Connect with us

Actualitate

Astăzi se plătesc din greu costurile acestei transgresiuni

Publicat

pe

Lumea în care trăim reclamă rezolvări în grade diferite de urgență. În față stau acum desfășurări ce se cer curmate: războiul, conflictul dinăuntrul creștinismului, scindarea lumii, degradarea ființării umane. Niciuna nu încetează fără religie – religie la propriu. Consider că filosofia, știința, arta, religia, din schema „spiritului absolut”, sunt, totuși, în pofida ambiției lui Hegel de a le aduce sub cupola filosofiei, forme perene ale spiritului.

Teza autonomiei fiecăreia, împreună cu teza nevoii unei conlucrări, sunt miezul scrierilor mele despre religie (Teologia Hodje ,2008; Frații mai mari. Întâlniri cu iudaismul, 2009; Religia în era globalizării, 2014; Absolutul astăzi.Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger, 2017; Filosofi și teologi actuali, 2019; Europa și Israelul. O simbioză istorică, 2020). Promovez ideea unui aggiornamento nu numai doctrinar, ci și sub aspectul cunoștințelor despre religie. Aceasta pentru că s-au acumulat – să spunem, de la Renan, von Harnack, Soloviev, Rosenzweig încoace – mai multe asemenea cunoștințe decât în multe secole anterioare.
Recent, am circumscris într-o carte (Unde este Dumnezeu? 2022, coautor dr. Florin Ludușan) situația religiei în zilele noastre, pe care o examinasem în cadrul „Conferințelor de la Târgu Mureș” (2021). Redau tezele la care am ajuns, plecând, firește, de la întrebări puse de auditoriu.
Religia este narațiunea elaborată conceptual despre prezența lui Dumnezeu în lume, cu dovezi raționale și cu conduita ce decurge din această prezență. În pofida oricărui pozitivism, propozițiile religiei au sens, căci viața și felul de viață al omului pot avea sens.
Poruncile sunt stabilite prin revelație și verificate prin practici istorice. Revelația își are loc într-o teorie a cunoașterii capabilă să facă față ramurilor diverse ale întregii culturi.
La integrarea culturală a lui Dumnezeu este de lucrat și azi spre a evita reduceri simpliste – atât în înțelesul că Dumnezeu ar fi făcut totul, cât și în înțelesul că s-ar fi oprit la creație sau ar fi abandonat lumea.
Creator, diriguitor și izbăvitor al lumii, Dumnezeu a încredințat oamenilor, cum spune chiar Biblia, un vast teren de lucru în lumea vieții lor, de care răspund.
Credința în Dumnezeu este miezul religiei și are două componente legate – recunoașterea existenței lui Dumnezeu și punerea soartei proprii în mâinile sale. Cu această înțelegere a credinței se evită confundarea religiei cu alte abordări – fie ele și ieșite din sânul ei.
Suntem în posteritatea criticii moderne a religiei, care a lăsat urme. Conștiințele au devenit mai critice în privința realităților, iar teologia și cultura religioasă au a le face față în mod rațional.
Critica modernă a religiei, care a fost nutrită de aspiraţia depăşirii religiei, a fost, între timp, infirmată. Istoria, antropologia, sociologia și psihologia religiei sunt cercetări utile ale impactului religiei, dar nu ating credința.
În critica modernă a religiei care contează și azi, cu Hegel, Feuerbach, Comte, Marx, Nietzsche, nu a fost vorba în fapt de contestarea prezenței lui Dumnezeu în realitatea lumii, ci de sancționarea instrumentalizării religiei ca justificare a stăpânului și a acțiunilor lui. Valorificarea înnoirii fără precedent a cunoștințelor favorizează azi religia.
În cultura timpului nostru, are loc nu doar resuscitarea nevoii de religie, ci o revenire la religie și o revenire a religiei în cultură. Nevoia de autenticitate și cultură se simte și printre religioși. Azi, înseși religiile monoteiste și denominațiunile lor caută, fiecare, să convingă credincioșii. Ideologia și propaganda ieftină fac însă adesea deservicii religiei.
Timpul erodează multe în lumea materială, dar nu și valorile sensibilității, intelectului și rațiunii. Asincronia nu înseamnă automat inactual, iar timpul elaborării unui adevăr nu-l face anacronic.
Religia nu este doar contemporana noastră. Ea a fost, istoric vorbind, sursa modernității. Abia pe fondul ei s-a format modernitatea: în egalitatea oamenilor în fața lui Dumnezeu, democrația modernă a avut o premisă, iar știința modernă a avut în coordonatele monoteismului iudeo-creștin condiții ale posibilității sale. Azi, religia este suport al apărării umanității oamenilor.
Datele istoriei Bibliei trebuie luate în considerare, căci nu se poate înțelege Biblia fără ele. Cunoașterea este însă întreagă numai dacă urcăm la viziunea durabilă asupra condiției umane încorporate în ele.
Fiind narațiune de mari proporții, în Biblie găsești orice gen de reflecție asupra istoriei, personajelor și evenimentelor. Dar ceea ce este cel mai adânc se află la nivelul sensului: asertarea modului de a fi uman.
Nu se poate înțelege creștinismul fără a observa cum este înțeleasă Biblia în cultura în care s-a format și nu ai cum să ajungi la înțelegerea lui Iisus detașându-l de oamenii și lumea din care s-a înălțat.
Cercetarea lui Iisus sub aspect istoric este un bun al religiilor monoteiste. Cercetarea istorică nu este criteriu de religiozitate, dar rezultatele ei pot spori cultura religioasă. Profunzimea credinței este servită astăzi de buna cunoaștere a ceea ce s-a petrecut la Ierusalim în jurul intrării în era noastră, istoric și escatologic.
Nu se poate explica ceea ce s-a petrecut la Ierusalim fără a lua în seamă Evangheliile, inclusiv diferențele dintre ele, dar și restul izvoarelor valide. Nu este punct de plecare mai realist pentru a înțelege „procesul lui Iisus” decât afirmația din Evanghelia după Ioan, după care, în fața minunilor pe care le săvârșea Iisus, Sinedriul a ajuns să fie dominat de temerea că „dacă-l vom lăsa așa, toți vor crede în el și vor veni romanii și ne vor lua locul și neamul”.
Nu este soluție la crizele societăților de astăzi – de raționalitate, de legitimare, de motivație, de creativitate – fără a apela la resursele religiei.
Globalizarea a prilejuit ieșirea denominațiunilor din izolare și regăsirea orizontului unei religii a umanității, dar a expus religia forțelor marketizării și presiunii laicizării.
O națiune poate face din religia ei un motiv de mândrie dacă acea religie recunoaște în fiecare om o ființă umană demnă de respect ca oricare altul și refuză încercările de a o instrumentaliza.
Religia s-a despărțit benefic de folosirea ei ca justificare a stăpânului. Religia nu exclude politica, dar abia acea politică este compatibilă cu religia care face țintă curentă din umanizarea condițiilor de viață ale celor mai umili și mai loviți de soartă și intervine cotidian pentru ameliorarea condițiilor vieții.
Reprezentarea publică nu este conformă religiei dacă purtătorii ei stau deoparte la evenimente ce afectează viața oamenilor, ca și cum acestea ar fi doar răspunderea altora, dacă nu au răspunsuri la dificultăți și conlucrează cu decidenți străini de interesul public.
Religia nu mai este doar o chestiune privată a fiecăruia, ci o forță majoră în sfera publică a societăților. Nu este nevoie ca toți cetățenii să devină credincioși, ci doar ca mai mulți să se comporte asumându-și că în lume ar putea fi și un Dumnezeu.
Politica fără etică eșuează, iar democrația fără democrați însuflețiți de valori derivate din grija și iubirea aproapelui se subminează singură.
Umanitatea a intrat în constelația culturală a nevoii de conlucrare dintre științe, filosofie, teologie, arte pentru a afirma umanitatea omului și a înfrânge dificultățile.
Lăcașurile de cult nu se închid niciodată, oricine ar dispune. Liturghia îl cheamă pe Dumnezeu în viața efectivă a oamenilor, dar fără ca sublimul viziunii să fie trădat de festivisme de conjunctură.
Lumea nu se sfârșește cu cineva sau ceva, dar pentru fiecare om lumea aceasta se sfârșește la un moment dat. Moartea este evenimentul cel mai profund al existenței. Nimic nu poate compensa moartea.
Conștiința morții implacabile poate induce alegerea unei vieți adecvate. Trăirea convingerii în viața de apoi rămâne un stimulent la răspundere, chiar dacă viața de apoi nu va fi aidoma vieții din lumea dată.
Dumnezeu și împărțirea oamenilor pe culturi sau genuri sunt realități de ordine cu totul diferite. Dumnezeu nu este relativizabil și nici adaptabil la subiecți sau contexte.
În condițiile asaltului pe care-l trăim astăzi la adresa unor tradiții majore, umanitatea omului rămâne punctul de sprijin. Doctrina facerii omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu rămâne fundamentul demnității umane.
Rezolvă credința probleme de viață? Din medicină aflăm că o condiție sufletească bazată pe credință are rol terapeutic, din istorie știm că oameni însuflețiți de credință au schimbat lumea, etica ne-a spus demult că valorile au premise în credință, sociologia ne spune că acțiunile pot fi energizate de credință, politologia că democrațiile și performanțele vieții sunt favorizate în comunități credincioase.
Creștinul se justifică prin înfăptuirea dreptății și iubirea aproapelui duse pe față dincolo de conformism („fac ceea ce se cere”) și de subiectivism („nu-s vremuri să faci ceva” sau „fac doar ce-mi spune tradiția”). Făcând, deci, ceea ce apropie „împărăția lui Dumnezeu”. Schimbând, așadar, tehnologii, cunoștințe, relații, instituții, decizii și decidenți, gânduri, pentru a întruchipa valori. A fi creștin presupune vederi – de pildă, a valorifica ființa umană din fiecare om, a cultiva disponibilitatea la schimbare, inclusiv la schimbarea de sine, și dialogul; presupune atitudini – de exemplu, a nu ceda egoismului și lăcomiei, a nu te lăsa în seama impresiilor și a simplei propagande; și presupune acțiuni – precum a spune pe nume sărăciei, imposturii, minciunii, nedreptății, a-l apăra pe cel în necaz și a face ca și altul să se bucure de ceea ce te mulțumește pe tine.
Este iarăși mult rău în lume – falsurile, minciuna organizată, fraudele, escrocheriile ce încep cu decidenții, încălcarea democrației și a respectului ființei umane, sacrificarea propriului popor prin decizii nechibzuite, crime. Unde este Dumnezeu? Răul poate copleși, iar teodiceea ne poate da explicații. Dar numai încrederea rațională în Dumnezeu este consecventă cu religia. Ea înseamnă acum a ieși din suficiență și a schimba ceea ce este. Căci sunt corelații, echilibre ale lumii, valori ale societăților și, cu siguranță, ale naturii, care țin de rațiunea lui Dumnezeu și pe care, dacă le încalci, plătești.
Vedem cum astăzi se plătesc din greu costurile acestei transgresiuni.
Observăm în jur că atunci când nu este pricepere, se distruge și ceea ce s-a moștenit. Când cultura scade, nu sunt soluții, iar viitorul devine opac. Când nu este nici înțelepciune, se apucă pe căi înfundate. Când buna credință lipsește, se ajunge la conflict. Iar când nu este nici pricepere, nici cultură, nici înțelepciune, nici bună credință, precum în mod frecvent în zilele noastre, vedem prea bine ce iese – șanse pierdute, distrugeri, suferințe și neputințe.

Andrei Marga

Actualitate

Black Friday 2026 pe Infinity: reduceri de până la 70% și ce trebuie să știi dinainte

Publicat

pe

De

Black Friday 2026 pe Infinity are loc între 13 și 30 noiembrie, timp de 18 zile, cu reduceri de până la 70% la produsele participante. Pe Infinity.ro, marketplace 100% românesc cu peste 1 milion de produse în 13 departamente, poți descoperi oferte din numeroase categorii.

În continuare, afli calendarul campaniei, ce produse poți urmări, cum verifici reducerile și cum folosești punctele acumulate în programul de loialitate. Prețurile, stocurile și disponibilitatea pot varia, așa că verifică detaliile înainte de a plasa comanda.

Când e Black Friday 2026 la Infinity?

Campania Black Friday de pe Infinity se desfășoară între 13 și 30 noiembrie 2026. Spre deosebire de evenimentele comerciale concentrate într-un singur weekend, aceasta îți oferă 18 zile pentru a analiza ofertele și a alege produsele potrivite.

Poți consulta produsele participante pe pagina Black Friday – Infinity Marketplace. Vânzătorii își pot încărca ofertele până pe 1 noiembrie, astfel că selecția se completează înainte de startul campaniei.

DetaliuInformație

Perioada campaniei 13-30 noiembrie 2026
Durata 18 zile
Reduceri Până la 70%, în funcție de produsele participante
Ofertele vânzătorilor Se încarcă până pe 1 noiembrie

Ce faci înainte de 13 noiembrie?

Câteva pregătiri te ajută să identifici mai ușor ofertele care merită atenția ta:

  • creează-ți un cont pe infinity.ro, dacă nu ai deja unul;
  • stabilește ce produse vrei să cumperi și notează prețurile actuale;
  • salvează articolele preferate în lista de Favorite;
  • abonează-te la newsletter pentru a primi noutăți despre campanie.

Când începe Black Friday 2026 în România?

Data internațională a Black Friday este vineri, 27 noiembrie 2026. În România, însă, comercianții își stabilesc propriul calendar: unii lansează reducerile cu câteva săptămâni înainte, în timp ce alții organizează campanii mai scurte.

  • eMAG: 6 noiembrie 2026, potrivit Romania Insider.
  • Flanco: între 22 octombrie și 30 noiembrie 2026, potrivit Euronews România.
  • Infinity: între 13 și 30 noiembrie 2026.

Potrivit Romania Insider, eMAG organizează de regulă o campanie concentrată într-o singură zi, în timp ce alți retaileri extind perioada promoțională. Verifică datele anunțate de fiecare magazin pentru a ști când sunt disponibile ofertele care te interesează.

Ce e diferit la Black Friday pe Infinity?

Durata de 18 zile îți permite să îți organizezi cumpărăturile în funcție de priorități, fără să fie nevoie să iei toate deciziile într-o singură zi. Poți analiza produsele disponibile, compara caracteristicile și prețurile, apoi să alegi în cunoștință de cauză.

Există și câteva particularități ale campaniei:

  • ofertele sunt publicate de vânzătorii din marketplace, iar selecția se completează până pe 1 noiembrie;
  • anumite categorii sunt în centrul campaniei, inclusiv Casă și grădină, Auto și moto și Sport și outdoor;
  • comenzile eligibile îți permit să acumulezi puncte în programul de loialitate Infinivers.

De reținut! Reducerile pot ajunge la 70%, însă procentul se aplică doar produselor participante care beneficiază de această reducere.

Ce categorii participă la Black Friday pe Infinity?

Printre categoriile confirmate pentru campanie se numără Casă și grădină, Auto și moto și Sport și outdoor. Oferta poate deveni mai variată pe măsură ce vânzătorii adaugă produsele participante.

CategorieCe poți urmări

Casă și grădină Mobilier, iluminat, scule electrice, produse pentru grădină și terasă
Auto și moto Anvelope și jante, piese și accesorii auto, electronice auto
Sport și outdoor Fitness, ciclism, camping, role și trotinete

Dacă vrei să îți amenajezi locuința sau spațiul exterior, în categoria Casă și grădină poți urmări oferte la canapele, paturi, mese, birouri și articole pentru terasă. Pentru mașină, merită să verifici selecția de anvelope, piese și accesorii, iar dacă ai în plan activități sportive, poți căuta echipamente de fitness, ciclism sau camping.

Produsele disponibile și reducerile aferente sunt afișate pe paginile individuale.

Ce produse se pot cumpăra de pe Infinity.ro?

Catalogul Infinity.ro cuprinde produse din 13 departamente, de la mobilier și electronice până la jucării, cosmetice, articole pentru animale și cărți. În perioada Black Friday, poți explora întregul catalog, însă promoțiile se aplică articolelor incluse în campanie.

Dacă preferi să susții producătorii locali, poți descoperi și secțiunea Autohton, dedicată produselor românești.

Are Infinity.ro reduceri reale de Black Friday?

Campania anunță reduceri de până la 70%, în funcție de produs. Pentru a vedea avantajul concret al unei oferte, verifică prețul afișat, prețul recomandat (PRP) și procentul de reducere de pe pagina articolului.

Nu te baza exclusiv pe procentul promoțional. Compararea prețurilor și verificarea caracteristicilor te ajută să stabilești dacă oferta corespunde bugetului și nevoilor tale.

Iată ce merită să urmărești:

  • Notează prețul actual: verifică produsul înainte de 13 noiembrie, pentru a avea un reper de comparație.
  • Calculează costul total: ia în considerare transportul și verifică ce include pachetul.
  • Verifică prețul anterior reducerii: potrivit regulilor indicate de ANPC, prețul de referință pentru o reducere trebuie să fie cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile.
  • Compară produse identice: verifică același model și aceleași caracteristici, atât la același vânzător, cât și în alte magazine.

Cum te pregătești pentru Black Friday cu punctele Infinivers?

Dacă îți creezi cont pe infinity.ro înainte de campanie, poți beneficia de programul de loialitate Infinivers. La înregistrare primești 400 de puncte, iar pentru fiecare leu cheltuit acumulezi un punct. Valoarea unui punct este de 0,025 lei.

Punctele pot fi transformate în vouchere, în funcție de numărul acumulat și de valoarea minimă a comenzii:

VoucherPragul minimPuncte necesare

5 lei 50 lei 200
10 lei 75 lei 400
20 lei 125 lei 800
50 lei 400 lei 2.000
100 lei 800 lei 4.000

Pe pagina fiecărui produs poți verifica numărul de puncte acordate pentru achiziție. Programul include și niveluri superioare de loialitate, la care acumulezi mai multe puncte pentru fiecare leu cheltuit: 1,5, 2 sau 2,5 puncte, în funcție de nivelul atins. Pentru detalii despre eligibilitate și condiții, consultă pagina programului Infinivers.

De reținut! Fiecare voucher are o valoare minimă a comenzii. Înainte de a-l aplica, verifică dacă valoarea coșului îndeplinește condiția respectivă.

Black Friday 2026 pe Infinity se desfășoară între 13 și 30 noiembrie, cu reduceri de până la 70% la produsele participante. Pentru a profita de campanie, stabilește din timp ce ai nevoie, compară prețurile și pregătește-ți contul și punctele de loialitate.

Întrebări frecvente despre Black Friday pe Infinity

Când se termină Black Friday 2026 la Infinity?

Campania se încheie luni, 30 noiembrie 2026, după 18 zile. Începe vineri, 13 noiembrie.

Cât de mari sunt reducerile de Black Friday pe Infinity?

Reducerile ajung la 70%, în funcție de produsele participante. Procentul diferă de la un produs la altul, deci îl verifici pe pagina fiecăruia.

Ce categorii participă la Black Friday pe Infinity?

Momentan sunt confirmate categoriile Casă și grădină, Auto și moto și Sport și outdoor. Lista se poate completa, pentru că vânzătorii își încarcă ofertele până pe 1 noiembrie.

Cum mă pregătesc de Black Friday pe Infinity?

Îți faci cont, notezi produsele dorite și prețurile lor și le salvezi la Favorite. Abonează-te la newsletter pentru noutăți și verifică ce puncte ai în programul Infinivers.

Cum plătesc și cum primesc comenzile?

Plata se face securizat prin PayU, iar livrarea se face prin DPD, Sameday sau Fan Courier. Costul și termenul le vezi înainte să finalizezi comanda. Dacă ai nelămuriri, ai suport telefonic.

Pot returna produsele cumpărate de Black Friday?

Ca persoană fizică, ai 14 zile de la primire să te retragi din achizițiile online, potrivit ANPC. Verifică pe pagina produsului și condițiile vânzătorului.

Cum verific dacă prețul redus este real?

Compară prețul redus cu cel de dinainte. Potrivit ANPC, prețul de dinainte trebuie să fie cel mai mic practicat în ultimele 30 de zile. Notează prețul produsului înainte de campanie, ca să ai un reper.

Citeste in continuare

Actualitate

Peninsula Coreeană, sub presiune electronică: comunicațiile militare trebuie să reziste fără „condiții perfecte”

Publicat

pe

De

Sistemele electronice folosite de forțele americane și aliate sunt bruiate zilnic în Peninsula Coreeană, un mediu pe care generalul Xavier Brunson, comandantul Forțelor SUA din Coreea (USFK), l-a descris drept unul dintre cele mai contestate electromagnetic din lume.

Într-o prezentare susținută la conferința AFCEA TechNet Indo-Pacific din Hawaii, Brunson a avertizat că adversarii încearcă să perturbe GPS-ul, senzorii, serverele și rețelele. Fără să numească direct o țară, el a făcut referire la amenințarea nord-coreeană; regiunea este marcată, de asemenea, de capacitățile avansate de atac electronic ale Chinei.

Comunicații proiectate pentru bruiaj

Un sistem care funcționează doar cu comunicații prin satelit neîntrerupte, lățime de bandă nelimitată și fibră optică permanent disponibilă nu este potrivit unui teatru de operații contestat. „Nu va supraviețui 48 de ore în peninsulă”, a spus Brunson.

Răspunsul, potrivit comandantului, este construirea unor rețele redundante, capabile să mențină comanda și controlul când legăturile principale sunt întrerupte. USFK introduce rețele de înaltă frecvență, comunicații prin sateliți aflați pe orbite joase și rețele terestre de tip mesh.

Brunson a cerut industriei să aducă în regiune soluții ușoare, rezistente la bruiaj, cu probabilitate redusă de interceptare și detectare. A solicitat, de asemenea, interfețe de programare deschise și senzori de margine care să se integreze în rețelele comune de misiune fără dependență de un singur furnizor.

Interoperabilitatea trebuie proiectată de la început

Generalul a criticat practica de a construi sisteme exclusiv pentru rețele americane și de a adăuga ulterior interfețe pentru aliați. În operațiunile comune, interoperabilitatea nu poate fi o funcție secundară, adăugată după semnarea contractului.

„Trebuie să proiectăm pentru operațiuni combinate încă de la prima linie de cod”, a spus Brunson, pledând pentru o schimbare fundamentală a modului în care este concepută securitatea informațiilor.

Modelul tradițional, bazat pe rețele închise și perimetre de apărare, a impus construirea unor „conducte” separate ori de câte ori informațiile trebuiau partajate cu partenerii. Într-un conflict în care unitățile operează dispersat, această abordare poate izola formațiunile și poate limita imaginea operațională comună.

Alternativa propusă este securitatea centrată pe date: protejarea și etichetarea informației în sine, nu doar a rețelei prin care circulă. Brunson a ilustrat miza printr-un exemplu concret: pista unei rachete detectate de un radar coreean ar trebui verificată și transmisă rețelei aliate de focuri în milisecunde, nu în secunde.

Industria, chemată să adapteze produsul la misiune

Brunson a îndemnat companiile să studieze documentele strategice și cerințele armatei pentru a înțelege ce capabilități sunt necesare. Pentru a ilustra ideea, a folosit o analogie neobișnuită: succesul murăturilor feliate pentru hamburgeri.

Producătorul Vlasic, a spus el, a înțeles că oamenii aveau nevoie de felii de castravete murat, nu de castraveți întregi, pentru a-și pune produsul în hamburger. Industria de apărare trebuie să facă același lucru: să-și adapteze oferta la modul în care forțele vor lupta, în loc să încerce să impună un produs care nu răspunde cerințelor.

Ca exemplu de orientare strategică, Brunson a indicat documentul recent al Armatei SUA, How the Army Fights. Companiile, a spus el, ar trebui să-și raporteze soluțiile la conceptele operaționale descrise acolo și să dezvolte produse care funcționează la marginea rețelei.

Rețele pentru o forță dispersată și mobilă

Operațiile viitoare vor presupune forțe mai dispersate, schimbări de plan chiar înainte de sosirea în teatru și rețele aflate permanent sub atac. În aceste condiții, capabilitățile trebuie să funcționeze în medii austere și să se adapteze rapid.

Mesajul lui Brunson pentru industrie este direct: conectivitatea nu poate depinde de o infrastructură perfectă, iar interoperabilitatea nu poate fi lăsată pentru mai târziu. Sistemele trebuie să fie robuste, deschise și proiectate pentru operațiuni comune din prima etapă — pentru ca informația critică să ajungă la forțele care au nevoie de ea, chiar și atunci când adversarul încearcă să o blocheze.

Citeste in continuare

Actualitate

Seisme la Capitol Hill: Cum vor redesena alegerile de la jumătatea mandatului viitorul apărării americane

Publicat

pe

De

Pe măsură ce ne apropiem de scrutinul crucial din 3 noiembrie, arhitectura puterii la Washington se află în pragul unei reconfigurări dramatice. Alegerile de la jumătatea mandatului nu sunt doar un test de popularitate pentru administrație, ci reprezintă un moment de inflexiune pentru politica de securitate și apărare a Statelor Unite. Cu un Congres în care controlul este contestat strâns, schimbările preconizate ar putea trimite unde de șoc prin comitetele de apărare, transformând radical prioritățile de buget și strategie militară.

Maine: Bătălia titanilor și umbrele corupției

Una dintre cele mai monitorizate curse din țară se desfășoară în Maine, unde senatoarea republicană Susan Collins, președinta influentului Comitet de Aproprieri din Senat, luptă pentru supraviețuire politică împotriva democratului Troy Jackson. În calitate de arhitect principal al bugetului de apărare, Collins a fost o voce constantă pentru creșterea cheltuielilor militare și sprijinirea Ucrainei. Cu toate acestea, campania sa este umbrită de acuzații recente privind potențiale nereguli în finanțarea campaniei, pe care biroul său le-a respins cu vehemență. Pentru observatorii din sectorul apărării, rezultatul acestei confruntări va determina cine deține cheile „pușculiței” Pentagonului pentru anii ce vor urma.

Virginia și California: Mizele pentru controlul militar al Camerei

În statul Virginia, reprezentantul republican Rob Wittman, un susținător vocal al investițiilor în armament low-cost și modernizarea forțelor aeriene, se află într-o cursă competitivă împotriva procurorului democrat Shannon Taylor. Wittman este considerat favoritul pentru a prelua șefia Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei (HASC) dacă republicanii își păstrează controlul, devenind astfel un punct central în relația dintre industria de armament și Pentagon.

Simultan, în California, o bătălie fratricidă între republicani pune față în față doi grei ai legislativului: Ken Calvert, președintele subcomitetului de aproprieri pentru apărare, și Young Kim. Redistribuirea electorală a transformat acest district într-un câmp de luptă, unde lobby-ul industrial a investit sume considerabile. Victoria oricăruia dintre ei va schimba dinamica modului în care SUA investește în inovație și producție industrială de apărare.

Un schimb de gardă istoric: Giganți ai apărării care părăsesc scena

Dincolo de luptele electorale directe, viitorul apărării americane se confruntă cu un fenomen de „exod” al veteranilor politici. La finalul anului 2026, Capitol Hill va fi marcat de plecarea unor figuri monumentale care au definit politica națională de securitate timp de decenii. Retragerea lui Mitch McConnell, cel mai longeviv lider de partid din istoria Senatului și un apărător ferm al bugetelor solide pentru Pentagon, lasă un gol imens.

Lor li se alătură nume grele precum senatorii Jeanne Shaheen, Dick Durbin și Joni Ernst, dar și parlamentari din Cameră precum Don Bacon sau Elise Stefanik. Această plecare în masă a „greilor” din comitetele de apărare marchează sfârșitul unei ere și forțează o tranziție către o nouă generație de legislatori, a căror viziune asupra conflictelor globale, a sprijinului pentru aliați și a modernizării forțelor armate rămâne, pentru moment, o variabilă necunoscută.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusiv10 ore ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Exclusiv10 ore ago

Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce

Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce...

Exclusivo zi ago

BINGOUL GUNOIULUI: CUM DISPAR MILIOANELE, IAR CETĂȚENII RĂMÂN CU SACII ÎN BRAȚE

Bingo–Rosal – datoriile uriașe și „eroii” care țin spatele unei firme îngropate în gunoi și miliarde vechi de lei CURTEA...

Exclusivo zi ago

Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova

Sesizare la 112, dar cu prea puține răspunsuri Un caz din Starchiojd ridică semne de întrebare despre verificarea reclamațiilor cetățenilor...

Exclusivo zi ago

Specialist de clasă, datornic de serviciu: MAI îți dă sporul, apoi îți trimite nota de plată

În administrația românească, salariul poate deveni o surpriză cu termen de rambursare. Astăzi primești o majorare prin dispoziția unității. Mâine,...

Exclusivo zi ago

DOMNULE MINISTRU, V-AȚI MUTAT MINISTERUL PE FACEBOOK? Poliția Penitenciară află de pe „news – feed” ce se întâmplă cu propriul sistem

„Mulțumim că aflăm și noi de pe Facebook!” – noua formă de dialog social În România anului 2026, reforma nu...

Exclusiv2 zile ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv2 zile ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv2 zile ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv2 zile ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv3 zile ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusiv3 zile ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusiv3 zile ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv