Anchete
IGPR continuuă acțiunile privind modernizarea dotărilor tehnice
In cursul acestui an, posibil chiar în această perioadă, în dotarea Poliției Române vor intra următoarele:
1. SPIKE STRIPS-uri, cunoscute și sub denumirea de ,,benzi cu cuie”, necesare opririi forțate a autovehiculelor urmărite – 349 de bucăți;
2. Puști semiautomate cu lunetă – 52 de bucăți;
3. Pistoale automate calibru 9x19mm – 100 de bucăți;
4. Kit-uri de monitorizare electronică (brățări electronice) în cadrul priectului SIME – 2.700 complete;
5. Sistemul integrat de monitorizare LPR.
Dacă despre primele trei puncte nu vom dezvolta discuțiile din motive obiective, vă putem spune că achiziția celor 2.700 de kit-uri electronice necesare dezvoltării Sistemului Integrat de Monitorizare Electronică (SIME) vin în partea a doua a dezvoltării acestui sistem, precizeaza cei de la sindicatul Europol. Chiar dacă au trecut doar 6 luni de la data operationalizării sistemului, acesta și-a arătat de mult eficacitatea. Alertele de proximitate transmise de către sistemele de monitorizare electronică au făcut ca intervenția patrulelor de ordine și siguranță publică să fie prompte, nu de puține ori colegii noștri au reușit să stopeze în faza incipientă posibile fapte de violență domestică.
Totodată, au existat destule cazuri când persoanele supravegheate electronic și-au înlăturat dispozitivele în încercarea de eludare a legii. Astfel, în urma intervenției prompte, s-a reușit de fiecare dată prinderea acestora, iar în urma sesizării parchetelor și instanțelor competente, măsurile preventive inițiale au fost înlocuite cu unele superioare. Totuși, să nu ne îmbătăm cu apa rece – sistemul are în continuare suficient de multe deficiențe în funcționare că să putem spune că totul merge brici. Suntem convinși însă că, în următoarea perioadă, toate deficiențele semnalate vor fi remediate astfel ca, începând cu anul 2024 să avem un sistem funcțional 100% la nivel național.
Mergem mai departe și observăm faptul că, Inspectoratul General al Poliției Române plusează și achiziționează de la VODAFONE ROMANIA un sistem integrat de monitorizare. Peste 32 de milioane de lei costă acest sistem prin intermediul căruia Poliția Română va putea să monitorizeze 10.300 de autospeciale în teren, va putea să instaleze 200 de sisteme tip LPR pe tot atâtea autospeciale și își va dezvolta propria infrastructură hardware și software pentru acest lucru.
Sistemul LPR (License Plate Recognition) este extrem de necesar polițiștilor rutieri, cât și celor din cadrul structurilor de ordine publică. Având în dotare acest sistem, traficul auto va putea fi monitorizat mult mai eficient, iar în situația în care sistemul va sesiza un număr de înmatriculare auto ce prezintă mențiuni operative va putea alerta polițistul în vederea luării urgente a măsurilor care se impun. Mai mult, prin monitorizarea GPS a autospecialelor, dispecerii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a transmite rapid și eficient intervenția celui mai apropiat echipaj. În plus, vor putea direcționat în sprijin celelalte patrule aflate în teren în vederea executării misiunilor, mai dezvaluie sursa citata.
Implementarea sistemului se află în fază incipientă, până în acest moment fiind semnate contractele subsecvente pentru instalarea infrastructurii hardware și software – 11,6 milioane lei, respectiv infrastructurii hardware și software pentru monitorizarea video LPR – 12,7 milioane lei. (Cerasela N.).
Anchete
Verdict final în cazul procurorului Alin Mocioi: Cariera în magistratură se incheie după decizia ÎCCJ!
Anchete
CSM își alege conducerea pentru 2026: Tradiția invinge suspansul, fără contracandidați
Anchete
Hidroelectrica, gigantul bursier, fără conducere permanentă: Selecția CEO, un eșec răsunător
Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori București, a confirmat miercuri seara, printr-un anunț oficial transmis investitorilor, eșecul procedurii de selecție pentru funcția de director general (CEO). Decizia validă informațiile anterioare vehiculate pe surse, inclusiv de către Mediafax, și subliniază dificultatea gigantului energetic de a identifica un lider pe măsura exigențelor.
Un proces riguros, un rezultat neașteptat
Procedura de recrutare, desfășurată conform rigorilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice – o obligație legală pentru companiile cu capital majoritar de stat – a fost supervizată de un expert independent. Raportarea oficială arată că acesta a finalizat evaluarea candidaților fără a propune, însă, nicio persoană pentru numire în funcție.
Standarde inalte, niciun candidat la inălțime
Analiza detaliată a inclus declarații de intenție și interviuri, bazate pe criterii clar definite anterior. Cu toate acestea, în ședința din 26 noiembrie 2025, Consiliul de Supraveghere a Hidroelectrica a constatat că niciunul dintre candidații rămași în cursă nu corespundea pe deplin cerințelor funcției de director general, având în vedere contextul operațional și strategic actual al companiei. „Menținerea standardelor de competență este o obligație legală, nu o opțiune”, se arată în comunicatul transmis de companie, care reiterează angajamentul pentru o „guvernanță solidă, transparentă și performantă”. Menționăm că procesul inițial a vizat atât funcția de director general, cât și pe cea de director financiar, însă niciun candidat nu a îndeplinit criteriile impuse.
Pe muchie de cuțit: Reluarea de urgență și conducerea interimară
Ca urmare a acestui eșec, Consiliul a decis reluarea imediată a procedurii de selecție, într-o cursă contra-cronometru pentru identificarea viitorilor CEO și CFO. Pentru a asigura continuitatea operațională, Hidroelectrica va menține măsurile interimare de conducere, atât pentru poziția de director general, cât și pentru cea de director financiar, până la finalizarea noii proceduri. Decizia Consiliului a survenit cu doar două zile înainte de termenul oficial de finalizare a selecției, stabilit pentru 28 noiembrie. Potrivit informațiilor Mediafax, doi candidați rămăseseră în cursa finală: Mihai Aniței și Radu Ioan Constantin.
Context tulbure: Scăderi de producție și schimbări de management
Acest moment delicat se înscrie într-un context complicat pentru Hidroelectrica. Primele nouă luni din 2025 au marcat o scădere atât a producției, cât și a profitului net, rezultate influențate de condițiile meteorologice nefavorabile și de o serie de schimbări succesive de management. Aceste turbulențe au fost, de asemenea, corelate cu cerințele de reformă impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adăugând presiune suplimentară asupra companiei de stat, care rămâne un pilon strategic al economiei românești. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Exclusivacum 8 oreIPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!



