitatea bunurilor și serviciilor consumate într-o gospodărie, incluzând și ajutoarele sociale primite din partea statului sau a altor organizații.
Conform statisticilor asociate acestui indicator, un român consumă, în medie, 88% din consumul mediu al unui european, în vreme ce un ungur consumă, în medie, doar 72% din ceea ce consumă un medie un european. Spus în cuvinte mai simple, românii consumă mai multe bunuri și servicii decât ungurii. Asta nu înseamnă neapărat că românii „trăiesc mai bine” decât ungurii, pentru că aceste cifre nu ne spun nimic despre calitatea bunurilor și serviciilor consumate. Este foarte posibil și chiar probabil ca serviciile de sănătate sau educația să fie mai bune calitativ în Ungaria, dar volumul de bunuri și servicii consumate la noi este, în mod clar, mai ridicat decât cel consumat în țara vecină.
Dacă vă întrebați cumva cum de este posibil așa ceva, aflați că în România avem cel mai scăzut nivel al prețurilor de consum din Uniunea Europeană (52,2% din prețurile medii europene), în vreme ce Ungaria se „bucură” de prețuri aflate la 62% din media prețurilor din Uniune. Practic, în general vorbind, media prețurilor din țara noastră este cam cu o cincime mai mică decât media prețurilor din țara lui Orban. Pentru a continua analiza și mai adânc, putem să vorbim și despre salarii și să constatăm faptul, deloc așteptat, că salariul mediu anual efectiv (incluzând toate beneficiile) câștigat în țara noastră este un pic mai mare decât cel din Ungaria.
La final, haide să vedem cum se distribuie performanța economică pe regiuni de dezvoltare în cele două țări. Vorbind despre cifrele corespunzătoare anului 2021 (ultimul disponibil la Eurostat) pentru PIB/locuitor PPS (la paritatea standardului de cumpărare), capitala noastră este la un nivel ceva mai bun decât capitala lor: 166% din media europeană pentru București față de 156% pentru Budapesta. În afara capitalei, cea mai performantă regiune de la noi este regiunea Vest (Banatul adică), cu 75% din media europeană (vorbim de 2021), urmată de Centru (Ardealul central) și Nord-Vest (Ardealul de Nord plus Crișana), cu 71% respectiv 70% din media europeană. Regiunile din sudul țării au 59% (Sud-Est, adică Dobrogea), 58% (Sud-vest, adică Oltenia) și 57% (Sud, adică Muntenia propriu-zisă). În fine, cea mai slab performantă regiune a noastră este Nord-Est, adică Moldova fără Galați și Vrancea (județe atașate regiunii dobrogene), cu 49% din media europeană a PIB/locuitor, PPS.
Cea mai performantă regiune maghiară este Közép-Dunántúl- Transdanubia centrală, situată la granița cu Slovacia, unde PIB/locuitor PPS atinge nivelul de 70% din media europeană. Urmează regiunea Nyugat-Dunántúl- Transdanubia vestică, cu un nivel de 68% din media europeană pentru PIB/locuitor și regiunea din jurul capitalei, Pest, cu 61% din media UE. Ultimele trei regiuni maghiare sunt: Dél-Alföld- marea câmpie sudică, cu 54% din media europeană, Dél-Dunántúl -Transdanubia sudică, cu 51% din media europeană, Észak-Magyaroszág -Ungaria nordică, cu 52% din media europeană și Észak-Alföld- marea câmpie nordică, cu 49% din media europeană. Trăgând linie, observăm simplu că avem o capitală situată peste nivelul Budapestei, un Banat situat mult peste nivelul celei mai bogate zone din țara vecină. În plus cele două regiuni românești din Ardeal sunt cu mult peste cele două regiuni maghiare de lângă granița cu noi, Észak-Alföld (la granița cu Oradea și Satu Mare) și Dél-Alföld (la granița cu Banatul).
Practic, distribuția regională a performanței economice (PIB/locuitor) indică, fără niciun dubiu succesul României ca stat unitar și corectitudinea celor care au înfăptuit Unirea de la 1918-1919. Căci este clar că Ardealul aflat între granițele României se situează la un nivel superior de dezvoltare economică în comparație cu tot restul Ungariei, exceptând capitala Budapesta. Mai mult, economia ardeleană a beneficiat din plin de avantajele oferite de resursele naturale ale României, dar a și contribuit masiv la ridicarea treptată a întregii țări.
Putem, astfel, astăzi, să contemplăm, după mai bine de 100 de ani, unirea din 1918-1919 și să constatăm și matematic succesul acesteia: România a egalat nivelul mediu de dezvoltare al Ungariei, iar regiunile locuite majoritar de români, eliberate în 1918-1919, au depășit în dezvoltare țara care încadrase românii majoritari la categoria de cetățeni de mâna a doua. Poate fi aceasta și o răzbunare a istoriei, dar și un semn că epoca în care ne uitam cu invidie la Ungaria a apus de mult. Exact ca și epoca, mai scurtă, în care invidiam Iugoslavia, o țară demult desființată.
Dar se vrea această analiză și un semn pentru admiratorii români ai lui Orban Viktor: da, acesta poate să aibă multe opinii de admirat referitoare la creștinătatea Europei, la valorile tradiționale, dar, categoric, performanța sa economică este cel mult modestă.
Petrișor Peiu
Featured
Orizont 2040: Proiectul „Block 2” și ambiția europeană de a reinventa elicopterul NH90
Într-un demers strategic menit să asigure relevanța tehnologică pentru următoarele două decenii, consorțiul NHIndustries (NHI) a securizat un contract de 15 milioane de euro cu agenția NAHEMA pentru studiul de arhitectură „Block 2”. Această inițiativă marchează un punct de cotitură pentru programul NH90, vizând adaptarea platformei la cerințele complexe ale câmpului de luptă din anul 2040 și dincolo de acesta.
Arhitectura viitorului: Modularitate și cooperare om-mașină
Nucleul studiului Block 2 este dezvoltarea unei arhitecturi de avionică scalabile și modulare. Obiectivul este clar: integrarea rapidă a noilor tehnologii fără a necesita modificări structurale costisitoare. Viitorul elicopter NH90 se va concentra pe „lupta colaborativă” și pe conceptul de crewed-uncrewed teaming (MUM-T), permițând echipajelor umane să coordoneze drone și sisteme autonome în timp real. Această conectivitate avansată promite să transforme aeronava dintr-un simplu transportor într-un hub digital de comandă în teatrele de operațiuni.
Dincolo de standarde: Saltul de la Block 1 la eficiență extremă
În timp ce actualizarea Block 1 (Software Release 3) este deja în curs de implementare pentru peste 200 de aparate, studiul Block 2 privește mult mai departe. Dacă actualele îmbunătățiri aduse pentru țări precum Belgia, Germania, Italia și Olanda includ sisteme Link 22 și noi senzori electro-optici, noua arhitectură va pune accent pe reducerea costurilor ciclului de viață și pe creșterea disponibilității flotei. Planurile de mentenanță simplificate și sistemele de diagnosticare predictivă sunt elemente-cheie pentru a răspunde criticilor logistice care au afectat platforma în trecut.
Resurecția comercială: Între controverse și performanțe antisubmarin
Deși programul NH90 a traversat perioade turbulente, marcate de retragerea unor clienți precum Australia și Norvegia, consorțiul NHI rămâne optimist. Cu o flotă globală de 530 de elicoptere care au acumulat peste jumătate de milion de ore de zbor, platforma continuă să atragă interes internațional, în special în varianta NFH (NATO Frigate Helicopter). Capacitățile superioare de război antisubmarin (ASW) rămân principalul atu al aeronavei, generând oportunități de vânzare pentru încă 50 până la 100 de unități noi în viitorul apropiat.
Featured
Dincolo de tăierile bugetare: Strategia de supraviețuire a giganților aerieni ai Armatei SUA
Într-un context marcat de o scădere drastică a finanțării directe pentru achiziția de noi aeronave, liderii militari americani și coloșii industriei aerospațiale își regândesc fundamental modelul de business. Deși bugetul Pentagonului pentru anul fiscal 2027 a tăiat aproape 2 miliarde de dolari din fondurile destinate elicopterelor Apache, Black Hawk și Chinook, liniile de producție nu se închid. Soluția? O combinație agresivă de exporturi masive către aliați și mecanisme ingenioase de reinvestire a profiturilor.
Criza cifrelor: Un declin abrupt în finanțarea directă
Statisticile recente indică o schimbare de paradigmă la Washington. Fondurile destinate achiziției de noi elicoptere Apache s-au prăbușit de la peste 360 de milioane de dolari la o cifră simbolică de 1,5 milioane, în timp ce programul Black Hawk a înregistrat o scădere de la 913 milioane la sub 40 de milioane de dolari. Chiar și veteranele Chinook au pierdut două treimi din finanțare. Totuși, conducerea Armatei subliniază că nu asistăm la o renunțare la aceste flote, ci la o tranziție strategică de la achiziția de masă către sustenabilitate și modernizarea resurselor existente.
Colacul de salvare: Cererea externă și „diplomația elicopterelor”
Ceea ce bugetul federal nu mai acoperă, acoperă aliații internaționali. Vânzările Militare Externe (FMS) au devenit noul motor de creștere pentru producători precum Boeing și Sikorsky. Listele de comenzi sunt impresionante: Polonia urmează să primească 96 de aparate Apache, Germania a contractat 60 de elicoptere Chinook, iar Regatul Unit și-a asigurat peste o duzină de unități din același model. În paralel, Grecia a finalizat un acord de peste un miliard de dolari pentru elicoptere Black Hawk. Această „foame” globală de echipamente verificate în luptă asigură menținerea lanțurilor de aprovizionare și sănătatea financiară a furnizorilor în perioade de austeritate internă.
Programul BEST: Reciclarea resurselor pentru viitorul aviației
Pe lângă exporturi, Armata SUA implementează soluții creative de autofinanțare. Prin intermediul programului Black Hawk Exchange and Sales Transaction (BEST), modelele mai vechi (UH-60L) sunt scoase la licitație către entități private sau comerciale. Fondurile generate astfel nu dispar în bugetul general, ci sunt reintroduse direct în program pentru achiziția de aeronave noi sau modernizări tehnologice. Acest mecanism permite serviciului militar să „ruleze” flota, menținând o vârstă medie scăzută a aparatelor de zbor fără a depinde exclusiv de alocările de la Congres.
Mentenanța ca prioritate strategică
Mesajul transmis industriei este clar: accentul se mută pe menținerea relevanței flotei actuale pentru cât mai mult timp posibil. În loc să cumpere „nou” în permanență, Armata se concentrează pe parteneriate pe termen lung pentru mentenanță și upgrade-uri critice. Această abordare garantează că producătorii rămân activi nu doar prin asamblarea de celule noi, ci prin dezvoltarea de senzori, sisteme de armament și soluții de avionocă ce vor permite acestor platforme legendare să domine spațiul aerian pentru încă câteva decenii.
Featured
Stăpânul orizontului marin: Cum transformă MQ-9B SeaGuardian regulile jocului în conflictele navale moderne
Într-o eră în care amenințările maritime au evoluat de la simple drone comerciale înarmate la baterii de coastă sofisticate și submarine de ultimă generație, forțele navale caută soluții care să combine persistența extremă cu o letalitate precisă. În acest peisaj contestat, MQ-9B SeaGuardian nu mai este doar un simplu sistem de supraveghere, ci devine coloana vertebrală a noii doctrine de proiecție a puterii, capabil să opereze atât în faza de descurajare, cât și în mijlocul confruntării directe.
Persistența ca armă: Dincolo de limitele echipajelor umane
Derivat dintr-o familie de aeronave cu peste 9 milioane de ore de zbor, majoritatea în condiții de luptă, SeaGuardian aduce o autonomie de zbor de neegalat în clasa sa. Această anduranță permite o acoperire constantă de tip ISR-T (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance, and Targeting) deasupra unor arii vaste, unde monitorizarea mișcărilor adversarului necesită o prezență neîntreruptă. Capacitatea de a rămâne în aer perioade lungi oferă decidenților un flux continuu de informații acționabile, un avantaj critic atunci când fiecare secundă contează pentru a anticipa o escaladare a ostilităților.
Vânătorul din umbră: Războiul antisubmarin și integrarea multi-domeniu
Una dintre cele mai revoluționare capacități ale SeaGuardian este configurația sa pentru războiul antisubmarin (ASW). Dotat cu un sistem autonom de lansare și monitorizare a sonoboielor, acesta poate vâna submarine inamice în zone mult prea periculoase pentru platformele cu echipaj uman. Mai mult, aeronava colaborează nativ cu avioane specializate, precum P-8A Poseidon, extinzând raza de acțiune a flotei fără a risca vieți omenești. De la ghețurile Arcticii până la mediile tropicale, rezistența sa la intemperii și sistemele avansate de degivrare îi permit să mențină supremația informațională indiferent de condițiile meteorologice.
De la observator la atacator: Puterea de foc la mare distanță
Dacă misiunile de descurajare eșuează, MQ-9B încetează să mai fie doar un colector de date și devine un „efector” letal. Recentele integrări de armament cu rază lungă de acțiune permit dronei să lovească ținte inamice din afara zonelor de excludere aeriană. Radarul său avansat a fost optimizat pentru a lucra în tandem cu rachete anti-navă de ultimă generație, precum LRASM, oferind date de țintire de înaltă precizie care pot fi actualizate în timpul zborului. Mai mult, capacitatea de a lansa torpile obligă orice comandant de submarin inamic să își reevalueze strategia într-o rază uriașă de operare.
Modernizarea prin eficiență: Performanță de vârf la costuri controlate
Într-un context bugetar global tot mai tensionat, SeaGuardian reprezintă o soluție de modernizare pragmatică. Fiind o platformă matură, aceasta oferă un salt generațional în capacități la o fracțiune din costul dezvoltării unui sistem complet nou. Costurile de operare sunt semnificativ mai mici față de echivalentele cu echipaj, iar certificarea NATO pentru spațiul aerian civil îi permite să execute misiuni de securitate internă sau asistență în caz de dezastre fără restricțiile obișnuite. Viitoarea versiune STOL (decolare și aterizare scurtă) va extinde și mai mult flexibilitatea operativă, permițând utilizarea unor piste improvizate în locații austere, consolidând astfel poziția MQ-9B ca activ strategic indispensabil pentru orice forță navală modernă.
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 2 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 3 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 3 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 4 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum o ziBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum o ziGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
-
Exclusivacum 5 zilePoliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor



