Administratie
Evenimentul „VIN DIN PRAHOVA” este o invitație adresată tuturor celor interesați de gusturi bune și tradiții, de la amatori până la cunoscători veritabili
Vă invităm să luați parte la o experiență culinară și culturală unică, „VIN DIN PRAHOVA”, un eveniment care își propune să evidențieze și să promoveze potențialul viti-vinicol al județului Prahova.
Evenimentul se va desfășura în perioada 25-26 Mai la Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești, unde 22 de crame de top din zona Dealu Mare vor prezenta selecții exclusiviste de vinuri de colecție. În plus, participanții vor avea oportunitatea de a cunoaște meșteri artizani și producători de produse tradiționale, îmbinând astfel arta vinificației cu celelalte elemente ale patrimoniului cultural autohton.
Începând cu joi, la ora 10.00, vizitatorii vor putea degusta cele mai bune vinuri, dar și brânzeturi de excepție. În plus, ei vor avea privilegiul de a fi însoțiți de dl. Sergiu Nedelea, un somelier de renume, fondator și CEO Winetaste, care împreună cu organizatorii – Consiliul Județean, Camera de Comerț și Industrie Prahova și Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova – a contribuit la pregătirea acestui eveniment de excepție.
Ceremonia de deschidere oficială va avea loc joi, 25 Mai, începând cu ora 15.00.
Administratie
Mega-captură de cannabis la Giurgiu: Traficant turc, prins la graniță cu 37 kg de droguri ascunse printre arbuști
Administratie
Tentativă de trecere ilegală a frontierei dejucată: 15 cetățeni străini, descoperiți intr-un automarfar la Calafat
Administratie
Sănătatea Maramureșului, pe val: Investiții de peste 170 milioane lei transformă spitalele din Baia Mare
-
Exclusivacum 2 zileRepublica „banana” de la Vălenii de Munte și imperiul betonului de pe Valea Slănicului: De la apa plată la rețele de familie, sub ochiul indulgent al statului
-
Exclusivacum o ziBuziaș: Necrologul moral al Sistemului Penitenciar! Rușinea ANP, deconspirată!
-
Exclusivacum 12 oreSCANDAL NAȚIONAL: „UBER INTIM” PE BANI PUBLICI! CUM A DEVENIT PUȘCĂRIA ROMÂNĂ BORDELUL DE LUX AL DEȚINUȚILOR VIP!
-
Exclusivacum 5 zileAPOCALIPSA AGRARĂ: Cum ne-au furat ploaia și miliardele, sub scutul de carton al incompetenței și hoției! DNA doarme în secetă profundă, în timp ce Vrancea și Prahova ii cântă prohodul mafiei!
-
Exclusivacum 2 zileEpava BMW-ului și „misiunea” fantomă: Poliția Ploiești, rămasă cu rușinea și trei cârpe pe roți
-
Exclusivacum o ziPrahova, „drogată” cu indiferență: Unde Poliția „nu vede”, dar taximetriștii stiu tot!
-
Exclusivacum 4 zileScandal în Poliția Română: Mii de polițiști, blocați pe funcții inferioare și păgubiți salarial, în așteptarea unei decizii de la vârf
-
Exclusivacum 3 zileCurățenia de sărbători la penitenciar: Când mizeriile ies de sub preș, Guvernul Bolojan taie săpunul, iar sindicatul e pe baricade!



