Featured
Kremlinul pare să-i fi dat lui Prigojin ce a cerut şi pare că Wagner va rămâne în Bahmut

Sunt multe necunoscute în războiul ucrainean. De la iminenta ofensivă de primăvară, la operaţiile sub acoperire ale serviciilor de informaţii americane, misterele sunt din belşug. Însă poate că niciunul dintre acestea nu este mai important ca întrebrea care înconjoară Ministerul rus al Apărării, Statul Major, Grupul Wagner şi locul preşedintelui Vladimir Putin între toate acestea. Sistemul de relaţii a devenit chiar mai complicat, acum că Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a intervenit şi a promis să înlocuiască Wagner în Bahmut.
Moscova a cerut intervenţia Grupului Wagner când a realizat că nu mai poate înfrânge singură forţele ucrainene. Wagner este o forţă militară privată, care are contract cu o parte a guvernului rusesc. Mercenarii pe care îi angajează nu sunt coordonaţi de armată, ci de un civil. Grupul are în jur de 25.000-30.000 de luptători – un număr puţin mai mic decât forţele armate ruseşti convenţionale – şi ocupă în jur de 30 de km din fronturile lungi de kilometri buni. Cu toate acestea, Wagner este singurul contingent de forţe ruseşti care avansează pe teritoriile controlate de Ucraina.
Folosirea armatelor private nu este un fenomen nou, iar Wagner a fost folosit şi în Orientul Mijlociu şi Africa. Însă ceea ce face în Ucraina este unic. Nu doar că se află la conducerea propriului război, însă conduce şi luptele din Bahmut.
Misterul din jurul relaţiei cu armata rusă este evidenţiat de o declaraţie făcută, săptămâna trecută, de şeful Wagner, Evgheni Prigojin, care a spus că „birocraţii militari” nu au trimis forţelor sale artilerie şi muniţie, că se va retrage din zonă şi că va preda Bahmutul forţelor ruseşti convenţionale.
Lupta din Bahmut nu a decurs niciodată bine, însă, în acest moment, cu forţele care au fost deja pierdute în luptă, victoria este mai puţin strategică decât politică. Pentru ruşi, pierderea sau abandonarea luptei ar trimite semnalul greşit inamicului şi populaţiei. Însă armata convenţională rusească nu s-a putut impune în Bahmut şi, în general, nu a putut învinge forţele ucrainene. Astfel, folosirea Wagner acolo a îndeplinit mai multe obiective. A dus la creşterea numărului forţelor care pot fi dislocate şi a adus forţe nemiloase.
Astfel, decizia de a nu le trimite artilerie sau muniţie nu are niciun sens. (Există un incidiu privind o confirmare din partea Moscovei că aşa a făcut, însă armata ucraineană transmite că focurile de artilerie nu au încetat.) Chiar dacă Rusia a crezut că privarea Wagner de artilerie are vreun sens militar, permiterea liderului său să facă astfel de declaraţii nu are sens. Militarii şi liderii politici se ceartă tot timpul, însă un astfel de dezacord vizibil este destul de rar.
Misterul, deci, se divide în două. De ce ar vrea statul general să distrugă Wagner? Şi de ce să o facă atât de public? Ar fi existat paşi tehnici şi financiari care ar fi putut preveni această situaţie. Dacă s-a ajuns atât de departe, înseamnă că a existat o problemă fie la nivelul statului major, fie la nivelul ministerului.
Dacă totul se petrece cu intenţie, ce înseamnă asta? Ar putea să aibă scopul de a opri o posibilă lovitură de stat a Wagner, însă o dronă ar face o treabă mult mai bună. Ar putea, de asemenea, să fie un plan – la nivelul guvernului şi al Wagner – să încerce să demonstreze că războiul din Ucraina este unul pierdut sau, cel puţin, nu este câştigat de comandamentul rus. Dacă ar fi adevărat că liderii militari şi ministerele pierd războiul, atunci avertizarea iraţionalităţii lor prin Wagner ar avea sens. Dacă Putin a simţit că acest comandament eşuează, însă prea mulţi ofiţeri de top îl susţin ca să poată fi vreodată dat jos, atunci avertismentul Wagner ar putea fi un instrument pentru a-şi face auzit punctul de vedere. (Oricum, asta arată că Putin a pierdut controlul situaţiei.)
Până acum, toate acestea rămân idei. Kremlinul pare să-i fi dat lui Prigojin ce a cerut şi pare că Wagner va rămâne în Bahmut. Mai mult decât atât, generalul Serghei Surovikin, pe care Prigojin l-a descris ca singurul general capabil din armata rusă, a fost numit om de legătură între Rusia şi mercenari.
Însă indiferent de cum se vor rezolva lucrurile, războiul este o probemă politică. Nu s-a desfăşurat aşa cum era plănuit şi nu a fost creată nicio alianţă care să schimbe acest lucru. În această situaţie, ori trebuie începută o ofensivă puternică, în care guvernul şi Wagner să coopereze, ori pregătite negocierile – care ar putea să scuze conducerea de orice greşeli. (GEORGE FRIEDMAN).
Administratie
Ploieștiul viitorului prinde contur: Expoziție inovatoare la primărie, sub viziunea tinerilor arhitecți
Administratie
Ploiești prinde viteză: Comunitatea pune umărul la noul skatepark din Parcul Municipal Vest
Exclusiv
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!

În lumea pestriță a sistemului penitenciar românesc, familia Teoroc, abonații de lux la robinetul puterii, ne oferă un nou spectacol de ipocrizie crasă. Cu un protest „spontan” regizat în fața Ministerului Justiției, acești maeștri ai manipulării încearcă să-și spele imaginea pătată de abuzuri și corupție. Dar cortina cade, iar adevărul iese la iveală: lacrimi sindicale pentru „Finu'” și un grad de chestor obținut pe pile!
- „Revolta” de carton: 500 de figuranți și o mie de minciuni! Sub pretextul apărării drepturilor angajaților, circa 500 de sindicaliști (mulți pensionari aduși cu forța) au încercat să facă valuri în fața Ministerului Justiției. Scopul real? Unul singur: răzbunarea clanului Teoroc după ce șeriful Burcu le-a stricat jocurile murdare. Nu mai merge, domnilor!
- Teoroc acuză „împuterniciri”, dar uită de „Baroneasa WhatsApp” și gradul ei de chestor furat de la rușine! Ștefan Teoroc, eternul lider de sindicat, îl atacă pe directorul general Burcu pentru „împuterniciri”. Ironia supremă? Soția sa, Cristina Teoroc, a condus ani la rând Penitenciarul Jilava prin „împuternicire”, iar ulterior a fost unsă chestor! Oare e coincidență sau vorbim de o recompensă pentru serviciile aduse clanului?
- Jilava: De la Alcatrazul familiei la „grădina zoologică” a „Baroanei”! Pe vremea când „Baroneasa WhatsApp” conducea Jilava, penitenciarul era mai degrabă un hotel de lux pentru câini decât o închisoare. Padoc ilegal construit cu fonduri publice, angajați obligați să cotizeze pentru bunăstarea patrupedelor… Un adevărat circ al abuzurilor, tolerat de clanul Teoroc!
- SNPP: Sindicat sau SRL-ul familiei Teoroc? În timp ce Ștefan Teoroc se vaită de cheltuielile lui Burcu, uită să ne spună despre „micile” afaceri ale soției sale la Jilava: colectări ilegale de bani, amenințări, construcții ilegale… Oare are amnezie selectivă sau ne crede pe toți niște fraieri?
- Când adevărul deranjează, sindicatul scoate artileria grea! Când polițiștii de penitenciare de la Jilava au avut curajul să reclame abuzurile clanului, SNPP a băgat capul în nisip. Dar când Burcu a îndrăznit să le strice aranjamentele, au ieșit la protest cu lozinci demagogice și acuzații ridicole. Ipocrizie maximă!
- Burcu contra-atacă: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale!” Sătul de mascaradă, directorul general Burcu acuză SNPP de manipulare și de folosirea angajaților ca pe niște marionete. Adevărul e simplu: protestele sunt doar o răzbunare meschină pentru demiterea „Baroanei” și a finului său!
- Ministre’, scoateți urgent clanul Teoroc din sistem! Solicităm ministrului Justiției, Radu Marinescu, să analizeze urgent situația și să dispună retragerea gradului de chestor acordat doamnei Cristina Teoroc. Respectul pentru uniformă se câștigă prin fapte, nu prin pile și abuzuri!
Concluzie:
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. România așteaptă un răspuns clar și rapid! Până atunci, vom continua să demascăm mizeriile clanului Teoroc, cu speranța că adevărul va triumfa. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 7 ore
Circul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 20 de ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi