Administratie
Aliaţii şi partenerii au demonstrat prin fapte şi multă acţiune că We are NATO nu este un slogan, ci o stare de fapt
Săptămâna trecută a fost una plină de activităţi, desfăşurate în mai multe locaţii, pentru participanţii la Saber Guardian 23. Cei 10.000 de miliari din cele 14 naţiuni aliate şi partenere, cu 1.700 de mijloace tehnice, s-au instruit intens în 11 locații.

La Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a avut loc secvența finală a exercițiului de evacuare medicală Hospital Exercise 23. România a participat la activitate alături de Polonia și Statele Unite ale Americii, cu personal de specialitate din structurile subordonate Direcției Medicale a M.Ap.N.

Militarii şi-au perfecționat deprinderile și procedurile într-un scenariu apropiat de realitate pentru antrenamentul în domeniul asistenţei medicale. În secvența de evacuare medicală a fost implicat și personal de specialitate din Turcia, cu o aeronavă echipată pentru misiuni medicale.

Forțele de apărare cibernetică din România, S.U.A. și Muntenegru au participat pentru prima dată în operația întrunită desfășurată pe timpul exercițiului Saber Guardian 23.
Specialiștii în securitate și apărare cibernetică s-au instruit în comun prin simularea unor scenarii realiste care au inclus identificarea și analizarea amenințărilor și vulnerabilităților, utilizarea instrumentelor de detecție și răspuns la incidente în spațiul cibernetic.

În același timp au fost testate tacticile, tehnicile și procedurile în vederea asigurării protecției cibernetice a rețelelor de misiune și asigurarea sprijinului privind protejarea infrastructurii critice.
La Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, din judeţul Galaţi, s-a desfăşurat ultima secvență de instruire din cadrul exercițiului multinațional Saber Guardian 23.

Am fost câteva zile alături de militarii grupurilor de luptă formate de Brigada 282 Blindată Unirea Principatelor, Brigada Multinațională Sud-Est şi militarii aliaţi şi parteneri.
Au fost exerciţii tactice cu trageri cu muniții reale. În poligonul Smârdan a avut loc partea a doua a acțiunii, pătrunderea în adâncimea dispozitivului inamic, după ce la începutul săptămânii forțele noastre au forțat trecerea Dunării. S-a urmărit recucerirea terenului deținut de inamic.

În poligonul Smârdan s-au îmbinat focul și manevra mijloacelor din dotarea brigăzilor româneşti, a țărilor aliate și partenere. A fost o muncă imensă depusă la temperaturi ridicate în binecunoscutul praf al poligonului de pe valea Mălinei. Acţiunile au fost sprijinite cu foc de Regimentul 52 Artilerie, cu instalaţii de artilerie LAROM.
Această structură a realizat o premieră, executând foc precis în două poligoane, Capu Midia şi Smârdan, în două zile consecutive, după un marş rapid pe timp de noapte, de aproximativ 200 de kilometri.

Trebuie apreciat uriaşul efort logistic, mai ales că în exerciţii au participat diverse tipuri de tehnică militară, din diferite ţări.
Planificarea riguroasă, combinată cu o comunicare excelentă, a dat roade. NATO a demonstrat că este capabilă să-şi apere teritoriul, că ţările aliate şi partenere lucrează după aceleaşi proceduri, tehnici şi tactici, iar militarii participanţi le cunosc şi le aplică foarte bine.

Aici, în poligonul Smârdan, am desfășurat o etapă cu trageri reale, integrând toate capabilitățile din cadrul brigăzii, astfel încât să dezvoltăm scenariul și să ne atingem obiectivele de instruit.
Am reuşit să sincronizăm fiecare platformă în funcție de capabilitate, de categoria de armament și, bineînțeles, de capacitatea de a angaja țintele din poligon conform unei matrici de sincronizare foarte bine stabilite atât spațial, cât și temporal.

Din punctul de vedere al efectelor, întreaga procedură a fost urmată, completată, astfel încât fiecare entitate atât de manevră, cât și sprijin luptă a acționat la momentul și timpul oportun. Nu a fost greu să ne sincronizăm atât timp cât toți urmăm aceeași cale, conform procedurilor şi standardelor de operare.
Prin matricea de sincronizare a exercițiului, prin instruire în comun, fiecare entitate de manevră, de sprijin, fiecare militar, grupă, pluton, companie a știut foarte bine ce şi când să facă, pe cine să sprijine și de cine să fie sprijinit.

Fiecare platformă de luptă a acționat în conformitate cu ordinele primite atât de la comandanţii de grupe, de plutoane, dar mai ales de la cei de companii care și-au condus eficient fiecare structură, a declarat comandantul Batalionului 280 Infanterie Mecanizată şi a unui grup multinaţional de luptă, locotenent-colonel Dan Nițu.
Vineri, 9 iunie, au avut loc ceremonii de închidere a exercițiului multinațional Saber Guardian 23, declarat o reușită atât de cei care l-au planificat și condus, cât și de participanți. (Lucian Irimia).
Administratie
Polițist-erou în timpul liber la Negrești: un bărbat imobilizat, salvat în ultima clipă
Intervenție de salvare, dincolo de programul de lucru
Un caz relatat de Sindicatul Europol, sursa informațiilor din acest material, readuce în atenție ideea că misiunea unui polițist nu se oprește odată cu terminarea orelor de program. Dragoș Sîrghe, agent în cadrul Poliției orașului Negrești (județul Vaslui), a intervenit prompt pentru a salva viața unui bărbat, deși se afla în timpul liber.
Incidentul a avut loc într-o zonă periferică, foarte puțin circulată, unde un bărbat a căzut într-un spațiu extrem de îngust, prins între un gard și un șanț. Imobilizat și fără posibilitatea de a se elibera singur, acesta nu avea șanse reale de a scăpa fără intervenția unei alte persoane.
„Nu am stat pe gânduri”: reacție instinctivă în fața pericolului
Potrivit relatării Sindicatului Europol, destinul a făcut ca prin zonă să treacă exact atunci polițistul Dragoș Sîrghe. Observând situația critică, acesta a acționat imediat: a coborât, a reușit să îl extragă pe bărbat din spațiul îngust și s-a asigurat că nu mai este în pericol.
La fața locului a fost evaluată și oportunitatea acordării de îngrijiri medicale, însă persoana salvată a refuzat transportul la spital.
Polițistul care nu caută aplauze: „Am făcut ce era normal”
În nota sa publică, Sindicatul Europol subliniază modestia polițistului: Dragoș Sîrghe nu consideră intervenția sa drept un gest eroic, ci o reacție firească în fața unei persoane aflate în dificultate.
Astfel de situații – remarcă aceeași sursă – arată că rolul polițistului în comunitate nu se rezumă la purtarea uniformei sau la prezența în serviciu. Spiritul de responsabilitate, solidaritatea și dorința de a proteja viața oamenilor trec dincolo de limitele programului de lucru.
Un exemplu de devotament într-un sistem cu multe probleme
Sindicatul Europol transmite felicitări agentului din Negrești pentru profesionalismul, promptitudinea și implicarea de care a dat dovadă.
Într-un sistem marcat de lipsuri, subfinanțare și critici constante, astfel de cazuri – evidențiate de Ziarul / Sindicatul Europol, sursa informațiilor – demonstrează că există polițiști care își asumă misiunea de protejare a vieții și siguranței oamenilor în orice moment, fie că sunt sau nu la serviciu. (Sava N.).
Administratie
Cum sunt repartizați noii ofițeri ai Academiei de Poliție: 99 de posturi în țară, prioritate pentru cei cu mediile cele mai mari
Repartizare „la medie”: șeful de promoție alege primul
Repartizarea absolvenților programului de master profesional de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” se face strict în funcție de ierarhia mediilor de absolvire, precizeaza Sindicatul Europol.
Procesul urmează un algoritm descrescător: absolventul cu cea mai mare medie finală (șeful de promoție) are prioritate absolută și își alege primul postul dorit din lista tuturor locurilor vacante puse la dispoziție de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Apoi, fiecare absolvent, în ordine descrescătoare a mediilor, își alege la rândul său locul de muncă, până la epuizarea tuturor posturilor și repartizarea ultimului din listă.
Informațiile prezentate în acest articol au la bază comunicarea oficială privind repartizarea și tabelul cu posturile vacante atașat documentului.
Toți absolvenții, în Poliția Română: investigații criminale și ordine publică
Absolvenții programului de masterat profesional „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice” sunt repartizați exclusiv în structurile Poliției Române.
În practică, noii ofițeri ajung, de regulă, în domenii precum:
- investigații criminale;
- ordine publică;
- siguranță națională (structuri cu atribuții specifice).
Lista exactă a județelor și localităților unde sunt disponibile funcțiile este detaliată în tabelul de repartiție, anexat procedurii oficiale.
99 de posturi pentru promoția curentă: unde sunt cele mai multe locuri

Din tabelul atașat rezultă că pentru această promoție sunt disponibile 99 de posturi de ofițer (subinspector) în structurile de poliție din țară, distribuite astfel, în principal:
- DGPMB (București): 25 posturi;
- IPJ Constanța: 7 posturi;
- IPJ Iași: 6 posturi;
- câte 3 posturi la: IPJ Alba, IPJ Brăila, IPJ Cluj, IPJ Prahova, IPJ Timiș;
- câte 2 posturi la: IPJ Arad, IPJ Bacău, IPJ Brașov, IPJ Dâmbovița, IPJ Dolj, IPJ Galați, IPJ Hunedoara, IPJ Ilfov, IPJ Sibiu, IPJ Suceava, IPJ Teleorman, IPJ Vâlcea;
- câte 1 post la: IPJ Botoșani, IPJ Caraș-Severin, IPJ Covasna, IPJ Giurgiu, IPJ Harghita, IPJ Ialomița, IPJ Maramureș, IPJ Mehedinți, IPJ Mureș, IPJ Neamț, IPJ Olt, IPJ Satu Mare, IPJ Tulcea, IPJ Vaslui, IPJ Vrancea.
Restul județelor nu figurează în lista de posturi pentru această serie de absolvenți.
Grad direct de ofițer: subinspector de poliție, cu tutelă de 12 luni
La momentul absolvirii, fiecare masterand primește direct gradul profesional de subinspector de poliție.
Noii ofițeri:
- sunt încadrați ca debutanți;
- parcurg un stagiu obligatoriu de tutelă profesională de 12 luni, sub îndrumarea unor ofițeri cu experiență.
Acest stagiu este parte integrantă a formării practice și urmărește integrarea treptată în structurile operative ale Poliției Române.
Obligație de 5 ani în sistem: altfel, se restituie cheltuielile de școlarizare
Absolvenții masterului profesional au obligația să rămână încadrați în structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) minimum 5 ani de la numirea în funcție.
Dacă, înainte de împlinirea acestui termen:
- demisionează;
- sunt exmatriculați;
- sunt destituiți din motive disciplinare,
atunci intervine obligația legală de a restitui integral cheltuielile efectuate pentru instruirea lor pe parcursul programului de master la Academia de Poliție.
Repartizare din oficiu și consecințele refuzului
Procedura prevede și situațiile în care absolventul nu își exercită dreptul de a alege:
- dacă un absolvent nu își exprimă opțiunea pentru un post din lista disponibilă, IGPR îl repartizează automat („din oficiu”) pe unul dintre locurile rămase vacante;
- dacă absolventul refuză postul primit prin repartizare din oficiu:
- nu i se mai acordă gradul profesional de ofițer;
- este obligat să restituie integral toate cheltuielile de școlarizare aferente programului de master.
Astfel, sistemul de repartizare combină principiul meritului (ordinea mediilor) cu obligația de asumare a carierei în Poliția Română, în condițiile finanțării publice a formării profesionale. (Sava N.).
Administratie
Autoturism de 62.000 de euro, căutat în Polonia, depistat de polițiștii de frontieră la Valea lui Mihai
Control aleatoriu pe DN 19: mașină de zeci de mii de euro, în atenția autorităților poloneze
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea lui Mihai au descoperit, în timpul unui control efectuat pe DN 19, un autoturism de lux, evaluat la aproximativ 62.000 de euro, căutat de autoritățile din Polonia.
Potrivit informațiilor furnizate de Poliția de Frontieră, sursa acestui articol, echipajele aflate în misiune au oprit pentru verificări, în localitatea Valea lui Mihai, un autoturism înmatriculat în Polonia, condus de un cetățean român în vârstă de 33 de ani.
Alertă „bun căutat pentru confiscare” și lipsa certificatului de înmatriculare
În urma verificărilor specifice în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul figurează cu alertă de tip „bun căutat pentru confiscare”, introdusă de autoritățile poloneze.
Șoferul nu a putut prezenta certificatul de înmatriculare al autoturismului, aspect care a întărit suspiciunile legate de situația juridică a mașinii.
Mașina, indisponibilizată; șoferul, cercetat pentru tăinuire
Ca urmare, autoturismul, evaluat la circa 62.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Valea lui Mihai.
Conform sursei citate, în cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun, în cooperare cu autoritățile din Polonia. (Sava N.).
-
Exclusivacum o ziO nouă resuscitare a statului de drept: cum a ajuns Raed Arafat să facă justiție la televizor
-
Exclusivacum 2 zileO nouă „grădiniță de cadre” în Academia de Cămătărie: cum plânge „tăticul” Năsulea la secție pentru custodie, după ce a terorizat IPJ Prahova -„Grădinița de cadre a IPJ Prahova” – sezonul XXX
-
Exclusivacum 4 zile„Transfer în interesul… pilelor” – Cum se teleportează incompetența pe funcții strategice în fix șapte zile lucrătoare
-
Exclusivacum 4 zileGuvernul „Nu stie, Nu poate, Nu răspunde”. MAI: Bani au fost, voință zero. Restul e fum juridic și contabili de carton
-
Exclusivacum 5 zileDe la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri
-
Exclusivacum 5 zileGDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume
-
Exclusivacum 4 zileCaracatița cu carnet de partid: MEDAT, ministerul în care reforma e doar o glumă proastă
-
Exclusivacum 3 zileANP, mare maestru al selfie-ului penitenciar: când „Poliția bate interlopi, noi pozăm garduri”



