Featured
„Mai mulţi militari italieni şi maghiari din contingentul KFOR au fost ţinta unor atacuri neprovocate”

În timp ce încercau să menţină siguranţa protestatarilor „mai mulţi militari italieni şi maghiari din contingentul KFOR au fost ţinta unor atacuri neprovocate şi au suferit răni, fracturi şi arsuri din cauza exploziei unor dispozitive”, au mai transmis reprezentanţii misiunii. Militarii se află în prezent sub observaţia medicilor.
Comandantul misiunii KFOR, generalul de divizie Michele Ristuccia, a declarat că atacurile „neprovocate asupra unităţilor NATO sunt inacceptabile, iar KFOR va continua să îşi păstreze imparţialitatea”.
Şi NATO a emis un comunicat de presă susţinând că „violenţele trebuie să înceteze imediat” şi că militarii KOR vor continua să „menţină un mediu sigur” în conformitate mandatul lor bazat pe Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU 1244 din 1999.
Potrivit mai multor agenţii de presă străine, numărul militarilor KFOR răniţi în urma ciocnirilor violente din Nordul Kosovo ajunge la 25.
Ministrul maghiar al Apărării, Szalay-Bobrovniczky Kristóf, a anunţat pe Facebook că „peste 20 de maghiari, dintre care 7 în stare gravă” s-au numărat printre militarii KFOR răniţi în urma ciocnirilor cu protestatarii. Potrivit acestuia, maghiarii răniţi sunt transportaţi în Ungaria pe cale aeriană pentru tratament.
În Kosovo se află şi 50 de militari români. (A. Soare).
Sursă foto: Twitter
Exclusiv
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi
Exclusiv
Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor?
Anchete
Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 18 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 4 zile
ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”