TIFF-ul din acest an a început cu emoții. Același lucru cred că poate fi spus despre fiecare ediție. E mai greu până se pun toate elementele în mișcare, dar odată pornite, festivalul funcționează parcă din inerție. Spun „parcă” pentru că este doar o aparență.

În spatele festivalului stau sute de oameni – profesioniști și voluntari – care au grijă ca spectatorii să aibă parte de experiențe inedite, indiferent dacă sunt localnici sau oaspeți din alte orașe sau țări. Poate mai ales pentru cei de-ai locului, care au trecut prin multe ediții de festival și pentru care trebuie găsite noi metode de a le capta atenția, dacă pasiunea pentru film nu le este pe deplin dezvoltată.

Deschiderea de vineri a stat sub semnul întrebării. Vremea instabilă din această perioadă le-a dat palpitații organizatorilor. De obicei, gala care deschide festivalul se desfășoară în aer liber, în Piața Unirii, și niciodată nu există certitudinea că va avea loc fără emoții. Plafonul de nori s-a spart cu doar o oră înainte de eveniment.

Covorul roșu din anii precedenți a fost înlocuit cu unul turcoaz, o culoare simbol folosită pentru a face cunoscută o statistică dramatică din jurul nostru și anume aceea că România are cea mai ridicată mortalitate prematură prin cancer de sân și cancer cervical din Europa. Am vrut să tragem și noi un semnal de alarmă în ceea ce privește importanța prevenției și a diagnosticării timpurii, a transmis Tudor Giurgiu, președintele TIFF.

În cadrul galei de deschidere, aproximativ trei mii de spectatori, cineaști și jurnaliști au putut să-l vadă pe Timothy Spall primind un premiu pentru întreaga carieră. Spall are în CV peste 150 de roluri în film și televiziune. Actorul britanic are două nominalizări BAFTA și un premiu pentru interpretare la Cannes, pentru rolul din Mr. Turner (2014, r. Mike Leigh). Faimos și recognoscibil pentru publicul din întreaga lume și de toate vârstele a ajuns datorită rolului din franciza Harry Potter. Pentru alții, este cunoscut din 2010, când l-a jucat pe Winston Churchill în Discursul regelui (r. Tom Hooper).

În drum spre vacanța din Italia – un ocoliș mai degrabă –, britanicul a trecut pe la Cluj-Napoca pentru a-și prezenta (și vedea pentru prima dată!) noul său film, Confort nordic (2023, Islanda, r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson) – o comedie despre câțiva anxioși care își doresc să scape de fobia de a zbura cu avionul. Se înscriu la un curs exclusivist care le promite marea cu sarea, forțându-i într-o situație care rapid le scapă de sub control. Oare ce metodă mai bună de a te lecui de frica de zbor decât un zbor spre… Islanda?

Alegerea filmului pentru deschiderea TIFF nu a fost întâmplătoare. Ediția din acest an aduce în atenția publicului cinematografia nordică. Secțiunea Focus Nordic vine cu aproape 40 de filme din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia, în colaborare cu Festivalul de Film de la Göteborg (Suedia) și cu institutele de film din aceste țări.

Din primele zile de TIFF mi-au atras atenția câteva producții. Una ar fi Tár (2022, SUA, r. Todd Field), care nu a putut fi văzută la noi până acum. În cele două ore jumătate, Cate Blanchett vine cu o interpretare de excepție. Filmul este despre lumea muzicii clasice contemporane, în care compozitorii, dirijorii și instrumentiștii trăiesc totul la cele mai înalte cote, unde tortura psihologică pare normalizată, iar fără sacrificii – de tot felul – nu răzbești.

Lydia Tár (personaj fictiv), unul din cei mai apreciați compozitori/dirijori din lume, prima femeie în postul de director muzical al Filarmonicii din Berlin și cu un volum de memorii în curs de apariție, pare a fi pe culmile succesului. Imaginea pe care și-a construit-o atent se prăbușește, însă, piesă după piesă.

O altă producție interesantă, proiectată în Piața Unirii și care, surprinzător, nu s-a bucurat de un public prea mare, poate și din cauza vremii răcoroase, a fost Kompromat (2022, SUA, r. Jérôme Salle). Filmul este exact despre ce spune titlul – o acțiune de kompromat organizată de FSB împotriva directorului Institutului Francez din orașul siberian Irkutsk, vag bazată pe o poveste reală.

Mathieu Rousell este la post de puțin timp, dar a reușit să se facă repede remarcat. Într-o zi, mascații dau buzna peste el în casă și îl aruncă în sistemul penitenciar rusesc, pe motiv că și-a molestat fiica și abuzat soția. Cele două pleacă rapid din Rusia și lui Rousell i se spune că soția este cea care l-a acuzat.

Este o schemă clasică, rușii fiind previzibili: omul e arestat, dosarul este fabricat ulterior, soția este amenințată ca să semneze o declarație pentru a fi atașată la dosar. De ce? Pot fi multe motive, dar, așa cum spune un personaj, „nu vei afla niciodată”. Mathieu evadează din Rusia, ajutat de Svetlana, o blondă (Joanna Kulig, pe care o știm din Războiul rece sau Ida, filme poloneze minunate, nominalizate și câștigătoare de Oscar, de Pawel Pawlikowski) de care se îndrăgostește întâmplător.

Într-un alt registru, o comedie ușoară, poate prostească ar zice unii, a fost Grand Prix (2023, Cehia, r. Jan Prusinovský), care a stârnit hohote de râs și a avut parte de aplauze entuziaste la final. Doi prieteni pornesc într-un road trip prin Europa, dintr-un orășel de provincie din Cehia până în Barcelona, pentru a vedea cursa de Formula 1.

Li se alătură, fără voia lor, un al treilea – un tâmpit, infractor, care le aduce belele pe cap. Nimic în această călătorie nu decurge conform planului. Niște mafioți polonezi sunt pe urmele lor, în timp ce acasă polițistul local încearcă să descurce ițele.

Din filmele prezentate pe scurt mai sus se înțelege că TIFF oferă de toate pentru toți. Cele două competiții internaționale – Competiția oficială și What’s Up, Doc? – aduc producții savuroase și/sau contemplative. O să recomand singurul film pe care l-am văzut anterior festivalului, Carbon (2022, Rep. Moldova, r. Igor Borș), o comedie ingenioasă, cu un umor negru bine dozat, plasată undeva la sfârșitul războiului ruso-moldovenesc de pe Nistru.

De asemenea, de miercuri începe secțiunea Zilele filmului românesc, care, deși are o selecție cam slabă în acest an, aduce câteva titluri în premieră: Între revoluții (2023, r. Vlad Petri) sau Tigru (2023, r. Andrei Tănase). În afara secțiunii, merită atenție Încă două lozuri (2023, r. Paul Negoescu), Libertate (2023, r. Tudor Giurgiu) sau Tinerețea unui dictator (2023, r. Andy Lupu).

Nu trebuie uitate filmele pentru cei mici sau pentru întreaga familie, cine-concertele, proiecțiile speciale Film Food sau celebrele TIFF Talks, cu oameni din industrie și cu subiecte arzătoare în acest moment. Pentru cei care nu ajung la Cluj-Napoca, câteva filme din cadrul festivalului sunt disponibile pe TIFF Unlimited.

Dacă tot a venit vorba de Discursul regelui la începutul acestui text, la sfârșitul săptămânii Clujul îi va da întâlnire lui Geoffrey Rush, care va primi un premiu pentru întreaga activitate și va susține un Masterclass. De asemenea, a fost invitat la TIFF și Oliver Stone, o alegere cel puțin controversată. În 2017 a făcut o serie de documentare cu Putin, în care intervievatul și-a derulat întregul arsenal de dezinformări și propagandă despre Occident, Ucraina și Crimeea. Alegerea organizatorilor TIFF este ciudată, mai ales că anul trecut îndemnau publicul din întreaga lume să facă filme, nu război. O curioasă schimbare de direcție, care, din fericire, nu pare să se reflecte asupra filmelor din program. (D. Luca).