Administratie
Au fost aduse modificări și la anexa 2 a Ordinului nr. M.70, care prevede metodologia organizării și desfășurării selecției candidaților în vederea chemării/rechemării în activitate, în corpul ofițerilor
Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.70/2016 pentru aprobarea Condițiilor și a Metodologiei privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofițerilor, în vederea ocupării posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist și chimist, în unitățile și structurile sanitare din rețeaua MApN a fost modificat și completat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.140, publicat în Monitorul Oficial nr. 633 din 11 iulie 2023.
Conform noilor prevederi, propunerile referitoare la chemarea/rechemarea în activitate în corpul ofițerilor a persoanelor declarate câștigătoare în urma desfășurării selecției se înaintează după obținerea avizelor favorabile ale structurii de specialitate a MApN privind posibilitatea acordării accesului la informații clasificate.
Acestea sunt centralizate de Direcția generală management resurse umane care, după verificarea documentelor, prezintă ministrului apărării naționale proiectele de ordin privind chemarea/rechemarea în activitate, acordarea gradului militar și numirea în funcție a candidaților declarați câștigători.
Data chemării/rechemării în activitate este data la care se emite ordinul de ministrul apărării naționale.
Publicitatea selecției se realizează prin publicarea unui anunț, inclusiv în săptămânalul Observatorul Militar, și pe pagina de internet a MApN.
Astfel, au fost modificate unele dispoziții privind conținutul dosarului care se depune la sediul unităților/structurilor organizatoare în vederea înscrierii la selecție.
De exemplu, adeverința medicală trebuie eliberată de medicul de familie, cu cel mult șase luni anterior derulării concursului, iar din aceasta trebuie să rezulte antecedentele medicale patologice și faptul că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic.
De asemenea, conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății
Selecția se organizează numai după primirea aprobării ministrului apărării naționale, pentru încadrarea posturilor vacante corespunzătoare specialităților medicale militare care înregistrează un deficit major de personal, ce nu poate fi redus în timp util prin formarea profesională în instituții de învățământ din rețeaua MApN.
Aceasta presupune parcurgerea unor etape, precum: ♦ publicitatea postului vacant; ♦ înscrierea candidaților; ♦ verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la preselecție; ♦ preselecția; ♦ concursul/examenul; ♦ efectuarea verificărilor în vederea autorizării accesului la informații clasificate.
Verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la preselecție constă în analizarea dosarelor din punctul de vedere al conformității și al corectitudinii documentelor depuse la dosar, precum și al îndeplinirii condițiilor pentru participarea la concurs.
Comisia de verificare a îndeplinirii condițiilor de participare la preselecție și comisia de soluționare a contestațiilor se numesc prin ordinul de zi pe unitate al structurii organizatoare, până la data publicării anunțului.
În două zile lucrătoare de la data expirării termenului de înscriere, candidații pot completa dosarele incomplete, care conțin documente neconforme și formulare incorect completate. Dosarele incomplete, cu documente neconforme și formulare incorect completate, se resping.
Contestarea rezultatelor verificării îndeplinirii condițiilor de participare la preselecție și soluționarea contestațiilor se realizează în termenele și condițiile prevăzute la art. 22 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 166/2023.
Examinarea medicală se desfășoară în conformitate cu prevederile baremului medical, aprobat, pentru MApN, prin Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.194/2022, în cadrul unităților și structurilor sanitare care organizează selecția sau care asigură expertiza medicală de specialitate pentru personalul unității unde se află și postul vacant, iar costurile acesteia se suportă de fiecare candidat.
În termen de o zi lucrătoare de la primirea fișelor de examinare medicală, candidații declarați apt le depun la unitatea/structura care organizează selecția, pentru a fi atașate la dosarul de candidat. Concursul/Examenul se organizează și se desfășoară de unitățile/structurile care organizează selecția. (I. Nedelcu).
Administratie
Marian Neacșu, la prima întâlnire cu sindicatele din MAI: drepturile angajaților și deficitul de personal, pe agenda discuțiilor
Ministrul Afacerilor Interne a discutat cu liderii sindicali despre salarizare, condițiile de muncă, predictibilitatea carierei și recrutarea personalului. Neacșu a transmis că actualul mecanism de plată pentru munca din zilele de repaus săptămânal va fi menținut.
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut pe 29 octombrie prima întâlnire de lucru cu liderii organizațiilor sindicale și profesionale reprezentative din sistem. La discuții au participat și reprezentanți ai conducerii ministerului.
Întrevederea face parte din seria de consultări inițiate de ministru pentru identificarea unor soluții de eficientizare a activității MAI și de îmbunătățire a condițiilor de muncă.
Salarizare, carieră și condiții de muncă
Reprezentanții sindicatelor au ridicat probleme privind drepturile salariale și profesionale, stabilitatea carierei și a pensionării, precum și ocuparea funcțiilor de conducere și accesul la programe de formare.
Discuțiile au vizat, între altele, plata muncii suplimentare și a activității din zilele de repaus săptămânal, norma de hrană, decontarea cheltuielilor de transport și locuință și actualizarea unor drepturi financiare. A fost abordată și necesitatea îmbunătățirii dialogului social în structurile teritoriale.
Neacșu a afirmat că susține protejarea drepturilor câștigate de personalul MAI și identificarea unor soluții pentru menținerea acestora. Ministrul a precizat că mecanismul actual de plată pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal va fi păstrat. Eventualele majorări salariale pentru anul următor, a adăugat el, trebuie analizate în funcție de resursele bugetare disponibile.
Deficitul de personal, o prioritate
Un alt subiect central a fost deficitul de angajați și nevoia de consolidare a proceselor de recrutare și pregătire profesională. Ministrul a subliniat că menținerea personalului cu experiență și formarea noilor generații sunt esențiale pentru capacitatea operațională a ministerului.
Neacșu a indicat drept obiectiv creșterea încrederii cetățenilor în MAI, prin consolidarea instituției, pregătirea continuă a angajaților și îmbunătățirea serviciilor publice. El a evidențiat, totodată, volumul ridicat și complexitatea misiunilor ministerului, precum și importanța asigurării resurselor umane și materiale necesare. (Paul D.).
Administratie
Rogobete: „Tinerii medici trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare”
La Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică, ministrul Sănătății a pledat pentru transmiterea experienței către noua generație și pentru o cultură medicală bazată pe colaborare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat la Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică – SRCP 2026, unde a evidențiat responsabilitatea medicilor care îngrijesc copiii și rolul formării profesionale în viitorul specialității.
Rogobete a afirmat că generațiile tinere trebuie sprijinite să dobândească experiență și să își dezvolte competențele, iar profesorii au datoria de a le transmite cunoștințele și de a le deschide drumul.
Apel la susținerea rezidenților
Ministrul a transmis un mesaj ferm cadrelor didactice și medicilor cu experiență: rezidenții și viitorii specialiști nu trebuie considerați o amenințare profesională.
„Ar trebui să ne bucurăm că există tineri capabili să ne continue munca și să devină chiar mai buni decât noi”, a declarat acesta.
Rogobete a apreciat, totodată, solidaritatea comunității chirurgilor pediatri în perioada dificilă traversată în această vară și modul în care specialiștii și-au susținut interesele profesionale.
„Medicina modernă are nevoie de echipe”
În opinia ministrului, medicina contemporană nu poate fi practicată izolat, ci presupune colaborare, lucru în echipă și empatie. Aceste valori sunt cu atât mai importante în chirurgia pediatrică, unde medicii au în grijă atât copilul, cât și familia care își pune încrederea în echipa medicală.
Rogobete a subliniat că un profesor bun trebuie să știe și când să facă loc generației care urmează.
Administratie
România și Israel își propun să extindă cooperarea în agricultură
Discuțiile de la Ministerul Agriculturii s-au concentrat pe tehnologiile israeliene pentru irigații și reutilizarea apei, dar și pe dezvoltarea relațiilor comerciale dintre fermierii români și companiile israeliene.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit pe 29 octombrie 2026, la sediul MADR, cu ambasadorul Israelului în România, E.S. dr. Lior Ben Dor. Întrevederea a vizat intensificarea cooperării bilaterale și identificarea unor oportunități de colaborare între mediile de afaceri din cele două țări.
Irigații și reutilizarea apei
Printre temele principale s-au numărat preluarea expertizei israeliene în domeniul irigațiilor și folosirea tehnologiilor moderne de reutilizare a apei în agricultură și sectorul agroalimentar. Potrivit comunicării MADR, soluțiile ar putea sprijini fermierii în gestionarea efectelor secetei și în optimizarea costurilor de producție.
„Urmărim să punem în legătură directă fermierii români cu furnizorii de tehnologie avansată din Israel, în special pe zona de irigații și reutilizare a apei”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Legături comerciale și sprijin pentru zootehnie
Discuțiile au abordat și susținerea zootehniei românești. Barbu a menționat eforturile pentru relansarea exporturilor de ovine, în urma campaniei de vaccinare agreate cu Comisia Europeană, precum și pentru creșterea calității și a randamentului la export pentru bovinele de carne.
Ambasadorul Lior Ben Dor și-a exprimat interesul pentru facilitarea contactelor directe și consolidarea legăturilor economice. Cele două părți au convenit să urmărească dezvoltarea relațiilor comerciale dintre fermierii români și sectorul privat din Israel.
-
Exclusivacum 2 zilePolițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 3 zileApt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi
-
Exclusivacum o ziReforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce
-
Featuredacum 4 zileCalificativ la ordin in M.A.I.: cum transformă ministrul «binele» polițiștilor în «nesatisfăcător» cu un simplu pix
-
Exclusivacum 4 zileStrăpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileServiciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări
-
Exclusivacum 4 zileRachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!




