Featured
Luptătorii grupului de mercenari Wagner, care sunt acum în Belarus şi antrenează armata din acestă ţară, sunt dornici să treacă graniţa în Polonia, membră NATO

„Băieţii de la Wagner au început să pună presiune – vor să meargă spre vest. Să mergem într-o excursie la Varşovia şi la Rzeszow'”, a spus acesta într-o întâlnire cu Putin..
Din informaţiile disponibile în presa internaţională, declaraţia lui Lukaşenko pare să fi fost făcută sub formă de glumă. Nu a existat niciun indiciu că Lukaşenko ar fi luat în considerare în mod serios ideea de a intra în Polonia.
Alexander Lukaşenko se află în Rusia unde se întâlneşte cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Liderul rus a ameninţat săptămâna acesta Polonia cu un atac direct, din cauza tensiunilor de la frontiera cu Belarus.
„Lansarea oricărei agresiuni asupra statului Belarus, membru al Uniunii cu Rusia, ar fi considerată o agresiune împotriva Federaţiei Ruse şi va primi o ripostă cu toate mijloacele de care dispunem”, a afirmat Vladimir Putin, citat de site-ul Tagesschau.de şi de agenţia Reuters, cu ocazia unei reuniuni a Consiliului Naţional de Securitate.
Polonia a dislocat două brigăzi la graniţa cu Belarus, după ce trei coloane cu mercenari ruşi Wagner, aproximativ 5.000 de luptători, au intrat în această ţară. Anunţul a fost făcut de ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak, pe 18 iulie, la o zi după ce un parlamentar rus a declarat că mercenarii Wagner vor fi folosiţi pentru ocuparea coridorului Suwalki. (G. Negreanu).
Sursă foto: Mediafax
Exclusiv
Apocalipsa de plastic de la Aricestii Rahtivani: Fumul ne mântuiește!
Administratie
Prahova accelerează tranziția justă: De la birocrație la investiții concrete
Exclusiv
Ploieștiul în fierbere: Primarul Politeanu dezlănțuie infernul asupra viceprimarului Alexandru Săraru!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 12 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
-
Exclusivacum 4 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!