Connect with us

Exclusiv

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare

Publicat

pe

Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care „Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm! Prin anii ’87 – ’88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile. Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.

Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile. Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?! Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”! Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte! Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa. Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!

Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din… patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român!

De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.

Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo cateva zeci de miliarde de euro şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n pept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!

Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român! Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!

Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez!

Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ’70! Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor. Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.

Conchid: merită sprijinite numai acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii. Există aceste forţe?

*

— Din câte înţeleg, acest articol a fost publicat în primăvara lui 1992, de Paşte, în revista „Totuşi iubirea”. A avut vreun ecou?

— Adrian Păunescu şi-a dat seama de importanţa lui şi l-a băgat pe prima pagină, dacă mai ţin eu minte. Ştiu că mulţi cititori l-au decupat şi l-au păstrat ca pe un text deosebit.

— Este, într-adevăr, un text deosebit.

— Ideile din acest articol le-am reluat de la tribuna Parlamentului. Fără nici un ecou în mass media românească.

— După şase ani şi jumătate, aţi aflat dacă există în România „acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii”?

— Am aflat! Nu există!

— Şi atunci de ce mai activaţi într-un partid?

— Activez într-un partid care încearcă să fie o asemenea forţă. Încearcă cu sinceritate. Dar mai e până să reuşească.

– De ce anume aveţi nevoie?

— Avem nevoie de oameni ca dumneata, care să nu mai stea pe margine şi să comenteze steril greşelile celor din ring!

— Să ştiţi că nu stau tot timpul pe margine, în tribună. Cel puţin în ultima vreme, am coborît şi eu în ring!

 Adică?

 Bunăoară, după discuţiile purtate cu dumneavoastră, am încercat să mă interesez şi eu despre unele aspecte discutate împreună…

— Adică să verifici afirmaţiile mele?

— Vă supără?

— Nu! Deloc! Aşa se procedează! Măcar că răspunderea pentru cele afirmate de mine îmi revine în totalitate! Şi ce ai aflat?

— Am discutat cu o persoană foarte apropiată de dl. Virgil Măgureanu despre acea bancă, acel fond monetar internaţional pe care Ceauşescu a încercat şi urma să-l constituie la începutul lui 1990, împreună cu Iran şi Libia. Nu ştiu dacă de la Măgureanu avea informaţiile, dar persoana despre care vă vorbesc mi-a confirmat întocmai cele ştiute de mine de la dumneavoastră. Ba chiar a şi plusat!

— În ce fel?

— Se pare că deschiderea acelei bănci, cu un capital de 15 miliarde de dolari, era abia prima etapă. Cele 15 miliarde de dolari nici nu însemnau mare lucru pentru cât de sărace sunt ţările sărace! Fondurile cele mai importante urmau să intre de la arabi, firme, persoane fizice şi chiar state, de la arabii care şi-ar fi retras banii din băncile occidentale şi i-ar fi adus la Bucureşti. Foarte pe scurt spus, urma să se adune aici, la Bucureşti, sume din ce în ce mai mari, transformând Bucureştiul într-unul din marile centre financiare ale lumii. În plus, acest centru bancar urma să funcţioneze după alte principii, lăsând principiul profitului pe un plan secundar!…

— Interesantă informaţie! Şi foarte plauzibilă!… Veritabil finis coronat opus… Înseamnă că n-am bătut câmpii! Este o informaţie care se adaugă perfect logic la cele ce ştiam noi… Cred că am greşit evitând să mă mai văd cu dl. Măgureanu!… Da, după ce am fost propus să candidez la preşidenţia României din partea PDAR, am considerat că aşa ar fi cel mai bine, să nu mă văd cu dl. Măgureanu. Cred că am greşit.

— De ce?

 Nu mai contează.

 Cum apreciaţi prezenţa d-lui Virgil Măgureanu printre cei care au asistat la mascarada aceea de proces al soţilor Ceauşescu?

— Ca pe o greşeală! De faţă, la vedere, au fost fraierii! S-au lăsat păcăliţi să asiste la o crimă aranjată de alţii, impusă de alţii.

— Credeţi că pe 25 decembrie 1989 d-l Virgil Măgureanu cunoştea povestea cu acea bancă pe care Ceauşescu urma s-a deschidă?

— Întrebarea aceasta cred că am să i-o pun şi eu d-lui Măgureanu cu proxima ocazie.

— Ar fi fost interesant ca răspunsul său la această întrebare să-l fi putut consemna în cartea noastră.

— Nu te necăji! Mai facem o carte!

— Vorbiţi serios?

(Text reprodus după Marele manipulator, Anexa 2)

Sursa: http://www.ioncoja.ro/

Exclusiv

IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate

Publicat

pe

De

„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical?

De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere stabilă, ci un maraton de împuterniciri și desemnări marca IGPR, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Legea spune una, practica spune „las’ că merge și-așa”.

Art. 27¹⁶ din Legea 360/2002 e clar:
– împuternicire maxim 6 luni,
– poate fi prelungită încă 6 luni,
– în acest timp este obligatoriu organizat și desfășurat concursul pentru ocuparea postului.

La Mehedinți, în schimb, s-a inventat un nou sport național: ocolirea sistematică a concursurilor legale, în favoarea numirilor temporare, prelungite la nesfârșit.

Parada șefilor de-o vară: vin, sunt împuterniciți, pleacă

Conform cronologiei prezentate de Sindicatul Europol, tabloul arată așa:

  • 2014–2017 – cms. șef Romulus Oprița
    – Împuternicit în aprilie 2014
    – Devine titular prin concurs în ianuarie 2015 (miracol rar: s-a făcut chiar un concurs!)
  • 2017–2018 – cms. șef Mirel Dumitru
  • 2018–2019 – cms. șef Luca Lucian
  • 2019–2020 – cms. șef Fețanu Daniel (importat de la IPJ Gorj)
  • 2020–2021 – cms. șef Mirel Dumitru (revenire în forță, că tot era loc liber)
  • 2021 – februarie 2023 – cms. șef Bibu Ștefan Raminel
    Numitor comun pentru toți acești ani, așa cum subliniază Sindicatul Europol:
    numai împuterniciri și desemnări,
    fără organizarea și desfășurarea unui concurs pentru funcția de inspector-șef, deși IGPR avea obligație legală să facă asta.

Când dai examen cu nota 1 și tot inspector-șef ești (pentru puțin timp)

  • Februarie 2023 – aprilie 2023 – cms. șef Costin Tuică
    – Împuternicit inspector-șef
    – În martie 2023 se organizează, în sfârșit, un concurs
    – Rezultatul: obține nota 1
    – În aprilie 2023, împuternicirea încetează.

Concursul s-a ținut, formal, dar a funcționat ca o simulație cu public: sistemul și-a bifat hârtia, nu și competența.

Nașul, primarul și polițistul „care a îndrăznit”

  • 24 aprilie 2023 – mai 2024 – cms. șef Gheorghe Lucian Tunaru
    – Împuternicit inspector-șef
    – Pe durata mandatului: nici urmă de concurs pentru ocuparea funcției
    – Mandatul încetează, funcția rămâne tot „provizorie”, dar bine păzită.

În această perioadă, după cum reamintește Sindicatul Europol, IPJ Mehedinți ajunge în atenția publicului prin cazul polițistului rutier care ar fi fost supus presiunilor instituționale după ce a îndrăznit să sancționeze primarul comunei Ponoarele – primar care, ce să vezi, este nașul de cununie al cms. șef Tunaru.

Statul de drept made in Mehedinți: dacă amenda lovește în cumetrie, polițistul devine problemă, nu legea încălcată.

Concursul amânat până dă DNA-ul peste tine

  • Mai 2024 – septembrie 2025 – cms. șef Dumitru Marian Cîrcei (venit de la IGPR)
    – Împuternicit inspector-șef
    – Anunțul pentru organizarea concursului este publicat pe hub-ul MAI în ultima zi, înainte să expire termenul de 12 luni prevăzut de art. 27¹⁶ din Legea 360/2002
    – Concursul este apoi amânat fără niciun motiv procedural serios invocat
    – Deși exista obligația legală nu doar de organizare, ci și de finalizare a concursului, funcția rămâne neocupată prin concurs.

Epicentru al scandalului: potrivit informațiilor prezentate de Sindicatul Europol, concursul nu a mai fost dus până la capăt pentru că cms. șef Cîrcei a devenit inculpat într-un dosar DNA, acuzat că ar fi falsificat un ordin de serviciu.
Soluția clasică: pensionare „subită” și plecare discretă din scenă.

Ștafeta împuterniciților: următorul, te rog!

  • Septembrie 2025 – prezent – cms. șef Decebal Dumitru Drăghiea
    – Împuternicit și ulterior desemnat inspector-șef.

Funcția rămâne, în continuare, un fel de scaun de probă, nu un post obținut transparent, prin competiție reală.

Bilanțul unui deceniu: legea e opțională, împuternicirea e regulă

Concluzia, așa cum o sintetizează Sindicatul Europol:
În aproape 10 ani, funcția de inspector-șef al IPJ Mehedinți a fost ocupată aproape permanent prin împuterniciri, în timp ce organizarea de concursuri a fost excepția, nu regula.

Deși Legea 360/2002, art. 27¹⁶ alin. (1), stipulează clar că pe durata a maximum 12 luni (6 luni + prelungire 6 luni) trebuie obligatoriu organizat și desfășurat concursul, la Mehedinți s-a instalat o practică de sfidare sistematică a legii, sub privirea „nevinovată” a IGPR și MAI.

Cum se numește când nu-ți faci treaba? Penal, nu „procedural”

Textul legal citat de Sindicatul Europol nu e interpretabil:

„Polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni. Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul polițistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului.”

Întrebarea finală, ridicată explicit de Sindicatul Europol, lovește direct:

Cum se numește fapta unui funcționar public care nu își îndeplinește o atribuție de serviciu și cine răspunde pentru neîndeplinirea unei obligații prevăzute expres de lege?

În codul penal și în limbajul comun, astfel de „uitări” nu se numesc nici „proceduri interne”, nici „sincope organizatorice”. Se numesc, la un moment dat, abuz de funcție, neglijență în serviciu sau complicitate prin tăcere.

La IPJ Mehedinți, însă, pare că s-a inventat un nou concept:
„Împuternicire perpetuă cu răspundere difuză” – toți știu că e ilegal, dar nimeni nu e vinovat. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus

Publicat

pe

De

Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe

Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept „marea reformă”, marele salt spre normalitate. În realitate, a fost împărțită în două etaje:

  1. Etajul 1 – urcarea „din etapă în etapă” până în 2022, spre o grilă-țintă.
  2. Etajul 2 – regimul adevărat, scris negru pe alb la art. 12 alin. (2):
    din 2023, salariile de funcție se stabilesc prin înmulțirea coeficientului din anexă cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Adică un mecanism viu, logic și simplu:
coeficientul tău × salariul minim la zi = salariul tău de funcție.
Crește salariul minim? Crește și salariul de funcție. Automat. Fără rugăminți, fără pelerinaje la minister, fără „vom analiza în perioada următoare”.

Asta a votat Parlamentul în 2017.
Asta scrie legea.
Asta nu ați văzut niciodată pe fluturaș.

Informațiile privind acest mecanism sunt explicate public inclusiv de Sindicatul Diamantul, care a avut „obrăznicia” de a citi legea până la capăt și de a o raporta la realitate.

Când baza se triplează, dar salariul rămâne la locul lui, ca la muzeu

Acum, să punem cifrele pe masă, nu poveștile.

  • În 2017, când s-a făcut legea, salariul minim brut era 1.450 lei.
  • Astăzi este 4.050 lei.
  • De la 1 iulie 2026 urcă la 4.325 lei.

Baza de calcul, cea de care ar fi trebuit legat salariul de funcție, s-a aproape triplat.

Dacă Legea 153/2017 ar fi fost aplicată integral, așa cum e scrisă:
salariul de funcție al fiecărui polițist și militar ar fi urcat odată cu salariul minim.
Nu după chef, nu după an electoral, nu după „disponibilități bugetare”, ci după o formulă clară:
coeficient × salariul minim în vigoare.

În lumea reală, însă, statul a ales altceva: a înghețat totul în 2022 și a aruncat cheia.

Cum s-a făcut „magia”: salariu viu, transformat în salariu mumificat

An de an, prin ordonanțe și legi făcute pe genunchi, statul a decis că legea se aplică… dar nu chiar.
Salariile au fost blocate la grila gândită pentru anul 2022.

Traducere din birocratic în română:

  • Coeficientul tău a rămas frumos pe hârtie.
  • Salariul minim a urcat în lumea reală.
  • Salariul tău de funcție a fost ținut jos, la nivelul de acum patru ani.

Ce vedeți pe fluturaș nu este rezultatul legii aplicate integral.
Este rezultatul unor „înghețări” succesive, a unei decizii politice reci și calculate:
să nu lase salariul de funcție să urce odată cu salariul minim, deși exact asta scrie în Legea 153/2017.

Diferența dintre cât ar fi trebuit să luați dacă s-ar fi aplicat formula legală și cât luați în realitate — aceea este suma pe care v-a oprit-o statul prin neaplicare.
Nu prin tăieri oficiale, nu prin austeritate declarată, ci printr-un simplu artificiu: „înghețăm la nivelul anului 2022 și gata”.

Acest mecanism al neaplicării este detaliat public de Sindicatul Diamantul, care arată, cu legea în mână, cum a fost oprit salariul din creștere în timp ce baza lui de calcul se umfla.

Rețeta clasică: când nu vrei să aplici o lege, inventezi alta

Șablonul e deja clasic în România:

  1. Faci o lege cu promisiuni mari, grile, coeficienți, ținte „europeane”.
  2. Nu o aplici integral niciodată.
  3. Când lumea începe să observe, scoți o lege nouă, cu:
    • „etape”,
    • „perioade tranzitorii”,
    • „eșalonări”,
    • „implementare graduală”.

Și așa, în loc să recunoști că ai sabotat legea veche, vinzi o nouă iluzie:
o altă țintă, împinsă undeva în viitor, la ani-lumină de fluturașul de salariu.

Azi se vorbește din nou despre o altă lege, alte scheme, alt „cadru modern de salarizare”.
Întrebarea pe care o pune, tranșant, și Sindicatul Diamantul rămâne:

Când o lege nu se aplică, soluția corectă este să mai fabrici încă una – sau să o aplici, în sfârșit, pe cea existentă?

Prețurile nu au perioadă de probă. Salariile, da.

În tot acest timp, un singur lucru în România nu știe ce-s alea „etape”, „eșalonări” și „regim tranzitoriu”:
prețurile din magazine.

  • Ele nu așteaptă să se termine tranziția.
  • Nu cer aviz de la minister.
  • Nu se blochează „la nivelul anului 2022”.

Prețurile se aplică integral, în fiecare lună.
Fără ordonanță de urgență. Fără „recalculări”. Fără jocuri de culise.

Salariul de funcție însă, acolo unde legea îl voia legat de realitate (salariul minim), a fost ținut pe loc, deliberat, în timp ce costul vieții a alergat înainte.

Concluzie: Lege pe hârtie, iluzie pe fluturaș

Legea 153/2017, citită până la capăt, îți spune clar:
salariul tău de funcție trebuia să crească odată cu salariul minim.

Realitatea îți spune altceva:
salariul tău a fost închis într-o cușcă numită „nivel 2022”, iar cheia a fost aruncată prin ordonanțe, „înghețări” și jocuri politice.

În timp ce Sindicatul Diamantul arată cu degetul spre articolul de lege care trebuia să-ți protejeze venitul, statul îți arată cu degetul alte promisiuni, alte grile, alt viitor.

Pe scurt:
Legea era gândită să fie un mecanism viu.
Guvernanții au transformat-o într-un tablou mort, agățat pe perete, în timp ce fluturașul tău de salariu rămâne, lună de lună, dovada unei neaplicări premeditate. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Alchimia norilor si mafia antigrindina: Cum a inventat statul român racheta care „împușcă” legile și bugetul înainte să apară dovezile

Publicat

pe

De

O investigație marca „Incisiv de Prahova” scoate la iveală un experiment administrativ halucinant: sistemul antigrindină a început să toace milioane de euro cu binecuvântarea Guvernului, deși legile și studiile de mediu erau încă „la dospit”. În timp ce fermierii privesc cerul cu deznădejde, autoritățile raportează hectare protejate cu rigla pe hartă, într-un spectacol de magie bugetară unde iodura de argint contează mai puțin decât „arginții” din contracte.

H.G. 744/2008: „Oracolul” care a văzut banii înaintea legii

Dacă credeai că timpul curge doar într-o singură direcție, înseamnă că nu ai lucrat niciodată la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină (AASNACP). Potrivit unui memoriu exploziv privind vulnerabilitățile H.G. nr. 744/2008, consultat de redacția noastră, Statul Român a reușit performanța metafizică de a finanța o întreagă etapă a programului (etapa a IX-a) înainte ca legile de bază să existe în Monitorul Oficial.

Mai exact, în timp ce Executivul semna vesel cecul de peste 21 de milioane de lei (din care 6 milioane doar pentru „Unitatea Pilot” Prahova), Legea nr. 173/2008, care trebuia să reglementeze aceste intervenții, încă se odihnea prin sertare, fiind publicată abia în octombrie 2008. Normele metodologice? Acelea au apărut prin 2009. Practic, s-a tras cu rachete „pe persoană fizică” instituțională, într-un vid legislativ unde singura certitudine era foamea de fonduri publice.

Bilanțul de mediu, lăsat pe „mâine”, deși rachetele zburau „azi”

Într-o țară normală, mai întâi verifici dacă substanțele pe care le arunci în atmosferă nu otrăvesc pământul și abia apoi apeși pe trăgaci. În România descrisă de documentele analizate, logica a fost inversată cu un tupeu de neclintit. H.G. 744/2008 prevedea finanțarea și operarea a 11 puncte de lansare în Prahova, dar monitorizarea iodurii de argint în sol și apă avea termen abia… 31 octombrie 2008.

Este ca și cum ai lansa un medicament pe piață și ai decide să verifici dacă e toxic abia după ce jumătate din populație l-a înghițit deja. „Incisiv de Prahova” subliniază această schizofrenie administrativă: s-au alocat bani pentru modernizări și „studierea comportamentului iodurii de argint” simultan cu exploatarea ei masivă. Rezultatul? O gaură neagră de peste 120 de milioane de euro între 2017 și 2023, justificată prin „succese” pe care nimeni nu le poate vedea pe teren, ci doar în tabelele Excel ale ministerului.

Magia hectarelor fantomă: Când pădurea și asfaltul devin „culturi protejate”

Dacă te iei după comunicatele oficiale, sistemul protejează „milioane de hectare”. Dacă te iei după matematică, protejează doar orgoliile șefilor de la AASNACP. Investigația pornită de solicitarea nr. 111/22.05.2026 scoate la lumină „Tabelul Rușinii”. În 2021, de exemplu, deși zona de protecție reală (ZP) era de doar 403.732 ha, în presă se vindea gogoașa cu 1,5 milioane de hectare „salvate”.

Cum se face această magie? Simplu: se adună tot ce prinde raza de acțiune a sistemului – drumuri, râuri, păduri, case și, probabil, și cuiburile de ciori – și se raportează la hectar. Astfel, costul de 18 euro/ha, trâmbițat ca fiind „mic”, devine în realitate o sumă exorbitantă dacă ne raportăm strict la porumbul sau grâul fermierului care, în final, tot cu paguba rămâne.

ANM și „Scutul” de hârtie: Cine validează marea de iodură?

Memoriul adresat Curții de Conturi și Corpului de Control al Prim-Ministrului ridică o întrebare care dă fiori: ce rol are, de fapt, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) în acest circ? Sunt ei martori tăcuți, simpli furnizori de date radar, sau complici științifici care validează „eficiența” rachetelor fără să aibă studii independente cu zone-martor?

Asociația Producătorilor Agricoli din Prahova, condusă de Adrian Mocanu, cere acum socoteală: unde sunt hărțile GIS, unde sunt datele APIA care să confirme că măcar un singur fir de grâu a fost salvat de aceste explozii costisitoare? Până acum, răspunsurile oficiale par scrise de oracolul din Delfi după o doză dublă de iodură: „nu avem studii care să arate că e rău, deci e bine”.

Concluzie: Un experiment pe banii noștri și pe nervii fermierilor

În timp ce MADR și AASNACP se ascund în spatele unor studii de mediu prăfuite din 2007 și promit altele noi abia după 2026, realitatea din câmp este cruntă. Sistemul Antigrindină a devenit un „stat în stat”, un mecanism opac care își auto-evaluează succesul, își numără singur hectarele și își justifică bugetele prin „rugăciuni tehnologice” adresate norilor.

Dacă Curtea de Conturi și DNA-ul nu vor începe să numere rachetele și hectarele cu aceeași rigoare cu care fermierii își numără pierderile, vom rămâne cu aceeași concluzie amară: în România, singurul lucru care „nu cade” niciodată este bugetul pentru rachete, chiar dacă în urma lor rămâne doar secetă, grindină și o tăcere vinovată din partea instituțiilor de control.

Vom reveni. Pentru că norii trec, dar cifrele rămân.

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo oră ago

IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate

„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical? De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere...

Exclusivo oră ago

Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus

Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept...

Exclusiv22 de ore ago

Alchimia norilor si mafia antigrindina: Cum a inventat statul român racheta care „împușcă” legile și bugetul înainte să apară dovezile

O investigație marca „Incisiv de Prahova” scoate la iveală un experiment administrativ halucinant: sistemul antigrindină a început să toace milioane...

Exclusiv22 de ore ago

Permis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)

IPJ Prahova, de la „dați-ne sursele” la „stați cuminți, că vă dăm în judecată” Seria de dezvăluiri publicată de Incisiv...

Exclusiv22 de ore ago

Confirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro

„Investigații pe mutește, moloz la vedere” Corpul de Control confirmă ce scrie presa (Incisiv de Prahova, pardon), DNA-ul miroase a...

Exclusiv22 de ore ago

Marea țeapă a Legii 153: Cum a reușit Statul să transforme salariile polițiștilor într-o glumă de prost gust

România este țara unde legile sunt scrise cu cerneală simpatică: apar pe hârtie, par frumoase sub lumina reflectoarelor din Parlament,...

Exclusiv22 de ore ago

Marea scamatorie a legii-fantomă: Cum a evaporat statul salariile polițiștilor sub privirile blajine ale Parlamentului

În timp ce guvernanții exersează piruete retorice pe holurile ministerelor, polițiștii români au ajuns să trăiască într-o realitate paralelă, unde...

Exclusiv22 de ore ago

Pata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor

O nouă ligă a rușinii la Boldești-Scăeni: cum fotbalul e ținut în liga a 4-a ca să joace în liga...

Exclusiv2 zile ago

Duster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)

„Bariera rușinii”: Dacia Duster de serviciu, taxi de familie pentru șeful IPJ Prahova În dimineața zilei de azi, 04.06.2026, la...

Exclusiv2 zile ago

Marele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție

În timp ce prin spitalele patriei gândacii fac instrucție pe lângă bolnavii lăsați fără medicamente, iar profesorii și pensionarii numără...

Exclusiv2 zile ago

Norma de hrană, băgată la tocat: cum vrea ministrul Pîslaru să facă impozabil și aerul pe care-l respiră polițiștii și militarii

„Invenția” lui Pîslaru: să reinventezi roata, dar pătrată Într-un interviu recent, ministrul Dragoș Pîslaru a reușit performanța să explice doct...

Exclusiv2 zile ago

O nouă eră în împuternicirile polițienești: IPJ Ialomița, inspectoratul care fuge de concurs ca dracul de tămâie

O cronologie a provizoratului: șase ani de șefi „de probă” la IPJ Ialomița La IPJ Ialomița, funcția de inspector-șef a...

Exclusiv3 zile ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv3 zile ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv3 zile ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv