Sunt multe necunoscute în războiul ucrainean. De la iminenta ofensivă de primăvară, la operaţiile sub acoperire ale serviciilor de informaţii americane, misterele sunt din belşug. Însă poate că niciunul dintre acestea nu este mai important ca întrebrea care înconjoară Ministerul rus al Apărării, Statul Major, Grupul Wagner şi locul preşedintelui Vladimir Putin între toate acestea. Sistemul de relaţii a devenit chiar mai complicat, acum că Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a intervenit şi a promis să înlocuiască Wagner în Bahmut.

Moscova a cerut intervenţia Grupului Wagner când a realizat că nu mai poate înfrânge singură forţele ucrainene. Wagner este o forţă militară privată, care are contract cu o parte a guvernului rusesc. Mercenarii pe care îi angajează nu sunt coordonaţi de armată, ci de un civil. Grupul are în jur de 25.000-30.000 de luptători – un număr puţin mai mic decât forţele armate ruseşti convenţionale – şi ocupă în jur de 30 de km din fronturile lungi de kilometri buni. Cu toate acestea, Wagner este singurul contingent de forţe ruseşti care avansează pe teritoriile controlate de Ucraina.

Folosirea armatelor private nu este un fenomen nou, iar Wagner a fost folosit şi în Orientul Mijlociu şi Africa. Însă ceea ce face în Ucraina este unic. Nu doar că se află la conducerea propriului război, însă conduce şi luptele din Bahmut.

Misterul din jurul relaţiei cu armata rusă este evidenţiat de o declaraţie făcută, săptămâna trecută, de şeful Wagner, Evgheni Prigojin, care a spus că „birocraţii militari” nu au trimis forţelor sale artilerie şi muniţie, că se va retrage din zonă şi că va preda Bahmutul forţelor ruseşti convenţionale.

Lupta din Bahmut nu a decurs niciodată bine, însă, în acest moment, cu forţele care au fost deja pierdute în luptă, victoria este mai puţin strategică decât politică. Pentru ruşi, pierderea sau abandonarea luptei ar trimite semnalul greşit inamicului şi populaţiei. Însă armata convenţională rusească nu s-a putut impune în Bahmut şi, în general, nu a putut învinge forţele ucrainene. Astfel, folosirea Wagner acolo a îndeplinit mai multe obiective. A dus la creşterea numărului forţelor care pot fi dislocate şi a adus forţe nemiloase.

Astfel, decizia de a nu le trimite artilerie sau muniţie nu are niciun sens. (Există un incidiu privind o confirmare din partea Moscovei că aşa a făcut, însă armata ucraineană transmite că focurile de artilerie nu au încetat.) Chiar dacă Rusia a crezut că privarea Wagner de artilerie are vreun sens militar, permiterea liderului său să facă astfel de declaraţii nu are sens. Militarii şi liderii politici se ceartă tot timpul, însă un astfel de dezacord vizibil este destul de rar.

Misterul, deci, se divide în două. De ce ar vrea statul general să distrugă Wagner? Şi de ce să o facă atât de public? Ar fi existat paşi tehnici şi financiari care ar fi putut preveni această situaţie. Dacă s-a ajuns atât de departe, înseamnă că a existat o problemă fie la nivelul statului major, fie la nivelul ministerului.

Dacă totul se petrece cu intenţie, ce înseamnă asta? Ar putea să aibă scopul de a opri o posibilă lovitură de stat a Wagner, însă o dronă ar face o treabă mult mai bună. Ar putea, de asemenea, să fie un plan – la nivelul guvernului şi al Wagner – să încerce să demonstreze că războiul din Ucraina este unul pierdut sau, cel puţin, nu este câştigat de comandamentul rus. Dacă ar fi adevărat că liderii militari şi ministerele pierd războiul, atunci avertizarea iraţionalităţii lor prin Wagner ar avea sens. Dacă Putin a simţit că acest comandament eşuează, însă prea mulţi ofiţeri de top îl susţin ca să poată fi vreodată dat jos, atunci avertismentul Wagner ar putea fi un instrument pentru a-şi face auzit punctul de vedere. (Oricum, asta arată că Putin a pierdut controlul situaţiei.)

Până acum, toate acestea rămân idei. Kremlinul pare să-i fi dat lui Prigojin ce a cerut şi pare că Wagner va rămâne în Bahmut. Mai mult decât atât, generalul Serghei Surovikin, pe care Prigojin l-a descris ca singurul general capabil din armata rusă, a fost numit om de legătură între Rusia şi mercenari.

Însă indiferent de cum se vor rezolva lucrurile, războiul este o probemă politică. Nu s-a desfăşurat aşa cum era plănuit şi nu a fost creată nicio alianţă care să schimbe acest lucru. În această situaţie, ori trebuie începută o ofensivă puternică, în care guvernul şi Wagner să coopereze, ori pregătite negocierile – care ar putea să scuze conducerea de orice greşeli. (GEORGE FRIEDMAN).