Justițiarul, vânătorul și dosarul care scârțâie
Dosarul împotriva vânătorului de pedofili Alexandru Constandachi, cunoscut drept „Justițiarul de Berceni”, a ajuns să sune mai tare din balamale decât din probe. Potrivit publicației Lumea Justiției, cauza instrumentată împotriva lui Constandachi și a colaboratorului său George-Daniel Bozieru scârțâie atât de tare, încât Tribunalul Prahova a decis că nici măcar arestul la domiciliu nu se mai justifică.
Cei doi au fost reținuți de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești după ce un presupus prădător sexual – expus de aceștia în demersurile lor civice – a depus plângere, acuzându-i că l-ar fi agresat și sechestrat în momentul „prinderii”. Pe baza acestor susțineri, parchetul a pus în mișcare mecanismul represiv, iar Judecătoria Ploiești a aplicat varianta „light” de privare de libertate: arest la domiciliu.
Doar că, la primul contact serios cu filtrul de control judiciar superior, povestea s-a cam dezumflat.
Tribunalul Prahova, în prim-plan: arestul la domiciliu, făcut praf
Punctul de cotitură vine de la Tribunalul Prahova, instituția care a răsturnat întreaga construcție a parchetului și a Judecătoriei Ploiești. Luni, 26 octombrie 2026, un complet de la Tribunal – format din președintele instanței, judecătorul Cristian Constantinescu, și președintele Secției penale, judecătorul Eugen-Andrei Corcodel – a admis contestațiile formulate de cei doi activiști civici.
Și nu doar că Tribunalul Prahova a desființat măsura arestului la domiciliu, dar nici măcar nu a considerat necesar un control judiciar. Nici brățară, nici semnătură la Poliție, nici restricții de deplasare. Nimic.
Pentru un dosar clădit pe acuzații atât de dramatice – agresare și sechestrare – faptul că instanța de control nu găsește temei nici măcar pentru o supraveghere minimală spune mai multe decât o mie de comunicate de presă. Sau, mai direct: dacă acuzațiile sunt solide, de ce le fuge pământul de sub picioare la primul control?
De la „arest la domiciliu” la „mergeți acasă, că nu ține”
Minuta Tribunalului Prahova, în dosarul 28537/281/2026, sună sec, dar usturător:
- se admit contestațiile lui Dumitru-Alexandru Constandachi și George-Daniel Bozieru;
- se desființează încheierea penală nr. 2311/20.10.2026 a Judecătoriei Ploiești;
- se respinge ca nefondată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești privind arestul la domiciliu;
- se dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză;
- cheltuielile rămân în sarcina statului.
Traducere din „limba de lemn” procedurală:
Parchetul a vrut arest la domiciliu. Judecătoria Ploiești a zis „da, să trăiți!”. Tribunalul Prahova a verificat și a spus, practic: „Nu, nu ține. Nefondat. Liber!”.
Când o instanță superioară lovește atât de categoric în temelia măsurii preventive, întrebarea firească este: cât din acest dosar este drept penal și cât este doar zgomot?
Dosar greoi, acuzații grave, măsuri prăbușite
Oficial, povestea este simplă: un presupus prădător sexual, expus de Justițiarul de Berceni și de colaboratorul său, se declară victimă – ar fi fost agresat și sechestrat. Parchetul ia de bună varianta plângerii, construiește dosar, cere măsuri restrictive.
Numai că, atunci când dosarul ajunge la Tribunalul Prahova, lucrurile se schimbă brusc de registru. Între acuzații „grave” și măsurile de siguranță propuse, instanța de control nu mai vede legătura suficient de clară. Ceea ce pune sub semnul întrebării nu doar oportunitatea măsurii de arest la domiciliu, ci și soliditatea întregii construcții acuzatorii.
Dacă pericolul era atât de mare, dacă faptele erau atât de bine susținute, de ce respinge Tribunalul inclusiv varianta minimală, refuzând orice tip de restricție?
Statul plătește nota: cheltuieli la „meniul zilei”
Un alt detaliu care spune multe, în cheia unui pamflet amar, este faptul că toate cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Adică în sarcina contribuabililor. Cu alte cuvinte, statul bagă în malaxor oameni, timp, resurse, redactează acte, suportă costurile, iar la final instanța superioară stabilește că propunerea de arest la domiciliu a fost… nefondată.
Rămâne doar întrebarea:
Câte astfel de experimente procesuale își mai poate permite un sistem care se plânge constant de lipsă de resurse?
Tribunalul Prahova, singurul care nu scârțâie în poveste
Pentru moment, în acest dosar, Tribunalul Prahova pare a fi singura piesă din mecanism care nu scârțâie. În timp ce parchetul apasă accelerația pe măsuri preventive, iar prima instanță validează fără mari rezerve, instanța superioară oprește mașinăria și verifică frânele.
Rezultatul:
- arestul la domiciliu – desființat;
- controlul judiciar – nici măcar luat în discuție ca alternativă necesară;
- acuzațiile – lăsate să atârne singure, fără suportul unei măsuri restrictive.
Potrivit informațiilor prezentate de Lumea Justiției, acest deznodământ pune și mai serios în discuție soliditatea dosarului împotriva Justițiarului de Berceni.
Când „justițiarul” ajunge inculpat, dar iese pe ușa din față
Ceea ce rămâne, dincolo de minuta tehnică, este imaginea paradoxală a unui sistem în care:
- un vânător de prădători sexuali devine, peste noapte, inculpat;
- un presupus prădător se proclamă victimă;
- parchetul cere arest, prima instanță aprobă,
- iar Tribunalul Prahova spune, sec, că propunerea este nefondată.
În timp ce acuzațiile oficiale continuă să planeze, semnalul instanței de control este limpede: dosarul nu este nici pe departe la fel de convingător pe cât ar suna în rechizitoriu.
Iar într-un stat de drept, atunci când libertatea unui om este pusă în balanță, faptul că instanța superioară dezmembrează măsura preventivă nu este doar un detaliu tehnic. Este un semn de întrebare apăsător asupra felului în care se fabrică – și se prăbușesc – anumite cauze penale. (Irinel I.).